Conform unui principiu jurnalistic modern de baza, specific mediului online, voi incepe si eu aceasta insemnare cu cele mai importante stiri si poze ale momentului: cu ultimele selfie-uri, poze si imagini cu noi doi, dar, desigur, mai ales cele cu mine. :))))
Toamna si-a facut aparitia cu tot alaiul ei de culori cam de vreo saptamana in statiunea in care locuim, imediat dupa ce a trecut valul acela de frig care se instalase in toata tara la inceputul lunii.
Acum s-a incalzit din nou, soarele face spectacol de stralucire, iar natura s-a imbracat in consecinta, adica in toata paleta de culori aramii, rosii si visinii, asa cum ii sta ei cel mai bine.
Asadar, ca sa nu ne intindem la vorba mai mult decat este necesar, va invit direct la vizionarea noului film aparut pe micul ecran in ultimele trei zile, respectiv "Toamna pe ulita". :))
Pardon, am vrut sa spun "Toamna la munte". :)))
Acest film este de fapt un serial, dupa cum veti observa.
Exista, printre altele, si un episod numit "Toamna in bucatarie", sper sa-l apreciati cum se cuvine, pentru ca are un rost si el in poveste, confirma "the simply the best", precum si unul numit "Canna Japonica la sfarsit de septembrie", episod cu adevarat spectaculos. :))
Vizionare placuta! :))
PS. Editare ulterioara, in 28.09.2024 - Traim cu totii intr-o lume a povestilor. Unele sunt adevarate, alte nu, unele sunt magice si minunate, altele mai putin, iar unele sunt de-a dreptul incredibile prin fantasticul esentei lor. Fiecare isi creeaza povestea la nivelul credintelor si energiei proprii.
Acest blog este si el una dintre multele povesti ale lumii. Daca intrati in povestea noastra, respectati magia acestui blog si pe a creatorilor lui.
Miracolul este mai presus de ceea ce ochii vad si mintea intelege.
Ce toamnă frumoasă!
“Oh, a venit toamna!” - îngână poeţii,
La fel şi pădurea, şi mii de livezi.
Prin roşii grădini, de comori încărcate,
Prin rânduri de vii, cum se plimbă, o vezi.
Îşi lasă în urmă a rochiei trenă
De frunze pictate, de soare, de vânt,
Şi trece zâmbind printre crengi pârguite,
Ce-i fac reverenţe adânci, spre pământ.
“Ce toamnă frumoasă!” – recită poeţii
Şi astfel repetă şi sufletul meu!
Ce linişte sfântă pluteşte pe dealuri,
În ea se-odihneşte chiar şi Dumnezeu,
Miresme de poame-adunate în coşuri
Adie-n văzduhu-nroşit de apus,
Spre veri de pe alte meleaguri curg stoluri
De păsări ce-aud glasul Celui de Sus.
Ce mândră eşti, Toamnă! Ce taine ascunzi
Sub brazdele-ntoarse spre-al iernii popas!
Pământul primeşte ofrandele tale
Prin care îi laşi un tăcut “ bun rămas”.
El ştie că-n inima lui dorm seminţe
Pe care, tu, Toamnă, i le-ai dăruit,
Să-ţi facă din ele o rochie nouă,
Din lanuri bogate de grâu aurit.
Hai, Toamnă, dansează pe-alei însorite!
Priviri inocente cu drag te privesc.
Bobocii aceştia demult te aşteaptă
Să-nveţe noi paşi într-un ritm şcolăresc,
În braţele tale materne adună-i
Şi-ndeamnă-i să aibă încredere-n ei,
Că pot, dacă vor, să ajungă oriunde,
Ştiind, doar, că sunt întrupaţi Dumnezei.
Toamnă, dansează cu mine!
Hai, toamnă, dansează cu mine! Învârte-mă-n braţe de ploi!
