Hola, Barcelona! (1)

Sâmbătă, 19 august - Sosirea în Barcelona

Cu două luni în urmă, când am stabilit destinatia călătoriei noastre de vacanţă, nici nu aveam cum să bănuim ce avea să se întâmple acolo. Ne doream să vizităm un oraş turistic frumos, elegant, încărcat de istorie şi artă veche, dar, totodată, proaspăt, modern şi elegant, viu şi deschis valurilor de turişti din toată lumea, însă ne doream să fie unul care să aibă şi variante de conectare cu natura, cu sacrul adapostit în interiorul zidurilor de mănăstiri, biserici şi catedrale, eventual cu munte şi cu mare la un loc, dacă se putea, iar Barcelona a fost, din această perspectivă, opţiunea cea mai cuceritoare, cu atât mai mult cu cât oraşul se află în apropierea unui vortex energetic foarte important al planetei, loc cu o vibraţie şi o rezonanţă deosebite, Montserrat, la care ar fi fost de dorit să ajungem. Momentul eclipsei totale de soare din 21 august avea să încununeze prezenţa noastră în vârful muntelui sacru.

Istoria oraşului este strâns legată de istoria Cataloniei însăşi, a cărei “capitală” este, regiune mult râvnită de cuceritorii veacurilor trecute şi încercată greu de atât de multe schimbări şi transformări prin care a fost supusă până în prezent.

Întreaga Catalonie vieţuieşte sub auspiciile energiilor feminine ancorate pe megeagurile ei prin mai multe locaşuri sfinte închinate Fecioarei Maria, cel mai important dintre acestea fiind cel de la Montserrat, un loc sacru deosebit, un vortex energetic care emite energii mai ales feminine, înalte, pure şi rafinate către întreaga lume, întretinute fiind şi de cultul generat şi perpetuat până astăzi în jurul statuetei inedite, în stil bizantin, a Mamei Sfinte cu Pruncul, denumită Sfânta Fecioară Maria Neagră. Nu voi intra în detalii istorice, pe care le puteţi găsi cu uşurinţă pe internet dacă doriţi, însă voi aminti că această reprezentare statuară este considerată cea mai frumoasă din lume dintre cele care au ca specific denumirea de “Fecioara Neagră” sau “Black Madona”, atât pentru dimensiunile şi frumuseţea execuţiei, cât, mai ales, pentru compoziţia sa specială, Fecioara Maria fiind aşezată pe un tron împărătesc, cu Pruncul Iisus în braţe (care face cu mâna dreaptă semnul tradiţional al binecuvântării) şi cu un glob pământesc într-o mână, sugerând protecţia şi grija pentru întreaga umanitate, fără deosebire.

Fecioara Maria a fost proclamată în 1881 ca patroană spirituală a Cataloniei (regiune care, de-a lungul vremurilor, şi-a apărat asiduu identitatea culturală şi graniţele şi care, chiar şi astăzi, deşi se bucură de o anumită autonomie administrativă, încă se luptă pentru independenţa faţă de Spania) şi denumită cu drag de catalani “La Moreneta” (“Brunetica”), alături de cel de-al doilea  mare protector al lor, Sfântul Gheorghe.

Mai adaug doar ideea că, pentru Planeta Pământ (ea însăşi de esenţă feminină, fiind Mama Gaia pentru noi toţi), prezenţa şi ajutorul divin ale Mamei Sfinte Fecioara Maria sunt de o nepreţuită valoare în echilibrarea si creşterea vibraţioanală a întregii omeniri, în  armonie cu energia feminina (care a devenit din ce în ce mai pregnantă în aceste vremuri de mari frământări şi transformări interioare şi cosmice).

