Cand Femeia alege

 

Din ciclul: Solidaritate Feminină

Motto1: ”A fi ales este ca și cum ți s-ar da o oglindă care spune doar adevărul. Îți arată exact cine trebuie să devii pentru a face asta să meargă. Întrebarea nu este "Sunt suficient pentru ea?" „Sunt gata să cresc și să mă potrivesc cu încrederea pe care tocmai mi-a oferit-o?”

Acceptarea acestei alegeri înseamnă a decide să te ridici la nivel. Înseamnă să ai de-a face cu bagajul în loc să-l ascunzi, să rămâi prezent în loc să te îndepărtezi și să apari stabil când o parte din tine poate vrea să fugă.

Da, e multă responsabilitate. Dar este și cea mai rapidă cale de a deveni cea mai bună versiune a ta. Când cineva te alege cu adevărat, nu îți oferă doar dragoste - îți oferă cea mai clară șansă de a deveni, în sfârșit, cine ai fost menit să fii.” Ancestral healing

Motto2: Femeia are dreptul sa faca propriile alegeri, chiar si daca alege gresit. Are dreptul sa greseasca. Va trece prin asta, va invata, va intelege, va sti sa aleaga mai bine si va evolua in ritmul ei propriu. Are dreptul sa-si traiasca propria viata cum crede ca este mai potrivit pentru ea, are dreptul la autodeterminare.

Când Femeia alege

Autor: Liliana Pașcanu

1

Să rostim adevărul: uneori se întâmplă,

Din păcate, Femeia să aleagă greșit.

Că nu poate... nu știe... că nu vrea... că nu are...

Că nu înțelege... că s-a nimerit...

Ce alege? Bărbatul... ce nu poate... nu știe...

Pe-acela ce nu vrea... și care nu are...

Pe acel... care n-o înțelege deloc...

Dar la extrema opusă. Nimic la-ntâmplare.

2

Alege greșit și-apoi suferă crunt.

Și ea, dar și el, căci devin o pereche.

Nu-i nici unul exclus de la masa durerii,

Și nici unul nu trece de rana străveche.

La-nceput ea nu știe că omu-i cu toane,

Că e agresiv și că nu o suportă,

Că el are vicii și chiar dependențe,

Că e ”încurcat” și că are ”escortă”.

3

Ea crede că poate, cumva, să îl schimbe...

Și speră că va reuși, lângă ea,

Să-l scape din ițele-acelea-ncurcate

Și să construiască împreună ceva.

Dar nu se întâmplă... iar timpul tot trece...

Și lasă în urmă doar rănile-adânci.

Speranțele toate se pierd în durere,

Cicatrici sângerează pe margini de stânci.

4

Însă vine momentul când ceva se întâmplă,

Iar Femeia-nțelege că nu mai poate.

Că ea s-a schimbat și a evoluat.

Nu mai vrea să le ducă pe toate în spate.

Și nu mai acceptă nici vorbele grele,

Nici lipsuri, nici vicii și nici suferințe.

I-ajunge tot golul din suflet și anii

Umpluți cu-ndurare și cu umilințe.

5

Ea vrea libertatea! Întreagă, completă!

Pe trup, pe cuvinte, pe alegeri, pe TOT.

Speranța pierdută renaște și crește

Ca devoțiunea dintr-un sacerdot.

Își iartă greșeala ce-a dus-o-n durere,

Își iartă îndurarea, dar și neputința,

Își iartă tăcerea, dar și nemișcarea

Și își redescoperă recunoștința.

6

Și pleacă. Și fuge. Și-ncearcă să uite.

Și speră să ierte cândva tot mai mult.

Își vindecă trupul, cuvântul și gândul,

Își vindecă inima rănită demult.

Își curăță pasul, cărarea și casa

De vechi energii și de vechi amintiri.

Și merge-nainte încrezătoare,

Adunându-se-n noi împuterniciri.