Fă-mi rochii din apele tale, cu largi crinoline-n şuvoi,
Fă-mi aripi din frunze uscate şi-apoi aminteşte-mi că pot
Să-mi vindec destinul de dorul în care mă mistui de tot.
Hai, toamnă, îmbracă-mă-n soare pictat ruginiu în apus,
Dantele din tei, aurite, să-mi fluturi prin suflet, în sus,
În inimă picură-mi dulce lumina din calde tăceri,
Din paşii ce-mi poartă fiinţa mereu mai departe de ieri.
Hai, toamnă, ‘mpleteşte-mi în taină, din vechi anotimpuri, cununi,
Doar vise frumoase şi stele în sufletul meu să-mi aduni,
Să-mi strângi amintiri şi speranţe cu care să pot şi să ştiu
Să-ntâmpin, eu, albă-nflorire, al iernii dans alb-argintiu.
Autor: Liliana Pascanu
Arome de toamnă
Pe dealuri se înalţă tomnatică lucire,
Iar dimineaţa umple de raze-ntreg pământul,
Pădurile-mbrăcate în ruginite straie
Şi-anunţă hibernarea foşnind în ritm cu vântul,
Grădinile-şi descarcă în spornicele coşuri
Comorile-adunate din vrejuri roditoare,
Cămările aşteaptă s-ascundă-n întuneric,
Din pârguite daruri, esenţe-mbietoare.
Cu mâinile dibace frumoasa gospodină
Începe să picteze-n borcane fermecate
O lume, o poveste, un vis şi-o împlinire
Rostind, în incantaţii, reţete minunate.
Din ancestrale timpuri ea a primit secretul
De-a strânge din culoare arome potrivite
Cu care să prepare bucate fără seamăn,
Licori vindecătoare, pomezi meşteşugite.
Cuptorul coace astăzi pe jarul viu şi harnic,
Cu burţile la soare, doar vinete culese
Anume pentru taina ce-n foc se desluşeşte
Când fierb, amestecate, legumele alese.
Ardeii copţi, şi ceapa, şi roşiile toate
Se clocotesc cu grijă-n mixtura delicioasă,
Iar mâinile femeii presară mirodenii
peste ceaunul care pe pirostrii apasă.
Când focul se sfârşeşte borcanele adună,
În pântecele grase, a toamnei bogăţie:
Mâncarea aromată ce va stârni ispite
Când, prin grădini şi dealuri, doar iarnă o să fie.
Când crivăţul năprasnic va bate la fereastră
Şi când ne vom ascunde de el la foc, în casă,
Ne-om aduna în jurul azimei aburinde
Şi-a străchinilor cu zacuscă de pe masă.
Autor: Liliana Pascanu
Cântă-mi, toamnă frumoasă
Cântă-mi de dragoste, toamnă frumoasă, de dorul ce-mi arde în piept,
De visele toate-adunate în suflet, de omul pe care-l aştept,
De paşii pierduţi pe-ncâlcite poteci, de timpul ce-n rouă l-am strâns,
De albul surâs ce timid mi-l retrag în umbra-necată de plâns.
Cântă-mi de ochii tăi mari şi albaştri, de-a lor resemnare în ploi,
De vântul ce-mi spulberă arşiţa verii şi-n urmă-mi rămân pomii goi,
De cârduri de păsări ce-mi duc pe aripi tandreţi, amintiri şi poveri,
De trista tăcere din cuiburi pustii, de-ai nopţilor reci mesageri.
Cântă-mi iubirea ce-o port în adâncuri, ascunsă sub frunze şi flori,
Sub crengi adormite-n amurguri târzii spre care doar tu mai cobori,
De porţile-nchise sub lacăte mari ce încă blesteme-mi şoptesc,
De inima-n care îl caut şi-acum pe-acela pe care-l iubesc.
Oh, toamnă frumoasă, vioară în piept, arcuş de lumină-ţi devin
Să-ţi cânt melodia pe strune de vis din albe petale de crin.
