joi, 26 decembrie 2019

De Craciun am sarbatorit altfel


La noi, anul acesta a fost unul din acei ani in care n-am scos nimic decorativ din cutii. Nici un glob, nici o beteala, nici o ghirlanda de luminite.

N-am impodobit nici brad si nici casa. Insa sufletele ne-au fost impodobite stralucitor cu de toate, caci pasiunea pentru aceasta carte ne-a fost inaltatoare bucurie inainte de orice si nu ne-a mai pasat nici cum arata casa, nici ca nu ne-am decorat-o cu sclipiciuri, ca in alti ani, si nici daca am pregatit ceva special de pus pe masa.

In fine, de pregatit, tot am pregatit noi cate ceva, insa mai bine ca anul acesta nu ne-am simtit demult, adica lejer, cu preocupari virtuale, prinsi cu totul in ceea ce ne atragea atentia, pasiunea, fiinta si sufletul.

Ei bine, sa va spunem despre ce este vorba. Incepand de azi, a doua zi de Craciun, dar si zi foarte importanta astrologic, care ne aduce o eclipsa inelara de soare, benefica si cu energii pozitive, ne lansam site-ul dedicat cartii noastre, "In Cautarea Gradinii". Adrian a fost si creatorul si decoratorul acestuia, urmand ca in zilele ce vin sa-i mai puna doar cateva globuri si ceva beteala pe ici, pe colo, dupa cum ne-am facut planul.

Dar, pentru ca suntem nerabdatori sa impartasim cu voi bucuria noastra, va invitam de pe acum sa-l explorati, pasind in universul nostru ca pe un gazon proaspat tuns si intins, asa cum sugereaza culoarea verde, predominanta, acel verde care apare atat de des in cartea noastra, acel verde care ne inconjoara peste tot in Gradina, chiar si acum, in miez de iarna, acel verde frumos, care ne vorbeste din miez de inima si ne inalta in miez de suflet!

Si, uite-asa, am transformat iarna in primavara!
Va multumim tuturor!


Din Gradina lui Dumnezeu: 26.12.2019

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)