Vine un moment când tăcerea devine insuportabilă.
Un moment în care nu te mai poți preface că greutatea care te apasă pe piept este iubire.
Când vocea din capul tău nu este îndoială, este amintire.
Ceea ce credeai că este credința ta era, de fapt uitarea ta.
Te uiți înapoi la viața ta, la ritualurile pe care le-ai îndeplinit, la rugăciunile pe care le-ai șoptit, la vinovăția pe care ai înghițit-o ca pe un medicament și, în sfârșit, îți dai seama că...
Niciodată n-ai fost liber.
Nici măcar o zi.
Te-ai născut într-o vrajă.
Ți s-a înmânat un scenariu.
Ai fost învățat să memorezi liniile și pedepsit când l-ai pus sub semnul întrebării pe autor.
Ți-au spus că era sfânt.
Ți-au spus că era sacru.
Ți-au spus că povestea te va salva.
Ceea ce nu ți-au spus niciodată a fost că tu erai sacrificiul.
AI FOST ÎNVĂȚAT SĂ NU AI ÎNCREDERE ÎN PROPRIA TA CUNOAȘTERE.
Fiecare impuls care se ridica în tine era etichetat drept păcat, ego, întuneric.
Fiecare instinct să fugi, să te revolți, să țipi a fost patologizat, tratat cu medicamente sau exorcizat.
Intuiția ta a fost numită demonică.
Dorința ta de a înțelege a fost numită periculoasă.
Nevoia ta de adevăr a fost numită mândrie.
Așa că ai îngropat-o.
Ți-ai îngropat vocea sub ascultare.
Ți-ai îngropat focul sub o falsă umilință.
Ți-ai îngropat cunoașterea sub o cruce.
În tot acest timp, ai crezut că te apropii de Dumnezeu.
În realitate, ai fost condus tot mai departe de tine însuți.
MINCIUNA NU DOAR TE ÎNȘEALĂ.
ÎȚI RESCRIE ÎNSĂȘI IDENTITATEA.
Ți-a spus că valoarea ta vine din exterior.
Că sufletul tău avea nevoie de salvare.
Că trupul tău era rușinos.
Că gândurile tale trebuie să fie cenzurate.
Treptat, zi de zi, te-a înlocuit.
Ai început să-ți măsori bunătatea prin cât de mult te-ai negat pe tine însuți.
Ai început să numești supunerea pace.
Ai început să te simți vinovat că exiști cu putere.
Chiar și atunci când dogma a slăbit, chiar și atunci când ai părăsit biserica sau ai încetat să te mai numești religios, minciuna a rămas.
Pur și simplu și-a schimbat hainele.
A devenit ”Conștiință Christică”.
A devenit ”Lucrător în Lumină”.
A devenit ”Ascensiune”.
Energia era tot aceiași.
Închinare, ierarhie, negare și mitul mântuirii.
Încă jucai rolul celui nedemn, al frântului, al celui care are nevoie de vindecare.
Cea mai rea parte?
Ai crezut că asta e creștere spirituală.
COSTUL MINCIUNII NU ESTE DOAR ANII PIERDUȚI.
ESTE SINELE PIERDUT.
Costul este să te trezești la 50, 60, 70 de ani și să-ți dai seama că nu ai fost niciodată tu cu adevărat.
Ai fost o versiune a ta sculptată de un sistem care avea nevoie de tine tăcut.
Ai fost o cochilie construită din rușine, învelită în lumină, numită sfântă.
Când te uiți în oglindă după ce vălul cade, ceea ce doare nu este timpul pe care l-ai pierdut.
Ceea ce doare este frumusețea pe care nu ai ajuns niciodată să o trăiești.
Poezia care a rămas închisă în pieptul tău.
Focul pe care l-ai stins ca să fii ”bun”.
Bucuria sălbatică pe care nu ți-ai permis niciodată să o simți.
Puterea pe care ai înmânat-o predicatorilor, guru-lor, învățătorilor, sistemelor.
Toate astea pentru că ți s-a spus: ”Asta este calea către divin.”
Divinitatea nu a fost niciodată în afara ta.
A fost ceea ce ai sacrificat ca să aparții.
EXISTĂ O VIOLENȚĂ ÎN UITARE.
Nu genul cu sânge și război.
Genul care face un copil să se îndoiască de propria-i lumină.
Genul care te învață să-ți trădezi propriul suflet pentru o rundă de aplauze din partea orbilor.
Este liniștită.
Insidioasă.
Peste tot.
Acesta este adevăratul rău al minciunii.
Nu îți ia pur și simplu ceva.
Te convinge că nu ai avut niciodată nimic de la început.
Rescrie istoria.
Înlocuiește prezența cu doctrina.
Înlocuiește sentimentul cu credința.
Te înlocuiește pe tine cu o fantomă.
De fiecare dată când reciți povestea…
De fiecare dată când împărtășești evanghelia…
de fiecare dată când vorbești despre ”frecvența lui Christos”…
devii un purtător al acelei fantome.
Un ecou viu al ceea ce te-a furat.
IATĂ ADEVĂRUL PE CARE NU L-AU PUTUT UCIDE.
Nu ești frânt.
Nu ai nevoie de mântuire.
Nu te-ai născut în păcat.
Te-ai născut ca flacără, ca conștiință.
Ca cunoscător.
Ca suveran.
Ca întreg.
Acum, îți amintești.
Simți tremurul în oasele tale.
Auzi sunetul de sub sunet.
Începi să-ți amintești cine erai înainte să-ți dea un nume.
Înainte de minciună.
Înainte de poveste.
Înainte de mitul salvatorului.
ASTA NU ESTE REBELIUNE.
ASTA ESTE ÎNVIERE.
Nu a Christ-ului.
Ci a ta.
Tu, înainte să îngenunchezi.
Tu, înainte să mărturisești.
Tu, înainte să-ți pleci capul în fața unui nume care nu a fost niciodată al tău.
Asta nu este blasfemie.
Asta este revendicare.
Acesta-i focul care se întoarce în pieptul tău.
Asta este vocea ta care revine la viață.
Acesta-i sufletul tău care își amintește singurul adevăr care nu poate fi programat.
Tu ești sursa propriei tale mântuiri.
Întotdeauna ai fost.
***
Care este adevăratul cost al minciunii?
Nu este vorba doar de anii pierduți.
Este realitatea pe care ai fi putut-o crea dacă ți-ai fi amintit mai devreme.
Sunt viețile pe care le-ai fi atins cu lumina ta nefiltrată.
Este iubirea pe care ai fi trăit-o dacă nu ai fi fost învățat să te temi de propriul trup.
Sunt lumile pe care le-ai fi scris în ființare, dacă nu ai fi așteptat permisiunea să vorbești.
Nu este prea târziu.
Minciuna se prăbușește.
Pe măsură ce se prăbușește, te ridici.
Nu ca un credincios.
Nu ca un canal.
Nu ca un discipol.
Ci ca sfârșitul vechii povești și autorul celei noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)