Spioni de Anotimpuri - Spionaj deToamna

Cand lucrezi ca spion, nu te joci. Te antrenezi, iti faci strategii, iti asiguri echipamentul si pornesti vigilent spre indeplinirea misiunii. Nuuuu...? Ca eu asa cred. :))))

Noi n-am lucrat ca spioni, dar ne-am uitat la destule filme cu spioni, deci putem spune ca avem experienta. :))))

Asadar, asa cum face tot spionul profesionist, ne-am luat si noi in serios misiunea si am demarat procesul pentru implinirea ei. Care era aceasta, ne intrebati? Desigur, aveam de spionat sosirea Toamnei ”in the town”. :)))

De antrenat, ne-am antrenat destul in ani si ani de facut poze decorului montan, dar mai ales celui tomnatic. Toamna de toamna. Acum, in ”Anno Domini” 2026, spionam ce-a de-a 6-a toamna de cand ne-am mutat aici, dar si cea de-a 14-a toamna pe care o investigam pe aceste plaiuri montane impreuna. Caci, da, iata, avem 14 ani de cand suntem o echipa de spioni de anotimpuri, ”under cover”. :)))

Despre strategie ce sa spun? Am urmarit treptat gradientul de colorare a frunzisului pentru a surprinde toamna in maxim flagrant, fix in cea mai frumoasa zi a momentului ei sublim. Am verificat progozele meteo, am stabilit care era ziua cea mai senina, cea mai insorita, cea mai cea dintre toate cele in care culorile toamnei aveau sa fie la apogeu si am trecut la urmatoarea etapa -  echipamentul.

Echipamentul de spioni se reduce, in cazul nostru, la orice device care poate face poze: telefoane, aparat foto profesionist. Deci, ne-am asigurat ca toate erau maxim de incarcate si pregatite de filaj. :)))

Misiunea? Trebuia s-o surprindem pe ”infractoare”! Si sa raspundem la intrebarile de baza: cine, ce, de ce si cum?

Si am pornit pe teren. 

Ne-am decis s-o luam prin invaluire si am incercat s-o surprindem cu prezenta noastra de spioni calificati si cu experienta pe una din stradutele apropiate.

I-am luat urma, am identificat niste amprente si apoi am stabilit directia pe unde o luase. 

Ca sa fiu sigura ca echipamentul nostru de spionaj functioneaza in parametri optimi, mi-am facut si niste selfie-uri. Asa, de control. :)))

Doar nu era sa ma trezesc brusc, fata in fata cu toamna, si sa realizeaz ca echipamentul nu functioneaza. Logic, nuuuu...?  :)))

Cand am ajuns in centrul statiunii, adica la gara, caci asa e la noi, cred ca suntem singura localitate din tara in care gara este fix in centrul ei si, culmea, se si incadreaza perfect, atat functional, cat mai ales vizual, urbanistic, fotogenic, caci avem o gara frumoasa, unica, cocheta, ca o fecioara care se priveste in oglinda si zambeste in soare.... deci, cum va spuneam, cand am ajuns la gara, am devenit mult mai vigilenti, caci urmele pareau sa se imprastie in toate directiile. :))

Am cules probe de peste tot, am dat ocol si prin stanga si prin dreapta, am pus lupa, am luat din nou amprente si, dupa ce am concluzionat impreuna, ca asa se face intr-o echipa unita de spioni adevarati, am pornit mai departe.

Niste informatori de-ai nostri ne-au dezvalui niste indicii pretioase. Nu spunem cine, persoane importante, ne-au spus ca inspre pista de schi am putea descoperi Toamna chiar in flagrant.

Nici n-am iesit bine din zona garii, ca ne-am trezit brusc intr-o zona plina de amprentele Toamnei.:)))

Galben-auriu cat cuprinde!!!!

Ne-am apucat de fotografiat obsesiv-compulsiv, pe sistem ”filaj de spionaj”, asa cum vazusem noi prin filme. :)))

Pai, ori suntem spioni, ori nu suntem? Sa demonstram, zic. :)))

Cele care urmeaza sunt toate probele colectate cu truda de noi, spionii de serviciu. :))

Eu cu telefonul, Adrian cu aparatul foto profesionist. Nu se vede nici o diferenta, nu-i asa? Puteti spune cu certitudine, cu mana pe inima si jurand pe rosu, care sunt pozele facute cu telefonul si care sunt cele facute cu aparatul foto profesional? Le-am amestecat, oricum, nu sunt in ordine, deeeeci....? :))))

Priviti probele! Toamna a trecut pe aici! 

