Desi
am avut inca din primele zile ale acestui nou an un subiect foarte interesant
(din punctul meu de vedere), am evitat sa scriu pe blog pana cand nu am
cercetat si m-am documentat in detaliu asupra lui, dupa care, desigur, am tras
si cateva concluzii.
Sa
incep cu inceputul.
A
treia zi dupa Revelion – si, stiu, suna ca si cum as spune „a treia zi, dupa
Scripturi” – a fost o zi extraordinar de frumoasa aici, la munte. Chiar dis de
dimineata ne-a zambit un soare stralucitor si cald pe deasupra unui cer albastru
si senin, care ne-a ispitit la o plimbare luuunga si placuta. Ceea ce am si
facut.
Ne-am intalnit si cu niste musafiri, cu care am petrecut doua zile incantatoare, fie in plimbare, fie in vizita la noi acasa, unde au cunoscut-o si pe Ema Boema, care s-a dat in spectacol cu o multime de ghidusii, cucerindu-le inimile si facandu-i sa-si doreasca si ei un bichonel alb si minuscul sau, oricum, un catelus dragalas.
Ei bine, chiar pe la inceputul traseului nostru inspre partia de schi, cel pe care ne plimbam adesea, am observat la un moment dat, pe jos, pe trotuar, trei carti de joc. Era clar ca ele cazusera din buzunarul cuiva, descompletandu-i setul. Le-am ridicat imediat, sub acelasi impuls care m-a determinat in urma cu patru ani sa ridic primele carti de joc prin care Cineva ne-a vorbit atunci, ca si acum.
Poate ca va amintiti, v-am povestit despre acel moment asemanator. Eram in 02 februarie 2019, pe atunci locuiam in Gradina noastra din Ardeal, cand, in timpul unei plimbari obisnuite prin oraselul apropiat, am constatat ca ne-au fost puse inainte, ad-literam, ca intr-un joc de puzzle, mai multe carti de joc, pentru a deslusi un mesaj.
Am povestit pe blog in insemnarea Viata, ca un joc de carti. Am incercat atunci sa fac o analiza a cartilor gasite, a sensului lor subliminal, atat ca amuzament, cat si ca un fel de antrenament creativ al resurselor personale intuitive. Inca nu pot confirma cat de bine am reusit sa „citim” in carti. Dar voi incerca din nou si de aceasta data.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Asadar, pe 03 ianuarie 2023, la exact patru ani fara o luna de la primul incident, iata ca situatia se repeta. De data aceasta am gasit doar trei carti de joc: (1) Asul de inima rosie, cu Pisica Cheshire, ca personaj purtator de valoare; (2) Alice in Tara Minunilor, tot de inima rosie; (3) Dorothy cu catelul ei Toro in brate, din Vrajitorul din Oz, de caro rosu. Erau, deci, asa cum am dedus, un fel de carti de tarot mai degraba, decat carti de joc.
M-am uitat la ele, le-am fotografiat chiar acolo, in strada, profilate pe albastrul cerului, apoi le-am bagat in poseta cu gandul de a le studia acasa mai pe indelete si de a le interpreta „mesajul” ocult. Trebuia sa fie unul, nu-i asa?
Mbuuun....
De marti, 03 ianuarie, pana ieri, vineri, 06 ianuarie, de Boboteaza, am tot
studiat subiectul. Am cautat pe internet tot felul de materiale care sa-mi
evidentieze esenta mesajului, am gasit o multime, am selectat si cateva pe care
le voi pune aici, pe blog, am ales si multe poze legate de subiect, le-am
ordonat, le-am structurat, si abia azi am reusit sa le sintetitez pentru a ma apuca
de povestit.
*
„Filmele regizate de Tim Burton: Alice în Țara Minunilor și Alice în Țara Oglinzilor, care au la bază cărțile cu aceleași nume publicate de Lewis Caroll, (Charles Lutwidge Dodgson) în 1865 și 1871, aduc în atenția publicului, după multă vreme, povestirile care au fost considerate de unii nonsens, iar de alții scrieri inovative și încărcate de înțelesuri profunde.”
Autor: Mirela Vasluian – Alice si Drumul catre maturizare – analiza din perspectiva psihologiei complexe si a mitologiei
Pisica Cheshire
Mai
intai mi-a atras atentia Pisica Cheshire.
Nu
stiam de ce. Chiar am facut o mica obsesie in legatura cu ea, pe masura ce
cautam informatii. Amintirile mele in legatura cu acest personaj de carte/film
nu-mi mai erau chiar foarte clare si mi-am dorit sa mi le improspatez, astfel
incat sa pot deduce un sens in aparitia atat de misterioasa a acestei Pisici
emblematice din poveste.
*
„O persoană care este asociata cu această creatură, de regulă, crede în miracole, își cunoaște propria valoare și este sufletul petrecerii. De asemenea, se caracterizează prin spontaneitate, veselie, autosuficiență și capacitatea de a se elibera din orice, chiar și din cele mai dificile situații de viață.
Aceasta este o pisică prezenta doar în mintea ta, care adora sa filosofeze și sa te face să gândești. Și zâmbetul care rămâne după dispariția personajului a devenit un fenomen în cultură, ceea ce înseamnă autosuficiență, mister și mister.
Această imagine în sine este indisolubil legată de calități cum ar fi bunătatea, increderea, capacitatea de a dispărea atunci când este necesar și curajul de a te menține demn în orice caz.
Imaginea pisicii Cheshire se poate potrivi oamenilor care trec prin viață cu o dispoziție pozitivă și cu intenția de a realiza totul. Aceasta, puteți spune, este un simbol al acelor personalități care știu să trăiască jucăuș și nu isi fac griji pentru nimic. Indiferent ce se întâmplă în viața lor, ei vor ieși mereu din această situație.
Și într-adevăr - Pisica Cheshire a condus constant conversații filozofice. Și este interesant că a știut să o facă si cu competență. În general, Cheshire Cat este adesea asociata doar cu oameni veseli și activi. La urma urmei, acest personaj singur, doar cu aspectul său ridică instantaneu dispoziția și inspiră optimism. Pisica Cheshire este, de asemenea, acel antreprenor care iubește să filosofeze și să reflecteze asupra perisabilității ființei. Iar zâmbetul acestui personaj, care a rămane vizibil după dispariția sa, a devenit de multă vreme personificarea misterului și a autosuficienței.
Ea are capacitatea de a găsi o cale de ieșire din orice situație, precum și capacitatea de a se menține în societate și a dispărea în timp
Se va potrivi cu siguranță persoanelor pozitive care trec prin viață cu un zâmbet pe fețe și vor încerca tot posibilul pentru a evita problemele. Simbolismul pisicii Cheshire este potrivit și pentru acei indivizi care fac față provocarilor tuturor problemelor și nu le iau la inimă. Și, de asemenea, oamenilor care iubesc și știu să converseze pe o mare varietate de subiecte.
Într-un basm, o pisică nu este doar o pisică, ci simbolurile misterului și autosuficienței. Acest simbol înseamnă că o persoană trece ușor prin viața, reușește totul sau nu reușește niciodată. Orice evenimente i s-ar întâmplă în viață, o astfel de persoană pur și simplu iese ușor din orice situație, succesul nu o părăsește niciodată, datorita atitudinii sale atât de optimiste față de viață.
Personajul de desene animate a avut si capacitatea de a zbura, precum și de a se dizolva complet sau parțial direct în mișcare, lăsând vizibil doar un cap zâmbitor. De remarcat este faptul că zâmbetul lui Cheshire, care a ramas vizibil chiar atunci când capul i-a fost dizolvat complet în aer, a determinat fizicianul austriac Erwin Schrödinger să vadă fenomenul unei pisici pe jumătate moarte și pe jumătate vie. Acest experiment i-a alimentat foarte mult interesul pentru personajul de basm, reflectând într-un fel o atitudine filozofică, oarecum amuzantă și nesăbuită față de viață.
Asadar, personajul poate avea diverse semnificații: atitudine pozitivă și lipsă de emoție față de fleacuri; capacitatea de a face fața într-o situație de neînțeles; capacitatea de a dispărea fără urmă sau „de a te lăsa balta”; atitudine filozofică față de viață; sociabilitatea și capacitatea de a găsi un limbaj comun cu ceilalți.
În prezent, imaginea unei pisici zâmbitoare a început să fie folosită nu numai în cărți, ci și în filme de animație, jocuri pe calculator. Aproape peste tot ea este un ghid călăuzitor pe calea cea bună și necesară. Pisica Cheshire poate conduce o conversație inteligentă și demnă cu orice persoană. Nu vorbește în zadar, ci vorbește înțelept, interesant și din necesitate. Ea subliniază perfect vitalitatea și optimismul, ajută la luarea unei decizii înțelepte, corecte și, de asemenea, să parcurgă calea ușoară prin viață.”
Sursa: https://fashion-ro.decorexpro.com/tatuirovki/cheshirskij-kot/
*
„În cartea lui Lewis
Carroll, se spune că Pisica Cheshire este o creatură care zâmbește constant,
care dispare rapid sau apare în voie. De asemenea, pisica are capacitatea de a
se teleporta. Uneori el dispare, iar zâmbetul lui continuă să „atârne” în aer.
În alte cazuri, rămân doar ochii pisicii Cheshire, iar capul și corpul acesteia
nu sunt vizibile. Toate „transformările” personajului au fost înfățișate în
detaliu de animatorii Disney.
Mulți oameni își
amintesc apariția eroului de către personajul care a fost prezentat în desenul
animat Disney din 1951. În această imagine, artiștii i-au prezentat pisicii
Cheshire cu o înfățișare deosebită - are un corp în dungi, o pereche de ochi
galbeni nebuni și un zâmbet larg.
Din film, spectatorul
își poate aminti și câteva dintre aforismele personajului. Ni se dă să
înțelegem că pisica Cheshire este parțial un filozof, ocupând-o pe Alice și
alte personaje cu frazele sale complicate.”
„Ce înseamnă zâmbetul pisicii Cheshire? Probabil cel mai interesant și mai curios personaj din literatura mondială este Pisica Cheshire. Acest erou este caracterizat de capacitatea lui de a apărea și de a dispărea în momentul cel mai imprevizibil, lăsând în urmă doar un zâmbet. La fel de ciudate sunt și citatele Cheshire Cat, care se lovesc cu logica lor neobișnuită și te fac să te gândești la multe întrebări.
(...) Întrebările filosofice pe care Cheshire Cat îi plăcea să i le pună lui Alice nu aveau raspuns, dar ea a găsit mereu o cale de ieșire din situații, mulțumită lor. Replicile sale au fost de mult dezasamblate în citate, care sunt folosite pentru a sublinia absurditatea situațiilor.