În iunie, când noi doi, Adrian şi cu mine, am ales ca destinaţie de vacanţă Barcelona, nu bănuiam nimic din ceea ce avea să se întâmple pe 17 august 2017 în piaţa centrală a oraşului, pe cea mai importantă arteră pietonală, La Rambla, o zonă turistică aglomerată de obicei, cu cafenele, restaurante, terase, magazine, tarabe şi chioşcuri elegante, cu suveniruri, cu spaţii largi pentru promenadă, cu prezentări artistice felurite în aer liber, cu teatru de mimică statuară şi exprimări arhitecturale vechi îmbinate cu modernism actual, în concluzie, cu un mix de expresie artistică interesant, destul de aerisit, curat, frumos, impresionant şi pentru toate gusturile.

Atentatul revendicat de islamişti avea să lase în urma lui morţi şi răniţi, un doliu naţional cu reverberaţii mondiale, o tristeţe mare în suflete, dar şi o enormă comuniune şi efuziune colectivă ulterioară, cu declaraţii de intenţie publice curajoase faţă de terorismul planetar, dar mai ales local.

Sosirea noastră în Barcelona avea să găsească, în primele zile, un oraş aparent pustiu, cu străzile goale, cu o linişte nefirească pentru un centru turistic (şi nu numai) important al lumii şi cu o reticenţă vizibilă pentru exprimare şi afişare. Deşi imediat după atentat au avut loc în câteva puncte ale oraşului mai multe manifestaţii de solidaritate faţă de victimele atentatului, oamenii au preferat să fie precauţi câteva zile, limitându-şi ieşirile pe străzi. Energia oraşului era însă liniştită, caldă, relaxată şi binevoitoare, fiind disipate aproape în totalitate acele energii negative şi sentimentele respingătoare anterioare ale localnicilor faţă de turişti, prin care îşi exprimaseră nemulţumirea pentru creşterea chiriilor (şi a preţurilor, în general) pe măsura dezvoltarii turismului local şi oportunităţii integrării locuinţelor private în sistemul de închiriere prin agenţiile de turism.

Avionul care ne-a adus în Barcelona a aterizat într-un aeroport foarte bine organizat, afişat şi extraordinar de funcţional, dar aproape gol, cu un personal extrem de precaut, de unde am dedus, pe de-o parte, că mulţi turişti, din multe ţări, aleseseră să-şi anuleze sejurul în acest oraş lovit de terorismul islamic, dar şi că, pe de altă parte, aparatul administrativ şi poliţienesc local aplicau măsuri speciale, preventive, mult mai vigilente.

Aveam să ne dăm seama ulterior că primul cuvânt învăţat de noi în Barcelona avea să fie “Precaution”, devenit ulterior “Precauciones” (pentru a sugera diferenţa dintre limba spaniolă şi cea catalană), glumind, desigur, în dulcele stil românesc, umoristic, cel în care se poate învăţa o limbă străină pe modelul binecunoscut, lansat de Caragiale, în care franţuzismul “furculision” a devenit “furculisiones” în limba catalană, iar “atencion” a devenit “atansiones”.

În ciuda dramatismului evenimentelor petrecute cu doar două zile înainte de aterizarea în Barcelona, noi ne-am păstrat tot timpul starea pozitivă şi voia bună, predispoziţia înspre umor şi glume, precum şi deschiderea faţă de frumuseţile pe care aveam să le admirăm, faţă de oamenii cu care aveam să interacţionăm şi faţă de întreaga experienţă care ne fusese hărăzită în Ceruri dinainte. Pozitivi, relaxaţi şi zâmbitori fiind, am echilibrat cumva, subtil, într-o anumită măsură, trendul atmosferei generale din jurul nostru.

