O mie de Flori

Îmi place Frumuseţea.

Frumuseţea mea şi toata Frumuseţea aceea care străluceşte în jurul meu.

Căci Ea întotdeauna străluceşte. Ea încântă ochii şi sufletul celor care se învăluie în aura ei.

Am venit în lumea asta să fiu frumoasă şi să trăiesc frumos, înconjurată de frumuseţe.

Dacă nu se întâmplă asta, ceva din mine moare treptat. Se usucă... se ofileşte... precum o floare.

Aşa că, pentru a nu se întâmpla asta, mă preocup să nu dispară Frumuseţea din lume.

Acolo unde nu este, o aduc. Prin mine însămi. Mă însămânţez în locul sterp şi uscat, precum o floare în mijlocul unei grădini abandonate şi îmi dezvolt mai întâi rădăcinile. Ca din bulbul unui crin îmi ridic apoi, treptat, fire delicate de frunze către suprafaţă, chemând în jur şi alte fire verzi să înfrunzească alături de mine. Văzându-mă pe mine acolo, ele prin curaj, şi înfrunzesc. Iar locul prinde culoare. Verde, mai întâi.

Soarele mă ajută din înălţimea lui strălucitoare, mângâindu-mă de sus cu raze blânde, calde şi protectoare, şi el este acela care îmi vede, dincolo de primele aparente şi frunze, viitoarele corole albe, înflorite. Căci, da, nu am doar o singură floare, nu doar una simplă, predictibilă şi efemeră. Sunt vis după vis, lumină după lumină, îndrăzneală după îndrăzneală, curaj după curaj, reuşită după reuşită, alb după alb, floare după floare, cupe după cupe, de Frumuseţe pline şi de Parfum.

Port într-una, nestrămutat, în gând şi în inimă, visul grădinii înflorite şi rezist înspre propria-mi înflorire orice-ar fi, oricare ar fi vicisitudinile vremii. Oricâte furtuni s-ar abate asupra mea şi oricâte puternice vânturi m-ar lovi, oricâte ploi ar încerca să mă doboare şi oricât de arid ar fi pământul în care mi-am înfipt rădăcinile, nu renunţ să-mi cresc florile înspre bucuria mea şi a grădinii ce-am ales-o să-mi fie leagăn drag şi lume eternă.

Până la urmă, treptat, grădina prinde viaţă şi, la momentul potrivit, când doar Frumuseţea vibrează armonios peste tot în jurul meu, florile mi se deschid, încununându-mi eforturile şi încrederea, tenacitatea şi răbdarea, speranţele şi visele.

Ce poate fi mai frumos în această lume decât o grădină înmiresmată, plină de flori luminoase, vesele, strălucitoare, a căror Frumuseţe şi-o dăruiesc una alteia şi grădinii întregi, pictându-şi în culori minunate fericirea de a înflori?

Aceasta este menirea mea pe acest pământ.

Sunt ceea ce sunt şi din mine înfloreşte ceea ce în mine este scris să fie. E prea mult? E prea putin?

Prin mine, cu mine şi pentru mine, îmi înverzesc şi îmi înfloresc Grădina cu Frumuseţea proprie a Florilor din interiorul meu.

Frumuseţea celor o mie Flori, o mie de Cupe, o mie de Vise,

O mie de Lumi colorate, frumoase, o mie de Porţi către Ceruri deschise...

O mie de feluri de viaţă trăită, o mie de Taine ascunse-n Cuvânt....

O mie de Ochi din petale de Floare, o mie de Versuri adunate-ntr-un Cânt...

O mie de Gânduri ascunse-n Potire, o mie de Paşi Rădăcina-mplinind...

O mie de Mâini ridicate spre ceruri, o mie de Vorbe şoptind şi iubind....

O mie de Zâmbete purtate pe aripi, o mie de Gene atinse de Vânt....

O mie de Frunze-mbrăcându-mi Lumina..... o mie de Flori, Sfântul Graal pe Pământ...

Din Grădina lui Dumnezeu: 01.04.2017

***