Aspiratorul Lazar

Saptamana trecuta, cat timp Adrian se apucase de primele lucrari de primavara in gradina, am vrut si eu sa incep prima curatenie generala de primavara in casa. Gospodinele stiu ce inseamna asta: geamuri, usi, covoare, praf, din acestea, responsabile. Cum volumul de munca intr-un asemenea demers este considerabil, am vrut sa incep din timp, ca sa fie totul gata pana de 8 martie. Cand zic volum considerabil de munca nu glumesc: 15 ferestre (mari si foarte mari), 9 usi, 3 covoare mari, 1 covor mediu si 2 mochete lungi, plus altele ale casei.

Pentru inceput, trebuie sa va precizez ceva. Eu am o strategie un pic atipica atunci cand e vorba de curatenie, un fel de ciudatenie personala, daca vreti. Pana nu fac curat pe jos, nu pot sa fac nimic in rest. De aceea, incep intotdeauna cu covoarele. Pana nu curat toate energiile joase, grele si cenusii de la nivelul podelei, respectiv, pana  nu vad toate covoarele si mochetele impecabil de curate si aspirate, iar gresia spalata si stralucitoare, parca nu ma pot apuca de nimic altceva. Pur si simplu, n-am spor, n-am chef si n-am determinare pentru nimic altceva. Insa, dupa ce am rezolvat acesta sarcina, parca prind aripi! Am un asa avant si un asa entuziasm, de zici ca a face curatenie generala mi-a fost dorinta cea mai arzatoare pana in acel moment al vietii.

Desigur, stiu si admit, in procesul executarii celorlalte sarcini care urmeaza, covoarele se vor mai acoperi cu ceva scame sau diverse altele, dar, la final, dupa ce am terminat absolut totul, mai trag o data cu aspiratorul si gata. Mi se pare infinit mai usor si mai simplu acest retus final decat efortul acela de la inceputul inceputului, care nu presupune neaparat un efort greu, dar care are, in cazul meu, un impact energetic si emotional ce face diferenta. 

Buuun. Intr-una din zilele saptamanii trecute zic sa ma apuc de treaba. Iau eu aspiratorul si imi incep periplul covoarelor, din camera in camera, pana ajung in bucatarie. Acolo, am scos mai intai afara toate obiectele folosite la aprinsul focului in soba, respectiv, tavita, faras de cenusa, instrument pentru jar, galetusa cu rumegus, in fine, obiecte cu specific rural, ca sa-mi fac loc liber pentru manevrarea aspiratorului, bag stecherul in priza, apas pe buton ca sa incep sa aspir covorul, dar.... degeaba. Nimic. Nici o reactie.

In prima faza am crezut ca e pana de curent, asa ca verific intrerupatorul. Becul din tavan se aprinde, deci nu era de la curent. Verific apoi sacul, ca sa vad daca nu cumva este prea plin, desi stiam ca nu era cazul, caci il curatasem inainte de a ma apuca de treaba. M-am gandit apoi ca poate are aspiratorul vreo protectie de “prea plin” sau de “anti-praf” la motor de care n-am stiut si care tocmai se activase din cine stie ce motiv. Nu, nu era asta. Il testez la o alta priza. Nimic.  Scot toate filtrele pe care le are, vreo doua, le curat din nou de praf, le pun inapoi, pornesc, tot nimic. Ma enervez, zic vreo doua vorbe dulci si abandonez activitatea. Adrian era in ziua aceea plecat in oras, la cumparaturi, asa ca nu ma putea ajuta cu nimic chiar atunci, pe loc.

La intoarcerea lui acasa ii spun ce am patit. Se uita si el, face si el niste verificari, scoate si el filtrele si sacul, face si el niste teste suplimentare la o alta priza, incearca sa il resusciteze de cateva ori, verifica butoanele, stecherul, firul prelungitor... aspiratorul nimic. Mort.

In conditiile acestea, chiar ne-am gandit amandoi ca a murit motorul. Pai, daca nu avea absolut nici o reactie, nici o respiratie, nici un puls si nici o zvacnire, ce putea fi altceva?

Asta era, nu mai aveam ce face. Ca sa-mi pot termina curatenia aveam nevoie de un alt aspirator. Asa ca Adrian a inceput sa faca o cercetare de marketing on-line pentru a alege unul nou. Eu, de regula, prefer achizitia din magazin, acolo unde vad, pipai, pun intrebari, testez, compar. Adrian prefera achizitia on line din mai multe motive: oferta este mult mai generoasa, comparatia intre modele este mult mai facila, avand pe ecran toate caracteristicile tehnice, toate preturile si, in plus, si foarte multe review-uri ale celor care achizitionasera inainte modelele respective.

