Rochia mea cea noua ascunde un Secret. The Secret.

Cand o femeie imbraca o rochie noua pentru prima data, intreg Universul se opreste in loc ca sa o admire! :)))

Soarele uita ce are de facut, planetele uita sa se invarteasca in jurul soarelui, insusi Dumnezeu isi lasa deoparte toate treburile lui dumnezeiesti si ramane cu ochii tinta catre EA. :)))

Asta ca sa intelegeti, inainte de toate, de ce apar atat de multe poze si selfie-uri cu rochia mea cea noua: am fost nevoita sa pozez pentru Dumnezeu! :)))

Caci, se stie, ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place! Iar rochia mea cea noua este, desigur, cea mai frumoasa (sic!)! :)))

Asadar, plimbarea de azi a fost dedicata scoaterii in lume, pentru prima data, a acestei rochii noi. Si, dupa cum spune si titlul, aceasta ascunde un secret. Un mister. O magie. Dar sa nu anticipez. Va las mai intai pozele care confirma cele de mai sus. 

Admirati-mi rochia, va rog! :))

Daca si lui Dumnezeu i-a placut, va dati seama, e o rochie deosebita! :))

Cum e vorba aia din batrani? ”In spatele fiecarui Barbat fericit sta o Femeie fericita!”  Asa era, nuuuu?? :))))

Asta inseamna ca daca Femeia e fericita, pana si Dumnezeu e fericit! :)))

Dupa ce vedeti pozele de azi, daca mai are vreo importanta, desi eu nu cred, caci rochia in sine este suficienta si suplineste orice poveste as mai putea eu povesti despre ea, dar, in fine, daca totusi insistati, o sa va spun si care este secretul din spatele acestei rochii. Doar pentru ca insistati, nu de alta. :)))

Hai, admirati-mi, va rog, rochia! Fiti foarte atenti la detalii, bagati zoom, descoperiti THE SECRET, deocamdata eu nu spun mai multe. Fara indicii! :))

Daca vi se pare ca sunt prea multe poze cu mine, sa stiti ca daca o sa va uitati cu atentie, il veti putea vedea si pe Adrian in cadru. In reflexia ochelarilor mei de soare, cel mai adesea. El n-a mai avut loc de rochia mea. Rochia asta, dom'ne, rochia astaaaa.......!! :)))))  

Mbuuun.... ati vazut pozele, ati cercetat detaliile cu zoom, deeeeci.... care sa fie The Secret? :)))

Ei bine, rochia aceasta este facuta de mine! 

Tocmai ce am terminat-o ieri. :)

Aveam de mult timp materialul asta frumos, colorat, estival, incarcat cu o energie vibranta de vacanta, dar inca n-am avut.... como se dice?.... ”vibe”? ... :)))  da, n-am avut vibe-ul potrivit pentru o asa lucrare de anvergura. :)

Acum, iata, mai descoperiti inca un secret in ceea ce ma priveste: pe langa altele, am si aceasta pasiune - croitoria.

Arta croitoriei este unul din talantii pe care i-am primit de la Dumnezeu la nastere. Stiti cum e, ursitoarele impart tot felul de daruri si planuri de destin, iar apoi una vine si da peste cap toate planurile celorlalte si ofera ”acul cu ata”. In fine, asta e o gluma, caci, in cazul meu, acesta chiar mi-a fost un dar. Si un Har. Altul mi-a fost ”darul” acelei ultime ursitoare, dar nu despre acela este vorba in propozitia noastra de azi.

Deci, croitoria mi-a fost pasiune inca din copilaria indepartata, cand, cu mare pasiune, faceam tot felul de rochii pentru papusa. O singura papusa am avut, dar ea a avut un milion de haine, datorita mie. Cautam tot timpul materiale din care sa-i fac haine. Numai mama stie, biata de ea, cate materiale cumparate la metraj i-am stricat in incercarile mele de a-mi imbraca papusa. :)))

Mi-am inceput antrenamentul in aceasta pasiune puternica destul de devreme, pe la 10-15 ani si, in timp, m-am perfectionat singura, observand, intuind, calculand, masurand de zece ori si taind dupa a 11-a masuratoare, fara cursuri de croitorie, fara instructori, fara ajutor si sfatuitor in aceasta meserie. Am invatat croitoria autodidact, folosindu-mi intuitia, simtul estetic, al armoniilor, al formei, al imbinarilor si m-am perfectionat prin practica, exersand si tot exersand. Asumandu-mi riscul de a gresi, de a taia prost si de a strica material. Am si stricat, desigur, dar nu m-am descurajat, am invatat din propriile greseli. Am testat mai departe pana m-am prins de anumite chestii si asa am reusit.

