Grădina lui Dumnezeu (17) - Travaliul “naşterii” unui nou început. Victoria Bunei Vestiri

„Știm cu toții că trecem prin ”travaliul” nașterii Noului Pământ și a Noului Om, în același timp. Mama Pământ se află în travaliul nașterii noii sale forme, mai înalt dimensionale, un travaliu deloc de neglijat. Prin construcția și natura sa femeia este mult mai legată de Pământ decât bărbatul. Dacă mai adăugăm și starea de maternitate prin care femeia trece datorită construcției ei biologice, vom începe să înțelegem unele lucruri” ***

Textul de mai sus fusese scris şi l-am descoperit pe un blog (***Monica Poka - dincolo-de-mine-sunt-eu) exact în ziua întoarcerii noastre acasă, pe 25 august 2015. Semnele şi confirmările veneau de peste tot din jurul nostru şi erau foarte valoroase. Vă reamintesc că în dimineaţa zilei de 22 august noi plecam la drum într-o nouă călătorie de căutare a Grădinii şi, providenţial, chiar în miezul aceleeaşi zile de 22 august, la orele 12:11, ni s-a născut nepoţelul, Victor Gabriel  (Victoria Bunei Vestiri).

Subiectul “Naşterii” era de maximă actualitate în acea perioadă, fiind, deopotrivă, atât un simbol al unui nou început, al unei noi vieţi, cât şi un proces foarte concret al realităţii efective.

După cum ştim, pe acest pământ aproape nici o naştere nu are loc fără travaliu. Durerile facerii sunt un dat al acestei lumi şi doar foarte puţini sunt aceia care nu trec prin ele spre o nouă viaţă.  Fie că este vorba de mamă, ori de copil, de om adult, ori de proiect în stadiu de idee. Aici, în această lume, orice început vine la pachet, cel mai adesea, cu frământările, răscolirile, transformările, modificările, durerile, fricile, temerile şi, de multe ori, chiar cu respingerea şi fuga de ceea ce urmează: necunoscutul.

Nimeni nu poate şti ce îl aşteaptă dincolo de pragul acela al naşterii/renaşterii, prag pe care îl trece, totuşi, vrând-nevrând. Cel mai adesea prin travaliu. Daca ar şti omul dinainte ce îl aşteaptă, s-ar mai naşte aici? Daca ar şti omul dinainte ce îl aşteaptă, care ar mai fi farmecul vieţii? Ce ar mai explora el aici? Cum ar mai putea evolua? Care i-ar mai fi învăţăturile? Cum s-ar mai putea descoperi pe sine însuşi, cu limitările şi nelimitările proprii?

Astfel, orice Bebeluş vine în lumea asta doar după ce trece prin tot acest proces al Facerii. Mai întâi se conturează ca o idee a existenţei lui ca Om şi i se vesteşte sosirea. Arhanghelul Gabriel este primul vestitor al noului Început.

Cuvântul-Om se proiectează în Trup, după care se lasă în voia Mamei timp de nouă luni, atât cât durează, de regulă, creşterea în perioada intrauterină. În tot acest răstimp, deşi este o fiinţă vie, copilul încă nu ştie ce înseamnă să fie Om.  Este hrănit, este înconjurat cu iubire şi, cel mai adesea, doarme. Somnul îi este necesar în această perioadă, deoarece în interiorul trupul său au loc transformări uluitoare, aşa cum şi în exterior lumea se modifică radical pentru a-l putea primi în mijlocul ei. În timpul celor nouă luni au loc adaptări reciproce, acceptări, vindecări, căutări şi regăsiri, curăţări şi pregătiri semnificative. Când vine timpul potrivit, neştiut cu exactitate dinainte nici de Copil şi nici de Mamă, Lumina li se arată ambilor. Trecerea are loc, însă, de cele mai  multeori, prin forţarea “pragului critic” dincolo de care amândoi sunt eliberaţi. Acest “travaliu” reprezintă ultima frontieră către noua viaţă. Este începutul unui nou drum. Unul total diferit de cel de dinainte şi de oricare alt drum anterior. Este începutul către o nouă lume pe care au ales-o împreună şi ale cărei beneficii prefigurate i-au convins că merită să o trăiască. Fiecare în felul său.