Ok, sufletel, zic (deloc incantata de ideea de a cumpara fara a vedea, pipai si aprecia personal, cu toate simturile, obiectul achizitiei), alege tu doua-trei modele si apoi decidem impreuna pe care il cumparam. Si, pentru ca eu urmeaza sa-l folosesc, cam asa as avea nevoie sa fie.... si ii enumar: sa fie mic si usor, sa aiba sac de panza (nu vreau sa am grija sacilor de unica folosinta, care mereu se termina cand ti-e lumea mai draga), sa aiba un furtun lung si rezistent si sa aiba o putere de aspirare rezonabila, sa nu ma chinui sapte ore si tot sa nu-mi curete covorul de scame. 

La un moment dat, dupa ce a investigat el o multime de modele, care mai de care mai atractive si ispititoare, ma intreaba daca n-ar fi interesant sa luam un aspirator fara sac, adica unul care aduna praful intr-o cuva cu apa. Ideea m-a luat pe nepregatite. Deja eram stresata. Nu numai pentru ca nu-mi puteam termina curatenia in casa, ci si pentru ca urma sa achizitionam un obiect electrocasnic pe care, desi doar eu aveam sa-l folosesc, nu aveam ocazia, inainte de decizie, sa-l vad, sa-l pipai, sa compar, intelegeti, tocmai v-am explicat.  Dupa ce am procesat ideea “cuva de apa” mi s-a reactivat din memorie un program de respingere.

Candva, in trecut, prin anii ’90, cand tocmai aparusera la noi in tara aspiratoarele cu spalare, am facut greseala sa-mi iau si eu unul. Era cat un tanc. Urias si greu, de scotea tot untul din mine cand ma luptam cu el carandu-l prin toata casa, pana terminam tot de aspirat. Nu mai vroiam asa ceva. Punct. Respingeam tot ce continea cuvantul “apa”, asociindu-l cu tancul din trecut. 
La nivel teoretic si practic stiam perfect ce inseamna. Eram mai mult decat doar informata. Era profesional informata. La vremea aceea, a primului aspirator tanc, eram director al unei mici retele de magazine cu profil de electronice si electrocasnice. Deci, lucram exact in domeniu. Ba, mai mult decat atat, aveam acces la informatii de prima mana, direct de la producator, iar aspiratorul acela, un Samsung minune pentru vremea aceea, mi l-am cumparat chiar din unul din magazinele mele, imi fusese desigilat si testat chiar sub ochi de baietii mei, angajatii mei cei mai buni. In plus, imi placuse si culoarea, ce-i drept. Verde smarald sidefat. Eeeei? E de inteles de ce mi l-am dorit, nu? Totusi, mi-am cam plans in pumni o vreme din cauza efortului depus cu tancul acela. Pana cand am cedat si mi-am luat alt aspirator mult mai usor manevrabil.

Deci, da, am respins din star ideea de “cuva de apa”, chiar si dupa ce Adrian mi-a spus ca este mic si usor, si ca nu are functie de spalare, ci doar de aspirare si filtrare a prafului in cuva aceea, fara sac. Cum nu ne doream nici unul o polemica pe aceasta tema, ne-am mentinut in zona aspiratoarelor clasice.

Dupa ce a ales el vreo doua-trei modele ce i se pareau a respecta cerintele pe care i le enumerasem, m-a abordat sa le analizam impreuna. Pret, caracteristici tehnice si review-uri. 
Fara tragere de inima, admit sa trec prin procesul asta on-line. Trebuia. Imi doream sa-mi termin curatenia de primavara. Dar am inceput cu criticile. “Uite, asta nu prea are putere buna”, “Asta n-are tub prea rezistent, uite, asa spune cumparatorul asta”, “Asta e cam greu”, “Asta e cam mare”, “Uite, spune ca e cam greu manevrabil”, “Asta este cenusiu, alta culoare n-are?” “Dar de ce sunt mai multi barbati care si-au lasat aici review-urile, ce stiu ei? Ei trag cu aspiratorul? Hai sa vedem ce zic femeile.... “   Obiectii, obiectii, obiectii.....

Era clar ca ma supuneam unui calvar imposibil si ca nemultumirile mele aveau cumva un alt substrat, unul nedefinit si inexplicabil chiar si pentru mine. Adica, eram constienta ca nu faceam achizitia vreunui Rolls Roys, a vreunui Boeng, a vreunui inel cu diamante de jdemii de carate, sau a vreunei bombe atomice nucleare de la mafia ruseasca. Era vorba doar de un banal aspirator, ce atata caz?!

In cele din urma fac un efort supreaomenesc de toleranta si intelegere, trec cu greu peste pretentia la culoare, ma las convinsa de un review fabulos ca sa admit si o putere un pic mai mica, accept ca tubul nu-i chiar o prioritate extraordinara si ma concentrez pe un alt review care spunea cat de usor manevrabil este. Bingo! Asta era aspiratorul castigator. Pur si simplu nu vroiam sa ma chinui cu el ori de cate ori urma sa aspir covoarele din casa. Trebuia sa fie mic, sa aiba o greutate mica si sa ma pot strecura prin casa, prin jurul mobilei, fara efort enervant si obositor.

