Cum ne sta parul, Doamnelor? Coafura rezista?

 

Avertisment: Aceasta postare este lunga si ati putea aprecia ca are o abordare usor narcisista. Dar, nah, daca nici acum, de Ziua Femeii nu-mi permit si nu profit, atunci cand? Si-apoi, o blonda isi poate permite lejer sa fie cat de narcisista vrea ea, daca vrea. Cica asta face parte din CV-ul oricarei blonde care se respecta! :)))

Motto: Cand Dumnezeu isi da cu parerea despre cum iti sta parul, aia e, il crezi si nu negociezi!

Avand in vedere ca suntem inca in luna martie, luna Femeilor, profit de ocazie sa tratez aici, pe blogul meu, unul din subiectele fierbinti pentru noi, Femeile. 

Este vorba despre "Cum ne sta parul?". :)))

Asadar, ii voi ruga respectuos sa se retraga din aceasta pagina pe toti domnii care - nu-i asa? - nu sunt interesati de un asemenea subiect frivol si, desigur, superficial. Acesti domni sunt invitati sa petreaca un timp mult mai de calitate facand altceva, de exemplu urmarind vreun meci de fotbal sau, ma rog, stiu ei mai bine ce este "mai de calitate" pentru fiecare dintre ei, in comparatie cu ceea ce urmeaza. :)))

Deci. Da, da, incepem cu deci, asa cum ii sta bine scriitorului consacrat, asumat, autentic si dornic sa capteze atentia cititoarelor inca de la primul cuvant. Am ramas acum numai doamnele aici? Ok. Sa incepem. :))))

Deci, subiectul zilei de azi, respectiv, "Cum imi sta parul?" s-a nascut in mintea mea cu cateva luni in urma, poate chiar de pe la mijlocul anului trecut. Am simtit asa, deodata, ca am nevoie de o schimbare in coafura mea. Dar ce fel de schimbare sa fac? Sa-mi mai scurtez lungimea parului? Sa-l vopsesc altfel, alta culoare, alta nuanta? Sa-l coafez altfel? Altfel, cum? Adica, cum altfel decat intins cu placa, ondulat cu bigudiurile sau lasat ondulat natural, asa cum e el dupa spalare, un fel de afro, dar mai lejer si mai lung? :))

Ideea schimbarii a sosit cumva in urma procesului de constientizare ca nu-mi mai ajungeau doua cutii de vopsea ca sa-mi vopsesc parul, ca pana atunci, ci ca deja aveam nevoie de cel putin trei cutii. Parul meu din ce in ce mai lung si din ce in ce mai des impunea masuri de adaptare.

Eu ma vopsesc singura acasa dintotdeauna. Nu vreau sa generez aici polemici cu argumentatii pro si contra vopsirii acasa versus vopsirea la un salon profesionist. In cazul meu a cantarit greu comoditatea si evitarea sistemului consumerist al Matrix-ului. Este adevarat, exista si riscuri asociate acestui demers, dar eu mi le-am asumat si n-am avut nimic de pierdut, din fericire.

M-am vopsit singura si pentru ca sunt o adepta a principiului "ce pot sa fac foarte bine si singura, fac, fara sa apelez la ajutor". Cercetez, invat, ma documentez, caut recenzii, pareri, sfaturi, compar, apoi decid ce si cum sa fac. De cele mai multe ori chiar imi iese exact ce-am vrut sa imi iasa, ceea ce a dus la cresterea increderii in mine insami si in propriile decizii si actiuni. Am avut curaj o data, prima data, adica, si am recidivat constant de atunci. :)

Am tot ce imi trebuie: oglinda (sic!), manusi, pelerina protectoare, vase, timer, telefon pentru selfie-uri (sic!!), determinare, indemanare, rabdare si experienta la greu. Intr-o ora sunt gata. Fara drumuri la saloane, fara programare, fara pregatire psihologica in vederea interactiunii sociale cu un mediu care nu-mi place, dar si fara cheltuieli substantiale in plus. Comod, confortabil, ieftin si in ritmul meu. 

