Nu mai fac renovări

 

Nu mai fac renovări

Autor: Liliana Pașcanu

1.

Până de curând, îmi tratam trecutul

ca pe-o casă-nvechită și părăsită,

pe care credeam că sunt obligată

să o renovez, ca s-o văd înoită.

Trebuia să-i repar și să îi șlefuiesc

toate ușile care m-au ținut prizonieră.

Să îi revopsesc toți pereții murdari,

să-i rearanjez cărți pe etajeră.

2.

Am mutat amintiri ca pe-o mobilă veche,

am șters praful și am măturat pe sub pat,

am spălat mult prea des, de la geamuri, perdele,

și, din colțuri, păianjenii i-am alungat.

Dar apoi - cam târziu - mi-am dat seama că eu

peticeam o poveste ca să-ncapă-n sertar,

ca să n-o mai citesc și să nu îi mai simt,

după atâtea mutări, încă gustul amar.

3.

Mi-am schimbat între timp strategia și rostul.

Instrumentele mele nu mai fac renovări.

Port acum după mine altă trusă de scule:

o mapă de schițe și-un teanc de-amânări.

Am limite clare, fără scuze la poartă.

Port ciocanul tăcut al răbdării mereu.

Am respectul de sine ca pe-un standard feroce

și-o ruletă în palme, precum Dumnezeu.

4.

Îmi măsor adevărul și-l înscriu în arhivă,

dar fără să las etichete în urmă.

Versiunilor mele din trecut le transmit

c-au sfârșit mersul lor tremurat pe o sârmă.

Au trecut peste timp și-au primit dimineți

ce-au avut, în sfârșit, gust de-a doua șansă.

Au păstrat din trecut numai lecții utile,

apoi au ieșit, tăind stringuri, din transă.

5.

Pentru ele-am ales, mai demult, abandonul.

Este cea mai puternică finalizare.

Am închis în ruine toate-acele fantome

ce-mi cerșeau insistent, iminent, renovare.

Le-am închis cu zăbrele cărarea spre mine,

le-am blocat orice poartă din trecut spre prezent.

Am dovezi că nu merită nici o clemență.

Judecata le-a dat un verdict-testament.

6.

Rezistența mi-a fost pașaport de plecare.

Rugăciunea mi-a fost o fereastră deschisă.

M-am privit, ca-n oglindă, să îmi văd viitorul,

să mă văd cum devin versiunea promisă.

Și-am ajuns s-o trăiesc, din aproape-n aproape,

dezvățând obiceiuri performante-n trecut.

Azi refuz renovări nesfârșite de poduri

peste ape-nghețate spre necunoscut.

7.

Azi nu mai repar ce nu-mi aparține

și nici nu mai vindec ce nu-i al meu.

Nici nu mai vopsesc coșcovite podele

și nici balamale ruginite mereu.

Nici geamuri murdare nu vreau să mai spăl,

perdelele rupte chiar nu le mai cos.

Nu mai deblochez uși înțepenite,

iar gunoaiele nu le mai mătur de jos.

8.

Azi oglinda-mi arată o frumusețe de casă!

Un castel minunat, din iubire făcut!

Are turle înalte, are mândre ferestre

și, de jur împrejur, protejat e de-un scut.

O lumină divină-mi radiază spre ceruri,

iar la porți de castel am străjeri vigilenți,

ce se luptă cu toate furtunile lumii,

protejându-mi grădinile, intransigenți.

9.

Acum construiesc noi altare, frumoase,

și în albe ghirlande de crini le îmbrac.

Pavajele sunt din încredere blândă,

iar pasul felin nu mi-l mai prefac

să se încadreze în vechi aritmii -

în acele refrene din vieți prăfuite.

Azi eu îmi compun propria-mi melodie

și propriile-mi versuri, meșteșugite.

10.

Nicicând, vreodată, nu am să reiau

greșeala aceea, de-a mai renova.

Dărâm totul complet, până la temelii,

înainte de a mai construi altceva.

Pot să-mi onorez spațiul inițial,

dar, de-i o ruină, n-o mai renovez.

Purific cu fum de tămâie și-apoi

construiesc de la zero. Mă reinventez. 

poem compus in 10.10.2025

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

12.10.2025