Tot în acest spirit vesel, jucăuş şi relaxat vă vom povesti, în cele ce urmează, jurnalul călătoriei noastre, un jurnal de atmosferă mai degrabă decât unul de itinerarii şi bifare de obiective turistice şi, astfel, sperăm că cei interesaţi de această locaţie de vacanţă nu se vor lăsa descurajaţi de influenţele nefaste ale negativităţii evenimentelor, ci se vor lăsa purtaţi de propriile intuiţii şi vor explora lumea, aşa cum e ea, cu bune şi cu mai putin bune, marcându-şi, totuşi, fiecare cum poate, trecerea personală prin locurile respective: prin amprentarea cu propria prezenţă, cu propriile energii, cu bunele intenţii şi cu smerite rugăciuni către înaltele Sfere Cereşti, de unde ajutorul vine întotdeauna, uneori pe cele mai nebănuite căi.

Nimic nu-i întâmplător, la urma urmei, aşa că si noi, îndrumaţi fiind să călătorim spre Barcelona într-o asemenea conjunctură locală, am primit mesajul care ne fusese destinat şi ne-am adus aportul propriu, cu mult ajutor de Sus, pentru a infuza mai multa Lumină în acea zonă atât de agitată.

După ce am finalizat formalităţile de rigoare la coborarea din avion, ne-am îmbarcat într-un autocar care ne aştepta. Organizarea a fost asigurată de o agenţie de turism din Bucureşti, noi integrându-ne într-un grup de 31 de persoane condus de un ghid al agenţiei, căruia îi vom spune în continuare “Ghidulin”, după propria-mi licenţă, apelativ ce mi-a fost sugerat atât de aspectul lui de spiridus vesel şi ghiduş (având o barbă neagră de spiriduş şi un zâmbet şugubăţ pe chip), dar şi de cel de Gin înţelept şi cu autoritate, precum era Ginul din lampa lui Aladin. Ne-am distrat mult pe timpul vacanţei pe seama acestui apelativ, repetându-l de nenumărate ori şi râzând amândoi de fiecare dată de sonoritatea sugestivă a acestuia.

Prezenţa lui Ghidulin a fost binevenită, căci am beneficiat toţi, de foarte multe ori, de experienţa sa de ghid, de cunoştinţele sale privind istoria locurilor vizitate, traseele cele mai frumoase ori mai practice, de sugestiile şi recomandările sale privind programul turistic pentru perioadele în care doream să explorăm orasul individual, în afara grupului, şi, nu în ultimul rând, de prezenţa sa uneori comică, distrându-ne cu remarci, glume şi reprezentări artistice haioase (chiar ne-a recitat poezii în autocar, în câteva ocazii).

În drumul de la aeroport spre hotelul, autocarul ne-a  purtat într-un tur al oraşului, introducându-ne în atmosfera cosmopolită a Barcelonei, fiindu-ne indicate pe traseu câteva din obiectivele turistice reprezentative, care se cereau vizitate.

Am făcut multe fotografii atunci, pe fereastra autocarului, din mers, din care vă puteţi da seama, oarecum, de atmosfera usor amorţită a oraşului din data de 19 august, la două zile după atentat. Ulterior străzile s-au mai animat, oamenii s-au relaxat din ce în ce mai mult, dar, totuşi, în continuare, am constatat traficul de maşini incredibil de mic, aproape inexistent în comparaţie cu traficul din Bucureşti. Nici maşini parcate pe străzi nu prea am văzut, ca şi cum nici nu prea existau. Cele mai multe erau, probabil, fie staţionate undeva, în parcări închise, în garaje subterane, invizibile turiştilor, fie transportul public, atât de bine organizat, le satisface complet pretenţiile barcelonezilor şi nu mai simt nevoia de autoturisme personale. N-am desluşit misterul. În schimb, aproape la orice colţ de stradă am văzut motociclete, scutere şi biciclete parcate, ultimele din listă făcând parte dintr-un sistem de închiriere foarte bine pus la punct. Un lucru este clar, oraşul nu suferă atât de mult de pe urma poluării produsă de noxele emise de maşini, precum Bucureştiul. În plus, şi apropierea munţilor şi a Mării Mediterane are un impact de mediu favorizant în acest sens.

