Ochii mei, oglinzi de frumuseţe

 

Sunt aici, în această lume, ca să aduc, din Lumină, frumuseţea.

Sub orice formă.

Mi-am început misiunea de mică. Am pornit chiar de la mine. Am ştiut de copil cum vreau să fiu şi cum nu. Recunosc, nu mi-a fost chiar atât greu în privinţa asta, căci am lucrat pe tiparul dat deja de Dumnezeu. Doar trebuia să am grijă ca tumultul acestei lumi în care am venit să nu-mi deterioreze tiparul. Mi-am ales cu discernământ cuvintele, privirile, atingerile. Mi-am selectat atentă hainele şi accesoriile ca să se asorteze cu culorile mele interioare. Am fost foarte precaută cu alegerea decorului în cadrul căruia îmi desăvârşeam existenţa, astfel încât în jurul meu să fie acei oameni potriviţi mie, în mijlocul cărora puteam crea şi dărui frumuseţea înscrisă în destin.

Şi am creat.

Doamne, câtă frumuseţe există într-o farfurie cu ciorbă când aceasta este pregătită cu iubire! Câtă frumuseţe este în covorul curat, proaspăt aspirat, în hainele spălate, mirosind a detergent parfumat, întinse la uscat în aerul răcoros al dimineţii, în cămăşile aliniate pe umeraşe după ce au fost călcate rând pe rând, cu drag şi cu răbdare, în sacoşele pline de bunătăţuri cumpărate din piaţă pentru următoarele experienţe culinare, în sclipirea geamurilor curăţate în zori, în borcanele cu murături asortate, ce te îmbie cu savoarea lor să-ţi pierzi cumpătul şi să-ţi depăşeşti limitele propriei nebunii!

Cine nu vede frumuseţea din toate acestea trebuie s-o caute!

Am creat viaţă nouă, pură, inocentă, îmbogăţită, înălţătoare, surâs de copil, candoare, încredere şi gingaşie. Doamne, infinită frumuseţe! Ochi nevinovaţi, pace desăvârşită, iubire necondiţionată. Ce privilegiu! Ce fericire! Am dăruit din mine frumuseţea, petală cu petală, şi am sădit-o, cu delicateţe şi răbdare, în boboci de floare. Am pregătit grădina, am întâmpinat anotimpurile cu sufletul curat şi am cules fructe dulci din Pomul Cunoaşterii.

Cine nu a trăit frumuseţea asta mai greu poate înţelege!

Am creat şi am dăruit din mine aşa cum m-am priceput. Am fost atentă la intuiţiile sufletului meu, la semnele timpurilor, la cărările care mi s-au deschis înainte sau care mi s-au închis în urmă. Şi sunt încă.

Pentru că, trecând prin nenumăratele căi ale labirintului, şi eu primesc şi mă bucur, la rândul meu, de frumuseţea lumii. De zâmbetul sincer, de strângerea caldă de mână, de îmbrăţişarea fără cuvinte, de paşii perechi alunecând pe înserate alei din anotimp în anotimp, de planuri îndrăzneţe, de giumbuşlucuri şi râsete de copii jucăuşi ascunşi în adulţi îndrăgostiţi, de ploile memorabile sub care timpul a dăruit minunate amintiri, de soarele sub care marea îşi dezvăluie visele şi freamătul dintre maluri, de munţii care ne cheamă înlăuntrul tăcerii maiestuoase din mijlocul cetinilor sunătoare în adieri sprinţare de vânt. Mă bucur nespus de frumuseţea cuvintelor de dragoste recitate în vers romantic şi melodios, de tăcerile mângâietoare, de ciocolata împărţită în timpul vreunui film de comedie, de schimbul de mesaje sms prin telefon, de întâlnirile de familie care fac deliciul discuţiilor ulterioare, de rugăciunea rostită împreună seară de seară, de răspunsurile Universului la toate cererile noastre nevinovate sau înţelepte.

Văd şi primesc încântată frumuseţea pământului, a oamenilor, a timpului şi a eternităţii din toate câte sunt. Şi cât de bine este!

Însă am înţeles că, uneori, decât a o crea, a o dărui şi a o primi, este mult mai important să-i ajuţi şi pe ceilalţi să vadă frumuseţea de peste tot, chiar şi acolo unde ei cred că nu este. Aceasta este menirea care împlineşte, care salvează, care absolvă. Conştientă sau nu de rolul meu, mi-am asumat şi asta. Pentru a împlini şi a mă împlini, pentru a salva şi a mă salva, pentru a-i absolvi şi a mă absolvi. Nu-i nimic întâmplător.

Am zâmbit atunci când nimeni nu putea zâmbi, am râs când cei mai mulţi plângeau resemnaţi, am avut încredere când alţii erau deja fără speranţă, am mers înainte când unii renunţaseră definitiv, am glumit când toţi păreau învinşi, am mângâiat, am cântat, am dansat, am iubit când spaţiul şi timpul păreau a fi pline doar cu război şi încrâncenare.

Am făcut toate acestea poate pentru că am ştiut, poate pentru că am văzut cândva, de undeva de Sus, câtă frumuseţe este în ochii în care se aprind scântei de bucurie, de entuziasm, de iubire sau, pur şi simplu, de linişte şi pace interioară! Ochii aceia sunt oglinzi minunate pentru oricine se priveşte în ei!

Am creat şi eu din ochii mei oglinzi de frumuseţe. Şi i-am deschis către lume.

Doamne, cât de frumoşi sunt oamenii care se privesc în ei!

Doamne, cât de frumoşi sunt ochii lui când se privesc în ochii mei!

Bucuresti : 17.01.2014

***