Nu am avut nici carti din care sa invat ceva secrete, nici acces la internet pe vremea aceea, in care eu ma specializam. Primul calculator (descktop) acasa l-am avut abia in 2000, iar accesul la internet era atunci abia la inceput in Romania. Oricum, pana in anul acela eu devenisem deja experta in croitorie. Doar prin practica. Si din pasiune.

Pur si simplu din pasiune. Si talent. Caci, recunosc, fara acest talent primit de la Dumnezeu, n-as fi facut nimic.

De aceea eu votez ”pentru” atunci cand pasiunea si entuziasmul intra in ecuatie. Cand exista un vis frumos de implinit, prefer sa merg pe calea implinirii lui decat sa stau cu mainile in san spunandu-mi ”e prea greu, prea mult, prea departe, prea tarziu”. Am riscat mult alegand sa merg pe calea implinirii viselor, dar intotdeauna a meritat. 

Am avut si pierderi, da, dar aceastea nu m-au oprit mai mult de o clipa, cat sa-mi analizez pasii, deciziile, directia si apoi fie am continuat, fie am corectat destinatia. Nu mi-am oprit pasii care m-au purtat catre evolutie de frica pierderilor. Asa am invatat enorm de multe despre viata, despre mine, despre ce-mi ofera Dumnezeu si despre recunostinta pentru tot ce am trait, cu bune si cu mai putin bune!

In decursul timpului mi-am facut multe haine, mai ales mie, dar nu numai, si fetelor mele. Prin 2011 mi-am cumparat o masina de cusut electrica Singer Mademoiselle, dupa ce toti anii precedenti am folosit o masina de cusut electrica romaneasca Sanda, poate o stiti, primita de la mama mea, care mi-a incurajat pasiunea si m-a sustinut asa cum a putut, caci niciodata nu s-a suparat pe stricaciunile pe care le provocasem in copilarie pentru a-mi imbraca papusa aia rasfatata. :)))

Intentionez sa fac o postare separata, in care sa punctez cateva din creatiile mele vestimentare mai speciale, de suflet, din trecut, cele pentru care am si fotografii.

Deocamdata, sa revenim la rochia mea cea noua. :))

Ziceam ca aveam acest material de multa vreme in dulap. In cursul lunii iulie, am vazut pe strada o doamna care avea o rochie dintr-un material aproape identic si mi s-a aprins un beculet. Imediat pasiunea mea pentru croitorie hot-couture s-a reactivat. In ultimii ani am cusut mai mult obiecte casnice - lenjerii de pat, perdele, draperii, fete de masa, huse pentru scaune. Haine nu.

Rochia asta, insa, mi-a aparut brusc in viziunea mea interioara. Ma vedeam deja imbracata cu ea, eram in culmea fericirii, asa ca nu mai puteam amana. Trebuia sa ma apuc de croit si cusut. Ceea ce am si facut.

Modelul l-am ales fara sa clipesc. Imi trebuia un model de rochie de vara, vaporoasa, dar potrivita pentru plimbarile noastre la munte. Un model simplu, avand in vedere ca materialul este foarte colorat, dar sa fie si un model usor si rapid de procesat.

Asa m-am oprit la rochia mea verde-olive, cea in care ma simt excelent si care imi vine foarte bine. 

Si, de ce sa fie simplu, cand se poate si complicat?  :)))

Mi-am zis ca, daca tot ma apuc sa croiesc materiarul pentru rochie, de ce sa nu-mi fac eu tot acum si tiparul acestui model pentru viitor? Caci nu se stie cand imi mai cade in maini un material frumos si vreau sa-mi mai fac o rochie. Zis si facut. Trei zile am lucrat numai la croit materialul, apoi tiparul, apoi insailatul de proba si probele intermediare.

