Adam şi Eva în Grădina lui Dumnezeu

A fost odată ca niciodată... o Grădină.

Cea a lui Dumnezeu.

În mijlocul ei: Adam şi Eva.

Povestea lor o scrie aici Eva, dar, desigur, această poveste curge în pagini aşa cum o citiţi doar pentru că îl are alături pe Adam al ei. Împreună au creat-o şi împreună o trăiesc.

Visul lor frumos a început atunci când Eva a făcut ceea ce-i era menit să facă, aşa cum ştiţi că stă scris de veacuri în textele biblice şi aşa cum însuşi Dumnezeu a gândit atunci când a făcut-o pe ea să-i fie pereche lui Adam, când i-a sculptat darurile potrivite în trupul şi în sufletul ei şi când a trimis-o pe pământ, având scop tainic, profund transformator, de împlinit: să-l ispitească pe Adam, să-l prindă în mrejele ei fermecate şi să-i dea să muşte din mărul acela, aşa-zis interzis.

Mărul – frumos, îmbietor, bine pârguit, plin de arome apetisante şi dulce. Irezistibil! Aşadar, nu-i de mirare că Adam s-a lăsat ispitit şi prins în mreje ei. În mod intenţionat, bineînţeles, de bună voie şi nesilit de nimeni, perfect conştient de ceea ce face şi de consecinţele faptelor lui, el înţelegând, desigur, foarte bine şi de la bun început, cât de binefăcător este gustul primordial al fructului cu pricina.

Amândoi au mâncat mărul şi le-a plăcut. Apoi, din seminţele păstrate în sufletele lor, au purces la cultivarea întregii Grădini, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu o mulţime de flori şi plante fermecate, care mai de care mai benefice şi mai înălţătoare: bucurie, curaj şi entuziasm, tenacitate şi încredere, gingăşie, frumuseţe şi armonie, credinţă, smerenie şi recunoştinţă, puritate, tandreţe şi voioşie, pace, linişte şi iubire.

Acestea au crescut şi cresc continuu, zi de zi, din ce în ce mai frumos şi mai bine, cu rădăcini tot mai adânci şi mai sănătoase, cu tulpini tot mai viguroase şi susţinute, cu ramuri, mlădiţe, muguri şi flori minunate.

Cei doi au permanent grijă să nu le crească prin preajmă şi buruienile, din cele rele şi invadatoare, ce le-ar putea vătăma Grădina: îngrijorare, teama, frica ori furia, oboseala, încrâncenarea ori tristeţea, gândurile tulburi şi cenuşii ori regretele, îndoielile, apatiile şi resemnările, neîncrederea ori abandonul, mândria, aroganţa ori invidia. Acestea sunt buruieni ce-şi răspândesc uşor seminţele prin sufletele celor ce nu-s atenţi, vigilenţi şi grijulii, ale celor ce-şi lasă grădinile pradă intemperiilor vremurilor, ale celor ce nu trudesc cu dragoste la curăţenia şi rodnicia destinelor trupurilor lor din lut şi lumină.

În Grădina lui Dumnezeu seminţele cele bune sunt păzite cu străşnicie, iar răsadurile sunt îngrijite cu taină mare şi cu atenţie sporită. Căci, Adam şi Eva ştiu că, după un timp, prin Lumina Lui, îşi vor primi răsplata binecuvântată. La vremea potrivită, doar de Dumnezeu ştiută, MĂRUL, rodul acela sacru al Grădinii, cel crescut din sevă dumnezeiască şi cu trudă omenească, li se va fi arătat lor în toată splendoarea sa, înspre devenire a TOT.

Atunci ei îi vor fi ştiut deja gustul divin, aromele şi dulceaţa, puterea şi efectele lui magice asupra lor.

Din Grădina lui Dumnezeu: 31.08.2016

***