Aprilie demarează fără păcăleli

Anul trecut, pe vremea asta, eram în vacanţă (ce comic şi ironic sună asta acum!), în Bucureşti. De aceea n-am putut fi martorii celei mai frumoase şi mai spectaculoase înfloriri din Grădina noastră, dar şi din împrejurimi. Cea a corcoduşilor. Iar când ne-am întors erau deja scuturaţi. Ne-am bucurat, în schimb, atunci, de frumuseţea florilor uriaşe, roz, de piersici.

Anul acesta, însă, fiind aici, ştiam că aveam să-i vedem în toată splendoarea lor.
Şi, după ce i-am pândit zi de zi în ultima săptămână, gata! Au explodat într-o beţie de alb dantelat şi parfumat de toată frumuseţea! O minune de flori şi de parfum diafan! Iar în mijlocul lor, cu frenezie şi bucurie pentru darul polenului preţios, sute de albine roiesc din floare în floare, zumzăind a primăvară şi hărnicie apicolă.

Parcă nimic din toate cate sunt în jur nu este mai spectaculos şi mai emoţionant ca această strălucire de alb diafan în lumina razelor soarelui, ca o explozie de artificii albe, parfumate, ca o zăpadă pufoasă, ca o dantelată sofisticată, care îmbracă elegant crengile atâtor corcoduşi din jurul nostru!

Aşa că, înainte de a trece mai departe, am adunat aici, atât pentru voi, cât şi pentru noi, un buchet de fotografii parfumate, ca pe un dar al primăverii pentru sufletele noastre.

După această încântare pentru privirile îndrăgostite de frumuseţile naturii, inepuizabile şi mereu uimitoare pentru noi, oricât de des le-am vedea şi oricât de obisnuiţi am părea că suntem, vă vom povesti despre celelalte lucrări pe care le-am mai făcut pe aici.

După cum vă spuneam în însemnările anterioare, aveam deja pregătită parcela destinată cartofilor, aşa că ne-am ocupat cu prioritate de aceştia. Din piaţa de legume din orăşelul apropiat am cumpărat zilele trecute un sac de cartofi de sămânţă şi, după ce am primit aprobarea de calitate din partea lui Toni şi a Ginuţei, ne-am îndreptat spre grădină cu un lighean aproape plin.

Am stabilit şi trasat rândurile, am marcat locul cuiburilor de cartofi şi al celor de crăiţe, florile companion preferate, alături de in, şi, în timp ce Adrian a săpat gropile, eu am tăiat din beţele de viţă de vie câteva marcatoare pentru cuiburi. Am constatat că acestea ne-au fost ne mare ajutor anul trecut, pentru a şti exact de unde urmează să răsară lăstarii plantelor noastre şi pentru a nu-i confunda cu cine ştie ce buruieni.

Fiecare cuib astfel pregătit şi-a primit câte doi cartofi. Nu trei-patru sau cinci, ca la Mămăiţa-vecina, dar nici unul singur, cât am pus noi în cuib anul trecut. Nu cârcotiţi. A fost bine şi asa, căci, dintr-o găleată de cartofi de sămânţă plantaţi, am scos vreo patru găleţi în toamnă, iar, la câţi cartofi mâncăm noi (doar în ciorbe) au fost şi atâţia prea mulţi. Totuşi, anul asta ne-am zis să respectăm învăţăturile ancestrale transmise prin toate materialele agricole convenţionale, respectiv, că într-un cuib de cartofi se pun cel puţin doi. Să lucrăm ca la carte, ne-am zis. Şi am tot lucrat noi aşa până am terminat. Apoi, i-am udat şi i-am fotografiat, foarte mândri de ispravă.

