Ca la salon.

Tocmai trecuse Valentine’s Day.

Se uita lung la trandafirii mei frumoşi şi nu înţelegea. Ea, nimic? Nici o atenţie, nici un pişcot, nici o măslinuţă? Se uita apoi afară, pe geam şi tot nu înţelegea. Adică, totuşi, ea de ce nu, nimic?

 

Până când i-a picat fisa. Offff, trebuia să-şi fi dat seama dinainte! Doar i se mai întâmplase o dată, în trecut, parcă era chiar astă vară, când simţise aceeaşi indispoziţie, acelaşi disconfort. Iar acum, offf, s-a adăugat în plus şi momentul ăsta festiv, cu Valentine’s Day.

 .

Dar chiar aşa?? S-o ignore total? Chiar să n-o bage nimeni în seamă doar pentru că....? Era tristă. Ba chiar un pic furioasă. Pe ea însăşi, desigur. Trebuia să-şi fi amintit. Trebuia să-şi fi dat seama! Nu putea atrage privirile nimănui cu coafura aia înfoiată şi demodată, fir-ar să fie!

Momentul revelaţiei a fost decisiv şi n-am mai scăpat de ea. Ba, mai mult, mi-a stat ca un mieluşel la foarfecă şi pieptene. Nici “pâs” n-a spus, nici n-a clipit. Mai mare dragul! Aşa clientă să tot am!

După ce a fost gata ferchezuită în stil şic-franţuzesc a dat repede fuga la fereastră. Ei? Acum o vede şi pe ea cineva? Îi admiră şi ei cineva zulufii frezaţi, coafaţi şi aranjaţi? O complimentează şi pe ea oarecine? Se simţea usor intimidată gândindu-se că pretendenţii ei de afară aveau s-o descopere la geam atât de elegantă şi atât cochetă cum, parcă, nu mai fusese niciodată, aşa că îşi făcea un pic de curaj privindu-se în ochii mei şi cerându-şi încurajările şi laudele binemeritate.

Dar, n-a mai avut stare, a dat fuga şi la fereastra cealaltă şi s-a uitat din nou afară şi de acolo, aşteptând cu nerăbdare ovaţiile prelungite de la admiratorii ei fideli. Şi de bună seamă că le-a primit, căci mândră tare i-a fost privirea şi ţantoş pasul prin casă după afişarea de rigoare.

Prinţesă, Ema noastră, nu altceva!

Din Grădina lui Dumnezeu: 22.02.2018

***