Iarna din aprilie

Mai întâi a început cu o fulguială impresionantă, o lapoviţă formată din fulgi uriaşi, ca de gâscă, apoşi şi strălucitori. Era 19 aprilie noaptea târziu. Tocmai ne uitasem pe net la un film care se terminase două ore după miezul nopţii.

Am observat ce-i afară când am vrut să ne asigurăm că Bobi s-a dus în culcuşul lui şi că nu rămâne peste noapte să doarma pe treptele din faţa uşii de la bucătărie, aşa cum constatasem că face după ce revenisem din vacanţa de Paşte din Bucureşti. Ne întorsesem acasă mai devreme cu o zi faţă de cum planificasem tocmai din cauza previziunilor meteo, ca să ne putem pregăti un pic grădina şi animăluţele de curte înainte de urgia anunţată.

După încălzirea vremii din martie, Bobi începuse să se obişnuiască să doarmă şi noaptea afară, pe treptele casei. Dar temperaturile nocturne anunţate, plus ploia şi vântul, ne îngrijorau şi n-am fi vrut să-l ştim dormind afară. În plus, ne gândisem că, poate, în lipsa noastră, avuseseră loc şi ceva încăierări între el şi Toni şi că, poate, cel mic fusese prins la înghesuială tocmai în culcuşul lui şi de aceea nu mai vroia să intre acolo. De aceea  îl verificam seara. Îl găseam pe trepte, îl băgam în culcuş, stăteam un pic cu el ca să-l asigurăm, astfel, că nu are de ce să se teamă şi gata.

Aşa a fost şi în noaptea aceea. Când am dat, însă, cu ochii de fulgii aceia uriaşi am rămas fără cuvinte. Era relativ cald afară, încă nu coborâse temperatura, iar pământul era şi el cald şi uscat. Am luat repede aparatul foto şi am surprins câteva cadre nocturne în care fulgii păreau a fi nişte frumoşi îngeraşi strălucitori ori nişte fairy minuscule care dansau pe deasupra curţii noastre.

A doua zi, când m-am trezit, prima privire a fost către fereastră. Nu era grav. Se aşezase ceva alb pe jos, mai ales pe vârful dealului, dar cerul era luminos, chiar dacă încă acoperit cu nori lăptoşi. Adrian era deja afară, în grădină. Până m-am trezit eu şi am ieşit afară, el scuturase toate plantele de scufiile acelea albe, apoase, formate din lapoviţa aia nocturnă. Scuturase toţi coacăzii, zmeurii, pomii fructiferi, plantele aromatice şi tufele de flori. Din fericire, încă era cald afară, iar soarele care s-a arătat printre nori a risipit rapid orice urma a ceea ce păruse a fi zăpadă.

Prognoza meteo însă continua să sune îngrijorător. Pe 20 aprilie au început să curgă ştirile alarmante din aproape toată ţara: ninsori consistente, vânt puternic, cod galben, cod portocaliu. Pe la noi, însă, păreau a nu se anunţa lucruri grave. Totuşi, ne-am zis, este cazul să luăm măsuri şi să facem tot ce putem pentru a minimiza eventualele pagube.

De fapt, prea multe nici nu aveam de făcut. Seminţele plantate în grădină sunt, oricum, numai ale acelor plante de primăvară timpurie: salată, spanac, ceapă, usturoi, ştevie, lobodă, năut, mazăre, fasolită, care nu suferă la frig. Toate răsăriseră, dar nu erau atât de mari încât să le considerăm o mare pagubă. Doar năutul şi mazarea erau un pic mai măricele. Aşa că pe unele le-am acoperit cu borcane din sticlă sau cu bidoane de plastic. Cum am făcut si cu plantele aromatice, roiniţa, menta şi oregano, deasupra cărora am potrivit nişte geamuri vechi, din cele înlocuite de noi prin bucătărie, pentru a le proteja de o eventuală brumă, cea cu adevărat periculoasă.

Pomilor fructiferi nu aveam ce să le facem. Merii şi perii erau acum în plină floare, iar prunii se scuturaseră deja de flori şi legaseră rod. Ce le mai puteam face? Vecina noastră, Mămăiţa, ne spusese să ne pregătim un balot de paie ca să-i dăm foc în livadă, că ea aşa vrea să facă. Fumul, pare-se, creează o perdea protectoare de ger şi brumă şi mai salvează din recolta fructiferă. Paie n-aveam. Lemne şi vreascuri, da. Dar nu eram convinşi că ar fi nevoie de un aşa tratament la noi. Urmăream prognoza meteo de câteva ori pe zi, iar aceasta nu arăta chiar aşa rău în zona noastră faţă de alte zone din tară. Aşa încat ne-am zis, în privinţa pomilor, “Ce-o vrea Dumnezeu!”

Amintindu-ne însă de pagubele brumei din aprilie anul trecut, ne-am zis că, în privinţa viei, am putea să facem, totuşi, câte ceva. Măcar parţial. Adică, să salvăm măcar o parte, câtiva butaşi acolo, dacă o fi să vină gerul sau bruma.

Aşa că am acoperit cu câteva perdele vechi, rămase de la foştii proprietari, toţi butaşii de viţă de vie văratică, adica cei plantaţi în capul rândurilor, singurii care, de altfel, aveau deja muguri. Dacă avea să vină bruma, să nu se aşeze direct pe ei.

Cam acestea au fost măsurile de protecţie pe care le-am aplicat. Plus, desigur, rugăciunile către El şi ajutoarele Lui. Ne-am lăsat în Voia Lui şi L-am rugat să ne protejeze Grădina şi toate plantele din interiorul ei şi din jur.

Lapoviţa aceea de-o noapte a fost singura fulguială, după care au urmat zilele cu ploi şi cu temperaturi mai joase. Însă, din fericire, nu foarte negative. Nici chiar noaptea. Doar spre -1 grade a coborât într-o noapte, între 21-22 aprilie, însă nu s-a lăsat cu brumă. Nici măcar Mămăiţa-vecina n-a mai făcut focul în livadă. Şi-a dat seama şi ea că nu mai este cazul.

Ieri, 22, cucul ne-a dat vestea cea bună, cântând de undeva chiar din livada noastră: iarna din aprilie se termina, iar primăvara îşi relua definitiv atribuţiile.

Ştim deja că de luni-marţi vremea se va încălzi considerabil şi ne vom ţine sub observaţie îndeaproape toţi copacii şi plantele pentru a constata dacă au fost sau nu afectate de schimbarea de vreme. La prima vedere pare că nu. Deocamdată coacăzii sunt încărcaţi până la refuz de ciorchini mari de fructe, pomii sunt încărcaţi şi ei de flori, fiecare soi după timpul lui de înflorire, tufele de flori îşi continuă şi ele ritmul lor de crestere normal, liliacul şi-a deschis deja ciorchinii, dar n-am avut vreme de poze înspre stradă, unde e el, în curând lalelele şi bujorii îşi vor deschide inflorescenţele roşii şi roz spre cer, întreaga natură răsuflând uşurată după trecerea neaşteptată a acestui val de iarnă.

Din Grădina lui Dumnezeu: 23.04.2017

***