Sa va mai povestesc ceva ca din filme.
Luni am fost nevoiti sa interactionam cu o institutie angrenata in sistemele birocratice ale statului. In mod specific cu una.
Aveam programare de la 15;30, dar, ca sa nu intarziem, caci, se stie, nu e bine sa intarzii cand lucrezi cu statul, am plecat din timp de acasa si am ajuns mai devreme cu 45 de minute. Adrian zice "Hai sa ne mai plimbam un pic pana se face ora programarii." Eu insist sa intram. Experienta mi-a aratat in foarte multe ocazii ca, uneori, daca ai venit mai devreme ai sansa sa si rezolvi mai devreme.
Intram. La receptie nimeni, in sala de asteptare nimeni. Din spatele unui pupitru inalt apare un cap de domnisoara cu niste casti pe urechi, care ne intreaba robotic, precum telefonistelele, pe vremuri, ce dorim. Ii spunem ca avem programare pentru 15:30, dar ca am ajuns mai devreme si am vrut sa identificam locatia, biroul, in fine, datele problemei.
Ne cere buletinele, face copii xerox, ne da fiecaruia dintre noi cate un set de formulare si cate un pix si ne invita pe scaune, langa biroul ei, sa le completam. In cel mult cinci minute le terminam de completat si i le returnam pentru inregistrare. Ne spune ca trebuie sa-i asteptam pe domnii si doamnele x, y, z, w, q de la cele 5 birouri unde aveam sa intram pe rand pana la final, dar ca nu vor veni inainte de ora programarii si ca trebuie sa asteptam. Ok, ne hotaram sa asteptam.
Dupa cateva minute suna interfonul, semn ca mai venea cineva. I se raspunde, omul intra, este intrebat ce doreste, omul spune ca are programare la ora 15:30, i se cere buletinul, iar procedura cu formularele, cea prin care trecusem si noi, este repetata cu noul venit, apoi ia si ei loc pe scanun pentru completare.
Intre timp suna din nou interfonul, din nou intra cineva, din nou este intrebat, vine raspusul cum ca are o programare tot la ora 15:30, i se dau formulare si este poftit pe scaun. Nici nu se incheie procedura cu acest nou sosit ca suna iar interfonul si intra cineva care, desigur, avea programare tot la 15:30. Incep intrebarile si miscarile cunoscute. Noi deja ne uitam unul la altul contrariati.
In urmatoarele zece minute toate scaunele din sala de asteptare, vreo 10, sunt ocupate de oamenii sositi pe rand, toti programati pentru ora 15:30. Iar fluxul de noi veniti continua. Interfonul suna si el continuu, aproape din minut in minut, iar pe usa intra rand pe rand cate unul, cate doi, fiecare precizand foarte clar ca este programat la ora 15:30.
La un moment dat domnisoara de la ghiseu este coplesita de responsabilitatile pe care trebuie sa le rezolve concomitent: raspuns la telefon pentru noi programari, raspuns la interfon, preluat noii veniti, luat buletine, facut copii xerox, dat formulare, verificat formulare, inregistrat, incasat sume (am uitat de sume, da!) si repartizat pe la birouri. Asa ca mai apare o doamna in ajutor. Eleganta, mult mai calma, cu un aer mai controlat, mai superior, poate vreo sefa sau o colega de pe un post mai inalt. O lasa pe domnisoara sa se ocupe doar de telefoane, interfon, inregistrari si sume, iar ea ii preia pe noii veniti, le pune intrebari, le cere buletinul, le da formulare si pixuri, ii invita sa scrie la pupitru, in picioare, caci pe scaune nu mai sunt locuri libere, si ii ajuta la completare. Se aglomereaza treptat.
Toti cei care au terminat de completat formularele le-au predat, asa ca sunt invitati sa astepte.