Urme de pasi. Frunze printre pasi. Galben printre frunze. Soare de galben. Toamna in soare. Clar, am prins-o! Aproape....!

Avem dovezi peste dovezi! :)))

Dovezile ne aratau un lucru cert: trebuia sa ne indreptam rapid spre partia de schi. ”Infractoarea” era in fata noastra, chiar la doi pasi! :)))

Ne-am verificat din nou echipamentul, asa cum fac spionii prin filme. Cu selfie-uri la discretie, desigur, dar nu numai. :))

Dupa ce ne-am asigurat ca totul functioneaza in parametrii tehnici corespunzatori, am aplicat ultimele tehnici de filaj pe care ni le-am conspectat din ultimul film al lui Tom Cruise, cel greu de ucis. Ah, pardon, ala era cu Bruce Willis? Ne scuzati, am conspectat din muuuulte filme cu spioni! :)))

Deci, cum spuneam, din Tom Cruise citire, spionul spionilor, Tata Spionilor, cum ar veni.... sau, ma rog, ala era Bond, James Bond, Agentul 007.... :)))

Aaaa...... de fapt, ce am vrut sa spun...? :)))

Cineva, demult, in trecut, avea o vorba ”mergi unde te duce drumul”. :)))))

Hahahaha!!!! ”Adica? Cum adica?” Sa nu avem noi posibilitatea de a alege? De a sti clar ce urmeaza, daca tot se stie? De a merge orbeste inainte, ca oile? Ca turma? Fara indicii? Fara harta? Fara estimarea a distantei, a timpului necesar, a topologiei terenului? No way!!! :Na, ca am dat-o in englezisme! )))

Noi doi ne-am distrat copios de vorba asta, mai ales ca sfatul acesta i-a dus pe unii direct in mijlocul unei paduri intunecoase, noaptea, fara semne, rataciti si fara directie. Nu dam mai multe detalii, povestea a ramas antologica in arhiva noastra despre ”Asa NU”, deci, nu am luat-o de buna. 

Drumul nostru de spioni ne-a dus direct la intrarea pe Promenada Regilor Polistoaca, dar acolo, ce sa vedeti, aparuse o bariera! Era semn ca lucrarile fusesera incheiate. Pista aceea din dreapta fusese terminata de asfaltat pana in capat, deci se pare ca toate utilajele fusesera indepartate. 

Insa nu ne-am lasat pacaliti de drum. Toamna pe care noi o spionam nu am fi gasit-o in padure, clar! Inca nu. Acolo inca este stapan Verde-Imparat-de-Vara. Poate peste vreo saptamana sa apara urmele ostentative de toamna si in miezul padurii.

Deocamdata, am cotit-o la dreapta direct spre partia de schi, unde am avut o alta supriza: incepusera lucrarile pentru ceea ce va fi un nou tronson de telescaune, v-am mai povestit despre el.

Vom tine sub observatie si aceste lucrari, ca doi spioni care nu se dezmint si investigheaza cu seriozitate orice apare prin proximitate - na, ca am facut si versuri! :)))

Ce ne-a suparat, insa, a fost inceputul unor noi defrisari de copaci in zona. Il puteti vedea in cateva poze pe Adrian, Spionul-Sef din echipa noastra de teren, care investigheaza indeaproape bustenii taiati, fotografiaza diametrul lor, numara inelele, calculeaza varsta brazilor pusi la pamant, aproba taierea celor gaunosi, putreziti, si concluzioneaza asupra actiunii. 

Ce-am facut eu? Si eu, pe-acolo, cu selfie-uri. Cu testarea echipamentului, adica, ma scuzati. :)))

Dupa atata munca de investigatie, am avut nevoie de o scurta pauza. Mai ales eu. Eram franta dupa atatea selfie-uri facute, dar mai ales dupa cele programate sa urmeze. :))

Adica, ce vreau sa spun... ma conectasem deja cu mine, cea din linia temporala viitoare, cea care facuse toate celelalte selfie-uri viitoare si... obosisem, nah! :)))

Si nici nu ajunsesem la partie! Nici nu fotografiasem lucrarile alea despre care v-am vorbit mai sus. :)))

Dar, daca asa scrie in scenariul filmului ala cu Brad Pitt... poftim? Nu era cu Brad Pitt...? Eteee, na! Nu-mi spuneti voi cu ce spion era filmul vazut de noi, ok?!!! :)))

Ce, oare credeti ca Brad Pitt a stat 7 ani in Tibet degeaba? A spionat maxim acolo! :)))

