Gata, te-am scris

Dacă te scriu, te scot afară din mine şi mă vindec.

Dacă nu te scriu, tu rămâi acolo şi ştiu că aştepţi momentul să ieşi. Să evadezi. Să zbori.

Uite, azi te eliberez. Fără condiţii.  Îţi dau drumul să pleci. Cred că îmi ajunge cât am învăţat de la tine. Uite, colivia este deschisă. Hai, zboară!

Zboară, Necunoscuto! Oricum nu mi-a plăcut cum te-ai purtat cu mine. Credeam că îmi pansai florile ce aşteptau să mi se deschidă, dar tu, de fapt, îmi zmulgeai penele mele din aripile ce-mi creşteau.

Acum am înţeles. Zboară din mine şi nu te mai întoarce vreodată!

Ia-ţi cu tine toate jucăriile cu care, oricum, nu mi-a plăcut să mă joc. Mereu îmi rămâneau pe suflet bătături, iar, pe degete, praf negru, nesuferit. Tu mă amăgeai şi mă îmbiai mereu cu ele, iar eu n-am vrut să te rănesc, refuzându-te. Dar nu-mi plăceau. Acum ştiu de ce.

Acum te-am înţeles. Zboară unde să nu te mai ştiu, pleacă de unde să nu te mai vreau, ieşi de unde niciodată să nu mai fii. Nu-mi mai trebuie aripile tale. Oricum, cu ele nu m-ai lăsat niciodată să mă joc şi niciodată n-am zburat cu ele. Doar speram...

Acum m-am înţeles. Eu te-am ţinut prizonieră. Credeam că, prin tine, îmi justific nevindecarea. Totuşi, tu n-ai nici o vină pentru că eu n-am îndrăznit cu adevărat să vreau, pentru că eu n-am crezut cu adevărat că pot, pentru că eu n-am încercat cu adevărat să zbor....

Acum m-am înţeles, da. Abia după ce te eliberez, mă eliberez.

Deci, gata, Umbră din mine.... te-am scris.

Din Grădina lui Dumnezeu: 05.04.2017

***