De cand am trecut la trei cutii de vopsea (august 2023) am inceput sa fac si poze de documentare. Parca nu-mi venea sa cred! Trei cutii? Pe bune? Si nici macar nu intindeam vopseaua pe tot parul, in mod omogen! In ultimii trei ani, de cand ne-am mutat la munte, am folosit constant aceeasi marca si aceeasi nuanta de blond, asa ca mi-am concentrat atentia mai degraba pe zona radacinilor firelor de par, aceea unde cresterea de dupa ultima vopsire facea cam ostentativa existenta albului grizonat. 

Nu ca m-ar deranja pe mine prea mult asta. Oricum, eu il numesc "albul de respect". Daca ar fi numai alb ar fi ok, ca s-ar pierde prin blond, dar se mai vede si din satenul meu natural. Asa ca procedez la aplicarea vopselei in mod neuniform in lungimea parului, ca sa-mi iasa efectul acela sexy de "suvite", adica in diferite nuante de blond, saten, alb si ce culori or mai fi ele pe-acolo. Mie imi place asa. :))))

Pun aici aceste poze facute in procesul vopsirii mele acasa, chiar daca ele nu sunt prea stylish, glamour, classy, luxury, asa cum poate va asteptati. Sunt home-style, cum ar spune englezu'. :)))

Deci, scuzati, va rog, lipsa machiajului si a rochiei de seara cu paiete, a pantofilor stiletto si a diamantelor din jurul gatului si de pe degete. Poate data viitoare le pun pe mine, ca sa se vada ca le am si sa nu va mai impacientati. Ma rog, eu o sa va spun ca sunt diamante, iar voi o sa ma credeti si o sa ma invidiati! :))))

Am inceput sa-mi vopsesc parul pe la 36 de ani folosind atunci doar o cutie de vopsea,  doar pentru a-mi ascunde primele fire de par alb. N-ar fi fost chiar necesar vopsitul, dar, doamnelor, stiti cum e, la varsta aia ni se pare ca firul acela alb, singurul, unicul, se vede, nu din avion, ci de pe Marte! Sau de pe Venus. :))))

Treptat, am trecut la doua cutii de vopsea. In decursul timpului am testat mai multe marci, mai multe culori, mai multe nuante, dupa cum am considerat de cuviinta. Dar, cand am ajuns de curand sa-mi dau seama ca am nevoie de trei cutii, ceva in mintea mea s-a activat si mi-am pus intrebarea: oare n-ar fi cazul sa fac o schimbare? Poate sa-mi scurtez lungimea parului? Poate sa-mi schimb culoarea?

Se zice ca atunci cand in viata unei femei intervine o schimbare majora, ea isi schimba, inainte de orice, coafura: se tunde, se vopseste, se coafeaza diferit. Mai indraznet, mai emancipat, mai libertin. Eu n-am aplicat acest tipar ad-literam, dar, orisicat, daca ma iau dupa alura diferita (doar usor diferita, nu radicala!) a parului meu de-a lungul vietii, ceva schimbari tot se poate spune ca au fost. 

In prezent, doar trecerea de la doua la trei cutii de vopsea pentru par am considerat-o a fi o schimbare majora. :))))

Asa ca mi-am facut pe repede inainte o introspectie aprofundata, o analiza transgenerationala, o evaluare a vindecarii arborelui genealogic, o transmutare a  unor energii provenite din liniile de timp paralele si - ce sa vedeti? - un beculet mi-a clipit alarmant ca, da, trei cutii sunt cam multe si ca, poate, n-ar strica sa fac niste schimbari. Dar care? :)))

Pe principiul "trecutul a generat prezentul, iar prezentul genereaza viitorul", mai intai m-am uitat in arhiva mea de poze si am cercetat ce anume din lungimea si culoarea parului meu din trecut m-a adus in pragul acestei schimbari. Pai, trei cutii? Trei??? Nu se poate! :))

Cea mai veche poza pe care o am disponibila acum este din 2006. A fost facuta la serviciu, fix a doua zi dupa ce mi-am sustinut disertatia de masterat. Trecusem de un prag, mi-am zis. Se cerea o schimbare. Si, pentru prima data pana atunci, mi-am taiat parul la jumatate din lungimea lui din acel moment. Imi ajungea aproape pana in talie inainte de tuns, aproape ca acum. 