Va intrebati ce putem noi invata de la niste spioni profesionisti, consacrati si adulati de marele public avid de spionaj? Cum sa ne facem cele mai frumoase selfie-uri, desigur! Bingo! :)))

Eu, cel putin, mi-am luat notite, am conspectat tot timpul, din toate filmele cu spioni, asa ca acum sunt specialista in spionaj! Nu ma mai intrece nimeni la facut selfie-uri ”fara numar, fara numar”. Adrian este, dupa cum veti putea constata, un specialist in selfie-uri ”ender cover”. :)))

Cu asa abilitati paranormale de spioni multilevel, am si uitat de Toamna. Ce trebuia noi sa facem acolo? Filaj? Aha. Bine. :)))

In cale ne-a iesit si o echipa de contraspionaj. Ne-am evitat cu profesionalism, nu ne-am calcat pe bataturi, fiecare cu treaba lui, noi cu Toamna, ei cu... nu-stim-ce... si ne-am vazut fiecare de drumul sau.

Echipa lor era mixta: un canin lenevos si o felina nesuferita. Hmmm..... oare ce amusinasera ei pe acolo...?

Dupa ce am iesit din raza lor de actiune, am ajuns la partie, unde lucrarile erau in toi. Ufff....

Si, ce sa vedeti? Nici n-am apucat eu sa fac cateva poze cu ”locul crimei”, ca am simtit in aer o boare de toamna... :)))

Mi-am zis ca este momentul s-o surprind pe Doamna Toamna in flagrant, dar... nu, n-o sa credeti!... mi s-a blocat telefonul pe selfie-uri! Si am scapat-o! Ce vina am eu daca mi s-a blocat telefonul tocmai la selfie-uri? :)))

Ok, daca chiar asa s-a intamplat, voi nu aveti de unde sa stiti. :)))

Eu, insa, pot sa va spun ca am pornit sa spionam toate locurile posibile si imposibile, ca invatasem asta foarte bine de la Tom Cruise, din ”Mission Impossible”. Daca el a putut, si noi putem! :))

Primul popas a fost langa un gard, de-a lungul caruia se scuturasera foarte fotogenic o multime de frunze galbene din pomul frumos colorat in galben de deasupra lui. Era atat de frumos decorul, incat l-am rugat pe Adrian sa fotografieze Toamna, pardon, Doamna, in decorul acela.

Din fata noastra se apropia un cuplu de seniori care iesise la plimbare. Turisti.

Dupa ce Adrian a fotografiat Toamna, pardon, Doamna, sub pomul acela ingalbenit si fotogenic, ne-am indepartat si, asa cum fac eu mai mereu, m-am intors cu fata spre pomul cu pricina, ca sa-i fac o ultima fotografie din sens invers, pozitia oferindu-mi o noua perspectiva. 

Ce credeti? Doamna senioara din acel cuplu ma vazuse fotografiata de Adrian acolo, observase astfel locul frumos si il rugase pe sotul ei sa-i faca si ei o fotografie in acelasi loc. Constientizase frumusetea aceea! Dar doar dupa ce ne vazuse pe noi opriti acolo! 

Intelegeti? Asta inseamna exemplul personal. Nu vorbe, nu bla-bla-bla-uri. Fapt concret. Exemplu. Fara cuvinte, fara indemnuri, fara teorie. Fapte, prin exemplificare concreta, directa. 

Vrei sa te bucuri de viata? Uite, fa asa! Fa ca mine! Observa frumusetea si fa-ti o poza in mijlocul ei. Nu mai merge pe strada ca un robot. Deschide ochii, admira toamna, admira pomii, cerul, gardurile, frunzele colorate si scuturate, admira oamenii, observa-i!

Noi mereu observam oamenii din jurul nostru si mereu comentam intre noi ceea ce vedem si auzim: cuvinte, atitudini, comportamente. Uneori acestea sunt laudabile si le admiram. Alteori sunt reprobabile si le criticam. Este o critica in secret, intre noi doi, mai mult o consemnare a ceea ce auzim si observam, caci este si acesta un mod de influentare a lumii: prin punerea in cuvinte. 

Chiar daca aceste cuvinte ale noastre nu vor ajunge niciodata la urechea celor despre care vorbim, ele sunt totusi formulate si eliberate in egregor. 

Cuvintele noastre sunt purtatoare de energie, iar ea isi face treaba. Energia nu are limite, ea ajunge acolo unde trebuie sa ajunga. In plus, noi suntem creatori puternici, iar gandurile noastre, cuvintele, faptele si energia din spatele acestora sunt purtatoare de intentii, generatoare de realitate, manifestatoare de creatie, la propriu. Poate parea SF, dar este adevar viu, verificabil la un anumit nivel. 