Bineînţeles că am aruncat un ochi curios şi în grădina Mămăitei, ştiind că şi ea îşi pusese cartofii cu o zi înainte. Ba, mai mult decât atât, ea şi-a pregătit şi aracii pentru roşii şi pentru fasole. Şi, în plus, a avut timp să-şi şi dea cu var alb toţi copacii din livadă, de ne-am minunat maxim şi ne-am tot întrebat când o fi făcut ea toate astea singură, că noi n-am văzut-o. Probabil, s-a trezit noaptea şi, pe furiş, cu o găleată cu var într-o mână şi cu bidineaua în cealaltă, s-a strecurat în livadă şi, la lumina ocultă a lunii, rostind tot felul de incantaţii şi invocând spiritele văzduhurilor, acompaniată de glas de cucuvea, poate să fi fost chiar Cici, şi-a bifat pe agendă, înaintea noastră, această activitate. Căci altfel nu ne explicăm. :)  Glumim, glumim, dar tare ne mai minunăm de vecina noastră, Mămăiţa Atomică.

Arată frumos livada ei, nimic de zis, dar noi am citit prin cărţi (c-aşa fac orăşenii, agricultură după cărţi şi după ultimele cercetări ştiinţifice documentate, argumentate şi omologate prin străinatate, unde inovaţia are un ritm mai alert de implementare -  glumesc, da) că văruitul ăsta al copacilor, pe care-l practică oamenii de pe la ţară şi nu numai, n-ar fi tocmai benefic pentru copaci, că le-ar arde scoarţa şi le-ar produce mai mult rău decât bine. Aşa că noi am hotărât să nu ne chinuim pomii din Grădina lui Dumnezeu şi să nu-i văruim.  Şi, trebuie să spunem, este frumos şi la noi în livadă, dar un alt fel de frumuseţe, una ceva mai sălbatică, virgină. Uitaţi-vă la poze şi spuneţi şi voi. Nu-i frumoasă livada noastră şi aşa, nevăruită? Este. Ştim. Chiar mai frumoasă! Şi nici nu este încă înverzită. Oricum, mai studiem subiectul şi vedem cum e mai bine. Nu suntem rigizi în decizii, ci ne adaptăm pe măsura ce învăţăm tot mai multe din secretele noului nostru mediu de viaţă.

După ce am terminat cu joaca pe parcela cartofilor, ne-am ocupat şi de ceva divertisment. Tot plantări, dar de alt tip. Le-a venit rândul noilor bulbi de crini albi, imperiali şi al celor de irişi, cumpăraţi de curând, să le găsim loc potrivit în grădină. Şi le-am găsit. Crinii au fost plantaţi lângă cei patru crini albi de anul trecut, pe care îi relocasem de la intrarea în grădina de la fântână în mijlocul acesteia, iar irişii au fost plantaţi în Fairyland, de-o parte şi de alta a aleii care duce înspre grădina de legume. Pentru a ieşi din tipare şi din simetrii, am făcut două cuiburi de irişi, unul mai mare, pe dreapta aleii, şi unul mai mic, pe stânga.  Ca şi crinii, irişii i-am plantat tot sub formă de cuib, căci astfel florile vor creşte ca o tufă şi vor avea un impact vizual mult mai mare, precum în faţa unei colecţii valoroase. Cu flori roşii de mac chiar în apropierea lor, îşi vor pune în valoarea frumuseţea în cea mai potrivită combinaţie. Am descoperit asta anul trecut.

Apoi ne-am ocupat şi de cele două plante cumpărate de la supermarket, una de mentă şi una de oregano. Da, mentă mai aveam, cea tocmai ieşită din rădăcină. Dar, cum noi consumăm frunzele de mentă în salată precum... salata, am considerat că nu ne este suficientă cea din cele patru tufe din grădină. Şi am mai cumpărat una. Oregano nu aveam, căci cel din seminţele de anul trecut nu a mai ieşit. Am pus acum din nou seminţe în ghivece, să facem răsaduri, dar, până una-alta, ne-am cumpărat o plantă deja mare. Aşa că le-am pus pe amândouă în parcela de aromatice, acolo unde, sperăm, îşi vor dezvolta bine rădăcinile până în toamnă şi vor fi capabile să reziste următoarei ierni.

