Plimbarile noastre nocturne

Tocmai ne-am intors din cea de-a doua plimbare a zilei, cea de noapte. Abia acum realizez cat de mult mi-au lipsit plimbarile noastre nocturne pe strazile frumos luminate de felinare, in linistea orasului amortit dupa iuresul zilei, sub cupola intunecata a cerului, presarat de stele si strajuit de luna.

In Gradina lui Dumnezeu nu prea se pot pune in discutie plimbarile nocturne. Acolo sunt nefiresti. Satenii se retrag in case imediat inainte de lasarea intunericului, doar cainii si-i lasa liberi pe drumuri, prin curti si gradini, ori peste dealuri. Nici plimbarile de ziua nu-s tocmai firesti in ochii lor, caci, ce, de asta le arde lor cand au atatea treburi de facut, de nu-si vad capul? 

Imi amintesc acum de plimbarile noastre din Bucuresti, de dinainte de a ne muta. Ieseam aproape in fiecare seara, dupa ora 8, dupa ce ma intorceam eu de la serviciu. Luam la pas stradutele linistite si parcurile si ne pierdeam in noapte ca doua umbre discrete, romantice, alunecand pe sub felinarele aprinse, pe langa ziduri de case sau de blocuri, pe alei de parcuri sau aiurea, te miri pe unde ajungeam.

Intr-o iarna, prinsi in frumusetea unei astfel de plimbari, ne-am trezit noaptea tarziu prin IOR dincolo de ora 10. Era intuneric bezna in jur, pe acolo pe unde nu erau felinare aprinse, era frig, incepuse si o burnita marunta sa curga pe deasupra lacului ca o ceata laptoasa si umeda, iar pe aleile parcului poleiul devenise provocator pentru amandoi. Ne tineam de mana unul pe altul sa nu alunecam, vorbeam, povesteam, radeam, glumeam si nici nu ne-am dat seama cat de tarziu se facuse si ca eram doar noi doi, singuri in mijlocul parcului. Ba, ne asezasem si pe o banca si ne-am trezit langa noi cu un catelus pribeag, care cauta si el pe cineva de care sa se apropie, de la care sa primeasca ceva de mancare sau macar o mangaiere. N-am avut atunci ce sa-i oferim altceva decat mangaieri si blandete in cateva vorbe de alint. 

Am pornit atunci inapoi spre casa tot agale, tot pe jos, in pas de plimbare, chiar daca aveam de mers cam o ora pana acasa, din IOR pana in Piata Iancului, unde stateam. Plimbarile noastre de noapte erau ceva de nepretuit si, de fiecare data, ne intorceam in casa ca dintr-o magica aventura in povestea citadina! 

Asa cum ne-am intors si in seara asta din mijlocul statiunii de la poalele Bucegilor, pe unde ne-am plimbat si in seara aceasta ca si in serile precedente si ca de fiecare data cand ajungem aici. Acum am admirat luminile frumos insirate pe coasta muntelui, de-a lungul partiei de schi, sau luminitele ramase pe la pensiuni, hoteluri sau restaurante, in urma sarbatorilor de iarna, decorand inca magic noaptea si strazile incarcate de zapada si povestea acestui mijloc de februarie de dupa Valentine’s Day. 

De aici, de la munte, n-avem poze de noaptea (desi as putea sa caut pe net), dar am preferat sa adun de pe net cateva poze cu IOR noaptea, din mai multe anotimpuri, unele chiar si in plina iarna. Este cel mai frumos parc din Bucuresti la ora actuala, cu energiile cele mai bune. Ne plimbam pe aleile lui foarte des, aproape in fiecare weekend. Era cam la o ora distanta de noi, pe jos, altfel am fi fost zilnic in el.