Grădina lui Dumnezeu (2) - Vizionarea primei proprietăţi - în căutarea unui cuib

Nr. 1 –  teren 2000 mp (fără casă)

Buun, zis şi făcut. Vizionarea concretă de proprietăţi am început-o cumva prin „învăluire”.

Ne-am hotărat să plecăm într-un concediu scurt, de toamnă, în care să ne odihnim, să ne relaxăm, să ne răsfăţăm în liniştea şi frumuseţea unei zone cât mai îndepărtată de haosul Bucureştiului şi, eventual, să-i explorăm oportunităţile. Şi, pentru că Adrian ştia cât de tare mă aprindeam când mă entuziasma câte o idee şi, de asemenea, cât de puternic mă deziluzionam atunci când realitatea nu se ridica la nivelul aşteptărilor mele (adeseori mult prea mari, ori mult prea idealizate, din perspectiva majorităţii oamenilor), a procedat cu tact.

Pentru că eu am venit în lumea asta să ancorez în jurul meu frumuseţea şi armonia, de cele mai multe ori îmi canalizez toată atenţia, încrederea şi emoţiile doar pe aceste aspecte ale oamenilor, evenimentelor şi locurilor. Demersul meu poate părea multora utopic şi naiv, dar acesta este modul meu prin care contribui la modelarea acestei lumi: manifestând-o, nemijlocit şi total, prin mine însămi, exact aşa cum o văd prin ochii mei de copil şi exact aşa cum o simt cu inima mea de femeie. Oferă-i, cu drag, copilului din mine o jucărie, iar el îşi va construi în jurul ei o întreagă poveste, plină de personaje, de aventuri şi de peripeţii interesante şi va trăi acolo, în interiorul meu, toate emoţiile, bucuriile şi entuziasmul jocului, până când acesta va deveni realitate. Oferă-i, cu sinceritate, femeii din mine visul frumos de iubire, iar ea îşi va clădi în jurul lui întregul viitor, crezând în el cu toată fiinţa ei, dăruindu-se toată pentru împlinirea lui, mutând munţii din loc sau trecând dincolo de ei, dărâmând digurile şi rupând lanţurile, construind noi cărări, nebătătorite de nimeni până la ea, mergând cu tenacitate, curajoasă şi încrezătoare înainte, până când visul devine realitate.

Căutarea unui cuib pentru noi doi nu era un lucru nesemnificativ, dimpotrivă, era parte a unui vis măreţ, minunat şi cu consecinţe extraordinare pe termen lung. Era parte din visul nostru frumos de iubire. Aşadar, Adrian ştia că, dacă am fi plecat de acasă cu un obiectiv clar stabilit de explorare imobiliară, mi-aş fi creionat în gând nesfârşite scenarii, variante şi utopice destinaţii, aşa cum numai în poveşti şi în vise pot exista. Entuziasmul şi idealismul copilului meu interior, dornic de un loc de joacă fermecat şi aventuros, ca în basme, precum şi sensibilitatea aspectului meu feminin, dornic de cuibul acela frumos şi plăcut, curat şi cald, protector şi liniştitor, pe care să-l umplem amândoi cu linişte, pace şi iubire, mi-ar fi declanşat o avalanşă de stări, care mai de care mai intense, ce ar fi putut să mă ţină captivă în mod nejustificat.

Pentru a mă proteja, pentru a nu pleca la drum cu un bagaj imens de aşteptări şi, implicit, pentru a nu mă întoarce cu unul şi mai mare de deziluzii, el a adoptat o strategie plină de tact. Ok, mi-a zis, dacă tot plecăm în concediu, de ce să nu mergem într-o zonă nouă, unde n-am mai fost până acum? Spre exemplu, într-o zonă cu un anume interes pentru viitor? Doar aşa… să vedem, să inspectăm, să cercetăm. Nu mergem să vedem proprietăţi. Fără astfel de planuri deocamdată. Nu ne programăm nimic. Plecăm fără nici un fel de aşteptări. Doar vedem zona. Şi, dacă tot vedem zona, poate ne vom interesa de una, de alta... poate vom pune ceva întrebări.... Dar fără aşteptări, da? Da.