Modelul este ajustabil in talie printr-un snur care se strange la spate, gen corset Alba-ca-Zapada. In primele poze de azi, am purtat rochia un pic mai larga, dar apoi am strans-o mai cambrata pe talie, din snur, si arata mult mai bine asa. 

Apoi, fata de modelul original, rochia verde-olive, care are un guler, eu am renuntat la el. Materialul acesta este destul de incarcat in forme geometrice si culori, iar gulerul ar fi fost prea mult. L-am croit, am facut tiparul pentru el, dar apoi am renuntat la el. In locul lui am pus o bentita care se leaga cu o fundita cocheta pe bust. 

Va arat pozele din aceste trei zile de lucru, respectiv, din 05, 06 si 07 august, apoi continuam povestea.

Ziua 1 - Miercuri, 05.08.2026 - Am croit materialul 

Ziua 2 - Joi, 06.08.2026 - Asamblarea provizorie si prima proba

Ziua 3 - Vineri, 07.08.2026 - Ajustarea dupa prima proba, crearea tiparelor

Dupa ce am terminat, in cele trei zile, partea cea mai grea, ma astepta cusutul pieselor la masina de cusut. Insa, ce credeti? Mi-a pierit cheful de croitorie! :))))

Rochia era aproape gata, prinsa in ace de gamalie, si ma astepta cuminte pe capatul fotoliului ca sa scot din dulap masina de cusut si sa ma apuc de partea finala. Dar eu nu mai aveam chef de ea. :)))

Caci, da, asta e partea interesanta cand e vorba de pasiune: faci orice, oricat ar fi de greu, de complicat, de mult si de imposibil, cat timp cheful se manifesta. :))) 

Chef inseamna entuziasm. Inseamna dorinta. Inseamna anticipare. Inseamna curiozitate si descoperire continua. Pasiunea fara acestea nu e pasiune. 

Cu atat mai mult cu cat, desi eu abia asteptasem sa termin rochia ca sa apuc s-o imbrac in vara aceasta, tocmai vara parea a fi deja pe sfarsite aici, la munte. Aici vara tine o zi si, daca o prinzi, o traiesti, daca o scapi, gata, e dusa! Iar eu eram deja la mijlocul lui august si ma gandeam ca nu mai apuc sa port rochia cea noua vara asta, deci, ce rost mai are sa ma grabesc cu ea. :))))

Totusi, cand Dumnezeu vrea, totul este posibil!

Asa ca a facut Dumnezeu o vraja si a schimbat brusc prognozele meteo. Dupa cateva zile reci, ca de toamna, cu ploaie si frig (am avut 14 gr.C ieri, ziua in care am gasit florile roz, de exemplu), prognoza incepuse sa ne arate din nou temperaturi spre 25 gr.C in ultima decada a lui august. 

Deci, mi-am ambalat din nou motoarele, dupa o pauza de 11 zile, si in urma cu doua zile mi-am scos masina de cusut din dulap cu gandul ca macar s-o am la indemana daca imi revine cheful. :)))

Si ce sa vedeti? Cheful mi-a revenit instant imediat ce am instalat-o pe masa din bucatarie. Mai urma sa-mi si amintesc s-o folosesc, pe ce butoane sa apas si cum sa-i dau drumul! :)))

Dar, cum cusutul la masina de cusut electrica este precum mersul pe bicicleta, odata invatat nu-l mai uiti, mainile mele si-au reamintit singure pe unde trebuie sa atinga si ce trebuie sa faca, astfel incat cheful meu a crescut brusc exponential si mi-am cusut rochia integral fix in aceeasi dupa amiaza.

Am cusut, am festonat, am si calcat-o, am probat-o, totul era perfect, un singur lucru mai aveam de facut la ea: butonierele pentru cei cativa nasturi din fata. Doar ca, dintr-un anumit motiv, n-am mai putut sa fac butonierele. Si nu ca nu m-as fi descurcat. Am facut butoniere la viata mea cat sa-mi dau si doctoratul in butoniere! Le faceam chiar si cu ochii inchisi, cum e vorba aia. :))  Acum trebuia sa caut o alta solutie. Pe care am si gasit-o.

