Dacă doar o poză face mai mult decât 1000 de cuvinte...

Nu, n-am plecat încă în vacanţă. Însă, după cum toată lumea ştie, numai mâine nu-i poimâine, am terminat toate treburile şi, gata, am plecat!

Deocamdată suntem tot în faza de curăţenie şi amenajarea de după şantier. Ştiu, sună redundant. Imaginaţi-vă pentru noi cum e! Mai avem – încă! - de vopsit uşi şi ferestre, de spălat geamuri – doar vreo 14 bucăţi, un fleac! – de făcut unele perdeluţe şi de montat pe la ferestre, de adus ceva mobilă şi maşina de spălat automată din Cartierul General (cine a citit povestea noastră de la început ştie despre ce este vorba), de pregătit magazia pentru lemnele pe care le vom cumpăra şi stivui pentru iarna următoare, dar şi de întreţinut grădina de legume.

Chiar înainte de echinocţiu, pe 21 iunie, am făcut un inventar al treburilor pe care le mai aveam de finalizat şi, uite-aşa, dintr-un condei, am umplut vreo 6 (şase!!!!) pagini de agendă scrise faţă-verso. Suntem meticuloşi, nu-i aşa? Pe unele le-am bifat deja, dar tot mai sunt destule. Cu atât mai mult cu cât s-au abătut şi peste noi, ca peste toată ţara, căldurile caniculare de cod galben-portocaliu-roşu, cu temperaturi de peste 33-35 grade C (prin ţară, pe alocuri, au depăşit chiar 40 de garde!), fapt care ne-a generat şi alte treburi suplimentare, netrecute în agendă, precum aerisire maximă toată casa şi pivniţa (cine stă la casă ştie!), udări de grădină în ritm intensiv, seară de seară, de asemenea şi ghivecele de flori, de schimbat apa mai des în vasele câinilor de curte şi altele.

Curăţenia din pivniţă ne-a revelat şi o surpriză frumoasă, descoperind o cutie plină cu vreo 30 de borcane în care mai aveam castraveţi în oţet, dovlecei în saramură pentru ciorbe şi bame în sos de roşii, toate pregătite în toamna trecută pentru iarnă. Crezusem că le-am terminat. Pivniţa fusese supraglomerată cu tot felul de chestii, aşa că n-a fost deloc greu să ratăm cutia aceea. Acum am scos totul de acolo, absolut totul şi, după ce am lăsat-o să se aerisească bine vreo săptămână, am dus acolo rafturile metalice cele noi, cele pe care vom aşeza de acum înainte toate conservele pentru iarnă, frumos aliniate, ca soldăţeii, astfel încât să fie ordonate şi să nu se mai întâmple şi altădată  vreo astfel de rătăcire nepermisă de borcane.

 

Temperaturile insuportabile ne-au forţat aproape zilnic să stăm prin casă mai multe ore decât ne-am fi dorit, în interior fiind, totuşi, mult-mult-mult mai bine, răcoare şi plăcut, umbră şi ventilaţie naturală. A fost timp în care am îmbinat utilul cu plăcutul şi m-am mai jucat un pic cu decoraţiunile pentru curte.

Ca să avem cât mai puţine ghivece de udat seara, dupa caniculă, am plantat în pământ, pe lângă casă, toate florile pe care le însămânţasem şi care răsăriseră, respectiv, vreo 9 ghivece cu in, care a înflorit ca şi în grădină, frumos şi delicat, în floricele mov, dar şi mai multe cu crăiţe, gălbenele şi floarea soarelui. În curând va fi o nebunie de culori prin curte, pe lângă celelalte deja existente.

Apoi am constatat că toate apartamentele rezidenţiale ale Grădinii lui Dumnezeu au fost ocupate, Bobiţă fiind primul care şi-a adjudecat locul, marcându-şi foarte vizibil teritoriul, fără nici un dubiu, ca să ştie toată lumea (a se citi Toni) şi să nu mai vină nimeni niciodată cu pretenţii ocupaţioniste. Toni şi Ginuţa sunt oricum proprietarii întregii curţi, ai drumului, în lung şi lat, precum şi ai oricăror zone limitrofe, desigur, (pentru care doar Colonelul şi Locotenentul Ducesei de York din vecini şi le mai adjudecă, prin rotaţie), aşa că ei consideră din start absurd şi fără sens să-şi pună indicatoare, limite şi marcaje, însă, pe lângă ei, ne-am trezit că mai avem cel puţin doi locatari noi, care au ţinut mortiş să-şi semnaleze prezenţa: un Elf şi un Dragon păzitor, ambii rezidenţi în Fairyland. Au fost foarte încântaţi de ambientul rustic pe care l-am păstrat şi pe care doar l-am îmbunătăţit uşor cu mici accente decorative în ton de poveste.