Mi-am zis eu atunci ca, gata, sunt femeie serioasa, cu familie si copii la liceu, cu functie importanta in cariera (chiar daca aveam remuneratia cam mica, dupa buget, coane Fanica!), si ca este timpul sa-mi conturez o imagine mai profi, mai sobra, mai de doamna cu autoritate. Si rea, daca se poate. Nu s-a putut. Pai, uitati-va putin. Eu, rea? Atat s-a putut. 

De atunci nu l-am mai tuns atat de drastic. L-am lasat sa creasca si doar i-am mai ajustat din cand in cand varfurile, pentru regenerare. Asa cum faceti si voi, doamnelor, desigur. 

Nu l-am mai tuns, in schimb am inceput sa ma joc cu culorile si cu modul de a mi-l aranja. 

Am ales mai jos cateva poze din acea perioada a mea nebuna. :))))

Asa m-a cunoscut si Adrian. Nu, nu nebuna, ci satena. :))) Ma rog, una din nuantele de saten, cu tenta roscata, cu varfurile castanii, cu reflexii visinii sau caramizii, si cu tendinte neprevazute din trei in trei luni, cand nu se stia ce culoare vreau sa port. :))))

Cam acesta mi-a fost termenul minim de vopsire (de 3 luni, respectat cat de cat, cel mai devreme la 2,5 luni, cel mai tarziu la 6 luni), ca sa nu-mi agresez parul si sa nu mi-l degradez. Am si o evidenta intr-o agenda, in care mi-am trecut ziua exacta a fiecarei vopsiri, marca de vopsea folosita si timpul trecut de la ultima procedura. :)))

Ultimele poze de mai sus sunt facute in mai 2014, cu ocazia calatoriei noastre in Glastonbury, cand am optat pentru un saten ceva mai indraznet decat de obicei, de parea chiar negru in anumite conditii de lumina. 

Pentru tenul meu alb si ochii mei deschisi la culoare, respectiv, albastri, a fost un contrast un pic cam mare. Poate acesta o fi fost motivul care l-a facut pe Adrian sa-mi sugereze ca poate mi-ar sta mai bine blonda, decat satena. :)))

Sugestia lui a venit fix la momentul oportun. Cred ca ma cam saturasem de jonglat intre toate culorile si nuantele de saten si roscat, desigur, in limitele decentei si bunului simt, nu numai prin prisma gusturilor mele, dar si prin prisma locului de munca, unde sobrietatea era cuvantul de ordine si unde nu mi se permiteau cascadoriile de imagine. :)))

In decursul anilor ma gandisem si eu uneori, rareori -  ce-i drept, sa ma fac blonda, intuind ca mi-ar putea sta bine in contextul fizionomiei mele, dar n-am avut curaj din mai multe motive, unul dintre ele fiind bancurile cu blonde. :)))) 

Pur si simplu am vrut sa evit orice tangenta cu acest gen de glume. Nu aveam suficienta putere personala atunci, evident.  Intre timp am depasit reticentele de genul acesta, mi se pare chiar caraghios ca m-am putut gandi la un asemenea motiv. Dar, ma rog, de-ale vietii conditionari. :))))

Un alt motiv a fost cresterea expunerii publice printr-o imagine de blonda pe care eu o credeam atunci a fi una extrem de ostentativa si, deci, vulnerabila. Se stie ca, dintr-un grup de femei diferite, blonda este cea care capteaza prima orice privire. 

Si daca ar fi numai atat. Dar nu, exista si acea partea a masculinitatii toxice care nu se poate opri numai la atat (cu atat mai mult cu cat si aceste priviri sunt agresive uneori), ci se manifesta ca niste pradatori sexuali cu atitudini foarte deranjante. 

Deci, am decis cu foarte mult timp in urma ca este mult mai sanatos pentru mine sa-mi ascund blonda din mine in spatele unui camuflaj discret, invizibil, de satenta. Nici macar bruneta sau roscata nu m-am vopsit niciodata. Nuantele de roscat din poze sunt rezultate ca urmare a evolutiei culorii saten la spalarile repetate a parului intre vopsiri si in urma expunerii la soare.