Interfonul suna din ce in ce mai des, oamenii intra in suvoi, se formeaza un rand in fata pupitrului de la receptie, iar in ajutorul celor doua doamne care se ocupau de noii sositi mai apare o domnisoara care se strecoara cu greu printre cei adunati in incinta. Intrebari, buletine, formulare, pixuri, scris pe pupitru si scris pe pereti. Pe langa cei zece care asteptam pe scaune, mai asteapta in picioare inca pe atatia. Sala de asteptare este deja plina. Dar afluxul de noi sositi nu conteneste. Randul continua mult dincolo de usa, inspre hol. Unde vor intra toti? - ne intrebam noi doi din priviri. Pare ireal.
Atmosfera este vibranta, dar inca in control. Un zumzet continuu si un freamat de maini, de formulare si pixuri coloreaza adunatura aceea de oameni preocupati. Fiecaruia i s-a spus ce sa faca, fiecare stie ce are de facut. Se vorbeste mult, noii sositi pun intrebari, doamnele cer buletine, verifica formulare, preiau hartiile, corecteaza, trec de la unul la alul, raspund la intrebari, distribuie dosarele catre cele cinci birouri si dau indicatii fiecaruia, care si unde sa astepte. Toti sunt programati pentru 15:30, dar pare ca nimeni n-a observat asta in afara de noi doi.
La un moment dat agitatia creste si intelegem ca au venit doamnele si domnii x, y, z, w si q, respectiv, cei pe care ii asteptam sa-si ocupe locurile din cele 5 birouri unde aveam treaba si in care urma sa intram. Se declanseaza un soi de haos suprarealist, care, in mod ciudat, avea un oarecare sens.
Oamenii incep sa migreze de la un birou la altul, intra cu formularele, ies cu ele semnate, doamnele de la ghiseu le verifica, ii duc catre un alt birou, se intra numai daca sunt strigati, nimeni nu se panicheaza ca i s-ar lua randul, ca i-ar trece cineva inainte, nimeni nu protesteaza si, desi nimeni nu intelege cum functioneaza lucrurile, nimeni nu stie care este regula si cine urmeaza, lucrurile par a fi tinute sub control.
Sala de asteptare este ca un musuroi de furnici, oamenii vorbesc intre ei, este o aglomeratie de nedescris, abia ai loc sa treci printre oameni in migratia de la un birou la altul, dar lucratoarele exercita asupra tuturor un fel de influenta calmanta, ca un sedativ. In fata fiecarui birou se sta in asteptare, nimeni nu intra, nimeni nu se imbulzeste, insa toti se calca pe picioare, din lipsa de spatiu si din suprapopulare.
Pare in continuare un film suprarealist. Zumzetul se amplifica, in incapere nu mai este aer, abia astepti sa intri in unul din birouri, cel la care ti-a venit randul, macar inauntru stii ca e liber, ca este aer si ca nu te calca nimeni pe pantofi. Cand iesi nu stii ce urmeaza, una din doamne te preia, iti verifica hartiile si te duce in fata altui birou dupa un algoritm numai de ea stiut. Oamenii care asteapta deja acolo par hipnotizati, nimeni nu comenteaza si nimeni nu contesta sistemul.
In cele din urma, dupa o o ora si jumatate de plimbat dintr-un birou in altul prin aglomeratia aceea absurda, reusim sa obtinem cele 5 semnaturi. Evrika! Am iesit. Venisem primii, dar nu stim daca am si terminat primii. Insa dupa noi curgea mai departe potopul....