Unele din obiectivele turistice văzute din autocar, cu ocazia turului oraşului, le-am revăzut ulterior, pe perioada sejurului, iar altele nu, fiind nevoiţi să facem anumite alegeri pe baza unei selecţii şi a unor preferinţe personale. Noi ne-am dorit de la această vacanţă să ne relaxăm mai degrabă, bucurându-ne ochii şi sufletele cât puteam, şi nu să o transformăm într-un maraton de vizitare şi de bifare a cât mai multe repere turistice dintr-o listă practic interminabilă. Tocmai de aceea, multele fotografii făcute din mers au compensat uneori vizitarea şi contemplarea îndelungată a zonelor cu atracţie turistică.

Mai mult, zilele următoare, multe din frumuseţile observate pe traseu le fotografiam în timp ce ne îndreptam spre altele, pe jos, împreună cu grupul, şi nu ne puteam opri chiar la fiecare pas, aşa cum aş fi simţit eu nevoia, pentru a admira o anumită clădire, o anumită arhitrectură, o fereastră sau un balcon elegant, o inscripţie pe o clădire sau un palmier înalt de pe marginea drumului. În Barcelona, palmierii şi platanii sunt pomii obişnuiţi care decorează oraşul atât de impresionant, aşa cum la noi sunt castanii ori teii. Leandrii înfloriţi peste tot, filodendroni luxurianţi, ficuşi uriaşi, cât patru etaje de bloc, curmali şi cactuşi enormi, care m-au lăsat fără cuvinte de la început, se văd la tot pasul, împodobind sub formă de gard viu aleile, spaţiile verzi dintre clădiri, parcurile şi faţadele hotelurilor.

Mi-au plăcut deosebit de mult blocurile lor curate, foarte bine întreţinute, cu balcoane elegante, pline de flori, acoperite deseori de parasolarii frumos asortate (fiecare bloc păstrând la toate balcoanele sale aceeaşi culoare, nu amestecate şi pestriţ colorate cum vedem frecvent în România, în blocurile de cartier). Am călătorit şi în afara Barcelonei, în cele cateva excursii cu grupul sau individuale, şi am constatat că acest specific se păstrează peste tot.

Acum este bine să precizez că, spre comparaţie cu Adrian, care a vizitat o mulţime de ţări din cam toate continentele, eu am văzut abia câteva, deci apetitul meu pentru noutăţile care mi se revelau în faţa ochilor era (şi este încă) nesăţios, iar frumuseţile întalnite în cale pe mine mă impresioneaza mult mai mult şi mai expansiv, vă daţi seama. Noi mergem oriunde numai împreună, ţinându-ne de mână, iar, în astfel de călătorii, eu absorb ca un burete imagini după imagini în fotografii nenumărate, făcute, cel mai adesea, din mers, ţinând aparatul foto cu o singură mână şi apăsând declanşatorul cu o dexteritate bine exersată şi pusă la punct.

Ţinându-mă de mână, Adrian a fost mereu atent atât la frumuseţea înconjurătoare a marii metropole catalane, cât şi la drum, la trotuare şi trepte, la direcţia de mers şi diferitele detalii legate de mijloacele de transport în comun (staţii, destinaţii), precum şi la instrucţiunile diferite ale lui Ghidulin în privinţa obiectivelor turistice către care ne îndreptam, în timp ce eu, prinsă de mâna lui, eram ca un copil, cu ochii peste tot, admirând şi fotografiind din mers tot ce puteam. Uneori mă mai desprindeam de Adrian pentru a surprinde în cadru vreo perspectivă mai bună, rămânând în urmă ori luând-o înaintea grupului pentru vreo imagine de ansamblu sau detalii arhitecturale, dar repliindu-mă apoi, luându-l din nou de mână pe Adrian şi lăsându-mă ghidată în continuare de el, în timp ce ochii mei şi al aparatului foto continuau să capteze frumuseţe după frumuseţe, transformându-le în amintiri digitale care, iată, documentează şi actualul jurnal de călătorie.