Ne bucurăm să-i avem oaspeţi alături de un alt personaj pe care nu l-am fotografiat încă, dar al cărui apartament regal a preferat să şi-l construiască singur în preajma felinarului magic al căsuţei de sub socul cel bătrân.

În interior, Bubulina este o privilegiată, bucurându-se de răcoarea casei şi de priveliştea încântătoare pe care o are de la.... fereastră. Pentru variatie, se mai uită, alături de noi, la câte vreun film. De cele mai multe ori adoarme plictisită, însă, uneori, subiectul o captivează şi ciuleşte urechile. Mai ales când aude discuţii exact pe limba ei. Aseară, spre exemplu, a fost deosebit de interesată de acţiunea filmului “A Dog’s purpose”, cel în care este tratată ideea reîncarnării sufletului canin. Pesemne, Emelina îşi pune deja întrebări existenţiale şi, în curând, probabil, vom avea un pudel iluminat, cu o vibraţie comparativă cu a noastră, ceea ce ne duce cu gândul la.... dar mai bine mă opresc aici. Subiectul este delicat şi complex, iar Bubulina este în plină ascensiune spirituală, deci trebuie să-i oferim discreţia, timpul şi spaţiul adecvate pentru propriile-i descoperiri, înţelegeri, acceptări, vindecări şi transcederi (sic!).

Mai bine vorbim despre flori.

Trandafirii sunt acum în plină glorie, dar sub nici o formă nu pot eclipsa crinii albi, imperiali,  care tocmai au înflorit în mijlocul grădinii de la fântână, Sweet Garden.  Ca o interesantă sincronicitate, voi aminti de cumpărarea unei feţe de masă cu crini exact în ziua înfloririi primului nostru crin din grădină. Aveam nevoie de o faţă de masă cu mult alb şi, în paralel, de un accent verde-primăvăratic în bucătărie, unul care să completeze prezenţa ghivecelor cu verde-trifoi de la ferestre. Combinaţia celor două nevoi a fost perfect-sincron rezolvată când  am observat faţa de masă cu crini în magazinul în care intrăm adesea când mergem în oraş.

La începutul lui iunie irişii au explodat în tufe albastru-mov, clematitele încărcă şi acum gardul de flori mov, roz şi albe (cele livrate de furnizor ca fiind albastre au fost, de fapt, albe), hortensia îşi deschide inflorescenţele uriaşe de culoare roz (încă o confirmare că solul nostru este alcalin, dacă ar fi fost acid florile ar fi avut culori de albastru-mov, ele având această caracteristică, de a-şi determina culoarea în funcţie de tipul solului), am avut şi Sânzâiene, câteva culese cu rădăcină cu tot de pe marginea drumului, iar grădina a fost pictată elegant din loc în loc de macii aceia roşii, bătuţi, uriaşi, alături de crăiţele şi gălbenelele dintre parcele, care fac de ceva vreme, şi ele, spectacol de culoare şi frumuseţe.

Despre grădină ce să vă mai spunem?

În cele trei săptămâni de la ultimele poze pe care vi le-am oferit grădina a devenit atât de luxuriantă încât ne simţim uneori ca Alice în Ţara Minunilor, după ce ea mâncase din ciupercile fermecate şi i se micşorase înălţimea. Toate în jurul nostru au crescut impresionant, la într-o junglă, aproape la propriu.

Culegem deja din multe legume. Dovleceii se înmulţesc ca nebunii – iar!!! – de nu ştim ce să mai facem cu ei (îi mâncăm cruzi, în salate, gratinaţi la cuptor, în ciorbe, sau ca desert, reci, cu miere de albine şi deja încep să-i pregătesc pentru iarnă, în borcane), fasolea căţărătoare face păstăi în neştire, două soiuri, despre salată, ceapă, usturoi şi aromatice nici nu cred că mai are rost să mai amintesc, sunt nelipsite (muştarul a crescut cât mine de înalt!), mazărea şi bobul au început să ne ofere păstăi pline de boabe preţioase, pe care le mâncăm în stare proaspătă, în salate (chiar ar fi păcat să le tratăm termic!), năutul şi lintea au făcut capsule, castraveţii au început să producă şi ei, primii ajungând deja în salate zilele acestea, roşiile rodesc şi ele frumos, după soiuri (şi afară şi în seră), verzele de înfoaie treptat, mândre, bamele (o minune de plante!) au început deja să înflorească, deşi nu au mai mult de 20 cm înălţime, ardeii graşi, iuţi şi gogoşarii cresc mai greu, dar sănătos, vinetele şi ele, ca şi ardeii, roşiile pisalis sunt curajoase, sănătoase şi îşi cresc sârguincioase tufele bogate, atât în spatele serei, cât şi în capătul grădinii, dincolo de livadă, alături de câteva cuiburi de pepeni, care, apropos, au înflorit (şi cei roşii şi cei galbeni)  şi îşi întind vrejuri în toate direcţiile, din broccoli deja culegem inflorescenţe, sfecla roşie e şi ea delicioasă, atât frunzele cât şi rădăcina dulce şi atât de valoroasă în nutrienţi, frunze de varză kale mâncăm de-o lună deja, deşi anul ăsta avem mai puţine cuiburi decât anul trecut, din cauza păsărilor care le-au atacat prin aprilie, guliile cresc şi ele frumos, abia aşteptăm să le degustăm, probabil peste vreo săptămână, iar tărtăcuţele au rodit ceva ce seamănă, deocamdată, cu dovleceii, vom vedea ce culori şi ce forme vor avea.