Cu sufletul meu trupul gol ţi-l îmbrac, fecioară cu păr ruginiu,
Şi-n mine, pe veci, prizonieră fiind, frumoasă ca tine să fiu!
Autor: Liliana Pascanu
Cântecul ploii de toamnă
Îmi cântă ploaia la fereastră
Şi o ascult cum clipoceşte,
În picături de nostalgie
Povestea toamnei mi-o doineşte.
Miroase-a cetină de brad
Din umezeala călătoare
Şi-aud discret cum din stejari
Cad ghindele pe trotuare.
Prin frunze galbene arţarii
Îşi susură melancolia,
Iar vântul i-acompaniază
Şi mi-aminteşte melodia.
Mătăsuri albe curg din ceţuri
Dansând cu norii în duete -
Cortină peste plopii care
Cântă refrenul în cvartete.
Ascult vrăjită repertoriul
Din camera cu crizanteme.
Mănânc gutui şi pere coapte,
Iar toamnei îi pictez poeme.
Autor: Liliana Pascanu
Dor de crizanteme
Mi-ai adus aminte, toamnă minunată, de petale albe la icoane puse,
De parfum de rouă plânsă dimineaţa, de priviri de floare pe-nserat apuse.
Braţelor sfioase le-a fost dor de ele, dor de crizanteme mândre în grădină,
Dor de-nţelepciunea timpului în care mi-ascundeam în mine dorul de lumină.
Mi-ai adus aminte de-un trecut în care nu ştiam că-s vie şi că-n mine-s vise,
Nu-mi ştiam povestea vieţii pregatită, nici de-acele drumuri mie interzise.
M-ai dus în trecutul unde resemnarea îmi era cu lacrimi în destin înscrisă,
Unde n-aveam doruri şi nici îndrăzneala de-a-aştepta din stele dragostea promisă.
Mi-ai adus aminte că mi-am pus speranţa pentru fericire printre crizanteme,
Căci pe-atunci doar ele îmi stăteau alături şi-mi şopteau cuvinte pentru noi poeme.
Ele-au spart oglinda-aceea-n care noaptea mă găsea, spre ceruri, cerând îndurare
Şi au pus în mine o oglindă nouă să mă văd senină, albă, mândră floare.
Ele-au scos din mine toamna şi durerea şi-au sădit în suflet muguri de iubire,
Mi-au deschis petale fine de speranţe şi-au făcut din ele prima amintire.
Vise parfumate mi-au trimis în valuri, dăruindu-mi prima albă aripioară
Şi de-atunci ştiu bine cât de dor le este florilor de toamnă după primăvară.
Tu știi că există ceva numit Inspirație,
care te însoțește. Știi că într-un fel sau altul, totul se aranjează spre
Binele tău; tu te lași condus de acest flux și poți vedea ceea ce alții nu pot.
Tu treci dincolo de îndoielile tale,
treci dincolo de aspectul tău uman și îți permiți ție însuți să ai încredere.
Și poți să simți în corpul tău, poți să simți în felul în care rezonezi cu
diverse lucruri, pur și simplu știi că există mai mult decât ceea ce se vede cu
ochiul liber.
Ajungi la un moment în care te conectezi
cu ceea ce noi numim Cunoașterea ta interioară - o simți, o accepți și apoi o
urmezi. (Geoffrey Hoppe, „Aripile”) Traducerea Mihaela Dan
În opinia mea suntem cei mai fericiți
atunci când ne urmăm Visul, când facem ceea ce simțim că suntem meniți să
facem.
Ce te mâna pe tine „în luptă”, ce
reprezintă pentru tine o prioritate în viață?
De ce faci ceea ce faci?
O faci pentru a te îmbogăți, pentru a
deveni faimos, pentru a obține aplauze/ admirație/ un statut social/ funcții? O
faci pentru că vrei să dovedești cuiva că ai valoare, pentru că ai nevoie de
validare? Sau o faci pentru că asta pe unge pe suflet, pentru că așa simți că
poți face diferența în această lume, pentru că acesta este modul în care poți
servi Binele comun?
