Confort sporit dupa trei ani

Si ne-am intors acasa dintr-o mica vacanta de o saptamana la munte.

Am ajuns acolo luni, pe o vreme splendida, o zi de toamna insorita, cu un cer albastru impecabil si cu un aer de munte placut, numai bun de plimbare prin padure. Ceea ce am si facut cateva zile la rand. Dupa care a venit iarna peste noi. Prima zapada nu ne-a luat chiar pe nepregatite, asa cum li se intampla unora. Am avut la noi tot echipamentul necesar, caci eram informati de la meteo: imbracaminte si incaltaminte adecvate, fulare, caciuli si manusi. Deci ne-am simtit super bine.

 

Intoarcerea acasa a insemnat intoarcerea de la iarna inapoi la toamna. Pe aici nici vorba de zapada, iar temperaturile ziua sunt pozitive si chiar maricele.

Dar altceva vroiam sa va spun. Daca in prima iarna de dupa mutarea in Gradina lui Dumnezeu intoarcerea acasa dupa o absenta de mai multe zile era un adevarat calvar pana reuseam sa incalzim casa cat de cat (pana spre miezul noptii abia reuseam sa crestem temperatura de la 5-6 grade pana spre 15-16 grade pentru ca peretii si tavanele nu erau izolate, ferestrele si usile vechi nu erau etanse, sobele nu erau curatate, iar noi habar n-aveam sa aprindem focul din prima – am povestit despre aceste peripetii in insemnarea “Grădina lui Dumnezeu (32) - În a doua săptămână “Schimbarea la faţă” continuă” ), acum am ajuns in nici 20 de minute la peste 20 de grade dupa ce am pornit doar un foc intr-o singura soba de teracota (cea cu plita din bucatarie) si radiatoarele pe infrarosu din tavane. Ei bine, asta da viata! :) Dar acum situatia casei este complet diferita fata de atunci: ferestrele si usile au fost inlocuite cu termopane, au fost turnate sape in toate incaperile, acoperisul a fost schimbat, peretii si tavanele au fost izolate, sobele si hornurile au fost curatate, iar Adrian a devenit un adevarat expert-doctor-honoris-cauza in aprinsul focului in sobele de teracota.

Totusi.... ne-am intors acasa de la conditiile incalzirii cu centrala termica pe gaz, de unde am ramas cu niste nostalgii. Ce crapat lemne? Ce curatat cenusa? Ce aprins focul? :D Adica.... ce inseamna, dom'ne, sa dai brusc de confort sporit si, mai ales, de luxul de a nu face nimic pentru a-l avea! Boierie! 

Adrian a zis ca: 

"Si totusi... Nimic nu se compara cu crapatul lemnelor si cu sentimentul de implinire pe care il ai cand vezi ca movila pe care ai aprins-o in soba chiar arde si, minune mare, face si cald in camera... Panourile cu infrarosu sunt doar ca sa simtim ca tehnologia este cu noi. Mi-am adus aminte de ceva... Cand am instalat net-ul aici chiar in primele saptamani de la mutare, aveam o gramada uriasa de lemne taiate cu drujba in curte. Omul de la net (nu era acelasi cu cel de la cablu) ma intreaba daca ma antrenez pentru box. Ii raspund ca nu si ma uit nedumerit. El zice: cum, nu stii ? Rambo se antrena crapand lemne (vazuse el un film). I-am zis ca o sa ma gandesc la asta."

Da, viata la tara nu-i ca viata la oras. Stia el Basescu ce stia despre iarna si vara. Exact asa este.  Dincolo de gluma, o astfel de schimbare radicala a stilului de viata aduce la pachet o multime de provocari. Trebuie mult discernamant in a alege cum sa mergi inainte. Fiecare are propriile limite, propria viziune, propriile vise la care se raporteaza. Confortul a fost pentru noi o variabila extrem de importanta in ecuatia vietii noastre de la tara. Eu m-am opus la schimbarea asta cu toata fiinta mea! Am dat lupte grele si inca nu pot spune cine a invins. )))))

Noi am si inceput din prima cu toate, in paralel: casa de renovat, gradina de amenajat, plante, copaci si flori de plantat, roadele gradinii de cules, conserve pentru iarna de facut, dar nici de plecat in vacante nu ne-am lasat, nici de vizite in Bucuresti, sa ne revedem familiile si.... uite-asa, cand puncte pe "plus", cand pe "minus". Acum suntem la faza "scoatem radical" si vedem ce ne da.

PS.1 - pozele sunt facute de Adrian cu telefonul, deci.... doar vreo doua. Eu ma declar inapta sa folosesc camera foto din telefon. Pur si simplu ma revolta si numai ideea! Fotografiatul este pentru mine ca un act sacru de creatie prin care surprind frumusetea lumii, iar folosirea telefonului pentru asa ceva, oricat de performant ar fi, mi se pare mai mult decat un sacrilegiu! Nu pot si pace! 

Nici in perioada de la inceput, dupa ce ne-am mutat, cand nu aveam toaleta in casa, cand nu aveam apa calda deloc si nici nu stiam sa facem focul in sobe n-am suferit atat cat sufar acum cand nu pot sa fac pozele pe care mi le doresc! Of, ca grea e viata asta uneori!  )))) Stai sa ma duc un pic sa suspin.......  ))))))

Lasa, ca ajungem noi cat de curand in Bucuresti! O sa ducem la reparat cele doua aparate foto defecte (unul, probabil, cu probleme ireparabile, dar speranta moare ultima) si imi vin si mie toate corabiile din nou acasa. Ca acum mi-s inecate toate din cauza asta. Am facut depresie, am dat acatiste, am invocat spiritele, arhanghelii, maestrii ascensionati, extraterestrii iluminati... si toate Puterile Cerului ca sa ma ajute sa fac fata acestei provocari a vietii!  Tare greu imi e!

PS.2.1 -  Despre chinul nostru de a incalzi casa la inceput, cand nu era facuta nici o imbunatatire, deci, fara renovare, iar noi nu stiam nici macar sa aprindem focul, am povestit aici.... http://ingradinaluidumnezeu.blogspot.com/2016/02/gradina-lui-dumnezeu-32-in-doua.html

PS.2.2 - Despre peripetiile demararii lucrarilor de renovare, cu schimbarea geamurilor vechi, prioritatea nr. 1, am povestit aici... cu umor si voie buna... http://ingradinaluidumnezeu.blogspot.com/2016/02/gradina-lui-dumnezeu-36-termopanele-si.html 

PS.2.3 - Si cam acestea ne-au fost primele concluzii de dupa mutare, cele de la inceputul vietii noastre la tara, in urma cu trei ani....  http://ingradinaluidumnezeu.blogspot.com/2016/03/gradina-lui-dumnezeu-41-viata-noastra.html

Din Grădina lui Dumnezeu: 17.11.2018

***