Muncim, ne jucam sau povestim?

De ieri, Mercur, cel mai bun prieten al meu dintre toate astrele, a intrat in zodia Gemenilor. La fix! Caci se cam simtea nevoia unei descatusari suplimentare, a unei libertati de miscare, de comunicare, de exprimare! Nu-i asa? Exact cum spune si un text hazliu descoperit pe facebook (autor: Alina Astro), “dupa tranzitul greoi si plin de conflicte din Berbec, dupa tranzitul serios si responsabil din Taur, odata intrat in Gemeni, Mercurul se elibereaza si se simte ca…nop, nu o sa zic ”Ca pestele-n apa”, ca nu merge. Hmmmm, ca "Vrabia care zice toata ziua cip-cirip" (mai multe detalii in insemnarea anterioara “Vrabiutele(Colibri) in Gemeni de vorba cu celelalte zodii”.

Deci, sa cip-ciripim, zic. 
Vreti sa stiti ce-am facut noi ieri? Sa va povestesc. Aveti timp? Hai, luati-va o cafeluta, un piscot, un biscuite, ceva bunut, ce vreti voi, poate o maslinuta, o aluna, un fursec, apoi asezati-va confortabil in fotoliu si cititi “Povesti din Gradina lui Dumnezeu”. Azi consemneza pentru voi Vrabiuta. De fapt, un Colibri under-cover.

Ne trezim devreme. Adrian pe la 8:00, eu dupa 9:00. Pentru ca 9:00 este mai devreme decat 10:00, inseamna, deci, pe cale de consecinta, ca m-am trezit si eu devreme, da?

Mic dejun si cafea. Pozele pe care le veti vedea sunt trucate. Adica regizate. Aranjate cu dichis. Pentru impresie artistica. Arata frumos, nu-i asa? Pentru curiosi voi spune si ce-i acolo: tartina cu humus (paine de secara, humus facut de mine, iar deasupra am decorat cu germeni de linte, o frunza de ceapa verde si rondele albe de ceapa verde), tartina cu pate de linte (pate-ul de linte v-am mai povestit cum il fac, cu masline verzi in el; deasupra am decorat cu germeni de fasole mung, o frunza de ceapa verde si rondele de ceapa verde). In completare avem frunze de salata, de varza kale, de spanac si de loboda. Cat cuprinde. Frunze la discretie! Si ceapa verde, de asemenea.

Adaugam, ca in fiecare dimineata, cate o cafea si o cacao. Si, desigur, avem si fructe la micul dejun. Dupa caz, ce se nimereste. Azi dimineata s-au nimerit capsune si niste caise. Singurele trei caise produse de puiutul nostru  plantat in urma cu doi ani.  De fapt, doar cele trei s-au copt si mai sunt inca doua in pom, necoapte. Stam cu ochii pe ele si le pazim non-stop. Am pus in jurul lor un glob de energie luminoasa, astfel incat, orice pasare pofticioasa si hotomana ar veni sa le fure, sa dea cu capul in globul luminos. Ha, ha, ha!!!! Va imaginati scena? Zbang!!! Da, am glumit. Dar cu panditul caiselor n-am glumit. Le urmarim  si, la momentul optim de coacere, ale noastre vor fi! Ca si cele trei de azi.

Dupa micul dejun urmeaza cea de-a doua cafea. Pentru mine. Caci, ca de obicei, prima nici nu stiu cand dispare. Parca o bea altcineva, nu eu. Asa ca o savurez pe a doua in timpul unei inspectii scurte printre conifere. Cresc spectaculos si sunt, probabil, singurele plante din curte (cu exceptia copacilor) care nu necesita nici o ingrijire si nici un efort de intretinere, de curatare de buruieni, de udare cu pretentii, de atentie speciala. In plus, sunt verzi tot anul. Ce ne mai putem dori in plus? Poate doar numai conifere in toata curtea. Cum nu prea mai este loc de altele (poate doar la ghiveci, pe ici-pe colo), le admiram pe cele pe care le avem. 

