Programarea
perfectă a sosirii pe lume a Nepoţelului nostru:
Vineri 21
august, dimineaţă, la control:
- - Copilul e foarte bine, iar evoluţia lui
arată că este mai mare decât ar spune-o graficul. După părerea
mea, ai putea să naşti oricând, chiar şi azi. Aşa că fii pregătită.
- - Domnu’ Doctor, nu pot să nasc
azi, că n-avem pătuţ. L-am comandat şi aşteptăm să-l primim acasă. După ce vine, pot să nasc.
Vineri după
amiază vine curierul cu pătuţul.
Sâmbătă, 22 august, dimineaţă,
începe travaliul.
Sâmbătă
la prânz Copilul vrea acasă, în pătuţul
lui. Şi pe bună dreptate. Îl cam deranjează înghesuiala
de la maternitate şi toţi ţâncii
ăia plângăcioşi de-acolo.
Luni testează deja
salteluţa confortabilă din pătuţul
proprietate personală: “Mami, dacă îmi scoţi pampers-ul, aş putea să-mi dau seama mai bine dacă face
toţi banii... Deocamdată pot să spun că e prea mare chiar şi pentru
mine. Ca şi autocarul ăla cu un milion de accesorii căruia
voi îi spuneţi “căruţ”. Pe bune, mami, câţi bebeluşi
credeai că ai în burtică? Hi, hi, hi.... Lasă, că am
ocupat eu locul cât pentru mai mulţi alţii la un loc. Nu-i aşa că sunt un
bărbat mare, şi frumos, şi perfect, şi impresionant, şi că o să mă laşi să schimb lumea? Nu-i aşa,
mami? Şi, tati, ia zi: când batem o minge la poartă? Sau
un şah, ceva...? Sau o tură cu motorul? Că a cam ruginit în garaj...”
Numele lui: Victor Gabriel.
Victor = VICTORIE
Gabriel = Arhanghelul
Gabriel care i-a adus Fecioarei Maria BUNA VESTIRE: Naşterea
lui Iisus, a Dumnezeului-Om.
Victoria Bunei
Vestiri.
Bucuresti : 30.08.2015
***
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)