7

Din trecut, a plecat doar cu lecții de viață.

A-nțeles din greșeli ce avea de-nțeles.

Acum știe ce vrea și ce poate să facă,

Și ce are nevoie, și ce e în exces.

Dar, mai mult decât toate, azi își știe valoarea.

Are standard înalt și statut cu substanță.

Nu pledează deloc să primească respectul.

E deja implicit, în orice circumstanță.

8

A cedat în trecut mult prea multe din ea.

Azi nu are vreo limită de negociat.

Eleganța nu-i este doar costum și postură,

Îi e calibrarea în care a reînviat.

Azi tăcerea nu-i e, ca-n trecut, îndurare,

Ci e-nchidere clară, e răspuns explicit.

Calmul ei nu mai duce furtunile-n spate,

Ci e-a doua natură. Fără loc de ghicit.

9

Prin prezența-i integră construiește imperii.

Doar cu intuiția, viziunea și rostul.

Cu intenția pură și doar cu adevărul,

Generând mângâierea, dar și adăpostul.

A pornit de la capăt cu curaj și ambiții,

Fără scuze și fără permisiune.

Tronul ei are sceptru, și coroană, și titlu,

Și pecete, dar și o nobilă misiune.

10

Femeia aceea din trecut nu mai este.

Ea s-a transformat precum un diamant.

Suferința i-a fost șlefuire intensă,

Dar azi strălucește în lumină, vibrant.

A-nvățat să aleagă-nțelept, fără grabă,

Să citească și spațiul gol dintre cuvinte,

Ea simte când e-n adevăr sau când nu e.

Și își face, din el, albe, sfinte veșminte.

11

Azi nu mai respiră îndoiala de sine.

Și nu mai așteaptă nici o aprobare.

Nu, nu-i arogantă. Nici indiferentă.

Încrederea-n ea i-e puterea cea mare.

Intuiția ei o ghidează prin lume,

Disciplina ei îi conturează armonia,

Din tăceri face ritm liniștit și refrene,

Iar tandrețea-i reflectă, fredonând, bucuria.

12

Așadar, ea, Femeia, ce greșit a ales

În trecutul pierdut printre neguri de timp,

A-nvățat să aleagă pentru ea, sănătos:

Pe cel mai frumos dintre toate, anotimp.

Primăvara e-n ea nesfârșită-nflorire!

Vede nou început în orice nou răsărit.

Ea își poartă-n priviri, nu doar înțelepciunea,

Ci și afecțiunea pentru omul iubit.

13

Căci, uitam să vă spun, ea nu-i singură azi.

A ales înc-o dată, lângă ea, un Bărbat.

L-a ales după ce s-a privit în oglindă

Și-a-nțeles cât de mult... cât de mult!... s-a schimbat.

Au vibrat amândoi pe aceeași frecvență,

S-au simțit reciproc când de mâini s-au luat,

Au știut, mai presus de-argumente și logici,

Că de mult, de prea mult timp, ei s-au căutat.

14

S-au ales reciproc fără nici o eroare.

Și-au făcut legământ din verighete de foc.

Locuiesc, în prezent, în al lor Cuib de Vulturi,

Unde, zilnic, Iubirea arde biunivoc.

Sunt ecouri de taină în vâltorile lumii

Și reverberează împreună lumini,

Dăruind Energia Divină întrupată

Într-o Gențiană și-ntr-un fir alb de Crini.

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

* Din ciclul: Solidaritate Feminina

”Uneori facem greșeli fără să ne dăm seama. Alteori le simțim atât de adânc, dar ne este greu să le recunoaștem… greu, pentru că ar trebui să dăm drumul durerii. Și uneori doar durerea ne mai leagă de cei pe care cândva i-am avut aproape… sau de cei pe care ne-am fi dorit să-i avem alături pentru totdeauna.

