Pescarusii de Bucuresti au puiuti

 

Daca la munte avem cuiburi de randunele, la Bucuresti avem cuiburi de... pescarusi!

Doua cupluri de pescarusi si-au amenajat locuintele pe acoperisul a doua blocuri de 4 etaje, de langa noi. De vreo doua luni ii tot urmarim cum se gospodaresc, cum si-au adunat frunze, si-au amenajat cuiburile si cum au stat pe rand la incalzit si clocit ouale. I-am urmarit cum unul pleca dupa hrana , iar altul ramanea pe cuib, apoi, cand primul se intorcea, ii lua locul celuilalt pe cuib, schimbau cateva vorbe pe limba lor, apoi pleca si celalalt sa se hraneasca. Abia asteptam sa surprindem momentul iesirii puilor la lumina!

Si i-am vazut ieri! Niste puisori plini de puf, cu picioarele lopatate, ca de rata, insa cu ciocuri puternice si pregatite sa primeasca hrana de la parintii lor.

Azi am fost martorii unui moment incredibil din lupta pentru supravietuire a unuia din cele doua cupluri. De cateva ori am vazut pescarusii cum tineau piept atacurilor ciorilor hraparete, care abia asteptau sa prinda o clipa de neatentie si sa le fure puii. Mi s-a facut mila de bietii pescarusi si de chinul lor pentru a-si apara puisorii. Mi s-a facut mila si de bietii puisori si de maxima lor vulnerabilitate acolo, pe acoperisul blocului, un spatiu deschis, fara loc sub care sa se ascunda. In cele din urma, mi-a fost mila si de puii bietelor ciori, care trebuiau si ei hraniti cumva, cu ceva.... Caci asa e lumea asta, "care pe care", din pacate, o continua lupta pentru supravietuire.

In caz de pericol, puii de pescarus se strang unul langa altul pe langa gurile de aerisere ale blocului si stau supravegheati de parinti tot timpul. Asta e tot ce pot face. De la ploi, s-a adunat un fel de mic "lac" cu apa pe acoperisul cladirii, asa incat au si apa aproape, atat pentru baut, cat si pentru primele lectii de zbor, cu deschideri de aripi pe suprafata lichida.

Dar nu despre atacul ciorilor am vrut sa va vorbesc, ci despre un alt pradator care statea azi la panda, cu gandul la o masa copioasa. Un uliu, cred ca era. L-am vazut fix in momentul in care a zburat inspre blocul unde era cuibul acestui cuplu de pescarusi, cu puii lor. S-a asezat pe o creanga inalta a unui copac din apropiere si urmarea situatia, pentru a descoperi momentul oportun pentru atac.

Mama-pescarus era cu puii in stanga blocului, abia ii hranise cu ceva adus in cioc de tatal-pescarus. In timp ce mama se ocupa de pui, tatal s-a indepartat un pic si a intrat in apa, pentru o balaceala in "lac". La aparitia uliului (cred ca asta trebuie sa fi fost pasarea aia mare - mai mare decat pescarusii - portocalie, cu gheare mari, puternice si cu cioc gros, incovoiat, ca de pradator), mama-pescarus a intrat in alerta. A ridicat brusc capul a pericol si si-a chemat puii langa ea, apoi s-a urcat mai la inaltime, pe marginea blocului, pe baricade, in pozitie de supraveghere la distanta si pregatita de aparare.

Imediat a primit mesajul si tatal-pescarus, care a iesit imediat din apa si s-a apropiat de familia lui, ambii parinti ramanand in pozitii vigilente, de observatie, cu capetele intoarse inspre uliu. Acesta din urma a inteles ca nu are nici o sansa, motiv pentru care, dupa alte cateva momente, si-a luat zborul, cautand alte oportunitati.

Dupa ce pericolul a trecut, familia de pescarusi s-a relaxat, puii s-au mai jucat un pic, tatal s-a intors la balaceala lui in apa, apoi, dupa ce a inceput si ploaia, mama-pescarus si-a luat puii si s-au retras impreuna in cuib, in coltul din dreapta al blocului, sub vigilenta supraveghere a tatalui-pescarus, care a ramas de paza in stanga blocului.

Din fericire, totul s-a terminat cu bine in scena descrisa mai sus, nimeni n-a patit nimic, desi m-am gandit cu tristete si la puii uliului, care si ei asteptau ceva de mancare de la parintii lor - ceva, orice, numai mancare sa fie.

Lantul trofic isi cere drepturile, legea lui "care pe care" se aplica mai departe, iar fiecare supravietuieste dupa cum reuseste (sau nu) sa obtina hrana zilnica, pentru sine si pentru puii din cuiburi.

Oare peste cat timp planeta aceasta va deveni un loc al armoniei si al convietuirii pasnice intre specii, asa cum se propovaduieste prin toate cartile sfinte si de catre toate religiile?

Caci, in prezent, ceea ce vedem la pasari si la animale, este perfect valabil si la oameni, chiar daca privim dintr-o perspectiva usor diferita. A fi mama/parinte de pui de om, de pui de pasare, de pui de orice animal sau vietuitoare pe acest pamant, este extrem de provocator. Mai ales in aceste vremuri rascolitoare pe care le traim acum.

 

Cel de-al doilea cuplu de pescarusi si-a amenajat cuibul pe alt bloc de 4 etaje, unul care, ca si in primul caz, are pe acoperis un mic "lac", format din acumularea apei de ploaie.

Acest cuplu are trei puisori, fata de primul cuplu, cel despre care v-am povestit, care are doar doi pui.

Viata de pescarus este plina de pericole in zona urbana, in ciuda a ceea ce ne-am putea inchipui noi, oamenii. Ciorile, ulii si cine stie ce alti pradatori, stau la panda cu ochii pe bietii pui, care nu prea au unde sa se ascunda. Doar vigilenta parintilor le este scut de aparare si salvare.

Azi, cei trei puisori ai acestui cuplu au zburdat veseli pe acoperisul blocului, cu puful galbior zgribulit in vant, cu retragere in cuib pe timp de ploaie, apoi din nou pornind curiosi sa descopere lumea din jurul lor, sub privirea atenta a mamei si in asteptarea tatalui, plecat dupa hrana.

Edit later: Am primit pe FB o amintire de anul trecut, din care am luat un pasaj care se potriveste si acum, si intotdeauna. Scriam eu asa anul trecut:

Verdele de peste tot din jur, "cata frunza, cata iarba", si-a zambit discret in barba, si-a gandit un gand soptit, multumit si-nteleptit: "Da, si Eu Sunt Fiul Ploii.... da, si Eu Sunt... negresit!.... Fiul Ploii Inverzit! Doar din mine - clar, se stie! - toate cele-au inflorit, colorate, parfumate si atat de minunate! Deci, doar Eu Sunt Fiul Ploii! Eu Sunt Verdele Ursit! Ploaia mai intai pe mine m-a-nfrunzit si inverzit! Si iubit."

Pescarusii - Fiii Ploii. 

25.05.2021