Vrajitoarea din tine – Simbolul Libertatii Absolute si a Autonomiei Feminine

Motto: Poti alege sa fii o Zana. Poti alege sa fii o Vrajitoare. Dar cine spune ca nu poti sa le alegi pe amandoua, impreuna? Caci ambele sunt in tine, oricum. Nu ai nevoie de nici o permisiune pentru a fi TU intreaga. (Liliana Pașcanu)

”Binecuvântată fie ziua în care o veți întâlni, accepta și integra pe Vrăjitoarea din voi. La nivel arhetipal Vrăjitoarea este cea care deține secretele ancestrale ale existenței în dualitate. Vrăjitoarea este Femeia Salbatică  care ne permite să ne conectăm cu cele mai profunde și ancestralale aspecte ale Divinului Feminin. Cu ajutorul ei reușim să înțelegem și să transcedem paradoxurile lumii materiale, polarizate, să ne descoperim darurile de vindecare care dorm în adâncul nostru, să folosim darurile Mamei Pamânt și Tatălui Cer pentru a co-crea în armonie și iubire.

Ne place sau nu în fiecare dintre noi există o Vrăjitoare la fel cum în fiecare dintre noi există toate modelele arhetipale ale Celei Care Știe. Atunci când va  veni momentul o să apară în viața voastră să vă testeze și să vă pregătească pentru o nouă etapă de împlinire și ființare.

“Dualitatea acestui arhetip pune intrebarea: vei asculta oare de aspectul puternic, crud, salbatic al vrăjitoarei sau mai degrabă de calitățile de vindecare și transformare pe care stie să le pună în practică?

Mergi dincolo de temerile și neliniștile pe care le simți câteodată față de talentele tale feminine de Vrăjitoare. Depășeste concepțiile legate de acestea. Îți imaginezi poate o vrăjitoare bătrână și uscată: în realitate ea nu are vârsta, ea este o vrăjitoare tânără, vrăjitoare femeie, vrăjitoarea de acum, de atunci, dintotdeauna. Ea este Femeia Sălbatică adevarată, cea care îți poate inventa cele o mie și una de rețete ale reconstruirii tale pentru că ea deține secretele Vieții și ale Morții.

Acest arhetip te învață că pentru a te iubi total, ca femeie, trebuie să iubești și vrăjitoarea din tine. Ai putea fi tentată să o alungi, însă ea va reveni mereu, se va agața mereu de tine, până când vei putea înțelege mesajul.

Reconciliază această dualitate a Vrăjitoarei din tine însăți pentru că ea reprezintă forță ta arhaică instinctual și indistructibilă. Ai nevoie de Vrăjitoare pentru a-ți îngriji rănile mortale cu ajutorul leacurilor care există în lume și ale căror secrete doar ea le știe.”  (Feminitudine – Monique Grande - Sursa: https://dacanion.ro/arhetipul-vrajitoarei-la-que-sabe/)

”Arhetipul vrăjitoarei este un simbol puternic al autonomiei feminine, al nesupunerii și al libertății absolute. 

De-a lungul istoriei, figura vrăjitoarei a fost transformată dintr-o proscrisă marginalizată într-un manifest modern al independenței, reprezentând acea parte a psihicului sau a societății care refuză să fie controlată, îmblânzită sau definită de normele exterioare.

În psihologia profundă și în mișcările culturale contemporane, această figură capătă valențe profunde legate de eliberare:

Independența și autoguvernarea - Spre deosebire de alte arhetipuri feminine tradiționale definite prin relații de subordonare sau îngrijire (precum „fata neprihănită” sau „mama sacrificată”), vrăjitoarea există în proprii săi termeni. Ea locuiește adesea la marginea comunității (simbolic și literal), ceea ce îi oferă libertatea de a nu se supune regulilor colective. Este stăpână pe propriul destin, pe corpul ei și pe deciziile sale.

Conexiunea cu natura și cunoașterea instinctivă - Vrăjitoarea deține o cunoaștere care scapă logicii raționale rigide sau structurilor dogmatice. Ea înțelege ciclurile naturii, puterea plantelor și secretele vieții și ale morții. Această legătură cu elementele primordiale reprezintă libertatea față de convențiile sociale artificiale, reconectarea cu sălbăticia interioară și cu intuiția pură, neatinsă de cenzura culturală.