Ne justificăm greșelile prin împrejurări, prin oameni, prin lipsa șanselor potrivite. Dar fiecare greșeală este o lecție a sufletului. Ea nu vine ca o pedeapsă, ci ca un ecou al cauzelor pe care noi înșine le-am pus în mișcare altădată. Ceea ce trăim astăzi este, în fond, o conversație între noi și propriul nostru destin.

Nimic, nici măcar astrele, nu ne pot obliga să ne pierdem busola. Adevărata direcție rămâne întotdeauna în noi. Greșelile sunt oglinzi: uneori ne arată umbra, alteori ne revelează cât de aproape suntem de lumină.

Atunci când începem să observăm consecințele lor, fără rușine și fără scuze, se naște în noi o noblețe a conștiinței: recunoașterea. Și poate că abia în acea clipă începem să înțelegem sensul subtil al erorii, nu ca pe un eșec, ci ca pe o inițiere.

Pentru că sufletul care se oprește, se privește cu sinceritate și spune: „Da, aici am greșit. Și totuși, iubesc drumul meu.” …acela nu mai este un suflet rătăcit, ci unul trezit.

O persoană care se minte mereu pe sine ajunge, într-un final, să nu mai aibă încredere în ea însăși. Își pierde busola interioară și, odată cu ea, credința că este vrednică de iubire.

De aceea este atât de important să ne fim loiali. Să fim sinceri cu noi, să ne spunem adevărul chiar și atunci când doare. Să recunoaștem când greșim și să ne permitem să fim umani.

Pentru că, în clipa în care ne privim cu sinceritate, sufletul se liniștește. Iar recunoașterea devine începutul unei iubiri mai mari: iubirea de sine autentică.

Fragmente din munca văzută și nevăzută a vindecării.”

Karyn Maria Taulescu

Noi toți facem greșeli, noi toți avem defecte, noi toți avem slăbiciuni.

Nu te mai judeca pentru greșelile tale! Conștientizează când faci greșeli, învață din ele și nu le mai repeta, iartă-te și mergi înainte.

Acele greșeli nu te definesc ca om, acelea sunt niște lucruri pe care le-ai făcut într-o anumită etapă a vieții tale. Dacă ai învățat din ele, acele greșeli și-au îndeplinit rolul.

Valoarea ta nu vine din ceea ce faci, din ceea ce ai realizat, din ceea ce ai obținut/ acumulat; valoarea ta vine din faptul că ai fost creat de Dumnezeu.

Faptul că ai făcut greșeli, că nu ai realizat până acum tot ce ți-ai propus, că nu ai case, mașini, bani, nu înseamnă că nu ai valoare.

Și prin asta nu vreau să spun că poți să te mulțumești cu mediocritatea, să rămâi în zona ta de confort, să nu te mai intereseze propria evoluție; spun doar să nu ajungi să fii tu însuți cel care îți blochează evoluția, pentru că te judeci/ condamni și ești nemulțumit de tine tot timpul.

Dumnezeu nu stă cu ochii pe voi, pândindu-vă greșelile și trecându-le pe toate într-un registru, ca să vă pedepsească pentru toate acestea, să vă taie de pe listă de la toate „promovările”.

Dumnezeu nu are pretenția ca voi să fiți perfecți, pe El îl interesează ce este în inima voastră; faptul că inima voastră este deschisă către El este suficient pentru a-și revărsa binecuvântările asupra voastră.

Când spui „Doamne, am nevoie de ajutorul tău! Ghidează-mă, fiindcă nu mă descurc de unul singur! Ajută-mă să iau deciziile cele mai bune!”, când comunici de-a lungul zilei cu Dumnezeu, când ești recunoscător pentru tot ce ți-a dat, când ești recunoscător pentru fiecare zi pe care ți-o dă pe Pământ, El te va ajuta să-ți atingi cel mai înalt potențial.