Apoi imi atrage atentia lavanda. Tufa a explodat in flori, de-a dreptul! Am tuns-o in primavara aproape pana jos, i-am lasat tije de doar 10-15 cm deasupra pamantului, de-am stat apoi cu inima cat un purice cu gandul ca s-ar putea sa nu mai dea frunze. Ajunsese cam batrana, cu tijele cam lemnificate si riscam sa nu mai infloreasca deloc daca o lasam asa, deci am riscat. Si bine am facut. Acum tufa este impresionanta si ca marime si ca inflorescenta. Florile sunt mult mai mari si mult mai mov fata de anii trecuti, iar din toate varfurile taiate vom avea tufe noi. Le-am infipt direct in pamant dupa ce le-am taiat si deja au dat semne ca s-au prins, lastarind frunzulite noi, proaspete.

Cum aveam destule de facut prin gradina, am lasat admiratul celorlalte flori pentru mai tarziu si ne-am echipat pentru gradinarit. Cred ca acum este momentul potrivit sa va aratam cei mai fashion papuci de gradina din cati am vazut pana acum. Dincolo de gluma, am decis ca modelul cel mai practic de papuci pentru gradinarit este cel neperforat in fata. Fara gauri. Absolut deloc. Inchisi complet in fata. Protejeaza mult mai bine sosetele si de praf, si de roua, si de ploaie, si chiar de noroi, daca este cazul. Cine a lucrat sau lucreaza in gradina stie ce inseamna sa ai o incaltaminte adecvata acestei activitati. Daca nu te simti bine, confortabil, in papucii de lucru (sau in alta incaltaminte, fiecare dupa preferinta), nu poti lucra, efectiv. 

Asa ca ne-am cumparat papuci noi, ultimul trend in materie de papuci de gradinarit, cu cristale Swarovski, garnisiti cu broderie manuala din matase japoneza si cu beculete care se aprind cand calci pe pamant. A! Si cu muzicuta de avertizare. Da, m-ati prins! Iar glumesc. 

Daca v-as fi vorbit acum din buricul Bucurestilor, m-as fi laudat cu cele doua-trei duzini de pantofi stiletto. Care mai de care, diferite forme si culori, texturi si materiale, stiluri si categorii, pentru strada sau birou, pentru intalniri romantice sau pentru teatru, pentru nunta sau pentru.... orice. Acum, vorbindu-va din inima Gradinii lui Dumnezeu, ma laud cu papucii nostri nemaipomeniti de gradinarit. Asa. Ca in fata unor cunoscatori, desigur.

 

Cum papucii trebuiau asortati cu un alt accesoriu trendy, am ales astazi din garderoba o foarfeca de gradina cu manere telescopice. Nu-i asa ca este frumoasa? Si ce manere galbene si telescopice are! Vreau sa tai o buruiana inalta? O tai cu foarfeca stransa. Vreau sa tai o buruiana mai pitica, dar afurisita? Trag de manere, se lungesc si nu ma mai aplec spre buruiana afurisita, ci o tai pur si simplu de la inaltimea mea princiara. Ei? Parca va simt deodata mai invidiosi. Si eu as fi in locul vostru cu ochii la o asa foarfeca! Mie mi-a cumparat-o Adrian. A spus ca parca se asorteaza mult mai bine foarfeca asta la tuns gazonul decat foarfeca mea de croitorie cu care ma chinuiam pana de curand, stand aplecata vreo cateva ore cu ochii si cu mainile in gazon, si din cauza careia ramaneam de fiecare data cu niste superbe dureri de spate cateva zile dupa aceea. Dureri, dureri, bine, dar gazon ca al nostru, tuns cu foarfeca de croitorie, nu mai avea nimeni!

Da, stiu, nu-mi mai amintiti. Da, ne-am luat trimer electric de tuns gazonul. Si, da, l-am folosit doar o singura data de atunci. Dar, cum numai Adrian il poate folosi si cum el numai de tuns gazonul n-a mai avut timp, eu n-am mai avut rabdare, gazonul nici atat, ca era hotarat sa creasca inalt cat China si sa faca smocuri inestetice si tije cu seminte, asa ca l-am luat cu binisorul si l-am retezat de cateva ori, cu rabdare si tenacitate, cu.... – exact! - foarfeca de croitorie. Da, da, radeti! Bine ca radeti voi! Acum sa rad si eu, ca imi permit. Cine are foarfeca de gradinarit cu manere telescopice? Cine, cine?  Sa mai indrazneasca gazonul asta sa mi se mai semeteasca vreodata inainte, ca-i arat eu lui foarfeca mea fancy!

