Întoarcerea din călătoria noastră în Bucureşti a avut, aşa cum vă spuneam
în însemnarea anterioară (“Aventuri în
Bucureşti” http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2018/03/aventuri-in-bucuresti.html), o escală la munte, unde ne-a ajuns din urma valul de ninsoare
pornit peste capitală şi tot sudul ţării din
22 martie. După o zi şi jumătate petrecută
pe cărări de munte şi prin
troiene destul de semnificative (stratul de zăpadă depus într-o singură zi a fost cam de 25-30 cm grosime), după ce-am gustat din plin liniştea, energiile şi
atmosfera de vacanţă a staţiunii din Valea Prahovei, unde avem Cartierul General,
un fel de loc de tranzit între Grădina lui
Dumnezeu şi Bucureşti, după ce ne-am
asigurat că aveam ceasurile decalate conform
orei de vară (ce a intrat deja în vigoare de ieri,
duminică 25), ne-am strâns bagajele din nou şi am
pornit la drum spre casă.
Ne-am trezit foarte devreme, mult mai devreme decât am fi făcut-o cu orice altă
ocazie, căci aveam de trecut munţii cel mai târziu până în ora 12, ora la
care urma să fie blocată o bună bucată din şoseaua care ne
ducea spre casă din cauza organizării Raliului Braşovului,
precum şi a unor tururi de ciclism. Aşa că am plecat cu puţin înainte de ora
10:00.
Chiar de la primele ore ale dimineţii ne-am dat seama că
ziua avea să fie spectaculos de frumoasă. Soarele strălucea
superb deasupra noastră, cerul a fost de un
albastru impecabil, zăpada albă şi curată acoperea staţiunea ninsă abundent cu o zi înainte, iar noi aveam de mers cele
patru ore până spre căsuţa noastră într-o minunată şi binecuvântată zi de sărbătoare, zi de Buna Vestire.
Imediat după ce am trecut munţii
spre podişul Transilvaniei decorul s-a
modificat aproape complet. Zăpada a devenit
doar o rară pată de culoare ici-colo sau doar ca podoabă spectaculoasă peste
crestele unor dealuri şi ale munţilor Făgăraşi, impresionanţi ieri, în zi senină şi strălucitoare. Pământul ne râdea din toate părţile mustind de apă, vesel
după arăturile
de primăvară făcute prin multe
locuri şi pregătit de însămânţările noului sezon. Grâul, mărişor de-acum pe câmpuri, ne-a
încântat privirile de pe suprafeţele mari, verzi, întinse
de-a lungul drumului nostru de întoarcere, făcând ca iarna din care tocmai ieşisem, odată cu coborârea din munţi, să ni se
pară o glumă.
Bucuria întoarcerii acasă ne-a însoţit tot timpul,
iar berzele revăzute prin satele prin care am
trecut ne-au fost Veste Bună de Împrimăvărare. Cum bine a spus
Adrian, “am întâlnit şi berze fericite”.
Pe măsură ce ne-am apropiat de zona în care este amplasat satul
nostru, culoarea pământului a devenit tot mai neagră, descoperindu-se ochilor cunoscători din parcele frumos aliniate şi arate pentru următoarele
culturi. Abia când am văzut de departe ridicându-se
semeţ, înspre soare, turnul şi zidurile albe ale bisericii din vârful dealului şi ale mănăstirii, iar în planul
din mijloc al imaginii, la baza dealului, chiar casa noastră, ne-am simţit cu adevărat intensă nerăbdarea de a ajunge. Reveneam
ACASĂ.
Un “acasă”
din ce în ce mai pregnant, mai profund, mai viu. Un “acasă” care, parcă, niciodată n-a fost mai “acasă”
decât acum. Acel “acasă” denumit de noi “Grădina
lui Dumnezeu”. Cuibul nostru sacru. Nu-i
palatul din poveşti, poleit cu aur şi cu nestemate încrustate la fereşti. Dar e al nostru.