(...)La citirea cărții, majoritatea cititorilor au avut impresia că acest personaj este destul de prietenos și frumos. Și chiar este. Pisica Cheshire are un farmec inexplicabil, in ciuda faptului ca prefera viata singuratica. Este optimista, vesela și întotdeauna vine sa ajute într-un moment dificil. Dar, în același timp, pisica este egoistă și nu-și va recunoaște vinovăția din cauza obstinării. Este extrem de iritabila si impulsiva, poate comite indiscreții, pe care le va regreta, dar nu recunoaste. Ea este indaratnica și puțin rea, deși, totusi, ea insasi nu tolerează minciuni. Este deosebit de interesanta atitudinea sa față de sine, deoarece pisica se consideră nebună numai pentru că este înconjurată de nebuni. În general, acesta este cel mai contrastat și inimitabil caracter din literatura mondială.”
„Dilemele Pisicii de Cheshire sunt clare şi perene. Cuprind, perfect exprimată, şi drama dezorientării noastre naţionale, împărţiţi cum suntem, de veacuri, între lumi antagonice, dorind să primim recunoaştere universală şi aplauze galactice dar, în acelaşi timp, mefienţi fundamental faţă de venetici, cu obiceiurile lor ciudate, în genere amorale şi stricătoare de datini şi obiceiuri străbune.
Dilemele pisicii nu trebuie neapărat să fie rezolvate. Ele pot rămâne aşa la nesfârşit, marcând ambi sau plurivalent şi existenţa generaţiei următoare. Cum am trăit şi noi, poate şi ea trăi în continuare fără probleme în marasmul problemelor mereu începute şi niciodată terminate, refăcând parcursul legendei Meşterului Manole, dar negăsind niciodată o victimă pe care s-o sacrifice pentru îndeplinirea promisiunii electorale.”
Sursa: https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/romania-si-dilemele-pisicii-de-cheshire-1940577.html
Alice
Apoi, am lasat-o un timp deoparte si am cautat detalii in legatura cu Alice in Tara Minunilor, de care Pisica Cheshire este legata aproape intrisec, in cuprinsul povestii.
Aveam sa inteleg ulterior de ce.
Nici nu se putea sa-mi apara una fara cealalta. Doar impreuna transmiteau mesajul.
„Pisica de Cheshire este o creatură unică printre celelalte creaturi din Țara Minunilor. Este în mod limpede o compensare pentru lumea patriarhală în care trăiește autorul, fiind un simbol feminin. Pisica își folosește logica imbatabilă, care nu are nimic în comun cu logica din lumea conștientă, pentru a o ajuta pe Alice. Zâmbetul pisicii de Cheshire simbolizează tocmai acest aspect al superiorității, cripticului, al cunoștințelor profunde. Este asemănător zâmbetului lui Merlin, mai degrabă „un rânjet, efect al unei cunoașteri mai profunde a conexiunilor invizibile”. Întrunește atât trăsături ale arhetipului Trickster, făcând întotdeauna ce îi convine, dar și trăsături ale arhetipului spiritului, ghidând-o pe Alice și ajutând-o să vadă imaginea de ansamblu.”
Autor: Mirela Vasluian – Alice si Drumul catre maturizare – analiza din perspectiva psihologiei complexe si a mitologiei
.jpg)
.jpg)
Alice, Palarierul si celelalte personaje
Am
trecut apoi in revista si detaliile legate de celelalte personaje, Palarierul,
in principal, dar si Iepurele, Regina Rosie, Regina Alba si restul. Asa mi-am
amintit ca, de fapt, Alice este personajul principal in doua povesti
extraordinare, ambele ecranizate, filme pe care chiar le vazusem.
In
prima poveste, „Alice in Tara Minunilor”, Alice este o fetita care porneste pe
drumul descoperirii de sine insasi, iar
in a doua, „Alice in Tara Oglinzilor”, Alice este deja o tanara femeie care
porneste pe drumul maturizarii si asumarii propriilor decizii.
Dar...
stati! Tara Oglinzilor? A oglinzilor? Pe bune? Cum se numeste blogul meu?
Oglinzile sufletului. Hmm.....
In
plus, stiti deja, daca mi-ati citit blogul, ca eu m-am asociat de nenumarate
ori cu personajul Alice, care are nenumarate aventuri intr-o lume ciudata, asa
cum noi, acum, traim intr-o lume ciudata. Deci, deseori am facut aceasta paralela
intre noi doi si Alice si Palarierul, ca fiind acele cupluri care razbesc
printre ciudateniile acestor vremuri fara logica, fara timp, fara reguli, doar
urmandu-ne propria intuitie si propriile reguli.
*
(...) Alice pornește în călătoria sa către
Mijlocul Lumii și întâlnește pe drum o mulțime de personaje. Călătoria se
finalizează cu o regăsire a unei identități uitate, cu o îmbogățire a stării
inițiale. Pe măsură ce înaintează în povestire și integrează diferite
reprezentări arhetipale, Alice se apropie de adevărata ei natură. Alice de la
sfârșitul călătoriei prin Țara Minunilor este aceeași Alice, dar nu tocmai,
este o Alice care a recâștigat valori fundamentale, iubirea, relaționarea.
Dintr-un anumit punct de vedere putem să privim aventura lui Alice ca pe un
parcurs al eroului, dintr-un alt punct de vedere o putem vedea ca pe o
reeditare a inocenței, conținută atât în faptul că un copil pornește în
aventură, și nu un adult, cât și în trăsături ale anumitor personaje,
Pălărierul Nebun, Regina Albă, cei doi gemeni etc. Ideea de restabilire a
paradisului pierdut, a stării de inocență primordială, este dată și de
nonsensul întâlnit la fiecare pas în acest tărâm. Avem de-a face cu o lume cu
susul în jos. Nimic din ce este știut, învățat anterior nu funcționează aici.
Alice poate fi privită fie ca un personaj-copil în carne și oase, dar și ca un
simbol arhetipal al lui Puer Aeternus, în cazul ei – Puella Aeterna.
Alice este pregătită să se întoarcă și nu se
va mai ascunde de provocările vieții în această lume vrăjită. Renașterea
eroului este înfăptuită atunci când, ajunsă înapoi acasă, Alice începe să ia
decizii pentru ea însăși și nu pentru ca să îi mulțumească pe ceilalți.”
Autor: Mirela Vasluian – Alice si Drumul
catre maturizare – analiza din perspectiva psihologiei complexe si a mitologiei
(...)„Suntem cu toții nebuni aici” îi spune pisica de Cheshire lui Alice, referindu-se la faptul că se află pe tărâmul inconștientului colectiv, unde toate faptele par nebunești pentru rațiunea umană. La fel de nebun este și Pălărierul Nebun, numele îl desemnează ca fiind astfel. Personajul are trăsături care îl recomandă în calitate de reprezentare a arhetipului spiritului, dar și trăsături care ne duc cu gândul la arhetipul Infans. Machiajul său schimbător, claia de păr portocaliu care are propria sa viață ne duc cu gândul la arhetipul triksterului.
În „Alice în Țara Oglinzilor” timpul este personificat de un bărbat asistat de tehnicieni săi care sunt secunde, minute și ore. Omul occidental se teme de timp și încearcă să intervină în cursul său, în vreme ce omul oriental se aliniază cursului timpului.
(...) În Alice în țara minunilor și în Alice în Țara Oglinzilor, modul în care plantele sunt personificate și faptul că animalelor le este conferită aceeași valoare ca și oamenilor vorbește despre același tip de reechilibrare menționat în introducere.”
Autor: Mirela Vasluian – Alice si Drumul catre maturizare – analiza din perspectiva psihologiei complexe si a mitologiei
Dorothy
Ulterior, cand m-am apucat sa caut informatii despre Dorothy, personajul principal din „Vrajitorul din Oz”, am constatat cu uimire ca, de fapt, nu-mi mai aminteam aproape deloc detaliile povestii. Detalii care, brusc, devenisera foarte importante pentru mine, caci ele aveau sa-mi indice Adevarul meu, asa cum Calea Galbena (aurie) o purta pe Dorothy spre Orasul de Smarald, locul unde avea sa i se reveleze propriul Adevar si de unde avea de primit ajutor.
Dorothy
este desenata pe cartea de tarot gasita de mine cu un catel in brate. Nu mai
tineam minte catelul. Internetul mi-a reamintit ca se numeste Toto si, dupa mai
multe sapaturi, am inteles ca el era pentru Dorothy fix ceea ce pisica Cheshire
era pentru Alice. Numai impreuna trebuiau sa fie desenati pentru a-mi confirma
mesajul. Asta face parte din concluzia mea, evident.
*
„Cu povestea sa memorabila si personajele sale pline
de culoare, „Vrajitorul din Oz” a
devenit un basm de referinta al literaturii americane. Desi au trecut mai mult
de 100 de ani de la lansarea acestei carti, copiii din intreaga lume sunt inca
fascinati de minunata lume a lui Oz. Foarte putini insa stiu faptul ca, sub
masca unei povesti simple, se ascund simboluri ezoterice foarte profunde,
inspirate din teozofie.
Desi „Vrajitorul
din Oz” este perceput a fi un basm inocent pentru copii, totusi
personajelor si simbolurilor din aceasta povestire li se poate oferi o a doua
interpretare, care variaza foarte mult in functie de perceptia cititorului.”
(...) Semnificatia oculta din „Vrajitorul din Oz”: Intreaga
poveste „Vrajitorul din Oz” este
una alegorica, ce priveste calea sufletului catre iluminare – „calea pietruita
cu caramizi galbene.” Aceasta cale se aseamana mult cu „drumul de aur” din buddhism
(buddhismul constituind o importanta parte din invataturile teozofice). Ferma
din Kansas in care locuieste Dorothy simbolizeaza lumea materiala, planul fizic
din care fiecare dintre noi isi incepe calatoria spirituala. Dorothy simte
nevoia unui loc minunat, „undeva sub curcubeu”, adica un taram eteric.
Tornada care o ridica pe Dorothy si o duce catre
taramul Oz reprezinta ciclurile de karma, ciclul erorilor si a lectiilor
invatate. De asemenea, reprezinta credinta teozofica in reincarnare, ciclul nasterilor
si mortilor, pana cand sufletul devine divin. Interesant e faptul ca „drumul
pietruit cu caramizi galbene” semana cu o spirala; in ocultism, spirala
semnifica insasi evolutia, ascensiunea sufletului din materie catre lumea
spirituala.
Inainte de a-si incepe calatoria, Dorothy poarta niste
„pantofi argintii”, care aduce aminte de „cordonul de argint” al scolilor de
ocultism.
(...) In timpul calatoriei sale, Dorothy ii intalneste pe Sperie–Ciori, pe Omul Tinichea si pe Leul cel Las, care se afla in cautarea unei minti, unei inimi si, respectiv, a unui curaj. Aceste personaje ciudate intruchipeaza calitatile necesare celor initiati in desavarsirea iluminarii. Probabil ca Baum a fost inspirat de cuvintele lui Madame Blavatsky: „Nu exista pericol pe care un curaj sa nu-l poata cuceri; nu exista nicio incercare pe care o inima neprihanita sa n-o poata trece si nu exista si nu exista nicio dificultate pe care vreo minte puternica sa n-o poata depasi”.