Faptul că te pui în serviciul Binelui
comun te împlinește, te face fericit. (Robin Sharma)
Am
creat lumea pentru tine, Femeie
Să
fie Lumină! a zis Dumnezeu, dintr-o dată,
și
tu te-ai trezit de parc-ai fi fost vinovată
de-acel
întuneric, de bezna aceea eternă,
apoi
te-ai întins și buclele tale pe pernă
erau
văi și munți, și culmi niciodată atinse,
pe
sânii tăi calzi părea-ntâia dată că ninse,
din
umeri rotunzi țâșneau aripi mari în afară
și
Domnul ți-a spus: "Trezește-te! Hai, Primăvară,
destul
ai dormit, nu vezi că afară-i lumină?
N-ai
timp de pierdut, e treabă, aici, în grădină,
mai
este puțin și toți vor afla Adevărul,
așa
că te du să umpli de floare tot mărul,
dar
vreau să nu uiți că numai aceluia roade
i-oi
pune pe crengi și-apoi voi trimite iscoade
să
afle de ce iubesc oaia aceea pierdută
și-n
brațe o port, deși am în turmă o sută.
O
mie de-ar fi, de oricare inimă-mi pasă,
și-aștept
răbdător ca ea să se-ntoarcă Acasă."
Autor: Liliana Trif
Reamintire, in caz ca ati uitat:
„Sufletul şi percepţia sacră: Nivelul
păsării colibri
Următorul domeniu al percepţiei (care cuprinde cele două niveluri anterioare) este acela al sufletului.
Limbajul acestui nivel este imaginea, muzica, poezia şi visele - este tărâmul mitului, unde sufletul se poate experimenta pe sine într-o călătorie sacră şi este simbolizat de pasărea colibri.
Deşi minusculă, această pasăre reuşeşte să navigheze mii de kilometri în migraţia ei anuală, din Canada până în Brazilia. Nu îşi pierde niciodată simţul direcţiei sau dorinţa de a merge înainte şi nu se întreabă niciodată dacă are destulă mâncare sau put ere pentru această călătorie.
In domeniul miticului, suntem cu toţii ca şi pasărea colibri, într-o
călătorie măreaţă, tânjind să bem doar din nectarul vieţii. Când nu ne percepem
călătoria ca sacră, ne împotmolim la nivelul minţii şi al complicatei ei
analize asupra lumii.
De la nivelul păsării colibri, noi ne percepem toate experienţele ca fiind parte dintr-o călătorie legendară. Starea de percepţie a păsării colibri este asociată cu neocortexul, cea mai recentă adăugire la creierul uman.
Neocortexul s-a dezvoltat acum circa o sută de mii de ani şi este răspunzător de capacitatea noastră de a raţiona, de a vizualiza şi de a crea. Este creierul lui Galileo şi a lui Beethoven, al ştiinţei, artei şi mitologiei.
La nivelul sufletului, soluţiile la problemele pe care nu le putem rezolva cu mintea devin, brusc, evidente.
Alberto Villoldo, Ph.D autorul cărţii Şaman, vindecător, înţelept Cele patru Introspecţii
De exemplu, acum câţiva ani în Peru, băştinaşii începuseră să considere că pâinea ieftină, sănătoasă, făcută în casă, pe care o mâncau de generaţii, era inferioară franzelelor cumpărate de la magazin care erau procesate din greu, dar pe care le mâncau cei bogaţi.
In consecinţă, ei mâncau pâinea cu mai puţine calităţi nutritive şi asta afecta sănătatea populaţiei. Preşedintele ţării ar fi putut să rezolve această problemă la nivelul minţii şi să încerce, printr-o campanie publică, să convină oamenii că pâinea neagră e bună pentru ei, sau ar fi putut să dea o lege prin care să crească taxele la franzela albă, ca să forţeze oamenii să cumpere pâinea mai ieftină.