PS 1 - Poza este de pe net, nu este facuta in locatia despre care am povestit. Acolo nu erau ghisee, ci birouri. Iar sala de asteptare era extrem de mica pentru cati oameni s-au adunat deodata in ea, cam 4/4, vreo 16 mp. Cred ca, in cei 16 mp, s-au perindat peste 100 de persoane in acea ora si jumatate. Toti fusesera prograamati pentru 15:30.Un record notabil, zic eu. Fara nervi? fara cearta? fara imbulzeala? Curat record! :D In alte parti si in alte conditii cred ca se iesea de acolo cu ochii vineti, cu hainele rupte si cu niste injuraturi la purtator mai mare dragul. :D Acolo nici vorba de asa ceva. Totul in termenii cei mai politicosi. Doamne, nici acum nu-mi vine sa cred! :D
PS 2 - A fost o experienta "wow" si pentru noi. Ne-a surprins ca, in ciuda aglomeratiei, nimeni nu parea intrigat de nimic, nimeni nu protesta, nimeni nu incerca sa schimbe ceva sau sa conteste sistemul. Parea o stare de hipnoza, ca intr-u stup de albine, unde doar matca stie ce se intampla, iar albinele fac automat tot ce au de facut. Interesant este ca am iesit de acolo destul de zen. Eram ca atunci cand iesi din sala de cinema la finalul unui film. Pe de o parte esti sub influenta emotiilor filmului, pe de alta parte esti prins in aglomeratia aceea care se formeaza la iesire si nu te poti sustrage puhoiului de oameni care se indreapta spre usa. O combinatie hipnotica, oarecum.
PS 3 - Trebuie sa fim sinceri si sa recunoastem deschis ca ne-am jucat si noi doi putin cu energiile pe acolo, mai ales la momentul culminant, cand au aparut titularii celor 5 birouri si credeam ca urmeaza sa se declanseze haosul. Preventiv, ne-am jucat cu lumina aurie si cu lumina turqois atat in sala de asteptare, cat si fiecare birou in care am intrat pe rand. A fost cadoul nostru pentru toti cei prezenti acolo.
PS 4 - Noi preferam, de regula, sa nu ne amestecam prea mult in itele incurcate si aglomerate ale oamenilor din jur. Avem alte prioritati decat a face ordine in sistem. Insa chiar a fost o scena apoteotica. Iar cele trei lucratoare de la receptie chiar merita premiul Nobel pentru pace, atat de bine s-au descurcat in conditiile date. :D Le-am ajutat si noi cat am putut, cu instrumentele noastre specifice, insa este meritul lor pentru calmul, stapanirea de sine si modul echilibrat de a face fata situatiei. Sper ca nu sunt nevoite sa treaca prin asta in fiecare zi. :D
Luni am fost nevoiti sa interactionam cu o institutie angrenata in sistemele birocratice ale statului. In mod specific cu una.
Aveam programare de la 15;30, dar, ca sa nu intarziem, caci, se stie, nu e bine sa intarzii cand lucrezi cu statul, am plecat din timp de acasa si am ajuns mai devreme cu 45 de minute. Adrian zice "Hai sa ne mai plimbam un pic pana se face ora programarii." Eu insist sa intram. Experienta mi-a aratat in foarte multe ocazii ca, uneori, daca ai venit mai devreme ai sansa sa si rezolvi mai devreme.
Intram. La receptie nimeni, in sala de asteptare nimeni. Din spatele unui pupitru inalt apare un cap de domnisoara cu niste casti pe urechi, care ne intreaba robotic, precum telefonistelele, pe vremuri, ce dorim. Ii spunem ca avem programare pentru 15:30, dar ca am ajuns mai devreme si am vrut sa identificam locatia, biroul, in fine, datele problemei.
Ne cere buletinele, face copii xerox, ne da fiecaruia dintre noi cate un set de formulare si cate un pix si ne invita pe scaune, langa biroul ei, sa le completam. In cel mult cinci minute le terminam de completat si i le returnam pentru inregistrare. Ne spune ca trebuie sa-i asteptam pe domnii si doamnele x, y, z, w, q de la cele 5 birouri unde aveam sa intram pe rand pana la final, dar ca nu vor veni inainte de ora programarii si ca trebuie sa asteptam. Ok, ne hotaram sa asteptam.
Dupa cateva minute suna interfonul, semn ca mai venea cineva. I se raspunde, omul intra, este intrebat ce doreste, omul spune ca are programare la ora 15:30, i se cere buletinul, iar procedura cu formularele, cea prin care trecusem si noi, este repetata cu noul venit, apoi ia si ei loc pe scanun pentru completare.
