Ţara lui Năut-Împărat şi Ursitoarea cea bună

Nici nu ne-am trezit bine din somn şi nici n-am terminat bine de savurat cafeaua verde de marţian, precum şi pe cealaltă, “cea de toate zilele”, că a şi început noul capitol al poveştii, respectiv călătoria prin ţara lui Năut-Împărat şi a împărătesei lui, Măria Sa Doamna Lintea-Bio. Cum ţara lor s-a dovedit a fi fără graniţe, supuşii lor s-au apucat vrând-nevrând să traseze hotarul aşa cum s-au priceput mai bine. Şi, cum n-au mai avut materie prima “oficială” pentru marcaj, s-au descurcat şi ei cu ce au găsit prin preajmă. S-au orientat rapid şi au rezolvat problema cu cleştele din dotare. 

Apoi au fost temeinic verificaţi de cei doi Maeştri de Ceremonii, Toni şi Ginuţa (Chichina, uneori; ok, bine, recunoaştem, deseori!) care, după ce au cam strâmbat din nas pe ici pe colo, după ce au făcut din nou măsuratorile de rigoare, la pas mărunt, după ce au comparat, calculat, adunat şi extras rădăcină pătrată din suma termenilor ridicată la cub, după ce au cântărit şi analizat toate alternativele, variantele, posibilităţile şi soluţiile potenţiale, după ce au verificat minuţios dacă a fost extras tot gunoiul de pe suprafaţa împărăţiei (pietre, bucăţi de cărămidă şi de ţiglă, cuie, resturi de pungi, de sfori, de cârpe, etc) s-au declarat mulţumiţi. Fapt care le-a adus laude nesfârşite şi mângâieri “fără număr, fără număr”. 

Drept răsplată, le-a fost dăruit, ca ucenic, un paj, un novice în ale supravegherii ţinutului, hotarelor, cerului şi pământului împărăţiei. Acestuia, după ce i-a fost distribuită o uniformă specială, de camuflaj pe timp de vreme cu verdeaţă, i-au fost trasate sarcini clare, pentru tot perimetrul, cu o perspectivă de 360 grade. Noi am observat, totuşi, că, atunci când nu mai bate vântul, cam leneveşte. Îl iertăm, însă, şi ne prefacem că nu-l vedem, privind în jur dealurile, cerul, păsările.... mai ales păsările... adica ciorile alea, mama lor!.... căci ele, mai exact, sunt în vizorul noului Paj Supraveghetor Oac-Verde-Crud. Sperăm să fie eficient pe termen lung, mult mai eficient ca soluţia improvizată, aplicată în ţara vecină.

Buuuun, odată stabilite graniţele ţinutului lor, Năut-Vodă şi Lintea-Doamna au hotărât că este timpul să sărbătorească aşa cum se cuvine la o curte regală: cu invitaţi tot unul şi unul, de soi ales, de viţă nobilă. N-au lipsit de la sindrofie, desigur, Contele D’Orz şi nici Marchizul Von Grâu, cărora li s-au rezervat saloanele cele mai măreţe, după rang şi culoare, după preţ şi importanţă. Căci doar ei sunt principalii furnizori ai casei regale de cafea verde de marţian, nu-i aşa? 

Apropos, că veni vorba de furnizori, la un moment dat, în timpul petrecerii, unii membri ai suitei regale au fost chemaţi la gard de Mămăiţa din ţara vecină, care a oferit daruri împărăteşti pentru mesenii proaspăt mutaţi de la oraş la sat, tocmai lângă dânsa, vecini cu ea, carevasăzică. Şi ne-a oferit ea, draga de ea, cules direct în sorţul ce-l purta la brâu, un braţ uriaş de salată proaspătă, tarhon şi leuştean, iar, mai târziu, ne-a strigat peste gard să ne mai dea un castron de ouă abia adunate din cuibare, chiar azi oate de găinile dumneaei “Să le roşiţi, maică, să le mâncaţi de Paşti”.

 

Ospăţul împărătesc s-a încheiat, ca şi în primul capitol,  tot cu o ploaie de artificii şi confetti. Mulţumit de rezultat, Mai-Marele-Şef-Maestru-de-Ceremonii Toni s-a retras pentru odihna binemeritată, în timp ce Chichina a mai bântuit prin vie şi livadă.

În timp ce mai toată lumea se odihnea după petrecerea aceea de pomină, mai spre seară, când nimeni nu se mai gândea la posibili intruşi ce puteau trece graniţele tărâmului împărătesc şi când vigilenţa Pajului Oac-Verde-Crud scăzuse la zero pe motiv de lipsă totală de vânt ajutător, ei bine, de dincolo de vie, de dincolo de dealul bisericii, furişându-se prin livadă, şi-a făcut apariţia în mod misterios, călare pe un măturoi fermecat, o Ursitoare. Venise să-şi incanteze mesajul ursitoriu pe deasupra Grădinii lui Dumnezeu. De nasul Chichinei însă n-a scăpat! A amuşinat-o şi a prins-o în flagrant exact când se pregătea să decoleze spre mănăstire. Pentru că, da, era o Ursitoare bună şi smerită, iubitoare de Domnul Iisus, a cărei înviere urmează o lume întreagă a o sărbători din nou, la ceas sfânt din noapte, cu lumină din Lumină, cu ouă roşii şi cu Adevăr încondeiat în suflete şi inimi. De dragul ei, a Ursitoarei, Chichina noastră s-a lăsat mângâiată şi giugiulită şi, astfel, a reuşit, până la urmă, să afle mesajul ursit. 

Dar, imediat după dezvăluirea mesajului, Ursitoarea s-a făcut nevăzută, aşa, ca-n poveşti, însă fără Măturoiul ei fermecat care, nu ştim cum şi de ce, a rămas în livada noastră. Motiv pentru care Adrian a lansat-o pe orbită, spre înaltul cel mai înalt, dincolo de Cerul Cerurilor, către tărâmurile fine, eterice, subtile, cele în care sălăşluiesc poveştile, basmele, dorinţele, visele....

Mesajul Ursitoarei?

Cum, nu-l ştiţi? Nu se poate! Toata lumea îl ştie. Pentru că este pentru toţi: “Să fiţi frumos îndumnezeiţi în Grădina Lui! Paşte fericit!”

Din Grădina lui Dumnezeu: 28.04.2016

***