miercuri, 1 iunie 2022

De 1 iunie, puii verzi au vrut sa vina la noi

 


De cand ne-am mutat aici, la munte, la Predeal, am o preocupare majora-majora.

Bine, recunosc, la mine toate preocuparile sunt majore-majore. Nici nu se poate altfel, avand in vedere dictonul meu calauzitor, "totul sau nimic".

Mbuuun...... Vreti sa stiti, probabil, care este preocuparea aceea majora-majora despre care o sa va vorbesc azi. 

Ei bine, este vorba despre..... despre.... flori! :)))

Am tras o concluzie foarte importanta odata cu toate mutarile noastre de colo-colo prin tara, Bucuresti-Ardeal, Ardeal-Bucuresti, Bucuresti-Predeal: ca nu toate florile carora le merge foarte bine intr-un loc se vor simti la fel de foarte bine daca sunt mutate in alt loc. 

Florile luate din Bucuresti au fost extrem de nemultumite de mutarea lor in Ardeal, iar acum, am constatat ca unele sunt nemultumite si de mutarea lor la munte.

Asa ca am decis sa nu ma mai stresez cu cele care nu (ma) vor. Degeaba le-as spune eu, precum Voda Alexandru Lapusneanu, "daca voi nu ma vreti, eu va vreau".  

Le voi lasa sa faca ce vor ele, sa se simta cum vor ele, daca vor sa fie depresive n-au decat, insa eu ma voi orienta de acum inainte catre acele plante care ma vor din proprie initiativa si sunt deja aclimatizate la munte.

Va mai amintiti, probabil, de multele flori de camp/flori de munte culese de mine anul trecut? Buruienile, da! :)))

Ei bine, acelea au fost flori de tinut in apa, in vaza. Erau flori salvate de coasa harnica a muncitorilor de la primarie, care curata gazonul peste tot, fara nici o mila de frumoasele... buruieni inflorite. 

De data asta m-am gandit sa ma orientez si catre "buruienile" cu radacina, care pot trai bine-merci in balconul nostru, indiferent de vreme, de anotimp, de soare sau furtuna, de ploaie sau vreme buna.

Asa a ajuns la noi feriga aceea uriasa din padure in vara trecuta, care anul acesta a explodat in frunze minunat de mari si de frumoase, si care formeaza acum o tufa cu un diametru de aproape un metru, incat abia trecem pe langa ea in balcon.

Aceasta introducere in subiect fiind facuta, sa trecem la continutul concret al povestii.

Zilele trecute, cum ne plimbam noi asa, prin Predeal, si cum eram eu cu ochii in toate partile dupa buruieni estetice, numai bune de smuls cu radacina si de plantat in ghiveci, in balcon, imi cade privirea pe o tufa de.... iarba alba!

Era alba de la stralucirea soarelui, dar si de la foarte multul alb de pe frunze, caci era un soi de variegata. Mi-a placut atat de mult cum stralucea tufa aia alba acolo, in mijlocul gazonului, care era inca plin cu papadii la vremea aia, necosit, adica, incat am luat un snop din ea, asa cum s-a nimerit, unele cu radacina, altele fara, si le-am dus acasa.







Cateva zile le-am tinut intr-o vaza cu apa, pe toate. Le spalasem radacinile de pamant si le-am pus asa in apa, ca sa vad cum se comporta in interior, daca se adapteaza. S-au adaptat!

Cele fara radacina, au facut radacini. Cele cu radacina si-au continuat dezvoltarea, inaltandu-se cu vreo jumatate de metru, de ma intrebam unde vor sa ajunga, pe Marte?

Apoi, dupa alte cateva zile, dupa ce am pescuit de afara un pumn de pietris marunt, am facut un aranjament intr-un ghiveci mai mic, singurul pe care l-am avut, de fapt, si l-am pus in balcon. 

Am vrut sa vad daca este o planta sensibila la schimbari sau daca se adapteaza si in noua situatie, in pamant. S-au adaptat si de data asta!







Azi, plimbandu-ne din nou prin locul de unde le-am luat, am constatat ca gazonul fusese tuns intre timp, dar tufa aceea de iarba alba fusese crutata de motocoasa. 

Pesemne ca, fiind atat de compacta, de mare si de frumoasa, i-au impresionat pana si pe muncitoriii de la spatii verzi si au lasat-o asa.

Mai sunt astfel de tufe crescute salbatic prin Predeal, mai ales prin zona sinelor de cale ferata, insa acolo sunt taiate. 

Sau am mai vazut prin spatiile verzi ale blocurilor. Nici acolo n-o lasa oamenii sa creasca. Chiar m-a mirat ca tufa asta, din care eu am smuls un snop, a fost lasata. 










Azi, de 1 iunie, am luat in interior, in bucatarie, ghiveciul cu iarba alba. Vreau sa vad cum se adapteaza si in interior.  

Este atat de decorativa! 

Are frunzele lungi, ca niste sabii, in alb si verde, iar din radacini par a iesi alte frunze noi. 

Daca a rezistat ea tuturor intemperiilor de afara, din coasta muntelui, sper ca se va adapta perfect si in balconul nostru, acolo unde am de gand sa o mut definitiv, pentru a infrumuseta cu varietatea ei decorul "gradinii" noastre suspendate pe timp hibernal, atunci cand bagam inauntru majoritatea florilor.

Am gasit-o pe internet, vanduta ca "iarba ornamentala carex - morrovii goldband, cu stufarisuri mici, dese si intinse, culoare verde-galben" la 39 de lei. :)))))  

In Predeal este considerata de majoritatea oamenilor ca fiind o buruiana si taiata. 















Tot azi, la intoarcerea noastra din plimbare, mi s-a oprit privirea pe un bradut ornamental pitic extraordinar de frumos.  Am luat din el trei crengute mici, cat un deget fiecare.

Poate vor face radacini. Sper! Tot pentru balcon.

Le-am plantat direct in pamant si ii voi tine sub observatie zilnic, ii voi pulveriza frunzele cu apa si voi vedea ce se intampla. 

Din crengutele astea nu prea se intelege mare lucru, dar, vazut in ansamblu, bradutul pitic avea un foliaj foarte interesant, fin, delicat, filigranat, desi, de aproape, pare brad obisnuit, cu ace de brad obisnuite. 

Ei bine, nu e. Este diferit. :)))

Acum mai am doar o nelamurire: oare in cat timp o creste el de 30 de cm, cat avea bradutul matur, din care am luat puiutii astia? Un an? Zece? O suta? In mileniul asta oare? :))))

Nu conteaza, noi avem tot timpul din lume!

La multi ani, copii, pui si alte libelule! :))))

























01.06.2022

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)