Si, probabil, cel mai important motiv dintre toate a fost faptul ca am trait intr-un mediu puternic controlat de o gelozie patologica si, pentru a ma proteja, tot ce trebuia sa fac era sa evit orice ocazie de stimulare a acesteia. A ma face blonda echivala, desigur, fara nici o indoiala si fara echivoc, doar cu o tentativa de a atrage privirile si evidentia doar dorinta mea de a calca stramb, nu-i asa? Hilar, dar, nah, asa e uneori viata unor femei. In fine, a trecut. Ptiu, ptiu, ptiu, duca-se, apara Doamne si pazeste, Amin! 

Daaar, ca sa stiti, fara nici o indoiala, aveam ascunsa in mine o blonda! Statea ender-cover, sub mastile de diferite nuante de saten! Sic! :))))

Ah, era sa uit. Am mai avut un motiv. Candva, demult, o angajata a unui salon de fite din Bucuresti care, prin prisma profesiei, imi admira parul si imi mai dadea niste recomandari/sfaturi uneori, mi-a spus sa fiu foarte atenta la ce coafor merg, ca sa nu risc sa-mi strice parul. Nu-i eram clienta si nici prietena, ne cunosteam tangential, eram simple cunostinte. 

Mi-a spus ca toate coafezele au o respingere fata de clientele cu parul lung, deoarece, cu cat lungimea parului este mai mare, ele au mai mult de munca, efortul lor este mai complex, iar pretentiile sunt altele. In fine, nu credeam eu ca asa stau lucrurile peste tot, dar de atunci am avut o si mai mare reticenta in a merge la coafor/salon. In toata viata mea de pana acum nu cred ca am fost la coafor mai mult de vreo trei ori sa-mi tund sau aranjez parul. Si atunci doar pentru ca am vrut eu neaparat sa experimentez si permanentul, pe la vreo 20 si ceva de ani. ;-)

Asa ca, atunci cand a venit sugestia lui Adrian de a ma vopsi blonda, am rezonat imediat cu ideea.  Blonda din mine nu era si nu este deloc sexi, provocatoare si frivola, ci dimpotriva, ea este reprezentanta laturii mele sensibile si vulnerabile. Cat timp am fost nevoita sa fiu "puternica" si "discreta", "luptatoare" si "sobra", "rezistenta" si "credibila", am fost satena. Dupa ce am scapat de toate aceste false conditionari, am devenit si foarte receptiva la ideile care rezonau cu natura mea interioara, de blonda, atat de ascunsa si protejata de privirile, cuvintele si actiunile cu potential agresiv din exterior.

Deci, m-am vopsit blonda! Prima data in viata, in martie 2014. Asadar, acum, in aceasta luna, sarbatoresc 10 ani de cand Blonda din mine a iesit la lumina! Hai, scoateti sampania, pregatiti cristalurile, caviarul! :))))

Dar, ca sa vedeti surpriza, primele mele poze pe care le am in arhiva cu mine blonda sunt fix cele de la cununia noastra civila, din august 2014. Nu-i nimic intamplator! ;-)

Ok, avand in vedere ca m-am lungit foarte mult si n-am ajuns inca la subiectul de la care am avut inspiratia acestui subiect, o sa intru direct in el. :)

Asadar, va spuneam ca incepusem sa-mi pun intrebari daca nu ar fi oportuna o schimbare de look, avand in vedere ca trecerea la cele trei cutii de vopsea imi declansase un soi de frison interior. N-ar fi trebuit, dar asta a fost. Csf, ncsf. :)))

Si, asa cum va spuneam mai sus, ma intrebam eu pe mine, in gand, oare care ar fi cea mai buna solutie pentru o schimbare de look, ca sa fie de bun augur: sa-mi scurtez parul, sa-i schimb culoarea, nuanta, ori sa-i gasesc o alta varianta de coafura? 

Si... ce credeti ca mi se intampla? Tocmai insusi Dumnezeu mi-a dat raspunsul la intrebare! Da, da! Nu radeti si sa nu credeti ca exagerez. Sa va povestesc. :))

Eram amandoi zilele trecute in timpul unei plimbari prin statiune, intr-o zi frumoasa, calda si insorita, mergeam agale, tinandu-ne de mana si bucurandu-ne de soarele care incalzea natura, muntele, padurea, aruncand in jur raze diamantine de lumina stralucitoare. 