Înainte de a ajunge la hotel, autocarul a făcut şi două opriri: una pe esplanada situată pe Montjuic, muntele situat lângă port, şi o altă oprire la catedrala Sagrada Familia.

Panorama văzută de pe Muntele Montjuic înspre portul Barceloniei este foarte frumoasă, impresionantă, Marea Mediterana oferindu-ne acea deschidere relaxantă şi eliberatoare de care aveam nevoie după  prima parte a turului oraşului, destul de îndelungată. Fiecare s-a bucurat de popas cum a vrut: o cafea, un sandwich, o plimbare pe sub palmierii uriaşi, plini de ciorchini portocalii de fructe, poze cât cuprinde, selfie-uri sau cu ajutor din partea membrilor grupului sau a oricui, fotografiindu-ne reciproc, unii pe alţii, respirat în briza mării şi urmărit pescăruşii, dar, mai ales, papagalii mari şi verzi (mai mari decât peruşii), care zburau doi câte doi peste tot, avându-şi cuiburile printre frunzele palmierilor (aveam să constatăm ulterior că papagalii verzi sunt la ei acasă în tot oraşul, zburând perechi peste tot, pe deasupra străzilor şi a maşinilor, aşa cum la noi zboară nestânjeniţi porumbeii şi guguşticii).

Am descoperit acolo şi un complex statuar care reprezenta o horă, aşa cum sunt horele tradiţionale româneşti, la catalani acest joc fiind un obicei practicat în unele zone rurale, după terminarea slujbei de la biserică.

Vizitarea întregului Parc Montjuic, a castelului din apropiere şi chiar coborârea în port pot oferi clipe frumoase de relaxare turiştilor care au mai mult timp la dispoziţie. Nouă ni s-a alocat doar o oră pentru a explora liberi, după preferinţe, împrejurimile din jurul esplanadei şi dinspre port, după care ne-am reîntors la autocar, unde fusese stabilit locul de reunire a grupului. 

Al doilea popas a fost la faimoasa catedrală neterminată Sagrada Familia, proiectată şi începută de marele Gaudi. Avea 41 de ani când a initiat acest proiect şi a participat la lucrările de construcţie până la moartea sa, la 82 de ani (o moarte stupida, aş putea spune, accidentală, fiind călcat de tramvai în timp ce stătea pe stradă, cu privirea în sus, admirându-şi turnurile propriei catedrale).

Energiile şi cultura veacului în care a trăit Gaudi au favorizat manifestarea unui astfel de proiect megalomanic, cel puţin ciudat, din punctul nostru de vedere, care încă nu este finalizat, dar care este preconizat a fi gata în jurul anului 2026. Ulterior aveam să vizităm şi casa în care a locuit Gaudi (situată în mijlocul faimosului parc proiectat şi construit sub propriile indicaţii), casă în care există o machetă a catedralei Sagrada Familia în formă finalizată, conform viziunii gaudiene. Am constata că există o anumită abatere a construcţiei actuale faţă de forma acestei machete, iar Ghidulini ne-a confirmat că abia tehnica modernă, computerizată, folosită în prezent în construcţii, a facilitat continuarea proiectului (care se oprise la un moment dat din lipsa mijloacelor inginereşti, tehnice, necesare), dar că unele părţi ale construcţiei au fost, totuşi, adaptate, avându-se grijă să fie respectat stilului inconfundabil al lui Gaudi.