Eram în toamna lui 2014, septembrie. Ne-am rezervat din timp o cameră la o pensiune agroturistică, Moara cu Noroc, din zona ce răspundea multora din preferinţele noastre iniţiale şi am plecat la drum. A fost aşa cum am stabilit: adică au fost câteva zile de septembrie plăcute, în care ne-am bucurat de soare, de împrejurimi şi de pacea pe care plecarea în concediu şi lipsa programului zilnic bucureştean ni le puteau aduce. Dar, desigur, am şi văzut, am inspectat şi am cercetat. Şoselele, casele, dealurile, curţile, grădinile din jur şi oamenii. Proprietarii pensiunii, oameni foarte cumsecade şi deschişi, aflând de la noi care ne erau intenţiile, ne-au spus că au şi ei un teren de vânzare în localitatea alăturată şi că, dacă dorim, ne puteau duce să-l vedem. Am mers a doua zi. Era un teren gol, care fusese folosit timp de 30 de ani numai pentru păşune. Locul era foarte plăcut. O linişte caldă îmbrăca partea aceea de sat şi timpul părea că se oprise în loc. Un cuib de barză trona la intrarea pe proprietate, fapt care ne-a încălzit şi mai mult inimile, noi înşine fiind In cautarea unui cuib...(click pe link pentru a vedea pozele). L-am bătut la pas de mai multe ori, la stânga şi la dreapta, de-a lungul şi de-a latul, simţind soarele, inspirând aromele toamnei, călcând iarba grasă sub tălpi şi imaginându-ne că mergem pe cel mai minunat covor văzut vreodată. Ne-am proiectat mental într-un viitor potenţial şi ne-am imaginat unde urmau să fie casa, grădina, pomii fructiferi, sera pentru legume şi altele. Şi ne plăcea ce simţeam.

Creştea în inima noastră ceva nou, viu, un freamăt special, o nerăbdare, o curiozitate fără margini şi, totodată, multe semne de întrebare. Deşi ne-am dat seama din prima clipă că nu era ceea ce ne trebuia nouă (în primul rând proprietatea nu avea casă, iar nouă ne trebuia neapărat un teren cu o casă locuibilă, pentru că nu vroiam să trecem prin tot procesul construirii uneia), totuşi, ne-am menţinut în interior, cât mai mult posibil, senzaţia aceea de plăcere pe care cred că o are orice creator la începutul creaţiei sale, când are în minte doar visul a ceea ce vrea să creeze: precum un pictor în faţa unui maiestuos apus de soare şi a unei pânze albe, aşezată pe şevaletul său, gata de prima tuşă, ori precum un compozitor în faţa pianului, pregătit să-şi scrie notele şi solfegiile compoziţiei finale, care doar în mintea lui răsună integral, ori precum un scriitor sau un poet care, în faţa colii albe de hârtie, îşi caută cuvintele potrivite pentru a prinde în ele, meşteşugit, vârtejul sentimentelor sale intense, profunde, născute din cea mai năvalnică iubire, ori dramă, ori din încercările vieţii.

Am plecat de acolo încântaţi. Ceea ce făcusem era inedit. MERGEAM deja, ad literam, pe calea împlinirii visului nostru. Nu era entuziasmul pentru ceea ce văzusem, căci ştiam că nu ne doream proprietatea aceea, ci era entuziasmul PRIMULUI PAS. Căci, dintr-o anumită perspectivă, acela era un prim pas. Pusesem energiile în mişcare. Universul începea să se învârtă altfel pentru noi. Timpul curgea altfel. Soarele strălucea altfel. Zâmbetul nostru era altfel.

Ne-am întors acasă cu sute de poze din concediul acela. Le-am revăzut de mai multe ori, nu atât pentru a vedea imaginile, cât pentru a resimţi energia şi a retrăi senzaţiile acelor zile. Ştiam că de atunci înainte aveam să facem asta de mai multe ori, în mai multe locaţii. Ştiam că nu ne vom mai opri din acest demers decât atuncit când ne vom fi găsit Grădina mult visată.

Din Grădina lui Dumnezeu: 18.12.2015

***