Din pacate, tocmai de aceea lumea asta a ajuns acum la un asemenea haos in manifestare. Pentru ca unii genereaza ceva, altii genereaza altceva, fiecare dupa propria sa structura energetica, vibrationala, dupa calea sufletului si destinului. Fiecare cu misiunea lui, cum s-ar zice. 

Insa, daca mai multi oameni ar constientiza ca trec prin viata ca teleghidati si ca, de fapt, ar putea deschide ochii sa vada, sa auda si sa inteleaga lumea prin care traiesc, ar putea observa cata frumusete este in aceasta lume si nu s-ar mai lasa nici manipulati si nici prinsi in agitatia gandurilor, in frici, in nelinisti, in grija lipsurilor si durerilor care ii impovareaza pe multi. Bucuria in fata frumusetii, precum si recunostinta pentru ea ar putea sa-i scoata din roata-de-soricei in care se invart la nesfarsit. Si ar putea TRAI. 

In fine, am divagat un pic. Vedeti pozele de la care am pornit cu filozofia, apoi mai vorbim. :))

Deh, noi nu suntem doi spioni obisnuiti. Suntem Spioni Creatori! :)))

La final, o sa va aratam o ultima dovada de flagrant din cadrul Misiunii noastre de spioni, ce suntem!

Este vorba de gardul de iedera rosie a vecinului nostru, Gandalf. Nu, nu-l cheama asa, asta este porecla pe care i-am dat-o noi, intre noi, cand vorbim despre el, in semn de simpatie. 

Nu seamana cu vrajitorul Gandalf, nu este batran cu barba alba si lunga, dar are o palarie care aduce un pic cu a lui Gandalf, cel din Stapanul Inelelor, si are si un ciomag asemanator, cu care isi apara de caini pisicile lui aristocrate (in fapt, doar niste pisici obisnuite, maidaneze, pe care el le-a adoptat si care au dezvoltat ”sindromul felinei pretioase”, adica se comporta ca niste printese protejate, care nu se indeparteaza la nici un pas distanta de binefacatorul lor). 

Iedera lui, care imbraca tot gardul si fatada casei lui, este cea mai spectaculoasa iedera din toata statiunea si chiar de oriunde, caci n-am mai vazut niciodata, altadata, niciunde, o alta iedera mai frumoasa, mai mare si mai impresionant colorata decat asta, a lui Gandalf. 

Acum este momentul ei de maxim, cand este deja visinie. S-a colorat brusc, aproape peste noapte, din cauza temperaturilor reci nocturne. Aproape ca nici nu stim s-o fi vazut anul asta in alte culori. Din verde, am descoperit-o brusc in visiniu intunecat, apoi s-a luminat in visiniul asta aproape fosforescent si a devenit ca o lumina aprinsa, ca o mantie fermecata, aruncata peste gardul acela, impodobindu-l. Superba!

Initial, ma gandisem sa inchei insemnarea asta lunga cu pozele cu iedera rosie. Mi se parea a fi un final apoteotic.

Doar ca apucasem sa fac si poze cu florile noastre din balcon, precum si cateva cadre cu toamna vazuta de la ferestrele noastre. Asa ca m-am decis sa le adaug tot aici. 

Asadar, noi, spionii de serviciu, ne-am incheiat investigatia pana la cel din urma indiciu, cel care ne-a condus pasii pana chiar in balconul nostru. Toamna si-a lasat pana si aici ceva ”probe” de adaugat la ”dosar”. :)))

Incepand din zilele urmatoare, vremea va oscila intre zile cu soare si zile partial insorite sau chiar innorate. Noptile vor fi in continuare reci, deci nu mai putem nega. 

Toamna este aici!

08.10.2026

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright:

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa.

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei.

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

*

PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele și poeziile mele sunt creația mea exclusivă, fără nici o influență, intervenție, corecție, rearanjare, sugestie sau inspirație obținute prin AI (Inteligența Artificială). N-am accesat niciodată AI, ChatGPT și nici o platformă sau aplicație de AI pentru a-mi scrie textele/poeziile, nu mă interesează aceste facilități, nu am nevoie de ajutor în a-mi scrie textele sau versurile. Am cap, minte, un vocabular destul de bogat și inspirație pe puterile mele. Tot ce emit sub numele meu îmi aparține exclusiv.

Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de 14 ani, cu peste 13 ani înainte de accesul publicului la AI.