(...)Interesanta este semnificatia cainelui lui
Dorothy, Toto. Acesta reprezinta intuitia, vocea interioara, partea
instinctuala si animalica din noi. Toto nu se inseala niciodata; de exemplu,
atunci cand el latra la Sperie-Ciori, Dorothy il apostrofeaza: „Nu fi prostut, Toto. Sperietorile nu
vorbesc”. Dar sperietorile vorbesc in taramul lui Oz.”
Personajul Dorothy este o fetita care porneste si ea la drum pentru a primi niste raspunsuri, ca si Alice. Destinatia ei este Orasul de Smarald, vazut ca fiind acel loc idilic in care se gasesc toate raspunsurile la toate intrebarile, locul unde Dorothy putea primi revelatia puterii personale si a increderii in sine.
Ah, desigur,
eu uitasem si de Orasul de Samarald, cel din poveste. Asa ca m-am apucat sa
caut frenetic informatii despre Orasul de Smarald, cel in care Dorothy trebuia
sa ajunga, catre care a avut de infruntat o multime de provocari, si inspre
care, mergand, si-a facut mai multi prieteni, fiecare cu propriile lor nevoi,
cautari si dileme.
*
„Dupa ce trec mai multe obstacole, cei patru ajung in
orasul Smaragdelor, acolo unde il vor intalni pe vrajitor. Acesta pare sa fie
crud, grosolan si neintelept. De fapt, vrajitorul il simbolizeaza pe Dumnezeul
Vechiului Testament, pe Yahwe, „personajul” opresiv folosit de religii ca
iudaismul si crestinismul, pentru a tine masele in „intunecimea spirituala”.
Mai tarziu, aflam de fapt ca vrajitorul era doar un sarlatan, care dorea sa fie
venerat constant de catre oameni.
Falsul vrajitor o invita pe Dorothy sa mearga cu
balonul sau pentru a se intoarce la ferma din Kansas. Totusi, ea pana la urma
asculta de Toto (isi urmeaza intuitia) si coboara din balon (acest lucru
simbolizeaza promisiunile goale ale religiilor). Acest lucru o conduce catre
ultima sa revelatie, si cu ajutorul Bunei Vrajitoare din Nord (ghidul sau
divin), Dorothy intelege ca tot ceea ce-si dorea se afla in spatele fermei sale
din Kansas. Aspectul acesta simbolizeaza faptul ca „scanteia divina”, tot ce
cauta un om in evolutia sa spirituala, se afla ascuns in el insusi.”
Intregul proces de cautare a acestor informatii mi-a conturat, treptat, continutul mesajului celor trei carti de tarot misterioase. Cineva imi facuse „o citire”, iar eu trebuia sa-i dezleg sensul si sa-i primesc intelesul.
Mai
intai, am pus la un loc toate cuvintele cheie: Alice, Tara Minunilor, Pisica
Cheshire, Palarierul, Iepurele, Ceas/Timp, apoi am continuat cu Dorothy,
Catelul Toto, Omul de Paie, Omul de Tinichea, Leul cel Las, Vrajitorul din Oz,
Vrajitoarea cea buna din Est, Vrajitoarea cea rea din Vest, Pantofii de rubin,
Calea Galbena, pietruita, Orasul de Smarald.
Apoi
am inteles.
Cele
doua eroine, Alice si Dorothy erau fix doua din aspectele mele interioare. De
fapt, trei, caci Alice apare in doua ipostaze, una ca fetita – in Tara
Minunilor, iar una ca tanara femeie – in Tara Oglinzilor.
Este o gluma care circula pe internet: „- Imi place personalitatea ta!” „- Multumesc, mai am inca alte sase!”
Cam asa stau lucrurile in cazul meu. Am o multime de personalitati, iar doua-trei dintre acestea sunt personificate in cele doua personaje de poveste. Cautarile lor au fost cautarile mele, in diferite momente ale vietii. Ele sunt cautarile fiecarei fete, ale fiecarei femei, in fapt.
In
povesti, Alice este insotita si ajutata de Pisica Cheshire, iar Dorothy
primeste ghidare si ajutor din partea Catelului Toto. Aceste doua animale de
companie intruchipeaza personaje-spirit. Ele sunt Ghizii. Ele sunt Intuitia si
Sinele Inalt. Ele sunt Vocile care indruma, ele transmit intelepciunea inalta
si sugereaza directia cea buna.
Ambele
fete, si Alice si Dorothy, au iesit din multe incurcaturi, au primit multe
raspunsuri si chiar si-au schimbat deciziile fiind influentate de cele doua
Spirite patrupede, Pisica si Catelul.
Mai
mult decat atat, Pisica Cheshire sugereaza mult mai intens ca exista o legatura
cu supranaturalul, cu fortele astrale, nepamantene, tocmai prin abilitatea ei
de a se face nevazuta, de a se decorporaliza partial, ramanandu-i adesea doar
capul vizibil, sau chiar numai zambetul sarcastic, dar intelept, ca si cum ar
sti mai mult decat spune, dar nu vrea sa intre in toate detaliile banale,
nesemnificative, ale vietii pamantenilor.
Ambele
fete, si Alice, si Dorothy, isi fac prieteni pe parcursul calatoriei lor
imaginare, misterioase, de la ei primeste ajutor, cu ei descalceste labirintul,
descopera Calea. Impreuna cu ei fiind, fiecare intelege rostul provocarilor, isi
ofera reciproc sustinerea pentru a ajunge la destinatie, obtin raspunsurile,
isi implinesc nevoile si primesc revelatiile/asumarile.
Cele doua aspecte ale personalitatii mele, Alice si Dotothy, sunt cele care acum, in acest moment, sunt implinite complet, sunt bine conturate, clare, cu toate sensurile deslusite, cu toate raspunsurile primite, cu toate nevoile rezolvate, cu toate destinatiile descoperite. Ele sunt complet desavarsite si isi pot duce existenta de poveste, in Sine, mai presus de legatura avuta prin „cordonul de argint”.
Prietenii lui Dorothy
Alice
si Dorothy si-au facut cunoscute toata frumusetea calatoriei lor si toate
invataturile primite pe drum. Ele fac parte din calatoria devenirii mele. Propriile
lor calatorii, prin „Tara Minunilor”, prin „Tara Oglinzilor” si prin Tara
„Vrajitorului din Oz”, sunt revelatoare pentru mine, asa cum sunt pentru ele.
Eu
insami am calatorit pana acum prin o multime de „tari” in aceasta viata (si nu
numai), am schimbat „tara dupa tara”, am trecut „hotar dupa hotar”, am schimbat
„planeta dupa planeta”, „lume dupa lume”, am ajuns pana la toate acele
destinatii spre care am pornit, fie intrand in Gaura Iepurelui, fie cautand in
Lumea Oglinzilor, fie mergand pe Calea Galbena (aurie) spre Orasul de Smarald.
*
„Călătoria lui Dorothy în Țara lui Oz este o călătorie
de autocunoaștere, în și către sine. Țara lui Oz pare a fi un univers interior
al fetiței – între acesta și ținutul Kansas unde se găsește casa lui
Dorothy există mai multe paralele. Astfel fiecare ținut are o culoare
predominantă: Țara de la Răsărit, a Mukinezilor – albastru, Țara de la Apus, a
Winkilor – galben, Țara din Sud, a Quadlingilor – roșu, ținutul din preajma
Cetății de Smarald – verde, așa cum în Kansas este „pretutindeni același
cenușiu”. Oamenii care locuiesc în Țara lui Oz au aceeași înălțime cu Dorothy,
chiar și aceia care sunt de-o seamă cu unchiul ei. Paznicul Porților Cetății de
Smarald are pielea „ușor verzuie” așa cum, acasă, mătușa Em are obrajii și
privirea cenușie iar unchiul Henry este, „de asemenea, cenușiu, din vârful
lungii bărbi până într-al bocancilor”.
Sursa: https://cartipentrumatei.ro/2018/02/19/vrajitorul-din-oz-o-poveste-pentru-mari-si-mici/
„Ghidul ei este cățelul Toto. Acesta este singurul personaj care nu vorbește, nu raționează dar care influențează călătoria fetei în două momente importante. Prima oară atunci când fuge din brațele acesteia și se ascunde sub pat iar Dorothy, căutându-l, este prinsă de tornadă și dusă în Țara lui Oz și a doua oară când „tot lătrând după un pisoi” se pierde prin mulțime iar fetița este din nou nevoită să-l caute și pierde balonul Vrăjitorului din Oz care „se ridică în văzduh fără ea”. Astfel cațelul Toto influențează cum începe călătoria, până unde ajunge și cum se termină. El personifică intuiția și o învață pe Dorothy importanța acesteia.
Prietenii săi Sperie-Ciori, Omul de Tinichea și Leul
cel fricos personifică la rândul lor câte o învățătură fundamentală pe care
Dorothy o dobândește în călătoria sa: importanța cunoașterii, a iubirii și a
stimei de sine.”
Sursa: https://cartipentrumatei.ro/2018/02/19/vrajitorul-din-oz-o-poveste-pentru-mari-si-mici/
„Sperie-Ciori, „făcut (…) abia alaltăieri”, pornește alături de fetiță în propria sa călătorie pentru a căpăta „niște minte”. Cum își dorește foarte mult acest lucru, Sperie-Ciori își va manifesta curiozitatea, își va exersa logica, va da curs imaginației și va dovedi prezență de spirit în mod constant și gradual, venind în sprijinul prietenilor săi și a lui însuși cu argumente și soluții din ce în ce mai utile.
El spune: cunoașterea vine din experiență atunci când cauți să fi folositor ție și celor din jur. Metafora merge până la a sugera cum personajul însuși crește o dată cu experiența pe care o acumulează: dacă la începutul călătoriei se poticnea precum un copil care învață să meargă, la momentul confirmării că are minte, termenul „fetița” folosit de către Sperie-Ciori pentru a o descrie pe Dorothy, pare raportat la el însuși care se consideră acum mai mare, mai experimentat.”
Sursa: https://cartipentrumatei.ro/2018/02/19/vrajitorul-din-oz-o-poveste-pentru-mari-si-mici/
Sursa: https://cartipentrumatei.ro/2018/02/19/vrajitorul-din-oz-o-poveste-pentru-mari-si-mici/
Leul își ajută prietenii și înfruntă pericole chiar și
atunci când îi este frică. În final Leul nu se mai descalifică pentru ceea ce
simte – frică -, ci are încredere în el însuși pentru ceea ce poate să facă
chiar și atunci când simte frica. „Niște flori atât de mici aproape că m-au
răpus și niște animăluțe mai micii, șoarecii, mi-au salvat viața”,
concluzionează Leul.
