Gunoiul unora poate fi Comoara altora

 

Am salvat din nou florile omorate de altii. Am eu darul asta, de a salva ce altii arunca, de a salva ce altii refuza, de a salva ce altii resping. :)))

Nu=-i o problema asta pentru  mine, caci o fac cu drag si cu bucurie, caci ce salvez ma salveaza, stiti dictonul. Sau nu era asa? Hmmm.... era altfel... ce nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. :))))

In fine, florile vor fi intotdeauna printre preferatele mele in arta salvarii, caci este si asta o arta, nu poti salva ceva asa, la voia intamplarii. Sau poti? :))))

Deci, sa va povestesc. :))

Florile acestea ne-au aparut in cale de ieri. Nu chiar acestea, fix acestea, ci soiul lor. Sunt un soi de flori de gradina pe care l-am avut si noi in Gradina din Ardeal. Cresc pe lujeri inalti, chiar si de un metru, iar in varf fac un ciorchine de inflorescente minunat de parfumate - miros ca trandafirii.

Ieri le-am admirat intr-o curte si le-am si fotografiat, caci mi-au proddus o mare incantare palcul acela trandafiriu asezat la umbra unor tuia inalti. Nu era nici cea mai frumoasa tufa de flori, nici cea mai bine pusa in valoare din toate cele cate am mai intalnit noi pe aici, prin statiune, dar, nu stiu de ce (de fapt, acum stiu!), ieri am simtit impulsul sa le fotografiez. 

Desi pozele nu au iesit grozav, caci nu era lumina optima pentru ele in coltul acela umbrit, totusi vi le arat mai jos, ca sa puteti consemna si voi aceasta sincronicitate perfecta cu florile de azi.

Dupa ziua insorita de ieri, ziua de azi a inceput sub un plafon gri de nori din care ploua usor, marunt, racorind muntele si risipind in jur miros reavan de padure de brad uda.

Cum ploaia nu a fost niciodata un motiv pentru noi doi ca sa nu iesim la plimbare, ne-am luat umbrela si am iesit. Fix ca in cantecul acela.... ”noi doi sub umbrela, noi doi ne plimbam, cerul ca o acuarela nu ne vede sub umbrelaa cand ne sarutam...”

Si cum ne plimbam noi asa, agale, prin ploaie, la un moment dat observ intr-o margine de drum, in iarba, ceva roz. De la distanta nu mi-am dat seama ce e. 

Il intreb pe Adrian: ”Sufletel, oare ce e chestia aia roz de acolo, din iarba?”  Dar n-am mai asteptat raspunsul lui ca imediat am continuat: ”Hai sa vedem.”

Era acest morman imens cu flori de gradina taiate. Am simtit cum mi se strange inima. Intotdeauna mi se strange inima cand vad flori de gradina taiate...

N-am mai stat pe ganduri. Imediat am iesit de sub umbrela, m-am aplecat inspre ele si am inceput sa aleg cateva fire care imi pareau mie mai bine pastrate in conditiile date. le-as fi luat pe toate daca n-ar fi plouat. Asa, nu aveam la dispozitie decat o mana in care sa car un buchet de flori, cu mana cealalta tinandu-l pe Adrian de brat sub umbrela. 

Am facut cele patru poze direct acolo, unde le-am gasit, apoi ne-am indreptat spre casa.

Pe drum spre casa, vorbeam cu Adrian si, indignata, il intrebam retoric si repetitiv: ”Cum au putut sa taie asa flori frumoase? Ce oameni sunt astia care taie flori si le arunca? Ce inima au putut avea sa taie si sa arunce asa frumusete de flori? Cine, ce oameni?”

”Toti oamenii taie....” a incercat el un raspuns linistitor...

”Nu toti, sufletel... Uite, tu poti taia si arunca flori?

”Nu, eu nu...”

”Vezi? Tu nu. Nici eu nu. Cei ca noi, nu. Dar sunt unii care n-au nici o remuscare. Nici o retinere. Nici un regret. Reteaza frumusetea de la radacina si o arunca la gunoi ca si cum chiar ar fi ultimul gunoi.... Si cine se mai apleaca spre mormanul de ”gunoi” ca sa salveze ceva din el? Doar eu. ”

Ajunsi acasa, le-am taiat coditele prea lungi, le-am curatat de frunzele prea multe si de florile ofilite si le-am pus intr-o vaza cu apa. In timpul procesului, s-au mai scuturat cateva flori pe care nu m-am indurat sa le arunc, ci le-am pus sa pluteasca intr-un vas cu apa, decorativ.

A urmat sedinta foto, asa cum, probabil, va asteptati. :)))

Parfumul lor a umplut bucataria, iar rozul lor intens, cu o usoara tenta frez, radiaza in jur o energie a bucuriei si tineretii. 

Aceste flori au fost gunoiul cuiva. 

Pentru mine, ele au devenit o minunata comoara parfumata! :)

Cu atat mai mult cu cat asteptam nerabdatori sa infloreasca Canna Japonica in balcon, dar se pare ca vara asta nu se va intampla spectacolul de culoare la care am asistat anul trecut. Nu stim de ce. Probabil ca ghiveciul in care este a devenit prea mic pentru cat s-a dezvoltat, iar radacinile nu pot duce atat de multe tije cu frunze si cu flori. 

Anul trecut am avut doua tije cu flori din patru in total. Anul acesta avem zece tije cu frunze, dar nici una nu da semne ca vrea za infloreasca. Anul viitor va trebui sa segmentam radacina in mai multe plante, ca sa ne putem bucura din nou de inflorirea acestei plante.

In schimb, acum ne-a inflorit cyclama. Are o singura floare, dar e bine si asa, caci in primavara a trecut printr-o stramutare a bulbilor din doua ghivece mari in unul mai mic. Nu prea le dadusem sanse sa-si revina, dar, iata, si-au revenit spectaculos. :)

Asadar, este a doua oara cand salvez flori din gunoiul altora, in exact aceleasi circumstante. Va amintiti? 

Daca vreti sa revedeti, gasiti povestea acelora (cele de atunci au fost alte flori, Sapunarita/Saponaria Officinalis, cele de acum se numesc Brumarele de vara/Phlox Paniculata Robert Poore sau Blue Paradise, nu-mi dau seama exact soiul, sunt foarte asemanatoare - dar tot roz si tot parfumate - am eu norocul asta!) in urma cu cinci ani, in 28.08.2021 - Azi am salvat florile omorate de altcineva.

19.08.2026

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright:

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa.

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei.

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

*

PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele și poeziile mele sunt creația mea exclusivă, fără nici o influență, intervenție, corecție, rearanjare, sugestie sau inspirație obținute prin AI (Inteligența Artificială). N-am accesat niciodată AI, ChatGPT și nici o platformă sau aplicație de AI pentru a-mi scrie textele/poeziile, nu mă interesează aceste facilități, nu am nevoie de ajutor în a-mi scrie textele sau versurile. Am cap, minte, un vocabular destul de bogat și inspirație pe puterile mele. Tot ce emit sub numele meu îmi aparține exclusiv.

Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de 14 ani, cu peste 13 ani înainte de accesul publicului la AI.