Am citit in ultima carte pe care am citit-o, scrisa de Paulo Coelho, ”Jurnalul unui Mag”, ca Iubirea este, asa cum si eu sustin dintotdeauna, o forma a Gratiei Dumnezeiesti (nu este un Act de Vointa, ci o Gratie Divina, asa cum este si Iertarea, de altfel, in ciuda multor altor pareri care circula in lume, cum ca poti ierta, daca vrei - din vorbe, da, poti spune ca vrei sa ierti, ca ai aceasta intentie, dar actul iertarii, trait si simtit, vine numai prin Gratie Dumnezeiasca).
Asadar, Agape, la modul generic, inseamna Gratie Divina.
Dar exista si o forma mai specifica a Gratiei Divine, care poarta tot numele de Agape, aceasta fiind cea mai inalta forma de IUBIRE DUMNEZEIASCA.
Asadar, ea, Iubirea, se regaseste in umanitate sub trei forme (conform spuselor lui Coelho, care au la baza vechi invataturi spirituale pe care el le-a urmat - adica le-a si practicat, nu doar s-a documentat). Acestea sunt:
- Eros - este iubirea divina, pura si inaltatoare, declansata de Divinitate, prin Gratia Sa, intre o Femeie si un Barbat, amandoi fiind pe Calea inaltarii spirituale si dedicati acesteia. Atentie, nu este vorba despre acea iubire obisnuita, romantica, sentimentala si sexuala, instinctuala si, deseori, tranzactionala (care se declanseaza in urma unor compatibilitati traumatice, de interese, de aspiratii sociale sau de alte nevoi umane), care apare intre un barbat si o femeie in societate;
- Entuziasmul - este acea bucurie exaltata, acea energie divina extraordinara, plina de vitalitate, incredere, curaj, frenezie si curiozitate in legatura cu ceva anume: o idee, un plan, o actiune, o directie de viata sau in fata frumusetii umane sau a naturii.
Entuziasmul tine de o puritate si o candoare a sufletului si, de aceea, este mai degraba trait in copilarie si in tinerete, cand omul nu s-a confruntat inca in destinul sau cu deceptiile, dezamagirile, suferinta si durerea. Insa Entuziasmul poate fi daruit oricui, prin Gratie Divina, indiferent de varsta, daca sufletul a ramas pur, curat si integru, daca omul nu s-a abatut de la Calea cea Dreapta.
- Agape - este iubirea divina neconditionata - Coelho o numeste Iubirea Care Devoreaza, acea Iubire Divina pe care a avut-o doar Iisus fata de omenire si pentru mantuirea careia, din iubire, si-a sacrificat Viata pe Cruce. Pentru a sustine aceasta forma de Iubire Divina, sufletul intrupat trebuie sa fie fara pata, fara greseala, in integritate totala si fiind in totala fiintare cu si in Dumnezeu.
Ei bine, pot spune fara nici o eroare, ca dintre cele trei forme ale Iubirii Divine, Entuziasmul mie nu mi-a lipsit niciodata! Nici macar in perioadele grele ale vietii.
Cu atat mai mult l-am simtit in mine dupa ce mi-am incheiat socotelile cu trecutul si am deschis noi File in Cartea Vietii mele! Entuziasmul mi-a fost Putere, Forta, Sens, Scop, Viziune, Intuitie si Lumina! El mi-a fost energia divina care m-a ajutat sa fac, sa stiu, sa pot, sa spun, sa gandesc si sa vad Frumusetea Vietii dincolo de orice circumstante.
Caci, dupa parerea mea, Entuziasmul are o nemijlocita legatura cu Frumusetea Vietii! :)
A avea Entuziasm inseamna ad-literam a fi indragostit de Viata si de tot ce este viu, natural si frumos in viata!
Iar Entuziasmul exaltat, maxim, in fata frumusetii naturii, a frumusetii acestei lumi, asa cum am vazut-o prin ochii mei, mi-a fost cu certitudine, tipul de Gratie Divina care mi-a inaltat sufletul la cele mai inalte frecvente si vibratii pe care le-am putut atinge vreodata constant, fara nici un efort, traind acea bucurie fara limite, bucuria care explodeaza in interiorul inimii exact ca un foc de artificii!