Integrarea Umbrei și asumarea puterii - În psihologia jungiană, vrăjitoarea este adesea asociată cu aspecte ale Umbrei, acele fațete ale eului pe care societatea le consideră „prea mult” sau periculoase (furia, dorința, puterea brută, magia personală). A îmbrățișa arhetipul vrăjitoarei înseamnă libertatea de a fi întreagă, acceptând atât lumina, cât și întunericul din sine, fără teama de a fi judecată.”

Simbol al revoltei politice și sociale - Din punct de vedere istoric, vânătoarea de vrăjitoare a vizat în mod disproporționat femeile singure, văduvele, vindecătoarele sau cele care dețineau proprietăți, adică exact acele persoane care manifestau o formă de independență economică sau socială periculoasă pentru ordinea patriarhală. De aceea, feminismul modern a revendicat acest arhetip, transformându-l într-o emblemă a rezistenței în fața opresiunii. Sloganul istoric „Suntem neponepoatele vrăjitoarelor pe care nu ați reușit să le ardeți” sintetizează perfect această legătură indestructibilă dintre arhetip și idealul libertății transmise din generație în generație.

În esență, atunci când cineva rezonează cu arhetipul vrăjitoarei, își revendică dreptul de a-și trăi propria autenticitate, de a-și manifesta propria putere („magia” personală) și de a păși în afara cutiilor în care societatea încearcă să încadreze spiritul uman.”

”Vrăjitoarea simbolizează puterea ascunsă, misterul, înțelepciunea instinctivă și latura întunecată sau neîmblânzită a feminității. În plan arhetipal, ea îmbină cunoașterea profundă a naturii și a legilor nevăzute cu ambivalența dintre bine și rău, vindecare și distrugere. Dimensiunile simbolice principale pot fi grupate astfel:

Înțelepciune și conexiune cu natura - Reprezintă vindecarea, cunoașterea ierburilor, a ciclurilor lunare și a forțelor pământului (prin arhetipul „vrăjitoarei verzi” sau al femeii-vaci).

Umbra și teama de necunoscut - În societățile tradiționale și în basme, ea personifică tabuurile, gîndirea independentă a femeii afurisită de norme sau aspectele întunecate pe care rațiunea le respinge.

Conflictul interior (în psihologie) - Apariția vrăjitoarei într-un vis sau în artă indică tensiuni psihice neexplorate, instincte reprimate sau nevoia de transformare personală.

Rebelul/Femeia liberă - Dincolo de mitul malefic medieval, cultura modernă reinterpretează vrăjitoarea ca simbol al autonomiei, intuiției și puterii personale necontrolate de autorități.”

”Portretizarea vrăjitoarelor din mituri, legende, basme, ca personaje simbolice, are puțin de a face cu realitatea prezentării lor din Europa și Salem. 

Printre simbolurile caracteristice ale lumii înfricoșătoare a vrăjitoarelor sunt păsările nocturne, în care se transformau ele însele, broaștele râioase, șerpii și pisicile negre, frumusețea seducătoare a lor sau urâțenia lor respingătoare, goliciunea lor în ritualuri celebrate pe munți solitari sub conducerea diavolului descris frecvent în formă de țap. 

Această imagine a vrăjitoarei, familiară în tradiția populară europeană, este numai un exemplu particular al misonigiei aproape universale (în Japonia antică, de exemplu, demonii femini se transformau în vulpi, iar în cultura nativă din Siberia, în lupoaice). 

Persecuția europeană a "vrăjitoarelor" a susținut acest set de noțiuni într-o teorie pseudoștiințifică și a transpus-o în fapte ucigașe. În anii recenți, personajul vrăjitoarei a devenit un simbol al anumitor grupuri din mișcarea feministă, un semn de protest față de dominarea socială a patriarhatului.” https://www.diane.ro/2023/11/vrajitoarele-simbol-si-semnificatie.html

Vrăjitoarea simbolizează puterea ascunsă, misterul, înțelepciunea instinctivă și latura întunecată sau neîmblânzită a feminității. În plan arhetipal, ea îmbină cunoașterea profundă a naturii și a legilor nevăzute cu ambivalența dintre bine și rău, vindecare și distrugere.

Dimensiunile simbolice principale pot fi grupate astfel:

Înțelepciune și conexiune cu natura - Reprezintă vindecarea, cunoașterea ierburilor, a ciclurilor lunare și a forțelor pământului (prin arhetipul „vrăjitoarei verzi” sau al femeii-vaci).

