Ma hotarasem
sa nu mai dau din casa, dar cand vine ispita, gata, asta e, ma las corupta. :D
Mai ales ca
subiectul se leaga de postarile precedente, cu si despre ispite, adica.
Dupa cum
vedeti din poze, probabil ca ati tras deja concluzia: este cazul sa ne
deschidem o patiserie! :D
Totusi,
trebuie sa stiti, inainte de toate, ca delicioasele portofele din foietaj,
colorate, parfumate, aromate, dulci si pline cu umplutura de mere, la fel de
aromata, parfumata, dulce si suculenta, au fost facute pentru o cauza nobila,
asa ca nu e cazul sa ne banuiti de pofte memasurate. Nu suntem sfinti inca, dar
nici chiar asa! :D
Dar, sa va
povestesc.
Am facut noi lista cu toate ingredientele necesare pentru o tava cu placinta de mere, facuta cu foi din comert, din cele subtiri ca foaia de calc. Imi facusem planul: stiam ca un pachet contine cam 16-18 foi, le imparteam in doua, jumatate stratul de jos in tava, apoi umplutura de mere, iar cealalta jumatate de foi deasupra. Cu totul, cam o ora de lucru in bucatarie, cu tot cu curatenia de rigoare. Floare la ureche! Am mai facut reteta asta de nenumarate ori, aproape ca o visam, o puteam face si cu ochii inchisi sau legata la ochi. :D
Aveam deja totul in frigider de ieri dimineata, cand am bifat de pe lista, in magazin, toate ingredientele cumparate. Imi zic: fac placinta pe seara, ca sa o las peste noapte sa se raceasca si sa se fragezeasca foile de deasupra. Aveam nevoie de ea azi, deci, tocmai bine. Si ma apuc eu de treaba pe la ora 7:00, plina de entuziasm si cu gandul la filmul pe care avea sa-l selecteze Adrian dintr-o lista deja preselectata. Metodic si la el, si la mine. :D
Desfac punga de mere, le spal si incep sa le tai. Mie nu-mi place sa folosesc razatoarea, asa ca am descoperit o metoda mult mai buna de pregatit umplutura de mere pentru placinta: le tai marunt, cu tot cu coaja, asa cum as toca legumele pentru ciorba. Bucatelele raman un pic mai maricele, nu se mai transforma in acel piure de mere, ca atunci cand sunt date prin razatoare, iar, in plus, nu se mai produce atata suc in combinatia cu zaharul. Nici coaja merelor nu o mai curat, stiut fiind faptul ca ea contine pectina, care leaga sucul la copt si dezvolta aroma, plus ca mentine si forma bucatelelor de mar si nu se zdrobesc in procesul de fabricatie si coacere. :)
Buuuun. Si toc eu mar dupa mar, si toc, si toc, pana cand, la un moment dat, imi dau seama ca am tocat aproape toata punga. 2 kg. Mi se paruse mie ca parca se umple castronelul cam mult, dar n-am dat prea multa importanta. In fine, vine momentul sa desfac punga de foi de placinte, cumparata din magazin, ca sa pregatesc prima jumatate de foi, peste care aveam sa pun umplutura de mere. Cand......!!!! ce-mi vad ochii??!! :D
Foile nu erau cele care trebuiau sa fie!!!! Adica, nu erau foi de placinta, ci foietaj de placinta. Mai exact, in loc de 16-18 foi subtiri, fine, delicate, pe care trebuia sa le pun pe rand in tava, sa le ung cu unt si sa am grija cum le manevrez, ca sunt foarte delicate si se rup usor, am gasit doua foi de placinte groase, de foietaj, ca un aluat intins un pic. Tot planul meu era dat peste cap! Ingredientele mele nu se mai potriveau, tehnica trebuia schimbata si nici nu eram pregatita pentru o asemenea abordare. Sincer, n-am cumparat niciodata astfel de foi, ci doar din celelalte. Eu, cand sunt multumita cu ceva, raman consecventa si traditionala, asa, nu prea sunt tentata sa schimb, sa testez, sa experimentez. Asadar, aveam doar doua foi mici si groase, era ora aproape 7:30 seara si trebuia sa finalizez o tava de placinta pentru a doua zi, adica pentru azi. Ok, zic, asta e, no problem, ma orientez. :D
Si ma apuc eu de procesat prima foaie. O intind bine, o mai maresc, cat sa ajunga la marimea tavii din aragaz si imi vine ideea ca, in loc de o placinta mare (mai greu de taiat si portionat a doua zi, in conditiile date), sa fac mai multe placinte mici. Nu se poate sa nu iasa, zic. Trebuie sa iasa ceva, ceva. :D
Intind, tai, portionez, pun cate o lingura de compozitie de mere, crestez un pic aluatul, ca sa aiba pe unde sa iasa aburii merelor coapte, sa nu-mi explodeze nimic prin cuptor, dau forma de portofele, ung cu ou batut pe deasupra, presar zahar si susan, si bag la cuptor. Pun si timerul pe 30 de minute apoi evaluez situatia. :D
Mai aveam doar inca o foaie si inca trei sferturi din intreaga compozitie de mere tocate, deja amestecate cu zahar brun, scortisoara, esenta de rom, esenta de vanilie si gris. Ce era de facut? In varianta planificata initial, umplutura de mere nu ar fi fost in exces, ci ar fi format un strat generos de mere coapte, aromate, printre cele doua straturi de foi fragede. Acum, insa, in varianta asta, totul era reconfigurat. :)
Si ii spun lui Adrian: „Sufletel, uite asa, si pe dincolo, asta e, n-am observat ce foi sunt, o sa raman cu multa umplutura de mere. La ora asta nici nu avem prea multe optiuni, le mancam asa, cu lingura, ca pe un desert, in seara asta, sau le bag la frigider si vedem maine daca le mai pot folosi. Daca da, cumparam inca un pachet de foi dimineata si mai fac un rand de placintele.”
Si, uite-asa, vrand nevrand, neprogramat, nepregatit din timp si nedorit, am reusit aseara sa finalizez primul stoc de marfa pentru magazinul de patiserie pe care, daca am fi vrut, sigur l-am fi putut inaugura azi cu brio. :D
Desigur, asta a fost si filmul serii, selectat prin default, dar, din fericire, a fost unul cu happy-end. :D
Pana la
urma, ce nu face omul pentru o cauza nobila! :D
07.11.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)