Dumnezeu nu este interesat de faptul că ai căzut/ eșuat de mai multe ori, că ai făcut multe greșeli, că ai slăbiciunile tale, că au fost situații în care nu te-ai descurcat bine deloc; el este interesat în special de faptul că au fost situații în care te-ai descurcat mai bine decât înainte, în care nu ai mai făcut aceleași greșeli ca în trecut, că au fost situații în care nu te-ai lăsat copleșit de slăbiciunile tale, că au fost cazuri în care după ce ai căzut nu ai rămas acolo, la pământ, plângându-ți de milă, ci te-ai ridicat, te-ai scuturat de praf și ți-ai văzut de drum.

Dumnezeu este mereu de partea ta.

Dumnezeu nu te binecuvântează doar când faci totul perfect. (Joel Osteen) traducerea Mihaela Dan

”Nimeni nu vorbește despre femeile care o iau de la capăt singure, despre viața lor răsturnată de faptele unui bărbat. În spatele ușilor închise, în clipe de liniște lumea rar vede, nenumărate femei adună fragmentele viselor lor spulberate. Trec prin epava trădării, abuzului sau neglijenței, iar cu mâinile tremurânde, încep să reconstruiască. Aceste povești de rezistență sunt rareori spuse, dar pulsează cu o forță care nu este nimic altceva decât extraordinară. Pentru fiecare femeie care s-a confruntat cu această călătorie, să știi asta: curajul tău este un far, perseverența ta este un testament și nu ești niciodată atât de singură pe cât te-ai putea simți.

Tăcerea din jurul acestor femei este asurzitoare. Societății îi place să sărbătorească poveștile de triumf – saltul de la sărăcie până la bogăție, victorii bruște - dar adesea trece cu vederea bătăliile liniștite și solitare purtate de femei ale căror vieți au fost deraiate de cineva în care aveau încredere. Infidelitatea unui soț, violența unui partener, neglijența unei persoane dragi - acestea nu sunt doar eșecuri personale, ci evenimente seismice care pot fractura lumea unei femei. Economiile ei dispar în schemele nesăbuite ale unui partener. Încrederea ei se erodează sub ani de abuz emoțional. Planurile ei pentru un viitor stabil se dizolvă atunci când abandonul o lasă să se descurce singură, adesea cu copiii alături de ea. Acestea nu sunt poveștile care fac titluri, ci sunt poveștile care modelează viața a nenumărate femei, fiecare fiind o saga a supraviețuirii.

Reconstrucția nu este plină de farmec. Nu este un montaj setat pe muzică înălțătoare, cu rezoluții bine legate. Se trezește într-un cont bancar în roșu, întrebându-se cum să-și hrănească copiii. Se blocheză la un decalaj de ani de zile pentru că și-a pus visele în așteptare pentru o relație care s-a năruit. Plânge la duș să nu audă nimeni, apoi își usucă lacrimile pentru a mai înfrunta o zi. Totuși, în aceste momente de vulnerabilitate brută, ceva remarcabil prinde rădăcini: rezistența. Aceste femei nu doar supraviețuiesc, ci se transformă. Învață să navigheze în sălile de judecată, să asigure ordine de restricție sau să stăpânească bugetul pe un singur venit. Se înscriu la cursuri de dezvoltare, își iau a doua slujbă sau încep afaceri de pe mesele lor din bucătărie. Devin proprii lor eroi, nu pentru că au vrut, ci pentru că au fost nevoite.

Ceea ce face puterea lor atât de profundă este sfidarea lor tăcută. Aceste femei nu au întotdeauna mulțimi de aplauze sau recunoaștere publică. Deseori, își poartă poverile în singurătate, având ca martori doar copiii sau un mic cerc de oameni dragi. Ei se ridică pentru hrănire noaptea târziu, renunță la școală și la liste nesfârșite cu lucruri de făcut, toate în timp ce își pun cap la cap propriile inimi fracturate. Ele formează noi căi - uneori mutându-se în orașe noi, redescoperind vechile pasiuni sau construind prietenii care devin linii de salvare. Victoriile lor nu sunt mereu gălăgioase, dar sunt monumentale: o casă stabilă, un zâmbet de copil, un moment de liniște după ani de haos. Fiecare pas înainte este o rebeliune împotriva forțelor care au încercat să le înfrângă.