Şi din fructe am început să consumăm mai diversificat direct din grădina noastră. Pe măsura coacerii lor, culegem zilnic coacăze, agrişe, zmeură şi corcoduşe şi parcă nu mai avem răbdare să se coacă strugurii, merele şi perele proprii, prunele, caisele, piersicile şi gutuile. Căpşunici au fost mai puţine anul acesta, le-a şi trecut sezonul, fireşte, dar vom avea, în compensaţie, struguri de nu vom şti ce să facem cu atâţia. Nici vorbă, vin nu vom face. Nu, nici must. Probabil că vom trece la un regim intensiv de alimentaţie bazată numai pe struguri pentru o bună bucată din toamnă, cu mic dejun – struguri albi, cu prânz – struguri negri şi cu cina – un mix delicios de struguri albi şi negri. E cam bine, nu?

Deocamdată îi puteţi vedea în poze cât de frumoşi sunt, în via proaspăt curăţată de buruieni, tăiata de lăstarii lungi şi invazivi şi legată. Şi, desigur, nestropită. Este posibil să organizăm o tabără iniţiatică, ceva, un seminar, un curs spiritual, mai multe excursii tematice sau întâlniri de taină pentru a-i pune la cules ( a se citi “mâncat”) de struguri pe participanţi, ca să ne mai scape de o parte din producţie. Iar, ca bonus, mai avem şi o livadă de pruni de cules (glumesc, v-aţi prins!). Lista musafirilor aşteptaţi în Grădina lui Dumnezeu creşte de la o zi la alta şi abia aşteptăm să bifăm în ea. :)

 

 

 

Am început deja să strângem şi seminţe de la unele plante mai grăbite, cum sunt verzele kale din seră, care ne-a produs seminţe cât pentru tot mapamondul, de la spanac, care i-a luat exemplul, dar şi de la mazăre (am strâns mai multe păstăi pe care nu le-am observat la timp pentru a le culege verzi şi s-au maturizat, producând seminţe). Muştarul este şi el plin de păstăi mici, pline cu boabe care acum se coc, macii care s-au scuturat se mândresc în soare cu capsule pline de comori, usturoiul şi ceapa special lăsate să înflorească îşi văd de treabă mai departe şi, uite-aşa, treptat, nici nu vom şti când a trecut vara şi am cules deja din toate cele, roade şi flori, frunze şi seminte, unele pentru consum, altele pentru uscat şi pregătit pentru însămânţat în anul următor. 

A trecut deja o lună din vara asta toridă, o vara pe care noi am început-o chiar în foc continuu, atât la propriu, cât şi la figurat. Şantier şi treburi multe, dar şi caniculă şi fierbinţeală cât cuprinde. Dimineţile ni le alocăm treburilor de pe-afară, apoi ne retrageam la răcoare, în casă, pentru altele. Din fericire, în casă avem o temperatură relativ constantă, de 25-26 grade, în timp ce afară sunt peste 33 de grade.

Planul este ca până la sfârşitul lui iulie să terminam totul ca să putem pleca, în sfârşit, în vacanţă. Avem deja planurile făcute şi, orice-ar fi, caniculă extremă, armaghedon sau alte apocalipse galactice previzionate sau nu, nimic nu ne va împiedica să ne răsfăţăm aşa cum ne-am stabilit, aşa cum merităm, mai ales acum, la final, după atâtea provocări şi eforturi.

Azi, când scriu aceste rânduri, 29.06.2017, sărbătorim un an şi jumătate de când suntem în Grădina lui Dumnezeu, timp în care am pregătit-o pentru ceea ce urmează. Mission completed!

Am trecut prin multe, ne-am depăşit limitele cu care fuseserăm obişnuiţi, cele pe care ni le credeam de netrecut, căci ne-a dat Dumnezeu pe măsura puterilor noastre, iar când credeam că nu mai putem El ne lua greutatea de pe umeri şi ne uşura efortul, ne trimitea ajutoare ori ne mângâia prin însăşi Mâinile Lui Atotcuprinzătoare şi Atotmângâietoare. Astfel, cu El şi prin El, unul lângă altul, am ajuns aici. Acum.

Îţi mulţumim, Doamne, pentru tot!

Din Grădina lui Dumnezeu: 29.06.2017

***