Multitudinea detaliilor decorative simbolistice, unele extrem de controversate, mixul de stiluri reunite sub auspiciile aceluiaşi edificiu, enormitatea dimeniunilor şi efectul absolut copleşitor al acestora, energiile care împânzeau atât clădirea, cât şi împrejurimile înţesate de turişti şi de localnici mai putin preocupaţi de arta arhitecturală, cât de buzunarele şi bagajele turiştilor, ne-au lăsat o impresie mai putin plăcută. Eu am asociat întregul ansamblu în plină construcţie cu imaginea unei lumânări negre arse, uitată de vreme, rămasă ca în urma unui cortegiu funerar ocult, a cărei ceară neagră-cenuşie s-a scurs neglijent în toate direcţiile şi care ascunde în spatele ei înţelesuri şi mistere de nedorit a fi aflate. Brrrr.....

Poate cunoscătorii profunzi ai artei gaudiene vor considera acestea ca fiind o profanare a viziunii şi maiestriei de geniu a artistului, dar scopul acestui jurnal personal este doar acela de a prezenta atmosfera călătoriei, aşa cum am văzut-o şi am simţit-o noi, şi nu de a face aprecieri şi critică de artă profesioniste, pentru care nu avem competenţe. Dincolo de detaliile şi importanţa istorică a celor vizitate, noi dorim să vă facem părtaşi la ceea ce noi am perceput prin prezenţa noastră şi, de aceea, vă evocăm impresiile generate mai ales de energiile simţite acolo, dincolo de aparenţele create de industria turismului atât de bine dezvoltată în Barcelona, ca, de altfel, în întreaga Catalonie.

Turul turistic al oraşului cu autocarul a fost încheiat odată cu sosirea noastră la hotel. Situat undeva, pe o latură mai retrasă a centrului oraşului, în aşa numita Zona 1, Hotelul Senator ****  ne-a oferit încă de la început o privelişte impresionantă, cu palmieri şi fântâni arteziere, cu flori exotice înflorite şi parfumate peste tot, cu o intrare spectaculoasă la receptie, decorată şi amenajată deosebit de atractiv. La sosirea noastră era aproape gol, primele camere ce aveau să fie ocupate în perioada aceea fiind tocmai ale grupului nostru. Atentatul ce se produsese cu două zile înainte dăduse o lovitură neplăcută lanţurilor hoteliere din Barcelona, mulţi turişti anulându-şi sau întrerupându-şi sejurul şi reorientându-se către alte destinaţii. Noi am decis să nu contramandăm, ci să ne avantăm în necunoscut cu curaj şi optimism, având încredere în intuiţiile noastre şi în protecţia divină pe care o invocasem înainte de plecare.

Camera noastră a fost foarte mare şi frumoasă, iar personalul hotelului extrem de conştiincios şi amabil. Spre deosebire de alte locaţii la fel de elegante şi speciale pe unde am mai mers cu alte ocazii, în Hotelul Senator*** ne-am bucurat de servicii de curăţenie ireproşabile, de schimbatul zilnic al lenjeriei de pat şi completarea zilnica a consumabilelor de igienă şi de protocol, de linişte, discreţie şi respect, de amabilitate şi bunăvoinţă admirabile. Cel puţin noi doi am savurat din plin experienţa cazării acolo, ca de altfel pe cea a întregii călătorii.

După ce am finalizat procedura de cazare, ne-am instalat în cameră şi, după un duş reconfortant, am ieşit la o plimbare prin împrejurimile hotelului. Grupul avea să se reunească a doua zi dimineaţă, după micul dejun, pentru o incursiune mai largă, însoţit de Ghidulini, aşa că, deocamdată, în după amiaza aceea, imediat după sosire, eram liberi să facem ce dorim.

Noi doi am făcut o plimbare lungă şi romantică până spre seară, pe o porţiune din cele două mari bulevarde din apropiere şi pe unele dintre străduţele laturalnice, foarte pitoreşti şi atractive, am făcut cumpărături din cel mai apropiat supermarket faţă de hotel şi ne-am întors apoi în cameră frânţi de oboseală, dar încântaţi. Sejurul nostru la Barcelona abia începuse.

(va urma)

 

.

Din Grădina lui Dumnezeu: 26.08.2017

***