Pentru femeile care merg pe această cale, rezistența voastră este o revoluție liniștită. Nu ești definită de omul care te-a rănit sau de viața care s-a destrămat. Ești definită de felul în care te înalți, de curajul necesar pentru a o lua de la capăt, de dragostea pe care o reverși în tine și în cei care depind de tine. Sunteți văzute în căutările de pe Google noaptea târziu pentru „cum să depui divorț” sau „locuri de muncă pentru mame singure”. Ești auzită în rugăciunile șoptite pentru putere și în râsetele pe care le împărtășești cu prietenii care au devenit familie. Nu ești singură, nici atunci când lumea se simte pustie, pentru că povestea ta răsună în viața a nenumărate altele care se reconstruiesc și ele.

Aceasta este o chemare de a onora aceste femei - nu cu milă, ci cu uimire. Puterea lor nu constă doar în a supraviețui, ci în a prospera, în a crea vieți mai pline și mai adevărate decât cele pe care le-au pierdut. Ele ne învață că a o lua de la capăt nu înseamnă eșec, ci curaj. Ele ne amintesc că spiritul uman se poate apleca fără să se frângă, că poate găsi lumină în cele mai întunecate colțuri. Pentru fiecare femeie care adună bucățile: ești o forță, un constructor de vise, o păstrătoare de speranță. Călătoria ta poate fi nevăzută de mulți, dar impactul ei este incontestabil. Continuă să mergi. Poate că lumea nu îți spune întotdeauna povestea, dar simte valurile puterii tale.” Sursa: Ancestral healing

”Există o formă de iubire despre care se vorbește foarte puțin, aceea care nu salvează, nu intervine și nu corectează drumul altuia, ci doar îl onorează în profunzime, cu compasiune.

Cu toții am fost învățați că iubirea adevărată înseamnă să ajuți, să vindeci, să ridici, să salvezi. Dar uneori, în dorința noastră de a „face binele”, uităm că viața însăși este înțeleaptă și că tot ceea ce trăim ... bucurii, pierderi, lipsuri, eșecuri, toate fac parte dintr-un plan de învățare pe care sufletul l-a ales cu mult înainte să ajungem aici.

Când intervenim fără discernământ, luându-i altuia greutatea de pe umeri, riscăm să-i răpim propriul proces de învățare și, energetic, preluăm o parte din povara lui. Pentru că uneori o suferință nu este o pedeapsă, ci chiar o inițiere.

Poate că este exact lecția de care sufletul are nevoie pentru a se trezi, pentru a-și aminti puterea, pentru a-și repara o cauză mai veche.

Fiecare ființă are dreptul să-și parcurgă propriul drum, să se confrunte cu cauzele create și să transforme energia experienței sale în înțelepciune.

Tot ce putem spune este:

„Fie ca această experiență să-l conducă la lumină, în ritmul și felul potrivit sufletului său.”

Aceasta este forma cea mai profundă de respect: respectul pentru libertatea fiecărei ființe de a se ridica în felul ei. Pentru că unii învață prin abundență, alții prin lipsă. Unii prin iubire, alții prin pierdere sau boală. Dar toți suntem aici să învățăm.

Și atunci când privim viața din perspectiva Legii Divine, începem să înțelegem că nimic nu este întâmplător, nedrept sau „greșit”.

Tot ceea ce trăim ne este dat pentru a ne aminti cine suntem.

Și când reușim să vedem astfel lumea, în inima noastră se așază pacea.

Aceasta este iubirea care binecuvântează drumul, fără a-l tulbura.”

Karyn Maria Taulescu

14.11.2025