Blogul acesta si tot ce-am povestit si am aratat aici este o dovada vie a manifestarii Entuziasmului in viata mea, a noastra. :)
Entuziasmul m-a impins uneori spre alegeri nebunesti, dar tot el mi-a deschis drumul si spre victoria si implinirea tuturor viselor.
Entuziasmul mi-a fost spijinul nevazut in orice pas inainte, semnul divin nestiut de nimeni, doar de mine simtit, doar de mine apreciat, doar de mine inteles.
Entuziasmul mi-a fost si imi este Farul care mi-a calauzit pasii spre adevarata Frumusete a Vietii, cea pe care uneori numai eu o vedeam, doar cu ochii interiori ai sufletului: frumusetea autentica din interiorul oamenilor.
Entuziasmul este ceva profund personal si inexplicabil altcuiva. Este o traire frenetica, un extaz, o bucurie exploziva, care nu are limite!
Entuziasmul imi deschide ochii sa vad si urechile sa aud, el imi gaseste cuvintele potrivite si tonul potrivit, el imi regleaza pasii, ritmul si viteza, el ma intoarce uneori din drum si ma duce de mai multe ori pe aceeasi carare pe unde am mai trecut, special ca sa descopar si o alta viziune, o noua perspectiva, o alta lumina. El imi deschide usi si ferestre, inimi, brate si vieti in care sa intru si in care sa raman. El ma invata incotro sa privesc, dar si sa primesc ceea ce vad cu intelepciune, stiind ca Dumnezeu insusi mi-a deschis ochii cu un rost si ca tot cu un rost mi-a spus unde sa ma uit si ce sa vad.
Este Darul Divin care ma face sa savurez Viata din micile amanunte din care ea este formata, din toate maruntisurile aparent nesemnificative, din orice! Unii oameni au nevoie de escapade exotice, de evenimente ”unice”, de oameni ”speciali” in jur pentru a simti macar cateva minute ca traiesc entuziasmul cu sufletul lor.
Mie imi este suficient sa ma uit pe fereastra cu o cafea in mana si sa vad cum ninge, cum ploua, cum viscoleste in toate partile sau cum vara isi imprastie aromele estivale printre vaile montane deschise inaintea privirii mele.
Urmaresc deseori pitigoii care se opresc in crengile brazilor din fata ferestrei si simt cum pieptul mi se inalta de bucurie si freamat, de un neastampar si o curiozitate anume, de o taina imposibil de pus in cuvinte!
Eu sunt o persoana care traiesc total vizual, fotogenic, filmografic, si nu mai stiu cum altfel sa pun in cuvinte, dar frumusetea asta desfasurata in fata ochilor mei este doar un prilej prin care Entuziasmul ce mi-a fost daruit cauta sa se faca simtit in mine efectiv si sa isi demareze manifestarea in derularea timpului, clipa de clipa.
O carte buna, un film bun, o conversatie interesanta, o strangere calda de mana, o imbratisare, un suras, o ciocolata oferita la momentul oportun, o incurajare, un pas protector alaturi, un umar calm si linistit, care se ofera ca sprijin, o reteta culinara noua sau una veche si banala, un castron cu muraturi proaspat facute, o tigaie cu cateva legume asortate, mirosind imbietor a usturoi si a voie buna, o plimbare in doi sub umbrela, un clinchet de pahare ciocnite sarbatoreste, un iz apetisant de pizza sau o aroma intensa de amandina, vanilie si rom, un om de zapada care zambeste, o meditatie inaltatoare alaturi de omul iubit... toate acestea imi alimenteaza Entuziasmul si il fac sa creasca precum un balon urias, care ma ridica in inaltul cerului, ducand cu mine, in nacela, toata recunostinta de care sunt capabila, in fata lui Dumnezeu!
Apoi, ca dintr-o fantana arteziana, Entuziasmul irumpe din mine si se revarsa in jurul meu amplificat, daruindu-l mai departe oricui se lasa atins de el, binecuvantat de el, ca direct de Mana lui Dumnezeu, de Gratia Lui, care mie mi s-a daruit astfel.