Eu aveam parul liber, pe spate, fara nici un artificiu suplimentar de aranjare, fara cleme, fara clestisori, fara esarfa pe cap si, de data aceea, parul meu era in forma lui naturala, adica ondulat natural, asa cum ramane el dupa spalare, cand nu folosesc nici placa de intins parul, nici ondulatorul si nici bigudiurile. Imi place sa-l las adeseori asa, ondulat natural, caci el se imparte in suvite blonde, de diferite nuante, care, in stralucirea soarelui, sclipesc frumos in lumina ca firele de borangic, de matase sau ca niste fire micronice de aur si argint. 

Mbuuun...... si cum mergeam noi asa, alene, cu soarelee in fata si cu un vanticel slab care imi flutura in aer suvitele blonde,  am observat in fata noastra, la o oarecare distanta, o doamna mai in varsta, un fel de bunicuta cocheta, o turista iesita la plimbare ca si noi, care se oprise in loc si ne privea lung, ca si cum ne-ar fi cunoscut de undeva si nu stia de unde sa ne ia.

Cand am ajuns in dreptul ei, Adrian a salutat-o vesel, gandindu-se si el ca poate ne cunoastem reciproc, dar nu mai stim care si de unde sa ne luam. Am salutat-o si eu imediat, aproape ca un ecou dupa Adrian, ca sa nu par fara educatie, mai ales ca vedeam ca doamna aceea inca ne privea insistent, zambind. Si dam sa ne continuam drumul... 

Doar ca imediat dupa ce am trecut una pe langa cealalta, eu de ea si ea de mine, il aud pe Dumnezeu strigandu-mi din spate, prin glasul doamnei respective: "Sa stiti ca va admir, aveti un par foarte frumos! Si mai ales culoarea lui imi place! Aveti o culoare foarte placuta!"

Nah, poftim! Ziceti si voi! Eu imi puneam intrebari ce sa fac cu parul meu si iata cum mi-am primit raspunsul, fix de acolo de unde nu ma asteptam! Pai, cand Dumnezeu iti da o sugestie si iti recomanda indirect sa nu-ti tai parul, si nici sa nu-ti schimbi culoarea, mai negociezi? Nu! :))

Gata, acum, ca am mai lamurit una din problemele mele existentiale, despre ce sa va mai scriu aici, pe blog? Ca doar n-o sa va vorbesc (din nou!) despre schimbarile climatice, despre incalzirea globala, despre impactul AI in evolutia omenirii sau despre preconizata extinctie a celei de-a sasea sau a saptea umanitate, asa cum spun oamenii de stiinta, astia care le stiu ei pe toate, domn'ne! :))

Ca sa inchei cu subiectul "blonda", voi atasa "cateva" poze cu mine blonda. Veti constata ca si aici nuantele au oscilat din timp in timp, de la un blond mai inchis, mai stins, mai cuminte, mai timid, la inceput (deh, nu am putut face trecerea prea brusc), pana la nuantele de blond deschis si blond auriu, care ma prind cel mai bine. 

Nu mai am reticente, ca in trecut. Doar sunt atenta ca nuanta de blond sa mi se potriveasca. Adica, am exclus din start blondul platinat, argintiu si gri, caci nu m-ar avantaja absolut deloc. Tenul meu alb, ochii albastri, alaturi de oricare din aceste trei tipuri de blond "alb" mi-ar crea o imagine fantomatica. Deci, nu. Ah, evit si blondul roscat, care chiar nu-mi place deloc. Insa nuantele de blond auriu mi se potrivesc de minune. 

Daca ati ajuns cu cititul pana aici, dupa o postare ataaaaaat de lunga, cat o zi de post, poate mai aveti si ceva rabdare sa va uitati si la poze. Sunt din perioada 2014 - 2024, asadar chiar si din perioada din Gradina, cand parul meu blond meu a ramas tot blond, in ciuda provocarilor de conjunctura, a palariilor, clestilor, intemperiilor. 

