Ambiţie de fumător

Într-o zi, la întoarcerea spre casă cu maxi taxi, am fost martora unei conversaţii între doi pensionari care stăteau de vorbă în maşină, depănând amintiri din tinereţea lor.

*

-         Şi cu sănătatea cum mai stai? - îl întreabă molcom şi părinteşte cel mai în vârstă dintre ei, căruia îi dădeam ceva peste 80 de ani, pe celălalt, ce părea a avea în jur de 65.

-         Ei, nu prea bine. M-am lăsat de fumat, că nu mai aveam voie….

-         Foarte bine!! – îi răspunde mulţumit octogenarul.  Şi continuă cu emfază, gesticulând hotărât înainte cu degetul arătător: Eu din 1967 n-am mai pus mâna pe o ţigară!! Uneori, nevastă-mea îmi mai spune (şi mimează tonul rugător şi îngăduitor al soţiei): “Hai, măi, Costele, ce-i o ţigară? Poţi să fumezi şi tu una, aşa, din când în când, măcar la ocazii. N-o să mori dintr-o ţigară...”

Dar eu îi spun  (şi brusc, îşi încruntă sprâncenele albe şi stufoase, tonul îi devine grav şi intransigent, iar cu degetul arătător spintecă aerul categoric şi hotărât, ca la o sentinţă definitivă):  Nu!!! Nici măcar una!! Altfel, aş mai putea eu să mai spun cuiva vreodată că din 1967 n-am mai pus mâna pe o ţigară?!? (şi zâmbeşte mândru şi satisfăcut mai tânărului său partener de discuţie)

*

Au coborât la cap de linie, ca şi mine, unde i-am auzit luându-şi rămas bun:

-         Salutare, puştiule.

-         Salutare, nene.

Bucuresti : 24.10.2014

***