La final, am mai făcut un experiment cu nişte seminţe, respectiv, seminţe scoase din conuri de pin adunate din parcul cel mare şi frumos din orăşelul apropiat, unde mergem adesea, dar şi seminţe de clematite, adunate anul trecut de la una din florile noastre, lăsate special să genereze acea măciulie ciudată cu seminţe, care arată de parcă ar fi făcută din pene lungi şi subţiri de cine şi ce pasăre. Două caserole cu pământ şi cu etichete corespunzătoare şi-au primit aceste însămânţări şi urmează să fie urmărite îndeaproape să vedem ce se întâmplă. Aşa am procedat şi anul trecut cu multe altele şi am avut succes. Şi ce dacă pinii şi brăduţii cresc mai greu? Doar avem o eternitate înaintea noastră să-i facem mari, să-i admirăm şi să ne bucuram din plin de ei, cât vrem, nu-i aşa?  

Cam asta a fost lista noastră privind “work in progres” în grădină.

Ca o noutate, de ceva vreme am iniţiat mai multe conexiuni de suflet pe Skype cu câţiva prieteni interesaţi de ceea ce facem noi aici, în Grădina lui Dumnezeu. În lumea noastră, spaţiul şi timpul sunt variabilele principale care influenţează cele mai multe aspecte ale vieţii. Aşa că, deocamdată, Skype este soluţia optimă de a învinge obstacolele “departarea” şi “lipsa de timp” dintre noi şi ceilalţi şi reuşim, şi astfel, să ne vedem on-line, să discutăm, să împărtăşim şi să facem schimb de experienţe şi idei,  să glumim împreună, să ne distrăm şi să lăsăm energiile noastre să danseze între noi frumos, armonios, creând legături din ce în ce mai puternice, mai plăcute, mai durabile.

Ne fac mare plăcere aceste conversaţii on-line, căci ele deschid căi noi, interesante, ne ajută să ne ajustăm reciproc planurile pe baze noi, pe informaţii inedite, ne lărgesc tuturor perspectivele şi ne încurajează paşii. Fiecăruia pe drumul lui sau, cine ştie, pe drumuri care se pot intersecta cândva, la un moment dat, poate chiar mai mult decât ne-am putea imagina. Aceste interacţiuni video pe internet sunt plăcute şi constructive şi le vom continua pentru a pune în mişcare cât mai multe energii creatoare de manifestare, comune.

Ieri seară, de exemplu, ne-am întâlnit pe calea internetului cu un cuplu (C. si M., vă salutăm! ştim că citiţi aceste rânduri!) care, ca şi noi, a ales să se mute de la oraş la sat şi să-şi revizuiască modul de viaţă pe alte principii, mult mai sănătoase şi mai naturale. Şi ei, ca şi noi, fac tot ce le stă în putinţă să se adapteze cât mai uşor în noul mediu şi au reuşit asta foarte bine până acum, cu atât mai mult cu cât au mai mulţi ani înaintea noastră pe acest drum.

Şi ei fac parte, ca şi noi, din rândurile acelor “frumoşi nebuni” care au întors spatele oraşului şi confortului citadin pentru a cunoaşte şi a trăi altfel, în comuniune cu natura, cu Dumnezeu şi cu ei înşişi la un alt nivel.

Recunosc şi ei dificultăţile întâmpinate şi provocările unei astfel de schimbări în viaţă, dar, mai ales, sunt entuziasmaţi de beneficiile şi de starea de plenitudine pe care numai traiul în mijlocul naturii le poate oferi trupului, dar, mai ales, sufletului omului.

Le multumim tuturor celor care au intrat în legătură cu noi pentru tot ce au împărtăşit din experienţa lor, dar şi pentru aprecierile lor faţă de tot ceea ce au văzut şi au citit aici, pe blog, despre noi doi, despre ce am reuşit să facem aici, în Grădina lui Dumnezeu, în doar un an de zile, fără a avea o experienţă agricolă personală, dar având un mare entuziasm, o uriaşă determinare şi o infinită încredere în noi şi în Cel care ne-a îndrumat paşii pe această Cale. 

Din Grădina lui Dumnezeu: 01.04.2017

***