Sursa: https://cartipentrumatei.ro/2018/02/19/vrajitorul-din-oz-o-poveste-pentru-mari-si-mici/
„Despre Vrăjitorul din Oz se spune că este un vrăjitor puternic și înțelept – el poate și știe acolo unde oamenii nu pot și nu știu. Pe de altă parte el însuși se descrie ca fiind „un om foarte bun, dar (..) un prost vrăjitor”. Este om bun pentru că, nevrând să-i dezamăgească, le dă oamenilor ceea ce își doresc – aparența unei făpturi mari, cumplite, puternice, înțelepte și empatice – ceea ce-i face să se simtă plini de speranță. Și întreține această aparență cu reale și incontestabile eforturi: își asumă singurătatea și plictiseala de a sta într-o sală a palatului zeci de ani, fără să poată ieși sau întâlni pe cineva. Însă este un vrăjitor prost deoarece nu poate decât să întrețină iluzii, apelând la șiretlicuri.”
Sursa: https://cartipentrumatei.ro/2018/02/19/vrajitorul-din-oz-o-poveste-pentru-mari-si-mici/
„Și bineînțeles Dorothy… Cum spuneam, Dorothy este într-o călătorie de autocunoaștere iar calea sa este cea a inimii. Fetița alege să cunoască lumea cu inima și iși pune în slujba acesteia inteligența și curajul ei. Uite-o într-o țară atât de frumoasă și colorată, populată cu oameni calzi și prietenoși, cu ținuturi bogate și roditoare iar ea tot ce-și dorește este să se întoarcă acasă, fiind foarte îngrijorată pentru mătușa Em și unchiul Henry.
Pentru ea cenușiul ținutului Kansas este o culoare, precum albastru, galben, verde, roșu. Și, ca oamenii din ținuturile Țării lui Oz, preferă culoarea ținutului pe care ea îl numește acasă și nu vrea să locuiască nicăieri altundeva. Dorothy nu este „cenușie ca tot ce o înconjoară” acasă deoarece râde și se joacă cu Toto, pe care îl iubește.
Sursa: https://cartipentrumatei.ro/2018/02/19/vrajitorul-din-oz-o-poveste-pentru-mari-si-mici/
Orasul de Smarald
In
povestea lui Dorothy se mai ascunde inca un mesaj-simbol important asupra caruia
vreau sa aprofundez. Orasul de Smarald. Vedeti? Verdele smaraldin, emerald, este
culoarea mea preferata dintotdeauna! Este culoarea aurei Inimii. A chakrei
Inimii. Locul din care pornim si unde ne intoarcem. Locul din care trebuie sa
ne luam deciziile.
Desigur, Orasul meu de Smarald este in Inima mea si, chiar daca, la fel ca in poveste, am descoperit si eu acolo mai demult un Vrajitor impostor, el a fost demascat si indepartat. Acum Verdele meu de Smarald este pur si stralucitor, impecabil si intens, plin de iubire si care radiaza iubirea. ;-)
.jpg)
.jpg)
„Orașul de smarald reprezintă un ideal, pe care îl putem interpreta în mai multe feluri. Poate fi reprezentarea vieții noastre așa cum ne-o dorim, putem fi noi, așa cum visăm să devenim, poate fi o lume utopică unde toți oamenii sunt fericiți, sau poate fi, ca în poveste, locul unde îl găsești pe Vrăjitorul din Oz, cel care îți poate oferi ce crezi că îți lipsește.
În
poveste, orașul de smarald e o mare minciună. Locuitorilor li se spune să
poarte neapărat o pereche de ochelari, care să îi ferească de strălucirea
orbitoare a smaraldelor. Ochelarii sunt însă verzi și smaraldele sunt doar în
imaginația celor care se uită în jur cu acești ochelari. Vrăjitorul – The Great
and Powerful – este de fapt un bătrânel simplu, ce a pus la punct un mecanism
complicat care să îi facă vocea mai răsunătoare și prezența mai impozantă și
care nu face de fapt vrăji. În schimb, este foarte înțelept, fiindcă reușește,
până la urmă, să scoată la iveală puterea interioară pe care o au cei care vin
la el pentru ajutor. La fel ca un terapeut, nu îți pune pe tavă nicio nouă
calitate, doar te ajută să le descoperi pe cele pe care le ai deja în
tine. Dacă am face o comparație cu lumea medicală, nu ți-ar oferi antibiotice,
ci suc de portocale și morcovi, care îți întărește sistemul imunitar.
Să
presupunem că Orașul de smarald este viața noastră ideală și noi așa
cum ne dorim să fim. În armonie cu ceilalți, cu o stare de bine interioară,
cu împliniri, cu motivație. Drumul până la el este drumul dezvoltării personale
și al educației – formale sau informale. Este drumul pe care ne facem prieteni
și înfruntăm pericole. Este un drum pe care mergem doar înainte și de la care
nu ne abatem, fiindcă distracțiile, de dragul distracției, nu fac decât să ne
încetinească.
Chiar
înainte de porțile orașului se află câmpul de maci – The Deadly Poppy Field –
care te adoarme. Metaforic, poate fi o moleșeală dată de lipsa motivației,
care vine din convingerile că nu poți reuși, că nu ești destul de bun, că ești
prea (bătrân/ ne-educat/ tânăr/ prost/ urât, etc.), că alții care au reușit ori
au avut noroc, ori au muncit zi și noapte de mici, iar tu nu ai cum să
recuperezi, etc. De fapt, este vorba de o deconectare de tine. Când vine vorba
de artă și creație, pentru a putea face ceva original nu poți și nu e nevoie să
studiezi tot ce s-a creat vreodată, ca să găsești o modalitate prin care să te
diferențiezi, printr-o analiză rațională, ci doar să te conectezi cu
tine, să fii autentic, sincer și să îți spui povestea ta intimă, care nu
are cum să fie decât unică, fiindcă tu ești unic.
Moleșeala
dinaintea atingerii obiectivului are astfel legătură cu credința intimă că nu
putem reuși, că nu merităm reușita, sau că dacă reșim, ceva rău s-ar putea
întâmpla. Și atunci ne culcăm pe o ureche, la propriu și la figurat,
amăgindu-ne că e destul ce am realizat până atunci, sau spunându-ne că e prea
greu să continuăm.
Cei
doi care nu sunt în poveste afectați de lanul de maci sunt Omul de tinichea și
Omul de paie, fiindcă nu sunt făcuți din carne și oase, cum spun ei. Se ajută
unul pe altul, îl trezesc și pe leu, care e mai puternic și toți trei îi iau pe
sus pe Dorothy și pe Toto. Astfel, în acele momente de neputință, lipsă de
motivație, lipsa găsirii unui scop, prietenii pot veni în ajutor. Omul
de paie nu gândește, doar simte. Omul de tinichea nu simte, doar gândește. Cine
din jurul tău ar putea avea aceste calități, pentru a sta de vorbă cu amândoi,
pentru a găsi o cale de ieșire? Dacă nu găsești printre prieteni poți încerca
între terapeuți, mulți sunt specializați ori pe gândirea strategică și analiză,
ori pe simțire, emoții, intuiție, iar alții, pe amândouă.
Oricum
ar fi, e foarte important să ieșim din lanul de maci. Orașul de
smarald, împlinirea viselor noastre se află la o aruncătură de băț.”
Autor: Georgiana Codrescu, Consilier
pentru dezvoltare personală
Sursa: https://landofoz.ro/tag/vrajitorul-din-oz/
.jpg)
.jpg)
„Drumul
Cărămizilor Galbene este calea către iluminare, personajele întâmpinând o
varietate de embleme ale păcatului și ispitei pe drumul către Orașul de Smarald,
care este un fel de rai. (Într-o altă lectură, Oz însuși poate fi raiul.) De
asemenea, Vrăjitoarea rea este ucisă cu apă, sugerând botezul. (De asemenea,
ajută faptul că există o serie de rezonanțe între povestea lui Baum și povestea
spirituală influentă a lui John Bunyan, Progresul pelerinului.)”
Sursa: https://www.vulture.com/2013/03/wizard-of-oz-theories-gold-standard-feminist-religion-jung.html
Asadar, asa cum Pisica Cheshire si Catelul Toto au fost dintotdeauna nelipsiti din poveste, asa cum Alice si Dorothy au pornit impreuna cu o pisica si cu un catel si au ajuns la concluzii tot impreuna cu ei, tot asa si eu, pe oriunde am calatorit, la orice destinatii am ajuns, orice intrebari am avut, mi-am aflat cararea si raspunsurile ascultandu-mi cu mare atentie glasul Intutitiei. Glasul Sinelui meu Inalt. Chiar si atunci cand nu stiam ca asa se numesc si ca asta faceam. Simteam mai presus decat stiam si intelegeam.
*
„Alegorie feministă: În primul rând, luați în considerare faptul că oricine are de fapt vreo putere reală în Oz - Dorothy și vrăjitoarele - este femeie. Și, poate la fel de important, rețineți că bărbații sunt lipsiți într-o oarecare măsură, fie că sunt vrăjitori fără putere, lei fără curaj, bărbați de tablă fără inimă sau sperietori fără creier.
Acest lucru
poate să nu fie întâmplător: soacra lui L. Frank Baum a fost influența
sufragistă Matilda Joslyn Gage, o colegă cu Susan B. Anthony și Elizabeth Cady
Stanton, și mulți au observat cum feminismul radical al Matildei și-a făcut loc
în cărțile lui Baum Oz. Autorul însuși, care era foarte apropiat de soacra sa,
a fost secretarul clubului său local pentru drepturi de vot al femeilor și a
editat un ziar care a făcut din drepturile femeii problema principală a
cruciadelor.
Sursa: https://www.vulture.com/2013/03/wizard-of-oz-theories-gold-standard-feminist-religion-jung.html
„În călătoria sa, Dorothy când urmează drumul când își face drum: „Calea spre Cetatea de Smarald e pavată cu piatră galbenă” însă spre „Vrăjitoarea cea Rea de la Apus (…) nu există niciunul” și nici spre Tara din Sud, a Quadlingilor. Deși confuz și cu ocolișuri – pornește din est spre centru, apoi din centru spre vest și înapoi, apoi spre sud, drumul duce acasă iar în final totul capătă sens. Drumul său, mai lung decât al celorlalți tovarăși de călătorie are menirea de a-i face pe toti conștienți de faptul că ei înșiși au fost cei care și-au îndeplinit dorințele. Oare o fi reușit? Dorothy știm sigur că a înțeles asta: „tot gândindu-se la întreaga întâmplare, se bucura că nu prinsese balonul” .
În încheiere trebuie menționat că așa cum însuși
autorul L. Frank Baum ne mărturisește, povestea este menită să lase în urmă
„vechiul tip de povești” care contribuia la conturarea unei morale a fricii și
să ofere în schimb o modalitate amuzantă de educație pozitivă. Se face o
singură excepție în ceea ce privește personajele care întruchipează răul, ele
nu primesc decât o singură soartă – dispariția.”
Sursa: https://cartipentrumatei.ro/2018/02/19/vrajitorul-din-oz-o-poveste-pentru-mari-si-mici/
*
„Mesajul
scriitorului este astfel acela ca fiecare dintre noi este capabil sa iubeasca,
sa infrunte curajos piedicile vietii si sa se arate intelept. Pasind pe
cararea de caramizi galbene a vietii, tot ceea ce ne ramane de facut pentru a face
asemenea dovezi este sa descoperim si
sa punem la incercare bunatatea si marinimia care zacea ascunsa in fiecare dintre noi si in fiecare semen al
nostru.”
