Valul

Autor: Adrian

 

In mijloc de ocean, dintr-o furtuna ametitoare,
Un val inalt crescu, intinzandu-se spre nori
Si, intr-un dans salbatec, se repezi in zare,
Rostogolindu-se in aer cu stropi ca de fiori.

Semet si mandru, uita de tainica furtuna
Ce imbratisase infinitul oceanului cel bland,
Nascandu-l intr-o furie albastra, in noaptea fara Luna,
Slobozindu-l in necunoscutul ce-l primi gemand.

Si se crezu stapanul si carmuitorul apelor de jos,
Calcand fara crutare pe linistita lor chemare,
Privind nerabdator, si inspumat, si fioros,
Cat mai departe, cat mai adanc, in pacla cea din zare.

Corabii, si vapoare, si barci, si pescadoare,
Le spulbera in cale, insamantandu-le in ape,
Cand observa o umbra intunecata cum apare:
Un adversar de taina din care el sa se adape.

Cu un suierat napraznic si zgomot ca de tunet,
Se indrepta spre pamantul care il astepta tacut,
Visand ca in bucati sa il sparga cu al sau vuiet,
Ca pe o corabie sfaramata ce o naruise in trecut.

Surprins primi in maruntaie socul coralului ascuns
Ce-i spulbera vigoarea trupului cel cu spuma uns
Si, cu ultima putere din crestetul incovoiat,
Se repezi gemand in stancile din tarmul cel innegurat.

Dansand cu bucurie, stropii veseli si eliberati
Se inaltara in lumina Lunii, printre stelele razlete,
Trezind un grup de pescarusi ce, apoi, in taina adunati,
Spre-o furtuna in zare se indreptara ca sa ii dea binete.

In linistea de apoi, pe nisipul cel de taina aurie,
Cu pasi voiosi si repezi, cu carapacea cea zgolbie,
Un grup de pui testosi, abia nascuti din ouale ascunse,
Se afundara in oceanul albastru de mistere nepatrunse.

 

Bucuresti : 09.12.2014

 

***