Introducerea aceasta cuprinde în ea atât o realitate concretă, cât şi o metaforă.

Noi doi, Adrian şi cu mine,  eram, deasemenea, Copiii Noii Lumi. Eram copiii care îşi doreau să se nască din nou, să înceapă o nouă viaţă în Grădina lui Dumnezeu şi să se bucure de toate promisiunile primite cu ocazia înfiripării acelei  Idei Primordiale. Trecuserăm de “perioada intrauterină”, cea a Somnului, a Creşterii, a Transformărilor interioare, a Curăţărilor, Vindecărilor, Acceptărilor şi Pregătirilor pentru “Marea Renaştere”. Metamorfozarea noastră se apropia de sfârşit. Travaliul avea să ne reveleze o nouă lume: Grădina aceea mult dorită. 

Totodată, însăşi Grădina era pentru noi un proiect nou-nouţ a cărui  “naştere” trebuia să treacă prin acelaşi proces. Eram, astfel, în acelaşi timp, şi părinţi. “Perioada intrauterină” de coagulare a Grădinii era pe sfârşite. Înfiriparea Ideii în Trup se materializa de la o zi la alta tot mai vizibil.  Adaptările interioare cu cele exterioare se făceau treptat, zi de zi, ceas de ceas, secundă de secundă. Universul lucra harnic la transformările necesare, astfel încât “proiectul” să crească frumos, armonios, cât mai asemănător dorinţelor noastre, ale părinţilor lui. “Somnul” binefăcător al acelor luni de zile de căutări, tatonări, vizualizări şi armonizări avusese darul de a ne pregăti pentru momentul trecerii prin travaliul eliberator. Nu ştiam nici când, nici cum avea să fie. Poate dureros, poate uşor. Poate cu provocări majore, ori cu sprijin divin miraculos. Cu încredere, ori cu paşi nesiguri. Cu curaj, ori cu încordare. Oricum ar fi fost, “Naşterea” avea să se producă. Alesesem asta, ne-o doream. Grădina avea să se “nască” în momentul în care aveau să corespundă parametrii optimi de favorabilitate, dar şi când noi, părinţii ei, eram deplin pregătiţi să o primim ca pe un “copil” în faşă, de care să ne bucurăm şi pe care să-l creştem şi să-l îngrijim aşa cum se cuvine. 

Primul semn, prima veste ce ne vorbise despre Grădină, îl primisem în martie 2015, în apropierea Sărbătorii Buna Vestire. Fuseseră cei doi pitici. Vă mai amintiti detaliile din Cuvânt înainte? Unul cu Grădina şi unul cu Lumina (click aici pentru a vedea pozele). Astăzi, asocierea celor doi pititi mă duc cu gândul către Arhanghelul Mihail şi Arhanghelul Gabriel – Protectorul si Vestitorul. Nici nu bănuiam noi atunci că, exact după nouă luni, în decembrie 2015, aveam sărbătorim Naşterea Domnului, Crăciunul, proapăt mutaţi în mijlocul Grădinii. Nimic întâmplător...

Cu exact o zi înainte de plecarea în ultima călătorie, respectiv, în 21 august, Adrian tocmai scrisese un articol foarte frumos pe blogul lui „Liniştea unui nou început”(click pe link pentru a citi detalii) . Dincolo de referirile la aspectele concrete ale acestei realităţi, el transmitea un mesaj mai presus de cuvinte şi anume că fiecare transformare, naştere şi renaştere trece prin anumite etape. Una din acestea este chiar momentul trecerii de pragul critic dincolo de care este lumea cea nouă. Haos, travaliu, prag critic.... momentul poate purta diverse nume. Conştientizându-l şi menţinându-ne centrarea, trecerea poate fi mult uşurată. 

Privind înapoi în timp, putem spune că ivirea pe lume a nepoţelului nostru în ziua aceea de 22 august 2015 a fost providenţială. Numele lui ne confirma sfârşitul travaliului: Victor (Victorie) Gabriel (Arhanghelul Gabriel ce aduce Fecioarei Maria, oferindu-i o Floare de Crin, Buna Vestire: Naşterea lui Iisus, a Dumnezeului-Om).

Victoria Bunei Vestiri.

Din Grădina lui Dumnezeu: 19.01.2016

***