Pana sa ma echipez eu cu toate accesoriile mele trendy, papuci fashion, foarfeca aia sofisticata, palaria si ochelarii de soare, mi-am dat seama ca Adrian era deja in gradina. O ultima privire in zare m-a convins ca se apropia si miezul zilei si, odata cu el, canicula. Pana si turma de oi a domnului Ion se intorcea la ora aia de pe deal, de la pascut, si se indrepta spre staul, la baut apa. Deja ma intrebam daca mai are rost sa mai merg in gradina avand in vedere canicula ce avea sa se resimta cat de repede.

Ok, mi-am zis, daca vine canicula ne intoarcem in casa. Macar sa apuc sa fac si eu niste poze in gradina daca nu mai avem timp sa si lucram ceva.

In drum spre gradina, trec prin sura si ascult atenta la zgomotele din dulapul verde, dormitorul pasaricilor (codrosul de munte) care si-au facut cuib si pui in el. N-am auzit nimic. Ma uit in sus, spre acoperis. Pasarile adulte agitate, tacaneau de zor, zburand de colo-colo. Cu cateva zile in urma facusem o poza cuibului si surprinsesem acolo o pasare infoiata, gri. Am crezut atunci ca e mama peste pui. Gresit. Era ditamai puiul! Umflat in pene gri, pufoase, gata de zbor. Stiam ca fusesera trei pui, le vazusem ciocurile deschise, cerand mancare, cand erau mai mici. In cele din urma ramasese doar unul, care se facuse cat Guliver in tara piticilor. Doar ca inca nu zburase, inca mai statea in cuib si astepta sa fie hranit. Ieri nu mai era acolo. In schimb, l-am zarit pe undeva pe sus, pe podiumul surii, unde noi mai depozitam diverse. Statea acolo si privea in sus dupa parintii lui. Cumva isi facuse curaj sa zboare din dulapul verde pana acolo, dar cam atat pana la ora la care l-am surprins eu cu aparatul foto in drumul meu spre gradina. Ca sa nu ma apuce pranzul tot pe drum, am lasat pasarile sa-si urmeze lectiile lor de zbor si eu am reusit in cele din urma sa ajung in gradina.

In gradina..... o splendoare de lumina! Cerul senin si albastru de deasupra ne imbia la joaca, nu la lucrat, asa ca.... ne-am jucat. Fiecare cum s-a simtit inspirat.

Mai intai le-am venit de hac unor buruieni malitioase, dornice de a se insinua printre randurile cultivate de noi. Nu c-ar fi prea multe. Randurile, ma refer. Anul acesta am redus la minim-minimorum agricultura de productie. Cam de anul trecut ne-am modificat un pic dieta si am renuntat, in primul rand, la salatele de vara cu otet aromat. Pe principiul: alimente cat mai alcaline, pe cat posibil, si cat mai putin acide. Asa ca am taiat de pe lista multe din verdeturile pe care le consumam numai in salate. Am renuntat si la legumele care ne instigau la o atitudine beligeranta, generand razboaie “care pe care” cu gandacii de Colorado, dar si la fasole, mai avand inca boabe destule ramase de anul trecut, vreo doua feluri. Si, oricum, fasole nu prea mancam. Chiar si acum mai avem in pivnita o multime de borcane in asteptare cu diverse. Castraveti in otet, dovlecei, bame, fasole verde, fasole alba, tarhon in otet, ardei iuti in otet, flori de soc si aromatice (leustean, oregano, lamaita, menta, cimbru) uscate, pastrate in borcane etanseizate. Am tot consumat din ele, am facut ciorbe, tocanite, am luat cu noi la Bucuresti si am daruit familiilor (a se citi “ne-am laudat”) si tot mai avem o jumatate de pivnita de borcane pline. Asa ca am zis stop.

In plus, avand in vedere caldura si seceta din aprilie, bine am facut. Multe au fost puse degeaba de sateni si n-au iesit. Noi, chiar si daca am avut apa din belsug in fantana si tot am avut ceva pierderi, adica n-a iesit chiar tot ce-am pus, dar, oricum, e mult mai bine decat in alte parti.