In schimb, el a ales să abordeze situaţia de la nivelul de percepţie al păsării colibri.
Preşedintele a înţeles că, pentru sătenii din ţara lui, pâinea albă ajunsese să reprezinte succesul şi un anumit grad de sofisticare, în vreme ce pâinea neagră simboliza sărăcia şi banalitatea.
Ştia că trebuie să le schimbe percepţia că franzela albă ar fi mai bună, aşa încât a făcut un clip la televiziune, care îl înfăţişa cum lua cina cu familia sa, în palatul prezidenţial, şi mânca pâine neagră. Ştia că asta va transmite mesajul că pâinea neagră este mâncarea celor plini de succes şi sofisticaţi - şi a funcţionat.
Oamenii din Peru s-au întors la pâinea neagră,
pentru că aceasta era pâinea regilor, nu a ţăranilor!
Când eu mănânc la restaurantele din Peru, întotdeauna îmi umplu geanta cu chiflele în plus care rămân, pentru că ştiu că voi avea ocazia să-i ajut pe câţiva, dându-le o chiflă care ar putea fi singura lor masă pe ziua aceea.
Odată, pe când călătoream cu un bătrân Laika, m-am trezit într-o autogara, înconjurat de câţiva copii care se strânseseră în jurul meu, în speranţa că le-aş putea da câteva monede sau bomboane.
Am început
să scot chiflele din geantă şi să le distribui, dar bătrânul mi-a spus: „Nu de
pâinea aceasta au nevoie copiii. Tipul de mâncare de care au nevoie oamenii mei
este mâncarea sufletului, nu a stomacului". A luat chiflele şi le-a
distribuit el însuşi copiilor, dar, în timp ce făcea asta, a început să le
spună poveşti despre strămoşii lor incaşi.
Mai târziu, bătrânul a explicat: „Aceste poveşti sunt hrana de care duc ei dorul. Le-am dat nu numai pâinea care o să-i hrănească până mâine, ci şi pâinea care îi va hrăni pe parcursul întregii lor vieţi".
El percepea cu ochii păsării colibri - pentru el, poveştile erau hrană pentru suflet.
Când m-a văzut împărţind chifle, a intervenit la nivelul sacrului, oferindu-le acestor copii istoria poporului lor.
La nivelul sufletului, lucrurile sunt ceea ce sunt ele cu adevărat: expresia sacrului.
Alberto Villoldo, Ph.D autorul cărţii Şaman, vindecător, înţelept Cele patru Introspecţii
O casă nu e, pur şi simplu, un acoperiş deasupra capului - ea este un cămin. Un soţ nu este numai o persoană cu care sa împărţi datoriile casnice şi creşterea copiilor, ci şi un partener ales, un tovarăş în marea noastră călătorie. In această stare, te uiţi la pâine şi întrebi: „Mi-e foame de pâine, sau sunt înfometat de hrana pe care ea o reprezintă?"
Eşti capabil să înţelegi importanţa de a coace pâinea
împreună cu alţii şi cum e posibil ca stomacul tău să nu poată fi niciodată
plin, când alţii flămânzesc în lume.
La nivelul păsării colibri, ascultăm dincolo de suprafaţa conversaţiilor şi auzim mesajele lor ascunse.
Operăm cu metafore, astfel încât, dacă avem o migrenă, ne întrebăm: „Am înnebunit? Ce gânduri au rămas blocate în capul meu? Ce semn îmi transmite acest lucru?"
In medicina chinezească, se spune că furia neexprimată se adună în ficat, aşa că, dacă avem probleme cu ficatul, ştim că poate fi un semnal de furie reprimată. Deci, dacă funcţionarea ficatului este înceată, întrebăm: „Ce medicamente pot să iau?", dar şi: „Cum pot să practic iertarea - atât pentru mine, cât şi pentru alţii?" înţelegem că am primit un semnal de avertizare, care ne spune că se petrece ceva care are nevoie de atenţia noastră - şi nu tratăm doar simptomul.
