În vid

 Nu ştiu de ce-n clepsidra lumii mele secundele îmi par că s-au oprit

Şi-o linişte absurdă, nelumească, peste nisipul meu s-a risipit.

Nu-mi mai aud nici gândurile care, deunăzi, curgeau fără hotar.

Într-un pustiu deplin mi-e-ncremenirea şi-n el îngenunchez ca-ntr-un altar.

Nu ştiu de ce stau într-o aşteptare, deşi ştiu bine că n-am ce s-aştept,

Nu ştiu de ce, parcă, puţin mi-e teamă, deşi-mi resimt şi liniştea din piept,

Aş plânge pentru nu ştiu ce motive, m-aş bucura, dar nu ştiu pentru ce,

Aş întreba, deşi, parcă, ştiu totul, din toate lumile concentrice.

Ca într-un vid mă simt acum blocată. Nu pot să fug, dar, parcă, nici nu vreau.

Sunt singură cu mine-n întuneric. Au dispărut toţi cei ce mă iubeau.

Nu ştiu dacă absenţa lor mă doare sau dacă mi-e mai bine fără ei,

Nu ştiu nici ce-anotimpuri se perindă prin mintea mea şi nici prin ochii mei.

Ştiu doar că simt nevoia împăcării cu tot ce m-a rănit şi n-am iertat,

Cu toate sentimentele din mine, cu tot ce-am vrut să uit şi n-am uitat,

Cu nemplinitele dorinţe şi cu vise ce mi-au rămas doar vorbe în trecut,

Cu dorul, cu iubirea netrăită, cu tot ce am avut şi am pierdut.

Bucuresti : 04.09.2012

***