Sursa: https://www.academia.edu/37602468/CRAIASA_DIN_POVESTI
*
„Dorothy, inocenta care visează, este în căutarea
individualizării/realizării de sine, iar tovarășii ei corespund primelor trei
etape ale concepției lui Jung despre Animus – personalitatea interioară
masculină a femeii. (A patra etapă, un mediator sau mesager al „profunzimii
spirituale”, este, desigur, Vrăjitorul însuși.) Între timp, Vrăjitoarea Bună
Glinda corespunde arhetipului jungian al Mamei, Toto este Smecherul și Vrăjitoarea
rea și zborul ei. Maimuțele ar putea fi Umbra lui Jung, partea reprimată și
potențial întunecată a personalității.”
Sursa: https://www.vulture.com/2013/03/wizard-of-oz-theories-gold-standard-feminist-religion-jung.html
Concluzii
Asadar, acum ies si eu din „Gaura Iepurelui”, asa cum si Alice a iesit. Ma intorc si eu „Acasa”, locul unde s-a intors si Dorothy. Nu mai am nevoie nici de Tara Minunilor, nici de Tara Oglinzilor, nici de Tara Vrajitorului din Oz. Calatoria mea m-a implinit si pe mine, asa cum calatoriile lor le-au implinit pe ele doua.
Nu
mai am nevoie de multa vreme de metafore si de povesti, chiar daca m-am mai
folosit de ele. Insa am facut-o de pe o alta pozitie. Nu de pe pozitia
exprimarii de sine ca jucator, direct din timpul „jocului”, din mijlocul
actiunii, in mod subliminal, ci de pe pozitia observatorului care „citeste”
jocul.
In
plus, mai trebuie subliniat un aspect important.
Alice
mi-a aparut pe o carte. Dorothy mi-a aparut impreuna cu Toto pe o alta carte,
iar pe cea de-a treia carte era Pisica Cheshire. Pisica ar fi putut fi impreuna
cu Alice, pe aceeasi carte, dar nu. Ele ocupau fiecare cate o carte. Ele erau
independente una de cealalta.
Aceasta
este Evolutia autentica, adica atunci cand se manifesta Independenta personala,
cu manifestarea implicita a Liberului Arbitru, pe o carte, iar Sinele Inalt, cu
acel zambet intelept, atoatestiutor, misterios, care apare cand trebuie si se
face invizibil cand este cazul, este pe o alta carte, dar din aceeasi poveste,
a aceluiasi personaj - Alice, dar fara co-dependenta.
Alice stie sa acceseze acum, in viata reala, tot ce a primit in lumea povestilor, iar Pisica Cheshire este singurul personaj care pare ca o insoteste cumva in ambele lumi, ca Spirit-ghid.
„Alice nu va uita niciodată experiența ei în Țara Minunilor și obstacolele pe care a trebuit să le depășească. Țara Minunilor (Wonderland), Lumea de Dedesubt (Underland) simbolizează toate schimbările pe care ființa umană trebuie să le traverseze în drumul dinspre copilărie spre maturitate, precum și confuzia generată de această călătorie. Alice a fost aruncată într-o lume în care nimic nu pare să aibă sens, de aceea este forțată să găsească mai întâi ceea ce are sens pentru ea. În acest mod ea și-a recuperat identitatea uitată.”
Autor: Mirela Vasluian – Alice si Drumul
catre maturizare – analiza din perspectiva psihologiei complexe si a mitologiei
.png)
„Vrajitorul din Oz este interpretat drept oglindă a societăţii, iar universul lui Baum reprezintă, mai degrabă, lumea din noi. Personajele sale constituie tot atâtea faţete ale personalităţii umane. Profiluri de tinichea, de paie, de porţelan, care se sparg și, apoi, renasc. Scriitorul american ne oferă o călătorie în jurul propriului eu, lăsând să se înţeleagă că miracolul se află chiar în sufletul nostru, de unde trebuie doar alungate angoasele. Singura călătorie adevărată este aceea pe care omul o face în interiorul lui însuși.” Autor: Diana Vrabie
*
Sursa: https://carturesti.ro/carte/vrajitorul-din-oz-1353134
„După ce au îndeplinit cu succes misiunea pe care le-a dat-o Vrăjitorul, prietenii se întorc în Orașul de Smarald pentru a obține recompensele lor. Vrăjitorul este în cele din urmă revelat a fi un fals, dar el le oferă exact ceea ce și-au dorit întotdeauna - chiar dacă obiectele primite de fiecare personaj diferă între surse. Ceea ce este mai important, totuși, este ceea ce reprezintă.
Sperietoarea primește o diplomă (capul umplut cu ace,
ace și tărâțe în carte), Leul primește o decorație militară (inițial „curaj
lichid”), iar Tin Woodman primește un ceas de buzunar în formă de inimă
(anterior umplut inima de mătase). Cu toate acestea, cei trei înțeleg
instantaneu ce reprezintă de fapt darurile lor: că dețin deja trăsăturile pe
care le căutau.”
Sursa: https://ro.maplehorst.com/wizard-oz-5-things-movie-changed-from-book
*
„Este o poveste atât de grozavă - o poveste înșelător
de simplă, care are o profunzime psihologică incredibilă, așa că funcționează
pe mai multe niveluri. Călătoria lui Dorothy este într-adevăr despre o
personalitate care încearcă să devină completă. În esență, ea conține o lecție
de viață importantă: că lucrurile după care tânjim sau calitățile care credem
că ne lipsesc sunt adesea deja parte din noi, dar trebuie invariabil să mergem
în călătoria pentru a face această descoperire.”
Sursa: https://themorningnews.org/gallery/building-the-emerald-city
„A fost odata ca niciodata… Doroty, o persoana orfana, cum suntem multi dintre noi cand pasim in lumea afacerilor: fara un indrumator, fara un antrenor, fara experienta si fara bani. Dar cu un vis: orasul de Smarald, bine pazit de garduri inalte dar in care se poate ajunge cu un gand de fericire care deschide toate lacatele.
Apoi apare in viata noastra un ciclon, o criza sa
zicem, care ne trimite intr-o alta tara, cu alte provocari, alte reguli. Nimic
nu mai e ca inainte, incepem sa gandim altfel, pe un drum fara intoarcere. Iar
raspunsurile sunt … vrajite.
Cautarile devin scopuri in sine si visul ne trimite
catre tara Vrajitorului din Oz. Visul si dorinta de a reusi sunt cele care ne
poarta catre Taramul vrajitorului, crezand ca el ne va da toate raspunsurile
pentru a ajunge la succes. O calatorie care este succesul in sine unde apar
prieteni noi: omul care crede ca nu poate gandi – sperietoarea
de ciori, omul ce crede ca nu are inima – omul de
tinichea, viteazul care presupune ca si-a pierdut curajul –
leul. Tipologii pe care le gasim in mediul de business:
– cei care merg pe drumul lor, fac lucrurile bine, dar
cred ca a face ceva extraordinar, a avea o idee fantastica, a gandi mai mult,
le va aduce succesul;
– cei fara inima, cu o atitudine
"corporate", reci, metalici pentru ca asa e mediul in care activeaza,
de tinichea, si care cred ca a pune suflet si a avea mai multa simtire le va
aduce succesul;
– cei ce considera ca si-au pierdut curajul, fiind
candva cei mai buni, primii in domeniul lor de activitate, regi, number one,
dar care au dat inapoi la cateva incercari si cred ca a avea mai mult curaj le
va aduce succesul.
Cati din noi cred ca avea mai mult creier, mai multa
inima sau mai mult curaj ne va aduce succesul, fie el in afaceri, in familie,
in viata? Impartasind visul lui Doroty, mergand impreuna, vom afla raspunsul pe
care, vrajitorul din Oz ni-l va da la sfarsitul calatoriei: toate sunt in
interiorul nostru, si curajul, si mintea si simtirea.
Poate ne lipseste ariciul albastru care sa ne confirme
ca vom avea succes, ca ne vom face prieteni si ca nu vom fi singuri. Sau
ne indoim ca tara lui Oz exista cu adevarat si devenim acri, oameni
acri: fara inima, fara creier, fara curaj.”
Sursa: https://blogul-lui-andrei.ro/vrajitorul-din-oz/
Ma intreb acum.... oare.... data viitoare... ce carti imi vor mai iesi inainte? :)
Sa
avem un an 2023 senzational de bun, in care sa fim fericiti, sanatosi si inconjurati
de iubire!
07.01.2023
.jpg)
Cartea „Alice În Țara Minunilor”
„Alice, protagonista cărții, trebuie să-și
găsească drumul printr-un loc neobișnuit numit „Țara Minunilor”. Povestea se
joacă cu logica, cartea fiind condimentată cu personaje fanteziste, fiecare
adăugând un pic de umor la șirul poveștii.
Alice este o fetiță de
7 ani care își petrece timpul stând cu sora ei și observă un iepure alb
vorbitor, îmbrăcat, cu un ceas de buzunar. Îl urmărește într-o gaură de iepure,
unde cade brusc pe un drum lung și intră într-o lume fantastică. Va întâlni aici
diverse animale speciale și o regină neobișnuită.
Primul personaj pe care
îl găsește este acest iepure alb și el reapare pe tot parcursul cărții,
acționând ca un ghid al lui Alice. Ceea ce este amuzant pentru că nu pare să
știe nici măcar ce oră este. Totuși el o va conduce Alice, iar ea va urma
Iepurele Alb în multe aventuri de-a lungul cărții.
Un alt personaj este
Omida, care este o persoană foarte înțeleaptă ce îi oferă lui Alice o
modalitate de a-și controla creșterea. Omida – care de fapt nu este tocmai
prietenoasă – o învață pe Alice cum să facă față situațiilor dificile pe care
ea le va întâmpina în Țara Minunilor.
Omida îi va dezvălui și
cum să-și schimbe dimensiunea mâncând o ciupercă și astfel să se adapteze la
lumea aceea, după cum are nevoie.
Alice este, de
asemenea, însoțită de Pisica Cheshire, o pisică zâmbitoare care poate dispărea
și reapărea în orice moment. Iar uneori pisica pleacă și rânjetul ei uriaș
rămâne în urmă. Pisica Cheshire reprezintă timpul dintre vârsta adultă și
copilărie.
Pisica îi dezvăluie lui
Alice cum regulile jocului pot să se schimbe brusc, tocmai când le-ai învățat
și cum să te adaptezi mereu.
Alice merge mai departe
și îl întâlnește pe Pălărierul Nebun și pe Regina Inimilor. Ei joacă rolul a
două persoane antagoniste în poveste. Pălărierul este un lider al timpului
etern al ceaiului. Iar Regina Inimilor este tiranul nebun care stăpânește peste
Țara Minunilor. Pe măsură ce Alice devine mai puternică și folosește mai mult
rațiunea, Regina devine mai puțin rezonabilă și mai nebună.