Umbra și teama de necunoscut - În societățile tradiționale și în basme, ea personifică tabuurile, gîndirea independentă a femeii afurisită de norme sau aspectele întunecate pe care rațiunea le respinge.

Conflictul interior (în psihologie) - Apariția vrăjitoarei într-un vis sau în artă indică tensiuni psihice neexplorate, instincte reprimate sau nevoia de transformare personală.

Rebelul / Femeia liberă - Dincolo de mitul malefic medieval, cultura modernă reinterpretează vrăjitoarea ca simbol al autonomiei, intuiției și puterii personale necontrolate de autorități.

”Vrăjitoarea și planta magică în mentalitatea tradițională românească

Relația vrăjitoare – plantă a reprezentat dintotdeauna un subiect de interes în imaginarul magic și religios românesc dar și cel de pretutindeni. În tradiția populară, femeia cunoscătoare, stăpânește un limbaj vegetal arhaic, cu ajutorul căruia poate vindeca, lega sau dezlega, influențând echilibrul dintre viață și moarte. Acest raport de coexistență, își are originile în Preistorie, când relația omului cu mediul înconjurător era una de interdependență directă, supraviețuirea acestuia depinzând profund de cunoașterea ritmurilor naturii. 

În acest context, femeia responsabilă adesea de cules, gătit și îngrijirea bolnavilor a devenit păstrătoarea unei cunoașteri empirice a lumii vegetale, care, treptat, a căpătat valențe simbolice și ritualice. În tradiția creștină medievală, figura femeii păstrătoare a priceperii arhaice, devine una demonizată, vrăjitoarea fiind astfel înfățișată ca femeie supusă diavolului; prin extensie ierburile și natura în sine, devenind erezie.” (Oana Cristina Verdier,

https://antropoflora.com/vrajitoarea-si-planta-magica-in-mentalitatea-traditionala-romaneasca/)

”Vanatoarea de Vrajitoare - Imaginarul creștin și demonizarea cunoașterii botanice

În lucrarea sa „Caliban and the Witch: Women, the Body and Primitive Accumulation”, Silvia Federici subliniază că persecuția vrăjitoarelor a fost, pe lângă o campanie religioasă, și un proces politic de cenzurare a corpului și a cunoașterii feminine: „Vânătoarea de vrăjitoare a fost o strategie deliberată folosită de autorități pentru a instaura teroarea, a distruge rezistența colectivă, a reduce la tăcere comunități întregi și a-i întoarce pe membrii acestora unii împotriva altora. (…) A fost, de asemenea, o strategie a cenzurării și controlului, care, în funcție de context, putea însemna cenzurarea pământurilor, a corpurilor sau a relațiilor sociale.” (Silvia Federici, „Caliban and the Witch: Women, the Body and Primitive Accumulation” p. 220)

Astfel femeia care stăpânea tainele ierburilor și nașterii a trecut de la statutul de vrăjitoare vindecătoare la cel de vrăjitoare-eretică. În aceeași direcție ne îndrumă și Ioan și Ștefana Pop-Curșeu. Ei evidențiază că în pictura bisericească post-bizantină imaginea vrăjitoarei apare constant în registrul infernal al Judecății de Apoi, unde cunoașterea plantelor este transpusă vizual prin simboluri ce capătă conotații negative – vrăjitorești: buruieni, cupe, oale, cazane, unguente.

Femeile care beau buruieni ca să nu facă copii sunt astfel condamnate iconografic:

„Făcând o sinteză a tuturor acestor descrieri ale chinurilor rezervate pentru păcatul vrăjitoriei, se pot pune în evidenţă câteva trăsături extrem de semnificative. Cel mai adesea se fac vinovate de el femeile, fie cele care au vrut să scape de copii nedoriţi, fie curvele, dar şi preotesele ori călugăriţele. Nu lipsesc nici bărbaţii, dar menţionarea lor e mult mai rară (Ungureni 1857). Spectrul de activităţi care le este atribuit pare şi el foarte larg: luarea manei şi a „vârtuţii”, avortul prin otrăvirea cu buruieni sau cu ajutorul farmecelor, descântatul, împreunarea cu dracii etc. Pedepsele sunt în general foarte dureroase şi grele, ba chiar ni se spune – în două manuscrise – că fiinţele vinovate de acest păcat sunt singurele judecate încă de la judecata particulară, care nici măcar nu se vor mai scula din morţi la Judecata de Apoi. (Pop-Curșeu & Pop-Curșeu, „Iconografia vrăjitoriei”, p. 52)

„Cupa cu leacuri, cu ierburi, cu fierturi sau cu licori” (Pop-Curșeu & Pop-Curșeu, Op. Cit, p. 317), este investită cu atribute demonice. Ele nu mai vindecă, ci condamnă sufletele care caută alinare în afara Bisericii; observăm că aceeași materie, este acum trecută în planul păcatului.