Deh, nu poti lucra pamantul si nu poti sapa si plivi buruienile cu cositele blonde in vant, ca o Ileana Cosanzeana visatoare, si nici ca o Zana diafana, cu pletele aurii in soare! Imi mai strangeam parul cum puteam. Dar, orisicat, chiar si in perioada aia am fost o Doamna, una blonda, care se respecta!  :)))) 

Oricum, chiar daca nu mai aveti chef de poze, eu le pun aici. Pentru mine. De Ziua mea, a Femeii de sunt. Doar o data in viata sarbatoresc 10 ani de cand sunt blonda! :)

La multi ani, Doamnelor! Sa fiti frumoase!

PS. Stiti ce mi-a spus Ema Boema von Bubulina Hoaute Couture, bichonul nostru mini-toy, havanez, aristocratic? 

Cica sa nu ma mai dau mare ca as fi eu cea mai minunata blonda de pe planeta, ca nu sunt! Ca nici macar nu sunt o blonda adevarata, autentica! Cica sunt o blonda fake! Hahahaha!!! :))))

Si ca, daca vreau sa vorbesc despre blonde adevarate, atunci ar fi bine sa vorbesc despre ea, Ema Boema, caci ea chiar este o blonda veritabila, ca ea e blonda de cand s-a nascut! :)

Si ca ei ii sta parul de la excelent in sus, toti zulufii rezista, toti carliontii la fel, si nici nu se pune problema sa-si schimbe culoarea parului, indiferent de cate schimbari ar interveni in viata ei. :)))

Cica, oricum, s-o mai terminam si noi cu schimbarile astea, ba la Bucuresti, ba in Gradina din Ardeal, ba din nou in Bucuresti, iar acum fix in Predealul din Ardeal, ca am ametit-o de tot si nu mai stie nici ea cate domenii imperiale are de verificat, de inventariat si de marcat profesional, asa cum numai ea stie. :))))

Si mi-a mai zis ca sa-mi iasa odata gargaunii aia din cap, cu taiatul parului si cu schimbarea culorii. Oare chiar nu am invatat nimic de la ea? Chiar n-am inteles ca ea dintotdeauna a fost impotriva tunsului si vopsitului?! Pffff, doamne..... !:))))

Siiii.....stati un pic.... cu asta m-a terminat! :))))..... a zis ca si ea este o feminina, deci ca 8 martie este si Ziua Ei, nu doar a mea! :))))

Ca s-o potolesc, i-am promis ca incep sa pun pozele cu ea, blonda-blondelor, minunata-minunatelor, cea-mai-cea-de-pe-planeta! :))))

In fine, dupa un milion de poze cu Ema probabil ca nu mai are nimeni rabdare si pentru pozele cu mine. Eh, asta-i viata, unele feminine sunt mai cu tupeu si ti-o iau inainte cand nici nu te astepti. :)

Dar, no problem, ca nu ma las nici eu! Ce crede ea? Nici nu stie cu cine se pune! O fi ea o blonda veritabila, dar nici eu nu sunt mai prejos, nici nu stie ea ca eu inca am ascunsa in mine o satena veritabila, o luptatoare gata oricand de duel, daca este cazul, deeeeci..... ;-))))

La final, pentru cine are rabdare sa treaca de cele "cateva"poze cu mine (care sunt ordonate cronologic, august 2014 - martie 2024), am o surpriza. ;-)

Surpriza: 

Spre sfarsitul lui decembrie, 2012 am cumparat 5 ursuleti de plus pentru tot grupul de prieteni pe care ii aveam atunci, cadou din partea mea, de sarbatori. 

Fetele au primit ursuleti blonzi, iar baietii au primit un ursulet verde si unul albastru. Cum Adrian era inca de pe atunci Albastru Arcturian, era evident ca ursuletul albastru a fost pentru el. Pe atunci, noi doi inca nu formam un cuplu. 

Ei bine, nu dupa mult timp, ursuletii nostri, al meu si al lui Adrian, s-au mutat impreuna. :)

Eu nu eram blonda pe vremea aceea, dar Dumnezeu a stiut ca urma sa fiu! :))

07.03.2024