Oglinzile Sufletului: Ploaia torentiala si resetarea... muscatelor

Sa incep prin a va povesti despre ploaia torentiala din urma cu doua zile, de sambata 11 iunie.

Ne bausem cafeaua de dimineata si am iesit la plimbare, luandu-ne si umbrela cu noi, ca de obicei in ultimele zile, avand in vedere norii care acopereau cerul ca o cortina alb-laptoasa si cetoasa.

Noua ne place sa ne plimbam si pe ploaie, nu-i o problema, doar sa fim pregatiti pentru asta, adica sa avem umbrela, hainele si incaltamintea potrivite, care sa ne protejeze de umezeala si frig.

Si, pentru ca era placut afara, destul de cald si cu un aer fresh, ca dupa ploaie (plouase deja peste noapte), ne-am hotarat sa trecem dincolo de calea ferata si sa ne plimbam inspre padurea dinspre partiile de schi.

Dar, nici bine n-am ajuns noi sa trecem peste traversele de calea ferata, ca a si inceput sa ploua marunt, mocaneste. Ok, ne-am deschis umbrela si ne-am continuat drumul.

Mai aveam putin si ieseam in soseaua de dincolo de zona feroviara cand parca s-au rupt norii deasupra noastra, iar potopul care s-a pornit brusc ne-a obligat sa ne oprim din mers si sa ne adapostim sub brazii inalti de pe marginea scarilor de piatra care urcau terasamentul.

Ne-am gandit ca n-o sa dureze si chiar era placut acolo, cum stateam noi pe loc, sub umbrela, la adapostul crengilor mari si dese ale brazilor, care aproape ca formau un acoperis deasupra noastra.

Si, pentru mi s-a parut atat de placut si de romantic, dar si pentru ca atunci am avut telefonul la mine, m-am apucat sa fotografiez ploaia si chiar am filmat vreo doua minute din ploaia aceea cuminte si reconfortanta.

Doar ca deodata, in timp ce filmam, s-a pornit potopul potopurilor! Soseaua s-a umplu pur si simplu de un suvoi naprasnic de apa care se scurgea la vale, rostogoling cu ea, in vartejuri clocotitoare, pietre, pamant, noroi, crengi, frunze, tot ce maturase in drumul ei.

Ultima poza arata cum s-a umplut soseaua de apa, pana la nivelul bordurilor. Am facut si un scurt filmulet, dupa care am inchis telefonul, caci devenise foarte disconfortabil. Ploaia ne batea din toate partile, iar umbrela nu ne mai era de prea mare folos.

Eram deja uzi fleasca de jur imprejur, ploaia trecuse prin materialul jachetelor cu care eram imbracati, prin pantaloni, si ne intrase si in incaltaminte.... ce mai, eram ca dupa un dus rece, vijelios, in acompaniament de tunete si fulgere, de vant puternic de furtuna, si nici nu stiam cat avea sa mai dureze.

Dupa ce s-a mai potolit, am iesit de sub acoperisul de crengi de brad, am urcat scarile pana am iesit in sosea, si ne-am mai adapostit o vreme la intrarea unui bloc.

Cand am ajuns la DN1, pe care trebuia sa-l traversam inspre casa, ne-a iesit in cale efectiv un fluviu de apa! Nu ne doream decat sa ajungem cat mai repede acasa, indiferent cum, asa ca am trecut de-a dreptul prin el, adidasii nostri fiind oricum ca niste barcute inecate. :)))

Niciodata nu am ajuns acasa atat de uzi de la ploaie ca in urma cu doua zile! Pana la piele, ad-literam!

Iar umbrela mai mult ne-a incurcat decat ne-a protejat, in conditiile respective, caci apa se scurgea de pe ea direct pe spatele nostru, ca dintr-un dus, trecandu-ne prin haine si scurgandu-se in jos, pana la picioare. Asa ceva......!!!!

De-acum inainte vom iesi la plimbare numai cu umbrela cealalta, pentru uriasi. Cred ca are un diametru de vreo 2 m, deci nu cred ca ne vom mai uda sub ea. Poate doar vantul sa ne ia pe sus, dar, de udat, nici vorba! :)))

A fost palpitant, aventuros, dar, totusi, parca nu ne-am dori sa repetam aventura asta. :)

Acum sa trecem la urmatorul subiect de pe ordinea de zi, respectiv, resetarea muscatelor.

Am facut acum, la mijlocul lui iunie, ce nu m-am indurat sa fac atunci, in aprilie, cand s-a incheiat sezonul hibernal pentru ele si s-au pus pe inflorit masiv. Le-am tuns!

Atunci, in aprilie, erau pline de flori mari, frumoase, globulare, cum erau si acum, de altfel, si nu m-am indurat atunci sa le fasonez, ca sa se dezvolte frumos, bogat, rotund.

Asa ca i-au crescut niste lujeri luuuungi si golasi, fara frunze, care aveau in varfuri chiar si cate doua tije cu inflorescente.

Am sperat ca se vor umple cu frunze treptat. N-au facut-o. Cum ii dadea cate un lastar nou cu doua frunzulite, cum facea si tija cu boboci de flori, iar frunzele ramaneau mici si anemice.

Asa ca m-am hotarat acum sa le tund si sa sper ca se vor dezvolta cat de cat mai rotund si mai bogat de acum inainte.

Toate varfurile fara flori le-am rupt si le-am infipt direct in pamant, in jardinierele de la geamul de la bucatarie, printre ceilalti pui care erau acolo de o luna si care prinsesera deja radacini. Tijele cu flori le-am rupt si le-am pus intr-un pahar pe masa din bucatarie. Cat vor tine, asta e.

Acum, ghivecele suspendate sunt cam golase, cu cateva cioturi de tulpini si cu cateva frunzulite. Sa vedem ce urmeaza, investesc mari sperante in revigorarea lor, asa ca nu-mi pare rau decat ca nu am facut asta cand trebuia, in aprilie.

Dar niciodata nu-i prea tarziu. Cu rabdare, grija si atentie se poate recupera din mers timpul pierdut. Invatam din experienta asta, iar anul viitor vom demara resetarea aceasta a muscatelor mai devreme, ca sa aiba timp sa-si dezvolte frunzisul inainte de a se porni inflorirea abundenta.

Trebuie sa recunosc ca eu prefer mult mai mult florile care au un foliaj frumos, verde abundent, cu frunze multe, sanatoase, decorative, decat pe cele care mai degraba infloresc, dar aspectul frunzelor lor lasa de dorit.

Poate tocmai de aceea sunt atat de incantata de ferigi!