Grădina lui Dumnezeu (1) - Paşi de început: prospecţiuni pe internet

 

Când vorbim despre „Grădina lui Dumnezeu” ne gândim, desigur, la Grădina Edenului, Raiul dumnezeiesc, locul în care, aşa cum spun textele biblice, au fost creaţi Adam şi Eva. Ne-o imaginăm ca pe o grădină minunată, plină de frumuseţe, pace şi bucurie, în care, alături de cei doi, sălăşluiau în deplină armonie o mulţime de alte vietăţi, fără nici o teamă, lipsă, ori grijă. Dumnezeu le crease şi le dăruise fiecăruia de toate, după trebuinţă. Apoi… ceva s-a întâmplat… iar cei doi s-au trezit pe acest pământ.

De atunci încoace, de la începuturile lumii până astăzi, au trecut vremuri şi vremuri. Timpul, destinul şi căile vieţii au scris pentru Adam şi Eva istorii după istorii. Amândoi au trecut prin tot felul de încercări, au cunoscut bucuria şi frumuseţile neasemuite, dar şi greutăţile vieţii trăită aici, au simţit în trupuri toate emoţiile umane posibile, au inventat şi au încercat nenumărate metode şi tehnici de supravieţuire în această lume. Au jucat roluri, au impus reguli, au creat realităţi diverse. Au experimentat tot ce se putea experimenta şi au învăţat tot ce se putea învăţa. Au uitat cine sunt şi de unde au plecat şi şi-au reamintit de nenumărate ori.Au strigat către Cer şi L-au rugat, au cerut îndurare şi s-au răzvrătit împotriva Lui deseori.Apoi, primind înţelegeri înalte, i-au mulţumit. Au căutat continuu, cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau fără de ştiinţă, de unul singur sau împreună, drumul înapoi spre Grădina aceea mirifică din care au plecat. Apoi au înţeles unde o vor găsi şi ce au de făcut pentru a ajunge la ea.

Drumul lung, măsurat în paşi de om şi în fire de clepsidră, urma să le-o dezvăluie, în sfârşit, în toata splendoarea ei. Urmau s-o vadă ivindu-se în firele de iarbă, în petalele şi în parfumul florilor, în bătăile de aripi ale fluturilor şi în ciripitul păsărilor, în clipocitul apei de izvor şi în foşnetul frunzelor, în paşii tuturor cuvântătoarelor şi necuvântătoarelor, în urmele tuturor târâtoarelor de la suprafaţa pământului şi din interiorul lui, în zborul fiinţelor văzduhului. Urmau s-o audă în cântecul nimfelor, al zânelor şi al tuturor spirilelor naturii, în glasul elfilor şi spiriduşilor pădurii, în descântecele gnomilor şi în fâlfâirea aripilor dragonilor protectori. Mângâierea îngerilor şi arhanghelilor, corurile sfinţilor şi tainele divine ale tuturor fiinţelor de lumină din mijlocul ei urmau să le fie confirmări. Dar, mai presus de acestea, urmau să o simtă în propriile trupuri. În bătăile inimilor, în zâmbetele chipurilor, în îmbrăţişarea privirilor, în Lumina în care ei înşişi erau deja - Lumina lui Dumnezeu. 

Pornind de la Adam şi Eva, pe urmele lor, odată cu primul nostru pas împreună, odată cu primul nostru zbor de aripi în duet, ne-am căutat şi noi Grădina, fiind de la început unul din visele noastre frumoase. Ne-am dorit-o, am visat-o, am pictat-o în inimi şi ne-am imaginat în mijlocul ei. Incinta apartamentului în care am locuit împreună trei ani, la etajul 8 al unui bloc situat într-o zonă relativ centrală a Bucureştiului, a cuprins primele aspecte ale Grădinii de care ne doream înconjuraţi: flori, frumuseţe, armonie, arome şi parfumuri delicate, muzică divină, mângâieri dumnezeieşti din icoane sfinte, energii înalte şi prezenţe luminoase, angelice, alături de inimile noastre pline de dragoste şi încântare. Ne-am creat micul nostru colţ de rai liniştit, plin de pace şi iubire, de bucurie şi relaxare în mijlocul unui oraş tumultuos, grăbit, agitat, stresant şi gălăgios, o aglomerare urbană zbuciumată, poluată, haotică şi, de multe ori, deprimantă. Acasă era oaza noastră de căldură şi lumină, locul în care am început să visăm cu ochii deschişi (click pentru a citi detalii). În balconul nostru ne-am conturat o micuţă grădină pe care,în timp, am îmbogăţit-o cu tot felul de plante, iar plăcerea grădinăritului ne-a împins treptat din ce în ce mai departe, spre experimentări felurite.

Visul nostru frumos creştea în noi, zi după zi, tot mai mult, tot mai frumos şi tot mai intens. Nu ne mai era suficient nici balconul şi nici restul apartamentului pentru atât de multe şi variate plante câte am fi vrut în jurul nostru. Nu ne mai era suficient doar micul nostru colţ de rai, căci, imediat dincolo de el, încă mai eram nevoiţi să interacţionăm destul de mult cu tumultul oraşului care ni se părea din ce în ce mai greu de suportat.

Aveam nevoie de o grădină mare şi frumoasă, în mijlocul căreia să trăim total, una în care spaţiul şi timpul să nu ne mai fie constrângeri şi impedimente pentru tot ceea ce ne-am fi dorit să manifestăm, de un loc în care să avem parte numai de iubire şi frumuseţe, linişte şi pace, de “tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Aveam nevoie de Grădina lui Dumnezeu! Aşa că, mai întâi, am început s-o vizualizăm. Am desenat-o, ne-am proiectat acolo, ne-am imaginat ce ne-ar fi necesar pentru traiul în interiorul ei şi chiar ne-am cumpărat primele câteva mici obiecte absolut necesare unui grădinar adevărat, conform intuiţiei noastre: cizme de cauciuc, mănuşi de protecţie, câteva mici unelte de lucrat pământul şi pelerine de ploaie. Le-am ţinut depozitate în cămara noastră de bloc, distrându-ne şi făcând ca totul să ni se pară ca un joc, dar, bineînţeles, n-a fost doar atât. Am pus energiile în mişcare. Simţisem că venise momentul în care trebuia să facem ceva mai mult decât să o visăm. Am înţeles atunci că, mai presus de gânduri şi dorinţe, puterea noastră creatoare avea să se pornească înspre manifestarea Grădinii doar după ce porneam pe drumul către ea, făcând primul pas. Aşa că am pornit.

Cultivarea diferitelor legume şi plante aromatice în balcon a fost doar o parte a acestui drum, în paralel cu partea de documentare, extraordinar de importantă. Am citit mult, chiar foarte mult, despre ceea ce trebuia să facem.  Am acumulat foarte multă informaţie din o mulţime de  materiale de pe internet şi din cărţi, iar perioada de „practică academică” plină cu experimentele ei cuprinse în proiectul Grădina din balcon (click pe link pentru a vedea pozele şi detaliile poveştii) ne-a confirmat şi ne-a amplificat dorinţa şi potenţialul de a deveni viitori “grădinari”.

După un timp, am simţit că aveam nevoie de mai mult. Trebuia să trecem la nivelul următor. Vroiam Grădina şi, din anumite considerente, ştiam că nu mai puteam amâna prea mult momentul deciziei. Astfel, până să ajungem acolo, la decizie, ne-am dat seama că este cazul mai întâi să ne acomodăm mai mult, nu numai cu ideea, ci şi cu variantele disponibile şi să începem să le  alegem pe acelea care îndeplineau cât mai bine preferinţele noastre în ceea ce priveşte modul şi locul în care ne doream să trăim în anii care urmează.

Astfel, trecând  De la metafore la realitatea concretă (click pe link pentru detalii), am demarat şirul acţiunilor care aveau să ne ducă spre Grădină. Ne-am hotărât să cumpărăm, într-un sătuc retras şi liniştit, un petic de pământ fertil care să aibă deja construită o căsuţă micuţă, drăguţă şi modestă, dar locuibilă, cu condiţii de trai decente, un loc pe care, ulterior, aveam să-l transformăm şi să-l facem să arate aşa cum ne doream. Mai întâi ne-am ales zonele geografice pe care le-am considerat a fi cele mai propice pentru noi, ţinând cont de criteriile personale cele mai importante, şi am început să explorăm oportunităţile oferite de internet, verificând ce proprietăţi erau scoase la vânzare şi selectându-le pe acelea care se încadrau cât mai bine în parametrii setaţi de noi.

Acesta a fost un pas foarte concret de căutare a Grădinii. A fost esenţial, căci a fost prima confruntare directă dintre realitate şi visele noastre. Ohooo… ce experienţă!... Nici nu ştiu cum să descriu acum tot ce-am simţit atunci când am trecut prin acest demers atât de simplu, dar atât de important. O mulţime de senzaţii şi emoţii aveau să dea năvală din interior spre suprafaţă, generând întrebări, căutând răspunsuri, aşteptând confirmări.

Cine spune că alegerea unei noi locuinţe este uşoară, poate avea dreptate doar în câteva situaţii optime de buget şi conjunctură. Altfel, poţi să te simţi precum un boxer de talia „muscă” în faţa celui mai „greu” adversar posibil care, doar pentru a se distra cu tine, te trimite învârtindu-te dintr-un colţ în altul al ringului, făcând spectaculoase demonstraţii ale tuturor strategiilor posibile şi imposibile, până când, plictisit, te poate lăsa să cazi jos, pur şi simplu, doar ca să marcheze finalul prefigurat, evident prin knockout. Desigur, noi nu am ajuns în această postură finală, ci, dimpotrivă, am fost printre aceia care au ştiut permanent că vor câştiga trofeul.

Ne-am început căutarea în mod febril, cu o mare curiozitate şi entuziasm, prin vizionări pe multe din site-urile de vânzari imobiliare. Pe măsură ce deschideam anunţurile, vedeam pozele şi citeam detaliile, întregul univers al imaginaţiei noastre suferea contorsiuni nenumărate şi de nedescris. Priveam, simţeam, armonizam, ne asumam, cântăream, acceptam sau respingeam, negam, alegeam, refuzam, schimbam şi rescriam dorinţe, preferinţe, nevoi. Recalibram şi ne adaptam continuu la acestea şi la vise. Evoluam şi, pas cu pas, imagine după imagine, vis după vis, am reuşit, împreună, să înaintăm.

Pentru a putea înţelege cât mai bine ce trebuia să căutăm, am încercat amândoi să ne proiectăm mental acolo, în acele locuri pe care le vedeam în poze, în acele case, în acele grădini. Am deschis de zeci de ori opţiunea de street-view în google-map pentru a investiga fiecare locaţie care ne atrăgea atenţia. Priveam drumurile, dealurile, casele, gardurile, ferestrele, cerul şi încercam să ne vedem acolo, în mijlocul acelor peisaje, să simţim vântul, mirosul ierbii proaspăt cosită, al focului din vatră, al pământului ud, dogoarea soarelui de amiază sau gerul îngheţat din troienele de zăpadă pe care le vedeam în poze, să auzim păsările, câinii satelor, cotcodăcitul găinilor, măcăitul raţelor, zumzăitul albinelor, oamenii.

Poate credeţi că asta este simplu şi uşor. Nu neapărat.  Mai ales când este vorba despre un cuplu emancipat de intelectuali ca noi, oameni crescuţi, educaţi şi formaţi în mijlocul şi în spiritul confortului şi avantajelor vieţii metropolitane bucureştene - un cuplu care intenţiona să se mute definitiv din buricul capitalei la sat şi care încerca să se imagineze trăind, adormind şi trezindu-se într-un sat zi de zi, pregătindu-şi mâncarea, lucrând pământul, stropind grădina, culegând fructele din copaci, făcând alei în zăpadă, tăind lemne, făcând focul în sobă, dând de mâncare la căţei şi pisici, făcând zacuscă şi alte conserve pentru iarnă, chiar afară, în curte sau făcând pâine în cuptorul de lut, dar şi visând, explorând, iubind şi evoluând în acele locuri.

Cu siguranţă, sunt multe lucruri pe care nici în imaginaţie nu ni le-am putut aduce, pentru că nu le-am mai trăit aievea şi, în plus, se interferau cu multe din aspectele vieţii noastre urbane pe care trebuia să le ignorăm, la care ştiam că vom renunţa după mutare, locul lor fiind luat de altele complet diferite.

Am fost conştienţi de la început de multe din implicaţiile acestei mutări. Viaţa la ţară nu ne era complet străină, având amândoi experienţe rurale în copilărie, când mergeam în vacanţe la bunici. Desigur, totul poate părea diferit din perspectiva copilăriei, a anilor fără griji şi temeri, fără pretenţii şi standarde, fără ambiţii şi preocupări concurenţiale. Din acele amintiri, viaţa satului ne-a rămas frumos întipărită în suflete şi o vedeam ca pe o lume fascinantă, cuminte, liniştită şi bună. Da, am experimentat amândoi serile petrecute la lumina lămpii cu gaz din anii fără electrificare în sat, absenţa televizorului, mersul pe jos, desculţi, băutul apei din fântână, scăldatul în pârâu, culesul ciupercilor prin păduri, wc-ul în spatele curţii, spălatul rufelor de mână, afară, vara, în cădiţă, cu apă încălzită la soare, cocotaţul prin copaci după fructe, furatul strugurilor sau a vişinelor de prin grădini, alergatul după fluturi sau alte gângănii, drumul spre islaz, cu cireada de vaci, frigul iernilor ce năvălea în casă pe uşa de la intrare direct în singura cameră încălzită a bunicilor, care ne era în acelaşi timp dormitor, bucătărie şi loc de joacă şi în a cărei sobă sfârâia frumos focul, acompaniat de clocotele şi miresmele delicioase ale unui ceaun în care bunica învârtea de zor mămăliga în fiecare seară.

Deşi toate aceste amintiri idilice făceau foarte îmbietoare, atractivă şi cu un farmec aparte viaţa la ţară, totuşi, ne dădeam seama că a trăi la sat, putea însemna pentru noi şi acceptarea unor aspecte mai puţin confortabile uneori, mai puţin plăcute alteori şi mai puţin rapide şi facile deseori. Însă, dintr-o anumită perspectivă, acestea deveneau nesemnificative în faţa multelor aspecte neplăcute ale oraşului care erau din ce în ce mai insuportabile şi de care doream să ne îndepărtăm cât mai mult şi cât mai repede cu putinţă. Discrepanţa dintre cele două medii de viaţă am evocat-o metaforic cu ceva vreme în urmă, în însemnarea Destinaţia ta şi călătoria spre ea (click pe link pentru detalii). Desigur, în acel text metaforic am exagerat ostentativ imaginile dominante, conform percepţiei noastre, astfel încât concluzia să fie evidentă.

După ce ne-am imaginat multe dintre problemele şi greutăţile vieţii la sat, ne-am dat seama că ni le puteam asuma, căci, pentru noi, acestea se regăseau pe talerul mai uşor şi mai înalt al balanţei. De aceea, ne-am concentrat atenţia pe talerul celălalt, cel mai greu, cel care conta mai mult. Cel pe care noi ne-am pus magicul vieţii, iubirea, libertatea şi liniştea, bucuria de a fi, frumuseţea şi pacea naturii, participarea la crearea mediului de trai potrivit nouă, în care să fim noi înşine, fără presiuni  exterioare şi turbulenţe, fără interferenţe neplăcute pentru suflet şi fără tensiuni inutile, mediul în care să-l simţim intens Dumnezeu, fără bruiajul agresiv al oraşului. Ne doream Grădina lui Dumnezeu (click pe link pentru detaliile poveştii) şi eram gata să facem tot ce era necesar pentru a trăi în mijlocul ei.

Tocmai de aceea nu ne-am lăsat pradă primelor simptome de uşoară îngrijorare, generate de primele căutări pe internet. Le-am conştientizat prezenţa şi am ştiut că sunt fireşti şi că le putem depăşi. Ştiam că orice apropiere a unei mari schimbări vine la pachet cu un arsenal întreg de preocupări umane, dar că mai importante sunt speranţele, bucuria şi încrederea în paşii ce urmează, iar noi eram pregătiţi de tot ceea ce presupunea decizia noastră. Cel puţin, aşa credeam noi atunci, la început. Acum zâmbesc. Pentru că, de fapt, întregul drum de căutare a Grădinii ne-a fost adevărata pregătire. Fără această experienţă, a căutării..... Dar să nu anticipez.

Pe măsură ce zilele şi săptămânile treceau căutând şi comparând ofertele de vânzare din sfera noastră de interes, ne-am obişnuit cu senzaţiile şi emoţiile, integrându-le şi transmutându-le în curiozitate şi înţelegere.  Până într-o zi… ziua în care ne-am hotărât să explorăm terenul direct cu ochii noştri, mergând la faţa locului. Aceasta a fost o nouă etapă care a adus cu ea noi concluzii, noi învăţăminte şi noi aspecte pe care urma să le avem în vedere.

Din Grădina lui Dumnezeu: 13.12.2015

***