Intre timp suna din nou interfonul, din nou intra cineva, din nou este intrebat, vine raspusul cum ca are o programare tot la ora 15:30, i se dau formulare si este poftit pe scaun. Nici nu se incheie procedura cu acest nou sosit ca suna iar interfonul si intra cineva care, desigur, avea programare tot la 15:30. Incep intrebarile si miscarile cunoscute. Noi deja ne uitam unul la altul contrariati.
In urmatoarele zece minute toate scaunele din sala de asteptare, vreo 10, sunt ocupate de oamenii sositi pe rand, toti programati pentru ora 15:30. Iar fluxul de noi veniti continua. Interfonul suna si el continuu, aproape din minut in minut, iar pe usa intra rand pe rand cate unul, cate doi, fiecare precizand foarte clar ca este programat la ora 15:30.
La un moment dat domnisoara de la ghiseu este coplesita de responsabilitatile pe care trebuie sa le rezolve concomitent: raspuns la telefon pentru noi programari, raspuns la interfon, preluat noii veniti, luat buletine, facut copii xerox, dat formulare, verificat formulare, inregistrat, incasat sume (am uitat de sume, da!) si repartizat pe la birouri. Asa ca mai apare o doamna in ajutor. Eleganta, mult mai calma, cu un aer mai controlat, mai superior, poate vreo sefa sau o colega de pe un post mai inalt. O lasa pe domnisoara sa se ocupe doar de telefoane, interfon, inregistrari si sume, iar ea ii preia pe noii veniti, le pune intrebari, le cere buletinul, le da formulare si pixuri, ii invita sa scrie la pupitru, in picioare, caci pe scaune nu mai sunt locuri libere, si ii ajuta la completare. Se aglomereaza treptat.
Toti cei care au terminat de completat formularele le-au predat, asa ca sunt invitati sa astepte.
Interfonul suna din ce in ce mai des, oamenii intra in suvoi, se formeaza un rand in fata pupitrului de la receptie, iar in ajutorul celor doua doamne care se ocupau de noii sositi mai apare o domnisoara care se strecoara cu greu printre cei adunati in incinta. Intrebari, buletine, formulare, pixuri, scris pe pupitru si scris pe pereti. Pe langa cei zece care asteptam pe scaune, mai asteapta in picioare inca pe atatia. Sala de asteptare este deja plina. Dar afluxul de noi sositi nu conteneste. Randul continua mult dincolo de usa, inspre hol. Unde vor intra toti? - ne intrebam noi doi din priviri. Pare ireal.
Atmosfera este vibranta, dar inca in control. Un zumzet continuu si un freamat de maini, de formulare si pixuri coloreaza adunatura aceea de oameni preocupati. Fiecaruia i s-a spus ce sa faca, fiecare stie ce are de facut. Se vorbeste mult, noii sositi pun intrebari, doamnele cer buletine, verifica formulare, preiau hartiile, corecteaza, trec de la unul la alul, raspund la intrebari, distribuie dosarele catre cele cinci birouri si dau indicatii fiecaruia, care si unde sa astepte. Toti sunt programati pentru 15:30, dar pare ca nimeni n-a observat asta in afara de noi doi.
La un moment dat agitatia creste si intelegem ca au venit doamnele si domnii x, y, z, w si q, respectiv, cei pe care ii asteptam sa-si ocupe locurile din cele 5 birouri unde aveam treaba si in care urma sa intram. Se declanseaza un soi de haos suprarealist, care, in mod ciudat, avea un oarecare sens.
Oamenii incep sa migreze de la un birou la altul, intra cu formularele, ies cu ele semnate, doamnele de la ghiseu le verifica, ii duc catre un alt birou, se intra numai daca sunt strigati, nimeni nu se panicheaza ca i s-ar lua randul, ca i-ar trece cineva inainte, nimeni nu protesteaza si, desi nimeni nu intelege cum functioneaza lucrurile, nimeni nu stie care este regula si cine urmeaza, lucrurile par a fi tinute sub control.
