Nici un vis nu este fără rost! Dimpotrivă, chiar. Fiecărui vis i se alocă timpul potrivit împlinirii!
Noi, da, ne-am împlinit un vis, mă refer la cel povestit în cartea despre Gradina, dar mai avem şi altele!
Nu ne oprim nici din a avea vise noi şi nici din a le împlini. Abia aşteptăm să-l bifăm pe următorul! Orice vis este doar la un gând distanţă în a fi împlinit.
Doar Dumnezeu ştie în ce fel va fi şi când, noi doar putem să ne
menţinem visul viu până când îl ne dăm seama că îl trăim aievea. Abia atunci îl
putem numi Destin.
28.07.2020
***
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)