Oglinzile Sufletului: Scrie!

Scrie!

Autor: Liliana Pașcanu

Mai ales, cu-așa talent,

ar fi chiar păcat să lași

timpul, litera și cântul

să se piardă în zadar.

N-am habar,

dar știu prea bine

că, de-ncerci, așa, ca tine,

o comoară, din cuvinte,

se compune-n vers frumos,

arătos.

Însă e mai mult de-atâta.

Este candela aprinsă

pentru rugăciunea serii.

E sfârșit de închinare

amintind de calmul verii,

când, în cântece de greieri,

Dumnezeu se-oprește-o clipă

să asculte-a tale vorbe,

stând pe-a Timpului aripă.

Nu te-opri din scris, doar scrie!

Ai povești cu tâlc în minte!

Lasă-ți slovele să curgă,

ele-ți sunt Cuvinte sfinte.

Uimirea, trăită citind, este Darul

Pe care acolo l-a pus Dumnezeu.

El este și-n mine. Îl simt când povestea

Vorbește, în versuri, din sufletul tău.

Grădina Lui este doar locul în care

Mă joc și-nfloresc, ca și tine, cum spui.

Parfumul pe care-mpreună-l emitem

E-un Dar cum, în lume, ca el, altul nu-i.

05.11.2019

PS. aveti cateva precizari mai jos referitoare la acest poem

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright:

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa.

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei.

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

Am compus acest poem in 05.11.2019 si a fost publicat pe acest blog in insemnarea cu titlul Dialog in versuri (si nu numai) cu si despre talent.

Este posibil sa fi fost trecut cu vederea si de voi, asa cum chiar si eu l-am trecut cu vederea cand am publicat prima carte de poeme, unde nu l-am avut in cuprins.

De ce? Pentru ca atunci, in noiembrie 2019, el a facut parte dintr-un placut, dar atipic dialog, unul in versuri, dintre mine si Adriana Târnoveanu, o buna prietena de pe facebook din acea vreme si pana m-am retras complet de pe reteaua de socializare, inaugust 2021.

Poemul, desi in versuri, l-am editat la vremea aceea in stil cursiv, de frazare, ca sa pastrez stilul in care isi scrisese Adriana textul ritmat.

Si asa a ramas si al meu, facandu-l usor de omis ca poem, desi rimele, melodicitatea si pe alocuri chiar ritmul specific, denota caracterul sau de poem, nu doar de text liric.

Am mai avut in trecut astfel de poeme, editate sub forma de texte, mai ales la inceputul povestilor noastre din Gradina din Ardeal, prin 2016-2017.

Cititorii mai vechi poate isi amintesc de poemele despre Cuiul Dacic, Incubatorul de Vise sau despre monologurile culturilor noastre din gradina, personalizate (rosiile, castravetii, cartofii, etc, care isi exprimau impresiile rasarii din seminte, cresterii si rodirii), alaturi de animalutele noastre, cei trei caini de curte si Ema.

Ulterior, insa, le-am editat si le-am dat forma de poem, caci mie imi plac lucrurile clare, fara echivoc: ori e poem, ori e text. Ambiguitatea nu ma defineste. Si, deci, nu-mi place sa patinez prin stiluri literare ambigui.

Astfel, acele poeme si-au primit un loc binemeritat in prima mea carte de poezii, insa cel de mai sus abia azi isi primeste locul in lumina.

L-am redescoperit ieri, in procesul de adnotare a insemnarilor din urma cu Nota de copyright.

Vedeti ce rost bun a avut aceasta ambitie, determinare si aceasta tenacitatea a mea, proverbiala - as putea spune - de chinez, in a lua la mana toate cele peste 2700 de insemnari? Am regasit si acest poem, dar am mai facut si mici corecturi de editare si de formatare a paginilor mai vechi. :)

Consider ca, in acest fel, (mi-)am facut o reparatie corecta. :)

Cu atat mai mult cu cat este vorba despre un indemn la a scrie versuri si la exprimarea de sine prin intermediul talentului din dotare, ”fiecare dupa posibilitati” - cum spune Caragiale. :)