Rasadurile de rosii si castraveti le-am plantat mai tarziu, asa ca n-au suferit de sete, ploile din luna mai fiind mai mult decat binevenite. Ceapa verde si usturoiul au crescut foarte bine, salata, spanacul, varza kale, la fel, consumam din ele zi de zi de aproape doua luni, aromaticele sunt minunate, cu atat mai mult de cand am descoperit ce bune sunt in sosul pesto la tartinele de dimineata, iar parcelele acoperite cu mustar sunt o splendoare! Las deoparte faptul deloc neglijabil ca sunt extraordinar de fotogenice. Pamantul este perfect acoperit de lanul de mustar sub care a ramas umed si protejat, buruienile n-au mai iesit absolut deloc acolo, in curand va inflori si va arata ca intr-un tablou pictat cu galben-auriu, iar albinele vor navali la el cu nesat, fericite si grabite sa-si culeaga polenul pretios. Va dati seama? Ce miere de salcam, de padure sau altele? Miere de mustar! Unica. Din Gradina lui Dumnezeu! Sic!

Merii plantati de noi ne-au surprins anul acesta, fiind incarcati la refuz cu fructe, ca si piersicul de la intrarea in gradina. Uimitor! Speram sa nu se rupa crengile cu atatea fructe! Adrian i-a pus niste proptele si, probabil, si merii vor primi acelasi tratament. Dupa ce se vor coace va vom povesti. Daaa, sigur ca va povestim, doar n-o sa tinem secret numai pentru noi! Ne-am laudat noi azi cu cele trei caise glorioase si n-o sa ne laudam curand cu mai multe cosuri de mere si de piersici? Pe bune? Hai sa nu exageram. Ati vazut, v-am povestit tot pana acum. Pana si de gandacii aia negri, mari si urati, cu antene, v-am spus!  Nu ma mai tachinati cu chestii din astea, da?

Si ne-am jucat prin gradina cateva ore cum ne-a placut. Care cu sapa, care cu grebla, care cu foarfeca aia fitoasa, cu manere telescopice, asa cum v-am zis. Unii s-au mai jucat si cu aparatul foto. Nu spunem cine.

Ora pranzului isi cerea drepturile, asa ca ne-am retras spre casa pentru a pregati masa de pranz. Nu inainte de a mai culege un brat de frunze de toate marimile, formele si culorile. Cum salata a inceput sa se inalte vertiginos pe tije de peste un metru si se pregateste de inflorire, mi-am zis sa nu ratez momentul si sa culeg frunze si pentru iarna. Ciorbele in care adaug salata verde din belsug sunt mult mai savuroase. Asa ca am adunat cateva ligheane de frunze fragede, le-am spalat, le-am taiat ca pentru ciorba, le-am oparit scurt, apoi le-am portionat in pungute si le-am pus in lada frigorifica. Lada in care deja s-au adunat o multime de alte verdeturi si aromatice, numai bune de pus in ciorbe/supe.  Ba chiar si pentru sos pesto am pus frunze in congelator.

S-au facut in gradina din belsug si, daca nu le culeg acum, atunci cand? Si daca nu noi, atunci cine? Mai ales ca acum, cu lanul de mustar in desfasurare industriala pe jumatate din gradina, vom avea la frunze de mustar pentru pesto cat pentru o armata intreaga. Adica, nu, pentru zece armate! Frunzele de mustar sunt picante, usturoiul le adauga savoarea lui inconfundabila, iar uleiul de masline ii da sosului finetea necesara incat aproape ca-l mancam simplu cu lingurita, atat de bun iese.

 

Dupa masa de pranz ne-am baut cafeaua si cacaoa afara, in sezlonguri, la umbra. Apoi am scos din nou afara si salteaua de burete, pentru un rasfat complet, competent, profesionist. Am decorat din nou cu pernute, laptop, palarie si ochelari de soare si ne-am relaxat apoi cu cateii adunati in jurul nostru. Fiecare mai aproape sau mai departe dupa gradul de oportunitate si tupeu. Bobi s-a refugiat undeva in spatele nostru dupa ce Toni si-a adjudecat spatiul din fata noastra. Stragetic. Gina, langa Toni. Din cand in cand ciulea urechile spre trifoi, pandind ceva pe-acolo. Vreo cartita poate. Este inebunita de vietatile astea mici si intruzive. Nu le poate suferi. Asa ca, de cate ori simte vreuna, ia pozitie de panda si intra in modul “amenintarea si atacul inamicului”. Canicula dupa-amiezii a fortat-o sa renunte la urmarirea intrusului, lasandu-se sa cada in trifoiul racoros, cu ochii intredeschisi de oboseala si lene, abandonandu-se starii de meditatie care a cuprins-o aproape instant. O urmaream cum zace coplesita de caldura si parea ca e un Buda in transa, plecat in astral si experimentand ceva stari inalte de supraconstiinta, carora nu le putea rezista.