“Cum ramane, puiut, pana la urma? Pe care-l vrei?” ma intreaba la un moment dat Adrian, bucurandu-se ca dadeam semne pozitive si ca se intrevedea o decizie. “Nu stiu ce sa zic, sufletel.....” 

Ca sa n-o mai lungesc prea mult, o sa va spun ca, in final, cam cu o jumatate de gura si cu inima stransa, am fost nevoita sa jurizez aspiratoarele selectate in competitie si sa declar unul castigator.  “Bine, daca nu-i altul mai bun, fie, hai sa-l luam pe asta.....”  “Esti sigura, pui? Vrei sa te mai uiti o data?”  “A, nu! Gata. Nu mai vreau. Asta ramane!” – l-am asigurat imediat, ca sa nu fiu nevoita s-o iau de la capat.

Rolul meu in procesul de selectie se incheiase, asa ca Adrian a inceput procedura de achizitie on-line. A introdus produsul in cos, a confirmat cosul, a intrat pe pagina cu datele personale, a completat numele, prenumele, adresa, datele de plata cu cardul, CNP-ul, data nasterii, numarul de la pantofi si mai stiu eu ce i s-a cerut acolo, in formular, si a ajuns la final, unde trebuia sa mai dea un singur click de acceptare si finalizare a tranzactiei. Inainte de a da click, Adrian ma mai intreaba o data “Puiut, esti sigura ca il vrei pe asta? Crezi ca o sa te descurci cu el? Este mic si usor, ai vazut ce scria acolo. Omul acela era multumit de manevrabilitatea lui. Ce zici? Il luam?”  

Eu paream a fi multumita, depasisem deja momentul. Imi fusese greu pana sa aleg, dar, dupa ce-am zis “asta”, gata, lupta s-a incheiat pentru mine. Subiectul fusese inchis, jocurile terminate, zarurile aruncate in sertar. Nu mai aveam obiectii si nici nu mai eram dispusa la alte renegocieri. Trasesem linia finala si alesesem castigatorul. “Gata, sufletel, asta ramane.”

Si, cum statea Adrian la birou si se uita, cand la ecranul laptopului, cand la mine, cu mana pe mouse, gata-gata sa dea ultimul click pe butonul acela din formular care finaliza tranzactia, deodata il vad cum se ridica brusc de pe scaun, de langa mine (eram si eu cu ochii in laptop atunci, absorbita de subiecte fierbinti ale zilei de pe facebook) si iese din camera.

Nu trec doua minute si aud din camera alaturata zgomot de motor de aspirator. Am crezut ca visez! Ma ridic si eu brusc de pe scaun, tasnesc in viteza din camera, intru in cealalta camera si nu-mi vine a crede ochilor si nici urechilor. Aspiratorul nostru, cel care murise, cel asupra caruia fusesera aplicate, fara succes, toate procedurile de resuscitare posibile, pur si simplu inviase. “Ce i-ai facut?????” il intreb pe Adrian consternata. “I-am spus, porneste, Lazare! Iar el a pornit.”

Dincolo de gluma, chiar n-am reusit sa ne dam seama ce i-a provocat moartea clinica si nici cum de si-a revenit din senin. 
 
Ce-a urmat cred ca este lesne de dedus.  Adrian a anulat procesul de achizitie on-line, iar eu mi-am terminat curatenia de primavara in casa, bucurandu-ma de acelasi al nostru aspirator, cel inviat din morti care merge perfect, ca si cum n-a trecut niciodata prin nici o experienta traumatizanta, si care este exact asa cum mi l-am dorit:  mic si usor, are sac de panza, are furtun lung si rezistent, are o putere de aspirare rezonabila, nu ma chinui absolut deloc cu el si curata covoarele impecabil. 

Acum mai am doar o curiozitate. Cat timp a stat aspiratorul nostru in moarte clinica, oare i-o fi iesit sufletul din motor? M-o fi auzit ce vorbe dulci i-am adresat in ziua aceea, cand am constatat ca........ ? Stiti, n-as vrea sa-mi poarte vreo ranchiuna.....

UPDATE (10.03.2019) Dupa aspirator, i-a sosit momentul si laptopului meu de a experimenta moartea clinica. Doar ca pe el nu-l cheama Lazar! Am tot incercat sa-l reintoarcem la viata strigandu-l asa, dar n-a mers. De ieri tot testam mai multe nume, dar inca nu l-am nimerit pe cel bun. Pana se hotaraste la care nume raspunde si reinvie si el, asa cum s-a intamplat cu aspiratorul, scriu din cand in cand de pe laptopul lui Adrian. Probabil ca imi vin semne de la Univers cu apropouri catre contul de facebook, ca ar cam fi timpul sa..... prea ma intrebam zilele trecute daca sa.... sau sa nu... Deocamdata ne bucuram de primavara din Bucuresti! Va imbratisam!

Din Gradina lui Dumnezeu: 08.03.2019

***