Înțelepciunea nu poate fi lasată moștenire

Înțelepciunea nu poate fi lasată moștenire

Autor: Liliana Pașcanu

1.

Știi care e una din cele mai adânci ironii ale vieții?

E înțelepciunea, cea despre care nu prea mai cântă poeții.

După ea tânjim toți și ne-o căutăm mereu în bagaje,

Ca și cum ar putea fi o moștenire, ca o casă cu multe etaje.

Ca și cum strămoșii ar fi construit-o, piatră peste piatră,

Începând de la focul cu lemne, făcut într-o vatră,

Și-apoi, continuând, au zidit, cărămidă cu cărămidă,

Fiecare etaj, fiecare fereastră, fiecare ascunsă firidă,

Iar la timpul potrivit, ca și cum asta ar fi posibil,

Ar transmite-o mai departe, spre noi generații, ireversibil.

2.

Totuși, înțelepciunea nu-i un lucru pe care să-l lași moștenire.

Nu-i o prelegere, o scurtătură sau o diplomă despre a ta devenire.

Este o întreagă călătorie printr-un peisaj în schimbare.

Este o furtună puternică prin care reziști, este un răsărit de soare.

Este o foame cumplită de TOT, în adânc de ființă,

Căreia nu-i ești doar un martor tăcut, ci-o trăiești cu credință.

E o destinație spre care trebuie să îndrăznești să navighezi.

Poți să primești sfaturi și avertismente unde să nu ancorezi,

Poți să ai schițe și hărți cu detalii despre stânci și capcane,

Totuși, numai cu picioarele tale descoperi ieșirea din uragane.

3.

Am vrea, uneori, s-o găsim pe un raft prăfuit, așezată.

Și, precum iei o carte, să ne-o însușim fără efort, deîndată.

Și vrem, mai ales, s-o avem la-ndemână pentru cei pe care-i iubim,

Să le fie pe cale lumină, căldură și pace, și de stânci să-i ferim,

Să le curețe spinii și mărăcinii, să-i scutim de dureri,

De orice consecințe urâte, de înțepături, de căderi,

De suferințele inimii frânte, dar mai ales de-ale ploilor jale,

Sau de seceta așteptării eterne, de revelații atemporale,

Care cad ca un fulger ce taie ființa, și apoi tună,

Și smulg din tipar rădăcinile vieții, cum face-o furtună.

4.

Dar nu se poate să îi ferim, căci imprevizibilă-i vremea.

Și, chiar dacă cerul se-ntinde peste toată mulțimea,

Semințele singure încolțesc în pământ, la-ntuneric,

Despicându-și fiecare, din lăuntru-n afară, carapacea, feeric.

Poți de o sută de ori să le explici celor dragi cum se face,

Explicația ta va rămâne ca o piatră rece, nemișcată, ce tace.

De o sută de ori poți același sfat înțelept și corect să-l repeți,

Ei nu-l vor primi până când nu vor trage ei înșiși cu arcul și cu săgeți.

Nu vor putea azimutul să-l vadă dacă sufletul lor nu-l va căuta.

Cu mintea nu vor înțelege conceptul, dar cu inima, da, ar putea.

5.

Înțelepciunea nu este precum aerul pe care îl respirăm,

Este muntele-nalt, cu crevase și stânci, pe care-l urcăm.

Corpul ne poartă-nainte oricum, însă spiritul ne este testat.

Fiecare, doar cu sufletul lui, sus pe munte, va fi urcat.

Putem să îi ducem pe alții, o vreme, în spate, ca să-i ajutăm,

Dar, în locul lor, niciodată vreo lecție nu putem să învățăm.

Putem să-i hrănim, să le ținem lumina aprinsă și să le vorbim,

Dar tristețea din sufletul lor nu putem niciodată noi să le-o trăim.

Și nici fricile lor nu putem, absolut deloc, să le preluăm,

Nici contractul cu viața, în locul lor, n-avem cum să-l semnăm.

6.

Înțelepciunea ne urcă pe-o scară a vieții, pe treapta ce ni se cuvine.

Fiecare din noi privim diferit către lume - de la altă-nălțime.

Conștiința ne este măsura, magia, și ritmul și rostul,

Dar spre înțelepciune se poate-nălța, evident, și deșteptul și prostul.

Un copil când privește spre foc vede numai magia,

Bucătarul vede căldura-n cuptoare, iar un Mag – energia,

Un fierar vede-n foc potențialul, puterea, lucrarea,

Iar vindecătorul vede lecția-nvățată și transformarea.

Experiențele din trecut, fiecăruia îi oferă o perspectivă,

dar interpretarea a ceea ce crede că vede e total subiectivă.

7.

Sunt lecții de viață ce revin precum păsările migratoare,

Întrebând iar și iar dacă vrem s-acceptăm că ne sunt profesoare.

Repetăm deseori și ne doare, dar nu pentru că viața e crudă,

Ci pentru că nu-i suficient doar s-ascultăm – fără trudă.

Prima dată doar supraviețuim loviturii. Apoi recunoaștem.

A treia oară alegem schimbarea și încet renaștem.

Apoi, dacă modelul trăit ca pe-o lecție repetată, revine,

Atunci e-un răspuns la dorința din noi și la rugăciune.

La fel se reiau lecții - și ușoare și grele - și pentru cei dragi,

Iar noi nu putem să-i salvăm din furtuni, ca niște Magi.

8.

Ei se zbat uneori disperați, anxioși, printre neputințe,

Însă numai dragostea noastră nu le poate rescrie credințe.

Îi putem consola și-ntări, dacă vor, prin compasiune,

Însă nu le putem anula nici o luptă și nici o misiune.

Au de pus în bagaje, ei singuri, cunoaștere din experiențe,

Pe care s-o schimbe, treptat, în înțelepciune și în competențe.

La final, când încrederea în sinele lor le devine costumul,

Își vor onora demnitatea schimbării, efortul și drumul.

Nu contează nici ritmul, nici timpul și nici amploarea,

Ci decizia fermă de-a nu abandona muntele și căutarea.

9.

Căci răbdarea nu este nici lene, nici pasivitate,

E-o credință acerbă în focul acela ce arde în spate,

Acolo, pe umeri, de unde ne așteptăm să răsară

Perechi de aripi, să ne-nalțe în zbor, nu pe scară.

Deci, noi, celor dragi, le putem fi mai degrabă exemple

De onestitate și alchimie personală, pe care să o comtemple.

Să-nțeleagă că viața este doar labirintul în care

Pot părea rătăciți, dar apoi vor vedea cu mirare

Că picioarele lor obosite încep semnele să le recunoască

Și că-ntreaga lor călătorie e mai mult sufletească.

10.

Așadar, din greșeli și din trepte urcate se-ascute vederea.

Binecuvântează învățătorii, ocolișul labirintului și negocierea.

Roagă-te mereu pentru lecții mai multe, dar nu mai ușoare,

Căci, vei afla - doar trecându-le - sufletul cât ți-e de mare.

Vei înțelege că nu ești aici pentru a atinge-n trup perfecțiunea,

Ci pentru a-ți șlefui sufletul, a-ți desăvârși înțelepciunea.

Adevărul să-ți fie sculptat în foc și în scrum de arse experiențe

Din care, ca Pasărea Phoenix, să renaști spre cât mai înalte frecvențe.

poem compus în 11.10.2025

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

12.10.2025