Toni, mai pragmatic si mult mai impamantat, s-a intins cat e de mare pe jos, nepasator la stimulii exteriori, in general, dar vigilent in privinta lui Bobi, in special, motiv pentru care arunca din cand in cand cate o ocheada inspre noi ca sa se convinga ca nu-l mangaiem cumva pe Bobozaur pe furis. Un marait scurt din cand in cand, intr-o frecventa inaccesibila noua, dar accesibila lui Bobi, utilizand un sistem codat ocult de comunicare transcedental, ceva telepatic, probabil, i-a transmis mai-tanarului membru al haitei cateva incantatii si mantre mestesugite cu scopul de a-l indeparta de langa noi. Ceea ce s-a si intamplat la un moment dat. Ma rog, de-ale lor. Cine sa-i mai inteleaga?

Intre timp, din casa se auzea Bubulina care scheuna ca trasa pe roata. Sau ca arsa pe rug. Sau ambele. Ne auzea pe noi toti afara, vociferand, susotind si razand si se simtea discriminata. Cerea si ea afara. Cum noi am incercat s-o ignoram o vreme, ea a insistat. Mult. Intens. Convingator. Sfasietor, la un moment dat, de ziceai ca-i bocitoare platita la norma, dar prestand cu exces de zel, pentru a impresiona auditoriul. In cele din urma am luat-o si pe ea afara. Prea se smiorcaia cu disperare in casa singura.

Relaxarea pentru siesta a continuat cu contemplarea cerului, uneori atat de senin ca nu vedeam o scama de nor dintr-o zare in alta zare, iar alteori cu forme interesante de norisori a caror interpretare o dadeam cand unul cand celalalt. Inimi de nori se nasteau deseori, cate una sau cate doua, iar la un moment dat chiar a aparut una ce parea strapunsa de o sageata, a la Cupidon. Apoi harta Romaniei s-a conturat clara chiar deasupra noastra, o harta aproape perfecta din nori pufosi, albi. Iar deasupra ei s-a format o inimioara alba. Dragut, nu-i asa?

Dupa ce norii nu ne-au mai oferit mesaje de descifrat, ne-am indreptat atentia catre crengile parului nostru cel batran, ramas de la fostii proprietari, dar si spre crengile merilor Mamaitei, vecina de la deal. Erau incarcati toti de fructe, cum niciodata n-au fost pana acum, de cand suntem noi aici. Va fi o toamna bogata in fructe, toate semnele o arata.

Canicula zilei s-a mai potolit spre seara. Bine ca n-am pus rasadurile de ardei in gradina. Nu v-am spus? A, nu v-am spus. Da, am intentionat asta, dar am amanat actiunea pentru vineri-sambata, avand in vedere ca pentru finalul saptamanii sunt prognozate ceva ploi. Le vom planta cu o zi inainte de ploi, ca sa nu sufere in gradina de canicula si seceta, asa cum se intampa cu ardeii Mamaitei si ai tuturor celor care i-au rasadit deja. Ai nostri sunt ok in ghivece, afara, pe rafturi, la umbra casei, udati in fiecare zi de noi si protejati de arsita zilei. Tocmai bine ca au crescut mai mult, sunt mai vigurosi si mai pregatiti acum de noua lor viata in mijlocul gradinii.

Pana la ploaia multasteptata, va lasam cateva imagini romantice de la ultima ploaie binefacatoare care a stropit zona noastra in urma cu o saptamana. Dar parca nici n-a fost... Intre timp doar lemnele din acele imagini au disparut. Am uitat sa va spun. In cursul diminetii de azi, pana sa termin eu a doua cafea, sa-mi pregatesc accesoriile de gradinarit si sa reusesc sa ma pornesc inspre ea, gradina, Adrian a facut o magie si au disparut toate lemnele din curte, facandu-le sa apara gata stivuite in sura. Numai el stie cum a reusit. Si muschii lui. Acum curtea este libera, doar cu troscotul putin sifonat. O ploaie mai zdravana sa vina si se reface el. Hai, Doamne, da-ne o ploaie buna!

Din Grădina lui Dumnezeu: 31.05.2018

***