Sala de asteptare este ca un musuroi de furnici, oamenii vorbesc intre ei, este o aglomeratie de nedescris, abia ai loc sa treci printre oameni in migratia de la un birou la altul, dar lucratoarele exercita asupra tuturor un fel de influenta calmanta, ca un sedativ. In fata fiecarui birou se sta in asteptare, nimeni nu intra, nimeni nu se imbulzeste, insa toti se calca pe picioare, din lipsa de spatiu si din suprapopulare.
Pare in continuare un film suprarealist. Zumzetul se amplifica, in incapere nu mai este aer, abia astepti sa intri in unul din birouri, cel la care ti-a venit randul, macar inauntru stii ca e liber, ca este aer si ca nu te calca nimeni pe pantofi. Cand iesi nu stii ce urmeaza, una din doamne te preia, iti verifica hartiile si te duce in fata altui birou dupa un algoritm numai de ea stiut. Oamenii care asteapta deja acolo par hipnotizati, nimeni nu comenteaza si nimeni nu contesta sistemul.
In cele din urma, dupa o o ora si jumatate de plimbat dintr-un birou in altul prin aglomeratia aceea absurda, reusim sa obtinem cele 5 semnaturi. Evrika! Am iesit. Venisem primii, dar nu stim daca am si terminat primii. Insa dupa noi curgea mai departe potopul....
PS 1 - Poza este de pe net, nu este facuta in locatia despre care am povestit. Acolo nu erau ghisee, ci birouri. Iar sala de asteptare era extrem de mica pentru cati oameni s-au adunat deodata in ea, cam 4/4, vreo 16 mp. Cred ca, in cei 16 mp, s-au perindat peste 100 de persoane in acea ora si jumatate. Toti fusesera prograamati pentru 15:30.Un record notabil, zic eu. Fara nervi? fara cearta? fara imbulzeala? Curat record! :D In alte parti si in alte conditii cred ca se iesea de acolo cu ochii vineti, cu hainele rupte si cu niste injuraturi la purtator mai mare dragul. :D Acolo nici vorba de asa ceva. Totul in termenii cei mai politicosi. Doamne, nici acum nu-mi vine sa cred! :D
PS 2 - A fost o experienta "wow" si pentru noi. Ne-a surprins ca, in ciuda aglomeratiei, nimeni nu parea intrigat de nimic, nimeni nu protesta, nimeni nu incerca sa schimbe ceva sau sa conteste sistemul. Parea o stare de hipnoza, ca intr-u stup de albine, unde doar matca stie ce se intampla, iar albinele fac automat tot ce au de facut. Interesant este ca am iesit de acolo destul de zen. Eram ca atunci cand iesi din sala de cinema la finalul unui film. Pe de o parte esti sub influenta emotiilor filmului, pe de alta parte esti prins in aglomeratia aceea care se formeaza la iesire si nu te poti sustrage puhoiului de oameni care se indreapta spre usa. O combinatie hipnotica, oarecum.
PS 3 - Trebuie sa fim sinceri si sa recunoastem deschis ca ne-am jucat si noi doi putin cu energiile pe acolo, mai ales la momentul culminant, cand au aparut titularii celor 5 birouri si credeam ca urmeaza sa se declanseze haosul. Preventiv, ne-am jucat cu lumina aurie si cu lumina turqois atat in sala de asteptare, cat si fiecare birou in care am intrat pe rand. A fost cadoul nostru pentru toti cei prezenti acolo.
PS 4 - Noi preferam, de regula, sa nu ne amestecam prea mult in itele incurcate si aglomerate ale oamenilor din jur. Avem alte prioritati decat a face ordine in sistem. Insa chiar a fost o scena apoteotica. Iar cele trei lucratoare de la receptie chiar merita premiul Nobel pentru pace, atat de bine s-au descurcat in conditiile date. :D Le-am ajutat si noi cat am putut, cu instrumentele noastre specifice, insa este meritul lor pentru calmul, stapanirea de sine si modul echilibrat de a face fata situatiei. Sper ca nu sunt nevoite sa treaca prin asta in fiecare zi. :D
Din Bucuresti: 12.03.2019
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)