Cand ne vin copiii intr-o vizita fulger

Irinuca mea si Viorel, sotul ei.

Hi, hi, hi!!!! Si Puki - substitut de bebe, deocamdata.  Il poarta dupa ei peste tot. Sunt tare dragalasi amandoi! 

Cum aparatele foto pe care eu le foloseam de obicei nu mai functioneaza din diverse motive, nu spunem care, de foarte putin timp folosesc telefonul si pentru acest scop. 

Cum intamplarea face sa-mi fi schimbat de curand si telefonul - l-am primit de la Adrian in dar, deci - OZN, cum altfel? (pe care inca nu mi l-am facut prieten – pentru a afla ce chinuitor este acest fapt pentru mine puteti citi in insemnarea “Cum m-am împrietenit cu telefonul meu”, atunci cand am primit in dar primul meu smartphone – de la cine credeti? – de la Irina, care era o experta in telefoane mobile, pe vremea aceea lucrand la unul din cei doi mari operatori nationali de telefonie mobila), a face poze acum cu noul telefon este ca si cum as incerca sa pilotez un OZN. Nu radeti, ca nu-i de gluma! 

Daca adaugam in ecuatie si emotiile intalnirii, am ajuns sa cam uit aproape complet de poze de data aceasta.

Majoritatea imaginilor pe care le vedeti mai jos au fost facute de Irina cu OZN-ul ei (daca va voi spune ca Vio are responsabilitati importante la aceeasi companie unde a lucrat Irina in trecut, respectiv, la acelasi operator national de telefonie mobila – veti intelege de ce telefoanele lor nu puteau fi decat niste OZN-uri supersofisticate).

Ei sunt generatia "internet/gadget"si sunt obisnuiti cu... selfie-urile. Noi nu.  Cum pozele au fost facute de Irina.... intelegeti...  am fost luati cam pe nepregatite in fotografii. Iar eu am nevoie de o mie de ani pregatire pentru o poza reusita! (da, ma alint). Adica: sa bata lumina bine, pe directie, creanga aia sa nu lase umbre, pernuta aia decorativa sa stea la locul ei, unghiul de incadrare sa fie la milimetru, sa nu clipeasca nimeni, suvitele de par sa nu fie deranjate, bretonul sa stea perfect, gulerul sa... scaunele sa fie.... florile idem.... umarul si mainile...  deci.... regie... intelegeti... intr-o fractiune de secunda - o mie de ani. Adica, atentie la o mie de detalii, la o mie de aspecte, la o mie de variabile.

Dincolo de poze este ce am simtit. Despre asta nu pot sa scriu.....

Un fapt divers interesant: vizita lor s-a produs imediat dupa ce eu am visat-o pe Irina (in urma cu doua nopti). Visasem ca suntem impreuna! Ii povestisem visul  lui Adrian. Surpriza a fost ca, a doua zi, adica ieri, aflam ca ei sunt in Sibiu, la doi pasi de noi. Un telefon si gata! Azi am fost impreuna!

Dorul era mare! Urias! Era sa-mi faca poc! De-acum mai rezist o vreme.  Pentru dezamorsarea in afara oricarui pericol mai e nevoie de o runda identica.  Cu Oana, cealalta fata.... cea mare.... si cu Bogdan, sotul ei, si cu... Victoras-dragalas!  Minunea minunilor!  Gata, am dat tot din casa!

Oana,  pregateste-te!  La noapte te voi visa!

Orice pasare se lauda cu puii ei frumosi! Asa ca.... si eu.... ca orice pasare, deh!

(PS - Trebuia sa va spun ca e sora mea! Hi, hi, hi.... )

Pentru ca apucasem sa fac cateva poze prin gradina si livada chiar ieri (incercam sa ma imprietenesc cu noul telefon), o sa le adaug aici ca sa vedeti decorul nostru, din Gradinalui Dumnezeu, in mijloc de octombrie, locul unde a avut loc aceasta minunata vizita fulger. 

Din Grădina lui Dumnezeu: 14.10.2018

***