Ceea ce era o practică de vindecare devine, în accepțiunea religioasă, semn de necurăție. Plantele sunt diabolizate, iar femeia care le folosește este condamnată în iadul reprezentat pe pereți. Astfel, plantele ajung să fie „diavolești” iar natura feminină necontrolată este percepută ca înspăimântătoare și de blamat. Alianța dintre femeie și plantă este un subiect practic inepuizabil, care reunește teorii dintre cele mai diverse și atinge dimensiuni dintre cele mai complexe. Un lucru însă este cert: această relație se manifestă, înainte de toate, în planurile cele mai subtile și delicate ale femininului sacru, fiind una ce nu admite disociere.” (Oana Cristina Verdier, https://antropoflora.com/vrajitoarea-si-planta-magica-in-mentalitatea-traditionala-romaneasca/ )

”Plante de leac și plante magice

În credințele satului tradițional, plantele au o natură duală, acestea având atât funcție vindecătoare, cât și magică. Anamaria Răchișan susține, astfel: “Orice plantă este duală. Sesizăm, așa cum s-a mai menționat, o dialectică a contrariilor care se armonizează: sacru-profan; bine-rău; medicament-otravă; benign-malign. Printr-un proces de antropomorfizare sau „trecerea” în legende, plantele pot fi supuse unor metamorfoze, prin care fie se sacralizează, fie suferă o desacralizare.” (Delia-Anamaria Răchișan , „Plante de leac între sacru și profan”, p. 1001)

Deși deținătoarele acestei cunoașteri tainice erau femeile inițiate, femeile de rând utilizau și ele ierburile, atât ca leacuri, cât și în practici magice mărunte. Putem afirma așadar că plantele stau la baza magiei feminine, formând o simbioză naturală și organică cu viața și momentele intermediare ale existenței: la recoltă, nuntă, naștere, boală, moarte. Această relație dintre femeie și universul vegetal se regăsește concret în numeroase practici cotidiene, unde plantele îndeplinesc deopotrivă rol terapeutic, cât și magic.

Unele ritualuri erau practicate în pragul ușii, la hotarul casei. Vrăjitoarea devenea astfel o punte de trecere între sacru și profan, unde plantele “bune” sau “rele” nu îi erau doar remedii, ci și parteneri ai unui dialog cu nevăzutul.” (Oana Cristina Verdier, https://antropoflora.com/vrajitoarea-si-planta-magica-in-mentalitatea-traditionala-romaneasca/)

”Arhetipul vrăjitoarei și gândirea magică în comunitatea tradițională

Imaginea vrăjitoarei în mentalitatea satului românesc apare sub arhetipul femeii inițiate, vindecătoare și primejdioase, respectate și temute, a cărei înțelepciune perpetuează leacurile și practicile magice transmise pe cale orală. Într-o lume în care viziunea magică se află în centrul universului țăranului român, aceasta devine vitală existenței, așa cum afirmă Gh. Pavelescu:

„Magia şi activitatea omenească devin (…) elemente inseparabile(…)”. Aceasta este privită ca „o armă de fiecare zi care însoţeşte pe om de la naştere până la moarte apărându-l contra nenorocului, neşansei şi spiritelor demonice.(…)Ea se referă la cele mai diverse activităţi omeneşti, dar în primul rând ea apare în legătură cu mijloacele şi procedeele ce servesc la asigurarea existenţei vegetative: ocupaţii şi medicină. (Gh Pavelescu, Cercetări asupra magiei la românii din Munții Apuseni, p.44/116)

Magia reprezenta, așadar, o „tehnică” de susținere a vieții biologice, fiind necesară pentru recolte bogate, animale sănătoase și roditoare, prunci viguroși și o gospodărie protejată.

