marți, 24 mai 2016

Două căpşunici, două mari şi două mici!




Coapte? Aproape coapte. Aproape.
Doar nu era să mai stăm şi să mai aşteptăm să se coacă de-a binelea!? Pe bune. Asta fac doar oamenii mari, adulţii. Nu şi copiii jucăuşi din noi. Ei n-au mai avut răbdarea asta. Au stat destul la pândă ceva vreme, dar până când?!













Aşa că ieri dimineaţă, pe furiş, ca să nu se prindă unii şi alţii, adică exact adulţii ăia sobri, pretenţioşi şi scorţoşi despre care am vorbit mai sus, am aruncat ocheade pofticioase pe sub frunze, le-am văzut, le-am înşfăcat şi... am fugit! 













Nu vă mai spunem de arome, de gust parfumat, de dulceaţa lor fină, de cât de mari sunt, adică uriaşe de-a binelea şi de alte bla, bla, bla-uri. Astea sunt pentru adulţi. Ştiţi doar, copiii savurează mai mult aventura, joaca, bucuria, săritul gardului, pânditul şi furişatul, descoperirea, culesul şi fuga.

Bine, noi am cules din grădina noastră. Dar în acelaşi spirit de joacă, la fel de nerăbdători şi pofticioşi.
Ce contează că sunt o mulţime, de vom putea şi să vindem la colţ de stradă! Întotdeauna primele căpşunici apărute, cele abia rozalii, sunt cele mai bune. Orice copil ştie asta!

Pe seară, am mai dat o tură în căpşuniş şi am mai “furat” câteva. 















Azi ne-am jucat din nou. Şi am cules iar. Două căpşunici, două mari şi două mici!

Mâine, iar. Abia aşteptăm.
Cum credeţi că vor fi? Coapte? Neeee.... Aproape coapte.

Cine să mai aibă răbdare să se coacă?!? Poate doar adulţii!
Unii dintre noi, ştim noi cine, n-au.














Din Grădina lui Dumnezeu: 24.05.2016
***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)