E cuibuşorul nostru cald şi intim, este locul unde ne împlinim visele, unde ne desenăm poveştile şi unde noi doi înflorim frumos împreună. Este grădina noastră, în continuă înfrumuseţare, cu flori plantate de noi, cu pământ săpat de noi, cu vie curăţată de noi. Este grădina în
care, alături de flori, pomi şi tufe, de legume şi
fructe, am pus seminţe din noi înşine. Cu sufletele noastre ne-am însămânţat şi înrădăcinat aici în urmă cu doi ani şi de aici
radiem parfum şi lumină înspre lume. Este “Acasă” al nostru drag.
Când am
ajuns în faţa porţii noastre s-a declanşat
alarma. Mai întâi s-a pornit Ema, recunoscând decorul şi anuntându-ne sosirea, zvârcolindu-se
în braţele mele cu disperare şi cu niste sunete atât
de stridente, de ziceai c-o schingiuieşte
inchiziţia. Ca la un semn, de dincolo de
gard, au început să apară şi să sară în drum, chiar în
faţa maşinii,
câinii nostri de curte, Toni şi Bobi. Dinainte de plecarea noastră spre Bucureşti învăţase şi Bobi marele
secret al lui Toni, cel cu săritul gardului,
aşa că a
completat şi el echipa mobilă de întâmpinare pe drum.
De dincolo de poartă Ginuta scheuna şi ea nerăbdătoare de giugiuleli.
Adrian a coborât din maşină să deschidă poarta, moment în care a fost luat în primire de toată haita, ieşindu-i în
cale toţi cei trei muschetari, sărind pe el ca muştele, din
toate direcţiile, dând toţi din coadă, lătrând, schelălăind şi făcând o hărmălaie de nedescris.
După tot vacarmul creat, cu siguranţă a aflat tot satul că
ne-am întors noi acasă. Cu Ema în braţe,
abia reuşind s-o strunesc şi să n-o scap din mâini, am coborât şi eu din maşină,
repetându-se la indigo vacarmul şi spectacolul întâmpinării.
Este o mare fericire să fii primit astfel acasă!
Bucuria a fost nestăvilită! Şi la ei şi la
noi. I-am luat la rând la mângâiat, când pe unul, când pe
altul, i-am drăgănit, i-am zmotocit, i-am alergat prin curte, i-am alintat
pe fiecare în parte până într-un final când ne-am
liniştit toţi, şi ei şi noi.
După ce am
lăsat-o pe Ema în casă şi am descărcat bagajele din maşină, am pornit la inspectat florile din casă, mai întâi, udându-le pe toate după o
pauză de nouă zile, apoi pe toate cele din curţi şi grădini. Soarele şi cerul
senin ne-a încurajat să stăm afară cât mai mult.
În curte, în zona umbrită de casă, se mai vedeau
câteva urme din zăpadă fugară a ultimului val de iarnă (tot îmi repet că-i “ultimul” cât mai convinsă că aşa va
fi), care a trecut pe deasupra satului nostru doar
ca o părere. Pe la ora 14:00, când am ajuns acasă,
temperatura de afară era în jur de 9 grade, după ce pe Valea Prahovei fusese de -4 grade la ora plecării. În jur de o oră ne-a luat toată inspecţia Grădinii lui Dumnezeu
şi nu putin surprinşi am fost când am
constatat că la ora 15:15 (ora fotografiei) erau
deja 15 grade.
Ne-am întors acasă cu inima strânsă, întrebându-mă într-una pe drum ce
aveam să găsim
aici după schimbările meteo din ultima săptămână. Din fericire, zona noastră nu a fost atinsă deloc
de efectele drastice ale fenomenelor meteorologice extreme înregistrate în
sudul ţării şi nu numai. Nici vorbă
de ploaie îngheţată, de geruri şi vânturi năprasnice, de
ninsori abundente, copleşitoare şi de ravagii asupra plantelor. La noi primăvara era instalată cu
veselie pe crengi şi cu muguri!
