Lansarea la apă a vaporului nostru

Ieri noapte, 16 spre 17 iunie, am avut un vis destul de interesant. Nu mă gândisem să-l împărtăşesc public, dar am primit azi un declik (Multumesc, Dana Spring!) şi am înţeles ca ar fi bine să o fac.

Se făcea că eram cu Adrian şi cu alte câteva persoane într-o navă, un fel de vapor turistic elegant, dar mai mic, ce înainta pe un fir de apă îngust, un fel de canal cu apă murdară, dar pe sub pământ, ca prin tunelurile metroului. La un moment dat ajungem în dreptul unei guri de ieşire spre suprafaţă, exact ca la metrou, cu foarte multe trepte. Mi-am dat seama instant că vaporul avea să urce acele scări şi, chiar când mă întrebam cum va face asta, căci nici apă nu era şi, evident, era şi împotriva oricăror legi fizice, vaporul a ţâşnit în sus cu toată viteza, în virtutea inerţiei mişcării de până atunci.

Ieşit la suprafaţă, vaporul s-a oprit brusc într-un fel de balcon uriaş, care arăta ca o faleză rotunjită, în faţa ochilor noştri deschizându-se o imagine largă, întinsă, nesfârşită... marea! Sau oceanul. Exact ca în poza de mai sus. O apă întinsă, liniştită, frumoasă. Şi ştiam că aveam să plonjăm cu vaporul, de pe acel balcon, direct în oceanul acela, dar nu ştiam cum avea să se întâmple asta. Inerţia mişcării anterioare nu mai exista. Şi mă întrebam ce mijloc de propulsie se va aplica pentru pornirea vaporului.

Am aşteptat câteva momente, timp în care cineva, o echipă de profesionişti, ca la cursele auto, părea a pregăti cumva lansarea la apă a vaporului nostru şi, la un moment dat, s-a auzit din văzduh, ca dintr-un megafon, “Porniţi!”.

În secunda următoare vaporul a ţâşnit din loc exact ca o săgeată care porneşte brusc din arcul care o ţinea pregătită de lansare. Exact această asociere am avut-o în vis, lansarea vaporului precum o săgeată dintr-un arc tensionat, pregătit pentru eliberarea ei.

Şi am fost lansaţi la apă.... în oceanul acela nesfârşit... frumos.... curat... liniştit....

Din Grădina lui Dumnezeu: 18.06.2017

***