Alberto Villoldo, Ph.D autorul cărţii Şaman, vindecător, înţelept Cele patru Introspecţii
Când privim prin ochii păsării colibri şi vedem un copil excesiv de activ, întrebăm: „In ce fel, problema acestui copil este o oportunitate pozitivă?"
Recunoaştem că, dându-i un medicament unui
asemenea copil, îl putem face să nu se mai agite şi să se concentreze asupra
spuselor profesorului, dar îi fură abilitatea naturală de a face mai multe
lucruri deodată, într-o junglă, „problema" de comportament a acestui copil
sau „handicapul de învăţare" ar fi, de fapt, o calitate - ar putea să audă
cum păsările se cheamă una pe cealaltă, murmurul cascadei, dar şi să poarte o conversaţie,
rămânând în acelaşi timp atent la un posibil pericol.
De la nivelul păsării colibri, percepem atenţia distributivă a copilului, ca pe un dar care este de nepreţuit pentru călătoria sufletului său.
La acest nivel, simţim că ne aflăm cu toţii într-o călătorie de evoluţie şi vindecare şi mergem pe un drum care ne duce acolo unde vom fi într-o stare de bine Divin.
Dacă avem o migrenă, ne întrebăm: „Spre ce fel de vindecare mă cheamă această migrenă?" S-ar putea să trebuiască să mâncăm mai puţină ciocolată şi să nu ne mai supunem la stres.
S-ar putea, de asemenea, şi ca drumul spre vindecarea migrenelor să implice o călătorie mai mare: poate avem nevoie să încheiem o situaţie neplacuta, poate e timpul să ne mutăm dintr-o zonă unde nu găsim de lucru, sau unde nu puteam crea sentimentul unei comunităţi; sau s-ar putea să trebuiască să lăsăm deo parte dezamăgirea cu privire la unii oameni şi furia la adresa lor, împreună cu temerea că vom deveni exact ca ei.
Vindecăm durerea de cap, vindecând sufletul. Vedem căi care ne vor duce înapoi la sănătate şi pornim într-o călătorie de vindecare.
Alberto Villoldo, Ph.D autorul cărţii Şaman, vindecător, înţelept Cele patru Introspecţii
Nivelul păsării colibri este un nivel care impune crearea schimbării, mult mai mult decât cel al jaguarului.
De aceea, vizualizarea este mult mai puternică decât simpla recitare a afirmaţiilor.
Când vrei să te asiguri că viitorul îţi rezervă un rezultat dorit, trebuie să-l vizualizezi doar o singură dată, din starea de percepţie a păsării colibri.
De la nivelul jaguarului, ar trebui să repeţi afirmaţia
verbală de zeci sau chiar de sute de ori, pentru a obţine un rezultat similar.”
Alberto Villoldo, Ph.D autorul cărţii
Şaman, vindecător, înţelept Cele patru Introspecţii
.jpg)
În oraşul cu iubire
În oraşul cu iubire locuiesc tot mai puţini,
Drumul către fericire unii spun ca nu-l mai ştim...
Dar e-aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveşti!
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!
În oraşul cu iubire oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire ochii veseli strălucesc.
Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc !"
În oraşul cu iubire nu există cerşetori,
Toată lumea dăruieşte doar emoţii şi fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...
În oraşul cu iubire oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi tot spunându-şi "te iubesc !"
Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,
Cea mai mare bogăţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...
În oraşul cu iubire nu există umilinţă
Oamenii nu ştiu să plângă, nu există suferinţă,
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea şi pastila-i "te iubesc !"
În oraşul cu iubire oameni-s nemuritori,
Nu există cimitire, când iubești n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să ştie să iubească !
Autor: Florentina Mitrica
27.09.2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)