Lalelele au crescut cam de vreo 30 cm, zilele următoare mă aştept la boboci, pomii
sunt plini de muguri, gata să pocnească în flori şi frunze, pământul este reavăn şi numai bun de
lucrat, ceea ce abia aşteptăm să facem, culturile
noastre din seră sunt mărişoare, grâul poate fi deja folosit pentru sucuri, ceapa s-a înălţat frumuşel, salata şi spanacul
au frunzele viguroase şi sănătoase, varza kale ne-a
uimit de-a dreptul, atât de mare a crescut cât am lipsit, în timp ce tufele bătrâne de afară, cele rămase peste iarnă de anul trecut, s-au împrospătat şi şi-au crescut frunze noi, crude, numai bune de consumat
(deja de azi vom face prima salată!).
Trandafirii sunt plini de muguri, mă bucur că au scăpat teferi peste încercările
acestui martie, clematitele şi-au pornit înfrunzirea,
liliacul alb, plantat de noi în urmă cu doi
ani, are primii muguri în vârfuri de crengi, salcâmul japonez mov (wisteria/glicina), cel căruia i-am
mutat locul înainte de plecare (ca să nu se
suprapună pe gard cu Mana Maicii Domnului şi cu Clematitele) s-a acomodat deja cu noul amplasament, lângă viţa de vie, fiind deja plin cu muguri, forsiţia (ploaia de aur)
este plină de boboci şi, surprinzător, avem
două tufe mari, după ce am descoperit că
tufa din fata magaziei, pe care o credeam a fi iasomie, este, de fapt, plină de boboci galbeni, gata să plesnească în soare. Irişii s-au înălţat şi ei suficient cât să-şi poată
porni tijele cu inflorescenţe, magnolia albă, stelată are (pentru prima dată de
când am plantat-o) şapte boboci de flori în vârfuri
de crengi, iar tufa de cununiţe (floarea miresii) este plina de frunzuliţe
minuscule, verzi, crude. Vom vedea daca va înflori
anul acesta, căci este prima ei primăvara afară, după ce am prins-o şi
crescut-o un an în ghiveci din crenguţe rupte
dintr-un gard viu.
Prunii din livadă şi pomii fructiferi
plantaţi de noi de-a lungul grădinii sunt plini şi ei de
muguri şi nu va mai trece mult până îi vom vedea înfloriţi. Cu atât mai mult cu cât se anunţă temperaturi din
ce în ce mai mari de săptămâna asta. La fel şi corcoduşul cel bătrân, este plin de chiorchine
de bobocei albi, aşteptând startul. Tufele de cătină, cele de coacăze şi cei trei agrişi s-au
pornit pe înfruzit, în timp ce gazonul din livadă este plin de floricelele galbene de untişor şi de mai timidele
floricele mov de toporaşi. Abia aştept să se regenereze şi iarba care, alături de
frunzişul verde-crud al pomilor, creează decorul acela proaspăt,
luminos, translucid aproape, de poveste.
Atâta
bucurie am simţit inspectând fiecare pom, fiecare tufă, fiecare plăntuţă a grădinii, încât îmi venea să le pup pe
toate şi să
le mângâi
de drag şi fericire că le-am găsit bine pe
toate şi că
n-au avut de suferit absolut deloc în lipsa noastră.
După ce am
încheiat trecerea în revistă a întregii Grădini, ne-am retras în casă unde, după o absenţă de peste o săptămână, toţi pereţii erau reci, iar frigul pusese stăpânire pe toate încăperile. Cât timp am pregătit eu ceva fierbinte şi
bunuţ de băut,
o cafea şi o cacao, Adrian a aprins focul în
soba din bucătărie. Având plită metalică, pentru gătit,
aceasta s-a pornit rapid să radieze căldură în jur, astfel încât în nici un sfert de oră bucătăria se încălzise plăcut, tocmai bine pentru a ne putea aşeza la masă, ca să mâncăm. Apoi a aprins focul şi
în soba din camera noastră, restaurând rapid atmosfera caldă
şi plăcută pe care o lăsasem în
urmă la plecarea în călătorie. Muzica noastră preferată, liniştită, precum şi aromele îmbietoare ale uleiurilor esenţiale, aromatice, pe care le folosim în mod obişnuit,
au completat ambientul cuibului nostru în care abia aşteptam să ne întoarcem.
Căci nicăieri nu-i mai bine ca acasă!
Din Grădina lui Dumnezeu: 26.03.2018
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)