Entuziasmul este Darul meu cel mai de pret, pe care ma straduiesc cat pot sa mi-l protejez, sa-l manifest din plin, sa nu mi-l las umbrit sau diminuat de nimeni si de nimic, si pe care il las sa ma conduca inainte fara nici o rezerva, fara nici o teama, fara nici o vigilenta, asa cum nu mi se intampla deloc cu alte aspecte ale vietii in lumea asta.
Entuziasmul este, pentru mine, Elixirul Tineretii Eterne, plina de Frumusete, si a Vietii infinite, fara de Batranete! :)))))
Azi am trait din nou acea forma a entuziasmului copilaresc, fara limite, in fata frumusetii inzapezite a iernii montane!
Nici nu mai am cuvinte pentru a-mi evoca trairile interioare in fata albului nins peste tot, depus ca o dantela filigranata peste fiecare ramurica de pom, de copacel, de brad, de orice!
Iar multitudinea de selfie-uri pe care o veti vedea aici, asa cum se intampla frecvent pe acest blog, este tot o forma de exprimare dezlantuita a acestui Entuziasm al meu in fata Vietii! :))
Multumesc, Doamne, pentru aceasta Gratie Divina cu care m-ai daruit, caci Entuziasmul este cel mai puternic DAR, mai stabil si deloc influentabil de variabilele acestei societati! El ma locuieste si imi face sufletul sa-mi vibreze cu bucurie si cu speranta, cu drag de viata si cu incredere in Frumusetea care vindeca, inalta si mantuieste!
Entuziasmul ma incarca pe mine, dar, prin mine, se incarca si cei din jurul meu! Entuziasmul este contagios pentru cei care se afla pe aceeasi vibratie, pe aceeasi frecventa! Este ca un virus care se propaga repede, usor si simplu, dar numai cand Gratia Divina permite acest Dar. De regula, il permite. Pentru ca este un Dar nevinovat si care nu are nici o consecinta vatamatoare. Da, poate determina niste alegeri, niste decizii, dar, desigur, in concordanta cu circumstantele de viata.
Entuziasmul, pentru a se manifesta, are nevoie de un soi de naivitate, de multa inocenta, de toata Candoarea sufleteasca pe care omul a primit-o la nastere. Daca aceasta se diminueaza, si entuziasmul se diminueaza. De aceea, eu i-am cerut lui Mos Craciun, mai demult, printr-un poem compus in 20.12.2011, sa-mi aduca inapoi candoarea pierduta... iar el mi-a adus-o. :)
Il puteti citi aici Aşteptându-l pe Moş Crăciun. :)))
Nici celelalte forme ale Gratiei Divine nu au, in esenta, consecinte negative, insa Eros are niste implicatii sociale profunde, care pot aduce si suferinta, cand anumite lectii ale sufletului trebuie sa fie invatate. Iar de Agape ce sa mai spun... nimeni in afara lui Iisus nu a mai fost si nu este capabil sa sustina in trup uman aceasta energie dumnezeiasca. Oricum, nu mai mult de o secunda, doua....
Poate ca pozele de azi nu reflecta fidel frumusetea care azi mi-a fost ca un diapazon pe strunele sufletului meu, dar, credeti-ma, atata alb... Doamne, atata alb!!! Cum sa nu simti Entuziasm debordant? Cum, cum?? :))
Iar asta... in timp ce, din cer, se cernea deasupra noastra o ninsoare fina, ca o faina presarata distractiv peste tot....!
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu



































































































































































































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)