Cartea are multe
simboluri transmise prin personaje și prin șirul aventurilor. Povestea îi
învață pe copii despre ce înseamnă creșterea – și maturizarea – și o face
într-un mod distractiv. Asta pentru că fiecare personaj o învață pe Alice câte
ceva despre viață și despre creșterea într-o lume periculoasă.”
Sursa: https://florinrosoga.ro/book/alice-in-tara-minunilor-de-lewis-carroll/
.jpg)
Cartea „Alice
in Tara Oglinzilor”
„Ce o face pe
Alice, personajul care tot apare în proza lui Lewis Carroll, să fie
atât de simpatică este permanenta ei curiozitate. Fetița își dorește atât de
mult să vadă cum ar fi alte lumi, încât nu reușește niciodată să se abțină de
la a spune „Hai să ne facem că…” și bine face! Ca și în cazul cutreierării prin
Țara Minunilor, și în Alice în Țara din Oglindă avem de-a face cu o călătorie onirică. Ca
orice copil, nici Alice nu are astâmpăr, iar, cum sora ei nu are foarte multă
fantezie, susținând că unele lucruri sunt imposibile, teorie care o plasează
instantaneu în lumea adulților lipsiți de imaginație, Alice se joacă, în
această poveste, cu niște pui de mâță. Lor le propune fetița să o însoțească în
fascinanta lume din Oglindă, o țară aparte, în care toate sunt invers decât în
realitate.
Camera din Oglindă arată identic ca cea a lui Alice, numai că toate sunt puse invers. Dar e mai mult de atât.
În Țara din Oglindă, piesele de șah cu care Alice obișnuia să se
joace trăiesc, se mișcă și vorbesc asemenea oamenilor. Mai mult, dacă intrii în
jocul lor, atunci trebuie să duci partida până la capăt, marea confruntare
atunci când ești o fetiță frumoasă și politicoasă fiind aceea de a o scoate la
cap cu Regina Albă și cea Neagră, ființe teribil de interesante, însă nu
neapărat cele mai blânde și permisive.
Odată ajunsă pe tabla
de șah din Țara din Oglindă, Alice trebuie să respecte regulile specifice
jocului, înțelegând că fiecare pătrățică de pe tablă este un regat aparte, cu
reguli care sfidează nu numai bunul simț, ci și legile fizicii, dar, mai ales,
că fiecare piesă din joc are un univers aparte și o altă menire, lucru care le
face pe acestea să se comporte în feluri care par uneori complet lipsite de
sens.
În Țara din Oglindă,
toate lucrurile se aseamănă cu oamenii, sunt capabile să vorbească și să cânte,
să se joace și să călătorească, însă fiecare obiect respectă reguli de
comportament care lui Alice îi sunt de neînțeles. Aceasta se amuză de spaima
Regelui Negru atunci când acesta dă ochii cu ea pentru prima oară, de florile
care cântă, de trenul zburător, de Manda și Tanda și de multe alte lucruri la
fel de incredibile, însă, nu de puține ori, fetița se și sperie deoarece își dă
seama că unele dintre situațiile prin care trece sunt primejdioase pentru ea,
cea care nu cunoaște regulile acestei lumi aparte. Însă, așa cum ne-a obișnuit,
Alice reușește să găsească mereu replica potrivită pentru a scăpa din
încurcăturile care ar putea să pară fără scăpare.
Toate personajele
aventurilor lui Alice urmăresc prin șiretlicuri să îi distragă acesteia atenția
de la primejdiile care o pândesc. Deși Alice e nevoită să înfrunte toate aceste
pericole de una singură, ea dă mereu dovadă de inteligența și de curajul
necesare pentru a nu se lăsa păcălită. Iar, în momentul în care lumea din vis
devine mult prea absurdă pentru a putea fi controlată de o fetiță cu bun simț,
Alice nu ezită să recurgă la marele ei avantaj de a fi reală pentru a-și
înfrânge adversarii. Fetița este permanent conștientă că totul este doar o
plăsmuire a imaginației sale și că poate pune punct jocurilor mult prea
periculoase pe care prietenii de joacă imaginați de ea le născocesc doar
dorindu-și asta. Așa o oprește pe Regina Neagră, capul tuturor răutăților, de
la a sări de colo colo prin camera dineului prefăcând-o în pisicuța cu care
Alice vorbea înainte de a adormi.
Deși ambele volume,
atât Alice
în Țara din Oglindă, cât
și Alice în Țara
Minunilor sunt cărți
pentru copii, consider că orice adult cu simțul umorului ar trebui să le
recitească pentru simplul motiv că jocul suprarealist pe care Lewis Carroll îl
construiește în aceste volume este mult prea amuzant și savuros pentru a fi
ratat.
Volumul apărut la
Editura Art este în traducerea Antoanetei Ralian, ceea ce este o garanție a
calității traducerii. Cartea este ilustrată de Irina Dobrescu. Cei mici se pot
bucura și de multele ecranizări ale aventurilor lui Alice, poate cel mai
renumit personaj din literatura pentru copii alături de Micul Prinț, însă le recomand să nu se mulțumească cu
vizionarea filmului, cartea făcând, în acest caz, cât toate ecranizările la un
loc, ba chiar mai mult.”
Sursa: https://www.bookaholic.ro/prin-lumea-din-oglinda-cu-alice.html
Cartea „Vrajitorul din Oz”
„Daca n-ati citit niciodata aceasta povestire pentru copii, sau nu v-ati uitat niciodata la filmul ecranizat dupa acest basm, iata in continuare un scurt rezumat al sau. Dorothy Gale este o fetita de 12 ani care traieste intr-o ferma din Kansas alaturi de matusa sa, Em si unchiul ei, Harry, dar viseaza sa stea intr-un loc mai bun, „undeva sub curcubeu”. Intr-o zi, Dorothy, in timp ce se afla in casa, este luata prin surprindere de catre o tornada, care o poarta, alaturi de catelusul ei, Toto pana in indepartatul taram de basm Oz. Odata ajunsa pe acel taram, Dorothy face cunostinta cu oamenii din tinuturile taramului Oz, unde ii intalneste pe Sperie–Ciori (omul facut din paie care isi dorea sa aiba si el putina minte), pe Leul cel Las (care dorea sa devina si el un leu curajos) si pe Omul Tinichea (a carei dorinta era ca la el in piept sa bata o inima la fel ca la toti oamenii normali).
Cand Dorothy afla de marele vrajitor din Oz care se
afla in Orasul Smaragdelor, atunci ea se hotaraste ca trebuie sa-l caute si sa
ajunga la el pentru a-l ruga sa o ajute sa se intoarca acasa, la ferma sa din
Kansas. Atunci cand cei trei prieteni pe care Dorothy i-a intalnit pe taramul
Oz au auzit de puterile pe care le are acest vrajitor, s-au gandit ca ii poate
ajuta si pe ei in prin indeplinirea dorintelor pe care ei le aveau.
Calatoria in care ei au pornit, si anume aceea de a-l
gasi pe vrajitorul din Oz, se dovedeste a nu fi una foarte usoara, dar datorita
puterilor pe care le aveau fiecare, impreuna incearca sa scape de pericolele pe
care le intalnesc in calea lor. Dupa un drum lung si extenuant, ei ajung la
Marele Vrajitor din Oz, dar acesta nu e de acord sa-i ajute pe cei patru atat
de usor, spunandu-le ca pentru a le indeplini dorintele trebuie sa treaca prin
cateva incercari. Astfel, ei ajung sa o omoare pe Vrajitoarea cea Rea din Apus,
descopera povestea Maimutelor Inaripate, si, dupa toate aceste incercari, se
intorc in orasul Smaragdelor, unde descopera ca vrajitorul din Oz este de fapt
un sarlatan din Omaha.
In ceea ce priveste sursa de inspiratie care a avut-o Frank
Baum atunci cand a scris „Vrajitorul
din Oz”, Baum a declarat: „A
fost inspiratie pura. Mi-a venit din nimic. Uneori, cred ca Marele Autor mi-a
trimis un mesaj, si El m-a folosit ca instrument al Sau. Eu s-a intamplat sa
fiu acest mijlocitor, si cred ca cheia magica mi-a fost data pentru a deschide
usile intelegerii, bucuriei, pacii si fericirii”.
Filmul „Vrajitorul din Oz”
„Începutul și sfârșitul filmului, la fel și
secvențele din Kansas, au fost filmate în alb-negru și colorate în
tonul sepie. Lăsată orfană, Dorothy Gale, de numai doisprezece ani, duce o
viață simplă în Kansas alături de mătușa sa Em (Clara Brandick),
unchiul Henry (Charles Grapewin) și trei argați de fermă. La scurt timp
după începutul filmului, irascibila orășeancă miss Almira Gulch (Margaret
Hamilton) este mușcată de câinele lui Dorothy, Toto. Dorothy este tulburată că
miss Almira Gulch l-a lovit pe Toto cu o greblă, dar mătușa și unchiul ei,
precum și cele trei ajutoare de la fermă sunt prea ocupați ca să o asculte.
Miss Gulch își face apariția cu un ordin de la tribunal și îl ia pe Toto să-l
duca să fie ucis. Toto scapă și se întoarce la Dorothy, care știind ca Miss
Gulch va reveni să-l ia pe Toto, decide să fugă de acasă împreună cu acesta. În
timpul călătoriei, Dorothy întâlnește un șarlatan, profesorul Marvel (Frank
Morgan), tip bonom, simpatic, care își dă seama că Dorothy fuge de acasă
simțindu-se neapreciată acolo. Pretinzând că mătușa sa Em este bolnavă, Dorothy
se va întoarce acasă.
Când Dorothy părăsește căruța șarlatanului,
apar semne care prevestesc o furtună puternică. Dorothy se grăbește
să ajungă la fermă, aflându-se în apropierea unei neașteptate tornade.
Acolo, se adăpostește în casă, unde se lovește de ușorul ferestrei și își
pierde cunoștința. Se trezește câteva minute mai târziu, amețită, și își dă
seama că tornada a luat casa pe sus. Câteva momente mai târziu, tornada
prăbușește casa pe pământ.
Deschizând ușa și pășind într-o atmosferă tehnicoloră, Dorothy se trezește într-un sat ce i se pare frumos. Glinda, vrăjitoarea cea bună din nord, își face o apariție magică și o înștiințează pe Dorothy că a ajuns pe tărâmul Munchkinland și că ea a ucis-o pe Vrăjitoarea cea rea din Est când a căzut cu casa peste ea. Încurajați de Glinda, timizi, piticii ies afară și celebrează decesul Vrăjitoarei din Est în timp ce cântau "Ding-Dong! The Witch is Dead" ("vrăjitoarea a murit") și au declarat-o pe Dorothy eroina lor națională. Vrăjitoarea cea rea din Vest (acest rol este interpretat tot de Margaret Hamilton) își face apariția pentru a revendica puternicii pantofi de rubin. Glinda transferă printr-o pasă magică pantofii de rubin din picioarele vrăjitoarei moarte în picioarele lui Dorotheei și ii amintește vrăjitoarei din Vest că puterile sale sunt fără efect în Lumea Piticilor. Vrăjitoarea din Vest jură răzbunare lui Dorothy și dispare în același fel cum a apărut. Glinda o sfătuiește pe Dorothy să meargă în Orașul de Smarald pentru a cere ajutorul misteriosului Vrăjitor din Oz, explicându-i că pentru a ajunge acolo, trebuie să urmărească cărarea cu cărămizi galbene. Glinda a sfătuit-o pe Dorothy că nu trebuie să-și dea pantofii de rubin jos, fiindcă atunci va fi la mila vrăjitoarei din Vest.
