Dialog aseară, târziu, dincolo de miezul nopții, în timp ce ascultam muzică în surdină și meditam la nemurirea sufletului (sic!):- Știi la ce mă gândesc eu acum?
- La ce?
- La ceva despre care nu am voie să vorbesc.
- Aaaa, nuuuu!!! Atunci de ce-mi vorbești tocmai acum despre ceva la care, de fapt, nu ai voie nici măcar să te gândești?
- Păi, n-am vorbit, doar am gândit.
- Nu mai gândi!
Ce vroiam să spun. O mai fi mult până la Valentines Day? Nu de alta, dar noi zilnic sărbătorim cu câte ceva, fiecare după preferințe, de mai mult de o săptămână și mă gândesc că, poate, dacă trece ziua aia, ne mai trece și nouă pofta de dulciurele. Adică, ziceți și voi, chiar în fiecare zi, în fiecare zi? Păi, până când? Ne-am pus chiar și restricții, dar, totuși...!
Așadar, despre ce să mai vorbesc eu acum, că n-am voie nici măcar să mă gândesc la "amandină"?! Upssss!!!...
Din Grădina lui Dumnezeu: 12.02.2020
***
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)