În tot acest peisaj, vrăjitoarea, descântătoarea sau doftoroaia reprezenta un mediator între om și misterele vieții de aici și de dincolo, plantele funcționând ca mijloace de comunicare între cele două lumi. Ea dobândeşte limbajul ierburilor, o cunoaștere ezoterică a rostului lumii scrijelit în frunze, flori și rădăcini. 

Cine vrea pielea vrajitoarelor?

De la începuturile termenului „vrăjitoare”, până la arderile pe rug de la sfârșitul secolului al XV-lea, studiul poveștii acestor femei pline de farmece ne permite să aducem la lumină o parte dintre ideile și imaginile timpului. Asta fiindcă în spatele măturilor, ceaunelor sau poțiunilor lor otrăvitoare apar problemele unei întregi societăți: excluderea femeii, sexualizarea corpului, relația cu supranaturalul. Pentru a înțelege mai bine rolul acestei figuri mistice, am stat de vorbă cu Maxime Perbellini, doctor în istorie medievală la Școala Franceză de Studii Aprofundate în Științe Sociale ale Universității Libere Bruxelles. El a cercetat tema construcției figurii vrăjitoarei la sfârșitul Evului Mediu.

Magia feminină este un element major al literaturii antice latine. Latina oferă un vocabular vast cu care vobește despre ea și este mijlocul prin care ne-am format parțial propriile concepții despre aceste femei care flirtează cu supranaturalul.

În timpul Evului Mediu, cuvântul a pornit cu doar câteva dintre semnificații, mai mult sau mai puțin peiorative. Astfel imaginea „vrăjitoarei” variază de la ghicitoare, magician, personaj negativ și bătrână făcătoare de farmece.

Deci termenul „vrăjitoare” nu este exclusiv negativ. Nu, ideologia atașată lui este cea negativă. Dacă termenul a apărut în secolul al XII-lea, demonizarea lui a început abia la începutul secolulul al XIII-lea.

”De unde vin atributele vrăjitoarelor, obiectele lor, în special mătura? Pentru a înțelege rolul jucat de mătură în imaginarul Evului Mediu, trebuie să ne întoarcem la condamnarea episcopului Burchard de Worms, în secolul al XI-lea. El denunță credința comună cum că sunt femei care călăresc animale sălbatice noaptea, împreună cu zeița Diana. Goana nocturnă este considerată o fantezie, ceva între vis și realitate.

După secolul al XII-lea, sub influența teologiei și Inchiziției, acuzațiile de vrăjitorie s-au deplasat către o căutare de materializare a lor. Mătura este unul dintre aceste avataruri, fiindcă o dată ce Sabatul și animalele sălbatice dispar din peisaj, mătura rămâne în mod natural ca parte din realitatea tangibilă. Cu o justiție în curs de formare, căutarea de motive și dovezi este omniprezentă.

Ce părere ai despre abordarea unor mișcări feministe care văd în figura vrăjitoarei imaginea mistificată a emancipării femeii? Te referi probabil la Silvia Federici, autoarea studiului de pionierat Caliban și vrăjitoarea. E dificil pentru mine să am o părere despre el deoarece abordările noastre sunt diferite. Federici a vrut să dovedească că represiunea vrăjitoarelor a constituit unul dintre momentele de început ale nașterii capitalismului. Dacă este să o cităm pe ea, acuzațiile de vrăjitorie la adresa femeilor erau menite să satisfacă ambiții materiale și capitaliste, să deposedeze femeile de posesiunile și cunoștințele lor. Spiritualitatea nu conta, de fapt, atunci.” (Romain Gonzalea, https://www.vice.com/ro/article/cine-vrea-pielea-vrajitoarelor-536/ )

21.10.2026

***

Notă copyright:

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa.

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei.

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

*

PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele și poeziile mele sunt creația mea exclusivă, fără nici o influență, intervenție, corecție, rearanjare, sugestie sau inspirație obținute prin AI (Inteligența Artificială). N-am accesat niciodată AI, ChatGPT și nici o platformă sau aplicație de AI pentru a-mi scrie textele/poeziile, nu mă interesează aceste facilități, nu am nevoie de ajutor în a-mi scrie textele sau versurile. Am cap, minte, un vocabular destul de bogat și inspirație pe puterile mele. Tot ce emit sub numele meu îmi aparține exclusiv.

Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de 14 ani, cu peste 13 ani înainte de accesul publicului la AI.