În drumul ei către Orașul de
Smarald, îi întâlnește pe Scarecrow (Sperietoare de ciori), căruia îi lipsește
creierul, pe Tin Man (Omul de tinichea), care nu are inimă și pe Leu, care nu
are pic de curaj. Cei trei o însoțesc pe Dorothy spre Orașul de Smarald cu
gândul că vor primi și ei ceea ce-și doresc. Pe drum, ei se comportă în
diferite feluri din care reiese că fiecare de fapt are ceea ce credea că îi
lipsește: Sperietoarea de Ciori are câteva idei bune, Omul de tinichea este bun
la inimă și simpatic, iar Leul este gata să înfrunte pericolul chiar dacă este
speriat.
Cei patru ajung în Orașul de Smarald, unde sunt întâmpinați bine. Ei îi vorbesc vrăjitorului din Oz, un impunător cap fără trup și cu o voce înfricoșătoare, care le spune că le va îndeplini dorințele dacă îi pot aduce mătura Vrăjitoarei din Vest. În drumul lor spre castelul vrăjitoarei, sunt atacați de o bandă de maimuțe zburătoare care îi răpesc pe Dorothy și pe câinele ei, Toto. La castel, vrăjitoarea cea rea din Vest cere ca Dorothy să descalțe pantofii de rubin. După ce o amenință că îl aruncă în râu pe Toto, Dorothy acceptă să-i pantofii. Dar o ploaie de scântei împiedică descălțarea. Vrăjitoarea își dă seama că nu-i poate scoate pantofii, decât dacă Dorothy moare. În acest timp, vrăjitoarea fiind neatentă, Toto are șansa să scape și să fugă. Vrăjitoarea o închide pe Dorothy într-o odaie și lasă pe mai târziu uciderea fetei fără să strice pantofii de rubin. Toto găsește prietenii lui Dorothy și îi duce la castelul vrăjitoarei. O eliberează pe Dorothy și încearcă să scape. Vrăjitoarea și soldații ei îi împresoară într-un donjon, unde vrăjitoarea îi dă foc unui braț al Sperietoarei de Ciori. Pentru a stinge focul, Dorothy aruncă apă pe braț, dar din greșeală o stropește pe vrăjitoare - aceasta începe să se topească. Spre mirarea grupului, soldații se bucură. În semn de recunoștință, căpitanul oștenilor (Mitchell Lewis) îi dă lui Dorothy mătura vrăjitoarei.
La întoarcerea în Orașul de Smarald, Toto reușește să arate tuturor că marele și puternicul Oz este de fapt un impostor; în spatele capului lui Oz fiind un om obișnuit, care mânuiește o consolă cu butoane și mânere. Personajele se supără că au fost înșelați, dar "vrăjitorul" le rezolvă problemele cu soluții obișnuite și câteva formule verbale "magice". El le explică că auvuseseră de la bun început ceea ce căutau de mult timp, dar că mai aveau nevoie de ceva, ca medalile sau diplomele, pentru a li se confirma și recunoaște aceasta. "Vrăjitorul" îi explică lui Dorothy că și el s-a născut în Kansas și prezența sa în Oz este din cauza unui drum cu balonul cu aer cald. Îi promite lui Dorothy că o să ajungă acasă în același balon cu care a venit el în Oz, iar Dorothy îi părăsește astfel pe Sperietoare de Ciori, omul de tinichea și pe leu în Orașul de Smarald. Înainte să se ridice de la sol, Toto zărește o pisică și sare din balon, Dorothy sare și ea ca să-l prindă, iar vrăjitorul fără să mai poată controla balonul, pleacă fără ea. Dorothy înțelege că este silită să-și petreacă tot restul vieții în Oz, când, deodată, apare Glinda și îi spune că Dorothy însăși deține puterea de a se întoarce acasă. Dorothy, cu ochii în lacrimi, își ia rămas bun de la prieteni și ia aminte indicațiile date de Glinda ca să ajungă acasă.
Înapoi în tonul
sepie, Dorothy se trezește în dormitorul ei din Kansas, înconjurată de
familie și prieteni, cărora le povestea călătoria sa. Toți râd și îi spun că
totul a fost un vis, cu excepția unchiului Henry, care zice hâtru: "of
course we believe you, Dorothy" (Sigur că te credem, Dorothy). Apare și
Toto, sărind în pat, alături de o Dorothy fericită, încă sigură că visul ei a
fost real, îmbrățișându-l pe Toto și spunând "There's no place like
home" (Nicăieri nu-i ca acasă).
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vr%C4%83jitorul_din_Oz_(film_din_1939)
Actualizare 08.01.2023 - completare
Voi incepe cu o completare referitoare la aspectul dual al aparitiei celor doua personaje feminine pe cartile de joc.
Ei bine, mi-am dat seama ca, in interpretare, pot face referire si la zodia mea, Gemeni.
Mai intai vreau sa spun ca amprenta asta a zodiei Gemenilor se reflecta in ideea de "pereche", de "oglinda". Nu ma simt implinita altfel decat in pereche, fie cu El, Barbatul, care imi implineste relatia de Iubire romantica, alaturi de sufletul pereche, fie cu Mine insami, "dublura", care imi implineste relatia de Iubire de Sine.
De regula, cand ne gandim la Gemeni avem tendinta de a ne imagina doua fiinte identice, care seamana ca doua picaturi de apa. Poate intervine si ideea din subconstient care ne spune ca "cine se aseamana se aduna".
Alice si Dorothy se aseamana destul de mult in multe privinte. Sunt aproape la fel.... Si eu cu mine insami suntem aproape la fel.... Mai schimb culorile uneori, dar, in general, sunt tot eu. :)))
Dar, la fel de adevarat poate fi, uneori, ca si doua personalitati complementare sa fie in armonie perfecta, ca Gemeni integrati. Pot spune ca eu sunt in armonie cu mine insami mereu, chiar daca uneori "eu" am alta parere decat "mine"! :))
Poate credeti ca mi se trage de la culoarea parului? :))
Zic asta pentru ca mi-am dat seama ca cele doua personaje, Alice, care este blonda, asa cum sunt eu acum (din iunie 2014), si Dorothy, care este satena (asa cum am fost eu pana in iunie 2014), pot fi vazute ca fiind cele doua fatele ale personalitatii Gemenilor, perfect integrate, in armonie si intr-o perfecta simbioza, din cadrul careia fiecare se ajuta reciproc sa se exprime.
De aici putem extrapola subiectul si la simbioza cu un alt suflet pereche, cum ar fi, in cazul meu, sora mea. Eu - blonda, ea - satena.
In concluzie, pot spune ca am fost mai intai, candva, o Dorothy satena, cu un catelus mic in brate.
Apoi, am devenit o Alice din Tara Minunilor, blonda, preocupata mai mult de "Cuvantul din carte", ea fiind desenata cu o carte in mana (sa se faca referire cumva la cele patru carti pe care le-am lansat din 2020 - cele cu povestea din Gradina?).
Ulterior, am devenit o Alice din Tara Oglinzilor, tot blonda si tot cu o carte in mana, desigur (sa fie vorba despre cea de-a cincea carte, cea lansata in 2022, numita chiar "Oglinzile Sufletului - poeme de iubire"?)
Alice care am devenit nu mai are catelusul pe il avea Dorothy, ci altul. Unul alb, minuscul si dragalas. Care nu este catelus, ci catelusa, Ema Boema. Iata cum Ema, zisa Bubulina, sparge tiparele si genereaza o noua tendinta pentru noua Alice care sunt.
Nu pot spune ca am o Pisica Cheshire in brate, dar nici departe de aceasta stare de fapt nu sunt.
Doar priviti-o pe Ema cum zambeste! De filozofat, stiti deja cat si cum filozofeaza ea! :)) Nu stiu cum sta ea la capitolul "disparitie", dar nici nu vreau sa stiu. :)))
Cartile de joc, vechi de mii de ani
„Istoria cartilor de joc incepe undeva in Tibet, India sau China, regiune cunoscuta ca patria de origine si a altor jocuri clasice, cum ar fi sahul, dominoul sau GO-ul. Parintele cartilor de joc nu se cunoaste, desi unele legende chinezesti ii atribuie acest merit unui personaj celebru, pe nume Wu, un vasal al imparatului Kieh Kwei (1818-1767 i.Chr.), acelasi care ar fi inventat si GO-ul. Mai plauzibila pare ideea ca ele au avut un autor colectiv si s-au perfectionat in timp, in functie si de scopul urmarit – mistic sau decorativ.
Odata cu evolutia cartilor de joc,
s-a inmultit si numarul jocurilor, iar regulile acestora s-au perfectionat
continuu. In Europa, cartile de joc au patruns la sfarsitul secolului al
XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea, fiind semnalate in tarile
mediteraneene, aduse, se pare, de arabi sau de marinarii italieni. Prima
atestare documentara a cartilor de joc in Europa apare la cronicarul italian
Nicolas de Covelluzo, care le semnaleaza in orasul sau natal, Viterbe, in anul
1379. El ne spune ca se juca „naibis”, un joc de origine indiana intitulat
„naib”, care avea drept scop educarea copiilor, cartile avand reprezentate pe langa
realitati ale vietii de zi cu zi, cum erau Papa, imparatul sau cersetorul si
cele noua muze, cele sase virtuti si cele sapte planete, cunoscute in acea
perioada.
In Franta, una din primele
insemnari certe despre cartile de joc dateaza din anul 1392, cand regele Carol
al VI-lea a cumparat trei seturi de carti aurite si frumos colorate de artistul
miniaturist francez Jacquemin Gringonneur (Grigonier), care le-a confectionat
din piele de oaie. Despre regele Carol al VI-lea (1380-1422), denumit si
„Regele Nebun”, se spune ca era un patimas jucator de carti, organizand partide
aprinse si interminabile cu favorita sa, Odette de Campdivers. Conform
istoriei, si alti regi ai Frantei au fost mari jucatori de carti, mai ales dupa
ce Caterina de Medici (1519-1589), sotia lui Henric al II-lea, si cardinalul
Mazarin (1602-1661), au adus din Italia gustul pentru jocul de carti. Despre
regele Ludovic al XIV-lea (1643-1715), supranumit si „Regele Soare”, se spune
ca obisnuia sa organizeze la Curte partide de carti pe bani, ruinandu-i pe
nobili, cu a caror avere el si-a consolidat tot mai mult puterea. Trebuie
mentionat faptul ca primele carti de joc erau executate manual si reprezentau
mici opere de arta, din care cauza se vindeau la preturi foarte mari, fiind
accesibile numai clasei avute.
