Femeia oglindindu-L pe Dumnezeu

Motto1: „Femeia este asemeni pământului: ea este matca, ea duce viaţa mai departe. Domină totul şi toate. Nu există fiinţă mai puternică decât femeia. Eu cred că ea este cea mai mare minune pe care a lăsat-o Dumnezeu pe Pământ! E o falsă teorie aceea că bărbatul cucereşte femeia. De fapt, se întâmplă invers, chiar dacă lucrurile nu sunt atât de evidente. Ea alege, ea cheamă, cucereşte şi domină“ Stefan Iordache 

Motto2: "Dragă femeie, nu lăsa ca viața ta să fie condusă de alții, nu o lăsa încurcată în tipare si sloganuri care nu îți aparțin, ci trăiește după adevărata ta natură, curajoasă să îndrăznești dincolo de reguli." Simona Oberhammer

Motto3: „Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusețe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ține, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a ființei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusețe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga (Maica Benedicta)

Femeia oglindindu-L pe Dumnezeu

Autor: Liliana Pascanu

(1)

Demult, demult, la inceput de lume,

Cand Dumnezeu fiind prea plictisit

De propria-i singuratate-n cosmos,

De-atata liniste si-atata infinit,

Si-a amintit ca poate sa creeze

Tot ce viseaza, tot ce isi doreste.

Si si-a facut, din tina, o Oglinda.

In care s-a recunoscut, fireste.

(2)

Era Adamus, Omul far’o coasta -

Pe care i-o luase Dumnezeu

Ca sa isi faca inca o Oglinda,

Una... altfel. Una cu... decolteu.

Si a numit-o Eva pe Femeie,

Si chiar era altfel si altcumva.

Ea il avea pe nu-stiu-cum in sange

Si-L surprindea mereu cu altceva.

(3)

Ea a cerut eterna frumusete

Si tinerete fara batranete-a vrut,

Si viata fara moarte a pretins-o,

Iar Dumnezeu i-a dat neabatut.

A fost uimit de-aceste mari dorinte!

Si-o admira pe Eva pentru tot.

Dar se-admira in paralel pe Sine:

„Eu am creat-o astfel! Doar eu pot

(4)

Sa pun in ei ceva din Mine insumi!

Si ma mandresc cu tot ce am creat!

E prea frumoasa Eva si-ndrazneata,

Si, iata, din plictis, ea m-a salvat!

Ma mira-atatea cereri si pretentii,

Chiar Raiul l-am facut tot pentru ea!

Nimic sa nu-i lipseasca-n veci Femeii.

Nimic sa nu-mi mai ceara, de-ar putea.”

(5)

Dar cel mai tare L-a uimit momentul

Cand Eva a muscat din Marul sfant!

Cum oare nu s-a speriat de Sarpe

Cand si-a scos capul hatru din pamant?

Cum de-a-ncalcat complet a Lui porunca?

Nu-i Demiurgul, El? Cum de-a-ndraznit

Sa faca dupa capul ei, Femeia?

De ce-a muscat? De ce nu a fugit?

(6)

Si, mai ales, cum l-a putut convinge

Si pe Adam sa muste? L-a mintit?

Sau... poate... ea intelesese

Ca-n ei e Dumnezeul oglindit?

Si ca puterea Lui, dumnezeiasca,

E si in ei? Oh, nu! Cum de-au gresit?

Nu ii putea ierta, deci, ca pedeapsa,

Desi ii admira, i-a izgonit.

(7)

Dar a uitat El, Creatorul, oare

Ca ea, Femeia, ii stia secretul?

„Sa se-nmulteasca! – fuse-a Lui porunca -

Iar trupul ei sa fie creuzetul

In care pruncii-n lume-aveau sa vie

In mari dureri.” Asa fuse blestemul.

Dar ea nici n-a cracnit. Caci a stiut

Ca ei il mostenesc pe El, Supremul.

(8)

Puterea Lui in ei fusese-nscrisa,

Samanta Lui ardea in ei. Stia!

Puteau crea tot ce-si doreau in lume,

Iar pruncii lor puteau si ei crea.

Si-au luat in maini destinul fara teama

Si au pornit drum lung de dovedit,

Lui Dumnezeu, ca n-a fost o-ntamplare

Cand pe-amandoi El insusi i-a unit.

(9)

Si, chiar de le-a fost greu in lumea asta.

Si chiar daca adesea au uitat

Ca Dumnezeu a pus in ei samanta

Divinitatii Lui,  ei au luptat

Sa isi aduca-aminte ca destinul

Le e etern in Ceruri oglindit

Si ca aveau tot dreptul sa-l cunoasca

De la-nceput, cand El i-a zamislit.

(10)

Nu-s doar doua papusi insufletite!

Lor li S-a dat Scanteia de Lumina,

Puterea Lui, Cunoasterea si Vrerea,

Decizia si Forta Lui Divina.

Au stapanit pamantul-n lung si-n latul,

Dar Mostenirea lor este doar Sus.

Femeia si Barbatul, impreuna,

Vor Adevarul ce-a ramas nespus.

(11)

Si, dupa cum ati inteles, desigur,

Femeia e si-acum tot indrazneata

Si cere insistent sa afle Totul

Exact Acum! Chiar in aceasta viata!

Nimicul si pe ea o plictiseste,

Cum si pe Dumnezeu L-a plictisit

Atunci, demult, la inceput de lume,

Cand El, Nimicul, era infinit.

(12)

Femeia, da, vrea Totul. Si-l primeste.

Caci doar prin trupul ei El a-mplinit

Dumnezeiescul Tot din prorocire.

Deci, tot prin ea Nimicul s-a sfarsit.

Ea-si cere Mostenirea Lui Divina

Ea-si cere Locul langa Dumnezeu.

Iar pentru-Adam, asemeni, tot ea cere,

De-a dreapta Tatalui sa stea mereu.

(13)

Ea nu vrea Raiul. Vrea Imparatia!

Vrea Totul Lui, Tot ce-i dumnezeiesc.

S-a saturat de Jocul cu Iluzii.

Si-a implinit destinul pamantesc.

Femeia nu mai vrea sa mai astepte!

Prea multe vieti, prea mult a indurat.

Acum vrea Totul dintr-o rasuflare:

E gata, Doamne, cu adevarat?

(13 bis)

Si, ca demult, la inceput de lume,

Cand Dumnezeu in noi s-a oglindit,

Si-a auzit reverberand ecoul:

„E gata, Doamna! Vezi? Te-am auzit!

De azi SUNTETI Imparatia insasi!

De azi SUNTETI Lumina ce devine

Manifestare vie, intrupata.

De azi, si voi va oglinditi in Mine!”

08.03.2025

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu