Grădina lui Dumnezeu (3) - Semne şi lecţii la început de drum

 

Trecuseră câteva luni după acel scurt concediu în care au început să ni se concretizeze intenţiile (prin vizionarea primului teren ivit în cale, pe neaşteptate). Până la următoarea vacanţă aveam timp să căutăm şi să studiem conştiincioşi cât mai multe oferte de vânzare de pe mai multe site-uri imobiliare. Deja eram mult mai motivaţi şi mult mai nerăbdători.

Extinsesem căutarea spre încă o zonă ce ni se părea interesantă, iar ofertele se înmulţiseră. Pretenţiile noastre păreau mult mai clare, iar căutările ni se rafinaseră. Aveam în vedere din ce în ce mai multe detalii şi ne pregăteam intens pentru concediul următor pe care ni-l doream dedicat vizionărilor. Şi, chiar dacă preferam să găsim ceva cu cât mai multe condiţii îndeplinite, eram totuşi pregătiţi şi pentru anumite compromisuri. Ziceam noi că unele din aspectele lipsă puteau fi remediate, ori îmbunătăţite ulterior. Încă nu ştiam ce ne era pregătit să întâmpinăm…

Aşa că, încrezători, ne-am făcut planul pentru vacanţa din primăvara anului următor, din luna mai 2015. Alesesem mai multe locaţii ce păreau atractive. Telefoanele date proprietarilor şi agenţiilor imobiliare care postaseră anunţurile pe internet ne-au mai lămurit asupra anumitor aspecte şi, astfel, am redus lista vizionărilor la patru proprietăţi. Am făcut o rezervare la o pensiune din zonă şi am aşteptat foarte determinaţi plecarea la drum.

Ziua planificată pentru plecare a început palpitant. Ne-am trezit dimineaţa devreme, la ora 7. Am coborât cu bagajele la maşină, le-am încărcat în portbagaj şi, înainte de a porni, Adrian şi-a verificat, ca de obicei, indicatoarele de pe bord. Acul indicator pentru nivelul de benzină părea însă defect, pentru că arăta un rezervor aproape gol, deşi îl ştia mai mult de jumătate plin. „Probabil o fi plutitorul de vină, din cauza înclinaţiei maşinii parcată pe bordură” – şi-a zis el. „O să vedem, ar trebui să-şi revină după câţiva km”. Şi pornim. Întradevăr, treptat, acul indicator părea că începe să se ridice, semn că mai era benzină acolo. Totuşi, la un moment dat, chiar înainte de ieşirea din Bucureşti, Adrian a avut brusc un gând (ca la o intervenţie divină): să facă plinul rezervorului la o benzinărie unde ne oprim mai mereu pentru alimentare când plecăm la drum lung. Când să intrăm la prima pompă la care opream de  obicei, aceea era deja ocupată de o maşină, iar drumul spre pompa alăturată era blocat de o altă maşină. Aceasta a fost a doua intervenţie divină care ne-a ajutat să descoperim ceva de necrezut.

Astfel, Adrian a fost nevoit să se strecoare, încet şi cu grijă, printre cele două maşini poziţionate în zig-zag, către pompa următoare, mai în interiorul staţiei de benzină. A oprit motorul, a coborât şi a băgat furtunul pe uşa rezervorului. Dar nici n-a apăsat bine pe manetă ca să alimenteze că s-a şi auzit strigat de şoferul primei maşini pe care tocmai o ocolise. Acesta se întorsese de la casierie şi, fiind în spatele nostru, avea singura poziţie potrivită pentru a observa ceva incredibil: de sub maşina noastră curgea benzină ca de la robinet. Nu ne venea să credem!!

Prima concluzie a celor care s-au apropiat, atraşi de situaţia creată, a fost că furtunul de legătură între rezervorul de benzină şi motor fusese tăiat, probabil cu scopul de a se fura combustibilul. Toţi erau sideraţi! Cum?! Să se mai fure benzină în ziua de azi?! Au trecut vremurile acelea! Preţurile la benzină erau mai moderate, chiar fusese o perioadă de scădere a acestora. Da, este criză - o criză eterna, am putea spune - dar chiar aşa? Să se fure benzină din nou?! În acest mod? Ca în urmă cu 20 – 25 de ani? Ce se întâmplă? Ce vremuri traversăm şi spre ce ne îndreptăm? Întrebări ale căror răspunsuri aveau nevoie de confirmări prin conjuncturi din ce în ce mai evidente.

Ce era de făcut? Am împins maşina uşor în afara benzinăriei şi, apoi, cu viteza cea mai mică posibilă, ne-am îndreptat cu ea spre cel mai apropiat service către care am fost îndrumaţi. Doar că era închis la ora aceea. Era ora 7:30, zi de weekend, sâmbăta dimineaţa, înainte de Rusalii. Conjunctura perfectă pentru o reparaţie auto inopinantă, nu-i aşa? În ciuda situaţiei, noi eram foarte încântaţi de modul în care se derulaseră lucrurile, deoarece descoperiserăm problema la timp, chiar înainte de a ieşi din oraş, pentru a o putea rezolva.

Programul acelui service începea la ora 9. Ne-am zis că era prea riscant să mai plecăm din loc, aşa că ne-am hotărât să aşteptăm să vină muncitorii. Până la ora 9 mai era de aşteptat aproape o oră şi jumătate. Am ieşit din maşină şi am luat-o la pas pe străduţele din apropiere ca să ne plimbăm. Afară era bine, era soare şi plăcut, iar starea noastră de spirit era foarte bună. Ne-am zis că întârzierea aceasta nu ne influenţa prea mult, căci nu aveam pentru ziua aceea nici un orar strict.  Dar nici nu am parcurs mai mult de 50 de metri că am văzut un alt mic service care era, totuşi, deschis la ora aceea (iarăşi ciudat, nu-i aşa?), părând a fi o anexă a magazinului de piese auto alăturat. Adrian le-a explicat problema şi l-a rugat pe un băiat de acolo să verifice şi, dacă poate, să facă reparaţia. Verificarea a concluzionat necesitatea unor scule pe care ei nu le deţineau. Au întrebat dacă suntem de acord să  mergem la un alt service din apropiere unde, în ciuda orei matinale şi a zilei de week-end, el ne garanta că o sa fim preluaţi de cineva dacă dădea un telefon şi îl recomanda pe Adrian ca fiind un prieten de-al lui. Ok, părea cea mai bună soluţie. Una chiar neaşteptată. Din nou.

Am ajuns acolo şi am fost preluaţi de un muncitor amabil şi serviabil. Deşi la ora aceea ar fi preferat, probabil, să-şi bea cafeaua şi să-şi fumeze ţigara liniştit, omul a înţeles gravitatea situaţiei, precum şi faptul că noi porniserăm în dimineaţa aceea într-o călătorie, aşa încât şi-a dat tot interesul să rezolve problema. Da, fusese tăiat furtunul, însă, din păcate, acolo, în service-ul lor, nu aveau acel tip de furtun care să se potrivească la maşina noastră. Aceea era o nouă problemă!! Ce era de făcut?! Din nou, spre surprinderea noastră, soluţia a apărut imediat: omul s-a oferit pe loc să plece el în oraş, cu maşina lui personală, la un alt magazin, să caute şi să cumpere furtunul cu pricina. Părea ireal. Nu ne venea să credem că, într-o atare conjunctură, primeam rezolvarea într-un mod atât de simplu, atât de providenţial. Într-o zi de weekend şi de sărbătoare, la o oră oarecum nepotrivită, după ce fusese  întrerupt din savurarea caferei şi a ţigării de dimineaţă, acel muncitor (şi nu numai el) ne-a oferit imediat ajutorul cu o amabilitate neobişnuită, într-un mod în care numai divinitatea l-ar fi putut pregăti pentru noi. Semnele erau peste tot în jurul nostru, noi doar trebuia să le vedem şi să le înţelegem.

Lecţia părea a fi următoarea: cărările vieţii pot fi uneori blocate de anumite obstacole, unii pot încerca să te oprească din drum, să te întârzie, ori să te deturneze, însă cu calm, răbdare şi încredere, cu înţelepciune şi voinţă se poate ajunge la destinaţie dacă trebuie cu adevărat să ajungi acolo, dacă aceasta este înspre cel mai înalt bine al tău. Universul se va învârti astfel încât să aducă în manifestare toate acele soluţii care îţi sunt de folos. Iar noi, după cum s-a dovedit, chiar trebuia să ajungem acolo unde ne propuseserăm, să vedem ce era de văzut şi să învăţăm ce era de învăţat.

Din Grădina lui Dumnezeu: 20.12.2015

***