.jpg)
De la aparitia sa in Europa, jocul
de carti a avut nu numai sustinatori, ci si adversari inversunati. Episcopul de
Wurtzbourg a interzis, in 1329, calugarilor din dioceza sa sa foloseasca, in
timpul liber, cartile de joc, ca si Sf. Bernardin, care le-a ars, iar alti
clerici chiar le-au anatemizat, pentru ca exista opinia ca cei care practica
jocurile de carti au legaturi cu diavolul, fiind vrajitori. Boguet afirma ca
diavolul se amesteca in jocul de carti fara sa-l vedem, si citeaza un conte
italian „care iti pune in mina un zece de pica si tu vezi ca e rege de cupa,
ceea ce confirma ideea ca exista un pact intre el si diavol”. Alfons al XI-lea,
regele Castiliei, a dat un edict in 1332, prin care interzicea cavalerilor sa
atinga cartile de joc. Intr-o ordonanta din 1398 a sefului politiei Parisului
se arata ca multi meseriasi si cetateni isi paraseau locul de munca si
familiile, in timpul zilelor lucratoare, pentru a merge sa joace carti, iar
dupa ce isi pierdeau banii si toata agoniseala se apucau de furat si de
tilharit, si de aceea el cerea in 1398 „sa se interzica persoanelor de o
asemenea conditie sa joace in zilele lucratoare, altfel fiind pedepsiti cu
inchisoare sau amenda, din care un sfert va reveni denuntatorului”. Si in
Italia jocul de carti a fost interzis la inceput, fiind permis numai in zilele
nelucratoare si numai in anumite locuri, iar pe 23 mai 1376, autoritatile din
Florenta, printr-un decret, interziceau total jocul de carti. Se pare ca in
Germania au aparut pentru prima data cartile de joc numerotate, si se numeau
„Landsknecht” in Franta ele purtau numele de „Piquet”, iar in Spania, unde
cartile de joc parodiau turnirurile feudale, li se spuneau „Hombre”.
Semnele cartilor de joc
De la inceput, cartile de joc au
avut patru culori si patru semne: inima, frunza, ghinda si clopotel. Aceste
semne au fost schimbate de francezi, care au introdus trefla, cupa, caro si
pica, folosite si azi, iar la figuri, spaniolii au adaugat, pe linga regi si
valeti, cavalerii. Pina in secolul al XVII-lea, numele figurilor se deosebeau
de la tara la tara si chiar de la o epoca la alta. Timp de un secol, au fost
acceptate urmatoarele nume pentru cei 4 regi: David, Cezar, Alexandru Macedon
si Carol cel Mare; pentru valeti: Hector, Lahire, d’Ogier si Lancelot, ultimii
doi fiind camarazi ai regelui Arthur, cavaleri ai Mesei Rotunde; iar pentru
regine: Pallas, Argine, Rachel si Judith. Pe cartile de joc au mai aparut, de-a
lungul timpului, Minerva, Hannibal, Solon, Platon, Cato, dar si Victor Hugo,
Papa Pius al X-lea, tarina Alexandra si cancelarul german Bismarck. O adevarata
istorie si literatura ilustrate, tinind cont ca a existat un set de carti de
joc cu chipurile personajelor din romanul „Cei trei muschetari” de Al.
Dumas-tatal, in care Aramis si Anna de Austria erau cupa, Athos si Lady de
Winter – trefla, d’Artagnan si Constance Bonacieux – pica, iar Portos si ducesa
de Chevreuse – caro.
In timpul Revolutiei Franceze din
1789, numele, ca si figurile de pe cartile de joc, au fost schimbate in
spiritul ideilor epocii: „geniul razboiului”, „geniul pacii”, „geniul
comertului”, „geniul casatoriei”. Napoleon Bonaparte a incercat – fara a reusi
– sa schimbe figurile si numele cartilor de joc. El l-a insarcinat pe pictorul
Curtii, Jacques Louis David, sa picteze alte carti de joc, noile picturi
proslavind, bineinteles, conducerea napoleoniana.
Dupa introducerea, intre anii 1420
si 1430, a gravurii in lemn, cartile de joc s-au ieftinit, asa incat, in scurt
timp, a luat nastere o adevarata industrie a fabricarii lor, al carei monopol
l-a detinut, mult timp, orasul Ulm, din Germania.
Ghicitul in cartile de joc
La inceput, cartile de joc s-au
folosit indeosebi in demonstratii de prestidigitatie si abia mai tirziu au
inceput sa fie utilizate si in arta divinitatii, cand in ele s-au vazut fel de
fel de lucruri, de la istorie si cultul astrelor pana la vrajitorie. Unii
invatati din Evul Mediu au vazut in cartile de joc intreaga alchimie, iar
cabalistii au pretins ca recunosc in ele spiritele celor patru elemente: caroul
– reprezinta salamandrele; cupa – silfii; trefla – ondinele; pica – gnomii.
Cartomancia (cartomantia) sau ghicitul in carti este se pare mult mai veche
decat cartile de joc, arta ghicitului avandu-si originea intr-un joc cu bete
practicat de un celebru grec, Alpha, exilat in Spania, procedeu de la care s-a
trecut la tablite pictate si de aici la cartile de joc cu imagini. Folosirea
cartilor de joc pentru ghicit a inceput abia spre mijlocul secolului al
XVI-lea.
Cea mai veche marturie documentara despre ghicitul in carti dateaza din 1534 si apartine scriitorului si umanistului François Rabelais, care vorbeste despre un procedeu de ghicit in carti pe care il numea „tareau”. Aceasta denumire provine de la italianul „tarocchi” – Italia, dupa unii cercetatori, fiind patria ghicitului in carti. Intr-un dictionar italian-francez de la jumatatea secolului al XVII-lea cuvintul „tareau” apare scris „tarot” si este intrebuintat in mod frecvent la plural. Termenul italian „tarocchi” ar putea veni de la cuvintul „taroccare”, semnificind a striga, a dracui, sau din prelucrarea unui termen antic provenit din Orient, de la indieni, chinezi sau egipteni, popoare la care existau in antichitate procedee de ghicire a viitorului prin folosirea unor placute din piatra sau din foi de pluta, acoperite cu desene cu figuri si semne, grupate cite patru, procedee care nu le erau straine nici arabilor si nici triburilor germanice.
Inventatorul ghicitului in cartile de joc
Inventatorul cartomantiei a fost
Jean François Alliette, alias Etteilla (1738-1781), dupa cum aflam din cartea
lui Alexandrian „Istoria filosofiei oculte„. Etteilla a publicat in 1770
lucrarea „Etteilla, sau mijlocul de a te recrea cu un joc de carti„, din
care rezulta ca la acea vreme erau multi ghicitori in carti, dar nu exista inca
un teoretician care sa sistematizeze procedeele acestei arte oculte. Prin
lucrarea publicata, Etteilla se considera fondatorul bazelor teoretice ale
acestei arte divinatorii. Etteilla si-a insusit teoria lansata de pastorul
protestator Court de Gébelin, care sustinea ca tarotul ar contine fragmente din
„Cartea lui Thor”, a egiptenilor, folosita de preotii din valea Nilului in
divinatie.
O alta carte destinata ghicitului
in carti este cea publicata de Albert d’Alby la Paris, in 1802, intitulata „Ghicitul
perfect sau noul mod de a da in carti, cu ajutorul caruia fiecare isi poate
face horoscopul!„. Cartea, care are 91 de pagini si este dedicata sexului
frumos, trebuia sa apara din 1788, dar a fost oprita de cenzura. Autorul
foloseste 20 de carti de joc dispuse cate cinci, una in mijloc, si cate una de
fiecare parte, sub forma unei cruci. Cartea de sus inseamna ce se va intampla
in viitorul apropiat, cea din dreapta viitorul mai indepartat, cartea de jos
trecutul, iar cea din stinga piedicile care stau in cale. In functie de aceste
pozitii si tinind cont ca fiecare carte, figura si culoare are o anumita
semnificatie, se ghiceste viitorul sau se intocmeste horoscopul.
Iata citeva exemple: regele de
pica semnifica un om al legii cu care veti avea unele probleme, daca e
rasturnat inseamna ca veti pierde un proces, dama de pica reprezinta o vaduva
ce incearca sa va produca o neplacere, regele de trefla este un om corect, care
va va ajuta intr-o problema etc. Plecind de la aceste legaturi intamplatoare, e
clar ca nu trebuie sa puneti prea mare pret pe ce va spune ghicitoarea!
Tarotul
Tarotii din Evul Mediu erau niste
cartonase de forma dreptunghiulara, asemanatoare cu cartile de joc, avand
imprimate figuri colorate. Dupa parerea unora, ghicitul in cartile de tarot a
fost raspindit de tiganii nomazi, desi altii atribuiau aceasta practica
magicienilor – calatori de origine italiana, care cutreierau Europa in lung si
in lat. Ghicitul se facea prin „citirea cartilor”, adica prin interpretarea
pozitiilor acestora, a culorilor si a desenelor alegorice, carora li se dadeau
anumite semnificatii.
Cel mai vechi sistem de ghicit in
cartile de tarot este cunoscut sub numele de „Oracolul femeilor” sau „Marele
joc” si se practica folosind 78 de cartonase imprimate in mai multe culori prin
procedeul de cromolitografiere. Cartile de tarot se impart in doua, un numar de
56 apartin „Arcanelor minore” si 22 fac parte din „Arcanele majore”. „Arcanele
minore” cuprind patru serii: Bastoane, Cupe si Dinari a cite 14 carti fiecare:
Riga, Dama, Cavaler, Valet si 10 carti de la as la decar. La cartile obisnuite
de joc, Cavalerul a disparut, Bastoanele s-au transformat in carouri, Cupele in
inimi, Spadele in pici, iar Dinarii in trefle. Despre aceste patru serii se
spune ca simbolizeaza cele patru componente fundamentale ale vietii: focul,
apa, aerul si pamintul. Orice cartonas, numit tarot, este interpretat in
functie de locul si pozitia pe care o are fata de celelalte carti (taroti).
Desenele de pe cartile de tarot
urmeaza o anumita ordine inspirata din diferite parti, capitole si paragrafe
din Biblie, ilustrind „Facerea”, „Haosul”, „Lumina”, „Planetele”, „Cerul”,
„Omul si animalele”. Alte scene de pe cartile de tarot reprezinta „Raiul”, „Eva
muscand din frunctul oprit”, „Judecata de apoi”, „Sosirea Mesiei”, pe Dumnezeu,
pe Diavol etc., toate aceste scene, fiind de inspiratie biblica, stau alaturi
de semne heraldice si de imagini grafice care amintesc aspecte ale sistemului
social feudal. Tarotul ramane un joc ezoteric, care ne farmeca si astazi,
incitand imaginatia noastra sa creeze timpuri si taramuri fabuloase, pe care le
populam cu personajele de pe aceste carti de joc.”
Sursa: https://www.almeea.ro/cartile-de-joc-si-ghicitul-viitorului/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)