Deocamdata, va arat pozele din aceasta ultima etapa de croitorie si revin cu solutia gasita in loc de butoniere. :))

Ziua 4 - Marti, 18.08.2026 - Asamblarea finala, coaserea la masina si calcatul

Asadar, aveam nevoie de cinci puncte de fixare in loc de nasturi si butoniere. Cu ce le puteam inlocui, ce puteam alege? Voi ce ati fi facut in locul meu? Nici o alternativa clasica nu se potrivea in acest caz - nici fermoar, nici capse, nici banda cu arici.

Dumnezeu mi-a dat ideea! Va amintiti decoratiunile mele vintage cu care mi-am impodobit bradutii de Craciun? Erau bijuterii vintage: brose, bratari, medalioane. Am ales cinci brose, cele mai mici dintre toate, mici cat un nasture, si acestea mi-au fost solutia. S-au potrivit PERFECT! Minunat! Atipic, dar incredibil de potrivite!

La intoarcerea acasa, Dumnezeu mi-a amintit ca aveam si o bratara vintage care se potrivea perfect la aceasta tinuta. Colorata, dar discreta, integrata impecabil in acest outfit, cum spun englezii. :))

Daca lui Dumnezeu ii place, si mie imi place! :))

De maine voi purta bratara aceasta la rochia cea noua, chiar daca mi se va parea usor ciudat. N-am mai purtat bijuterii de peste 10 ani. 

In afara de verigheta, n-am mai suportat pe piele absolut nici o bijuterie: nici lant cu medalion, nici bratari, nici inele, nici cercei. Nimic. In consecinta, n-am dat absolut nici o atentie broselor, ca bijuterii vestimentare. Le-am adunat in timp, primite sub forma de cadou sau ca martisoare speciale, dar nu le-am purtat niciodata. Si nu e vorba ca sunt gablonturi. N-am mai suportat pe piele nici metalele pretioase, aurul si argintul. Doar verigheta. Atat. 

Se pare ca a venit timpul sa testez o bratara. Asa mi-a soptit azi Dumnezeu. Va dati seama, nu pot sa-l refuz! :)))

In concluzie, am ajuns si la sfarsitul acestei povesti foarte lungi. 

Rochia mea cea noua a avut ritmul ei specific de manifestare, eu am avut ritmul meu specific de creatie, iar secretul consta in imbinarea celor doua cu Planul lui Dumnezeu, fara de care rochia n-ar fi existat, iar eu n-as fi putut s-o port daca vara montana n-ar fi fost prelungita divin cu inca vreo doua saptamani, asa cum apare in prognoze.

Vara aceasta a fost oricum un pic atipica fata de anii trecuti. Nici n-am mai simtit nevoia sa port palaria de soare, ca in anii anteriori. Nu a mai fost acea canicula istovitoare, sufocanta, care ardea si toropea dupa primii pasi pe strada. 

Muntele ofera oricum protectia padurii, care filtreaza canicula, dar in anii anteriori vreo luna de vara nu puteam merge in plimbare fara palaria de soare pe cap. Ei bine, anul acesta n-am purtat-o nici macar o singura data. Dar nici temperaturile n-au mai depasit 27-28 de grade. Ceea ce este de dorit, din punctul nostru de vedere.

In ceea ce priveste tiparul pe care mi l-am generat... sa vedem... mai am niste materiale in asteptare in dulap... :))))

Acestea fiind spuse, sa ne bucuram de vara cat inca mai este pe aici, zic! :)))

20.08.2026

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright:

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa.

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei.

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

*

PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele și poeziile mele sunt creația mea exclusivă, fără nici o influență, intervenție, corecție, rearanjare, sugestie sau inspirație obținute prin AI (Inteligența Artificială). N-am accesat niciodată AI, ChatGPT și nici o platformă sau aplicație de AI pentru a-mi scrie textele/poeziile, nu mă interesează aceste facilități, nu am nevoie de ajutor în a-mi scrie textele sau versurile. Am cap, minte, un vocabular destul de bogat și inspirație pe puterile mele. Tot ce emit sub numele meu îmi aparține exclusiv.

Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de 14 ani, cu peste 13 ani înainte de accesul publicului la AI.