Poemul meu

Poemul meu e-un drum printre istorii,

E-o amintire prinsă în cuvânt.

Este pământ. Şi foc. Şi vânt. Şi apă.

Popas nelegiuit şi zbor preasfânt.

E clipa dulce, gloria, înaltul,

E decăderea plânsă în noroi,

Este veşmântul sacru din altarul

În care toţi intrăm la fel de goi.

Poemul meu e-un pod peste prăpăstii,

E-o trecătoare strâmtă prin tăceri,

E ţesătura fină peste gânduri

Ce-adună-n versuri ierni şi primăveri,

E timp etern, nisip din vechi clepsidre,

Buchet de vise albe, înflorit,

Este-o oglindă pentru cei ce încă

Nu vor să creadă-n drumul infinit.

Poemul meu e şi castel din aur,

Dar şi bordei sub streşini aplecat,

Şi templu sfânt de rugă şi-nchinare,

Şi cimitir de toţi abandonat,

Şi dans uşor prin armonii celeste,

Şi vijelie aspră pe pământ,

Şi-al dragostei fior, şi pas pe Calea

Spre Cel ce-a fost întâi şi-ntâi Cuvânt.

Bucuresti : 08.12.2014

***