Oglinzile Sufletului: Aşteptându-l pe Moş Crăciun

Aceasta perioadă, a sărbătorilor de iarnă, este dintotdeauna încarcată de o energie magică, de poveste. Naşterea Domnului, ca sărbătoare tradiţională, împodobitul bradului şi venirea multaşteptatului Moş Crăciun, ca motive în plus de joacă şi bucurie pentru toată lumea, transformă fiecare sfârşit de an într-un timp al copilăriei.

Chiar dacă împodobim sau nu brazi şi case, dacă pregătim sau nu cozonaci şi bucate mai alese, dacă mergem sau nu la biserică, ori dacă ne facem sau nu daruri unii altora, în această perioadă suntem toţi mai efervescenţi, mai entuziaşti, mai plini de vitalitate şi de voie bună. Redevenim copii dornici de “joc frumos”, de “copilăresc”, de “împreună” şi iese la iveală, aproape din fiecare dintre noi, tot ce avem mai bun, mai înălţător, mai generos.

Şi la noi, în Grădina lui Dumnezeu, se simte magia sărbatorilor de iarnă, iar din împodobirea bradului şi din venirea lui Moş Crăciun am făcut şi noi momente frumoase, rupte din copilărie. Mai mult decât atât, la noi au fost deja ambele bifate pe listă, într-o altă ordine cronologică decât cea convenţională. Caci jocul ni-l creăm noi singuri, aşa cum ne dorim, aşa cum ne place.

Ei bine, Moş Crăciun a sosit la noi în 13 decembrie!

Daaa.... s-a grăbit tare de tot Moşul mai ales spre noi, căci primise din neant o anume cerere şi simţise de departe, pasămite, că cineva are o acută nevoie de.... ciocolată.

Cu câteva zile înainte, toate reclamele de la tv nu vorbeau decât despre ciocolată, toate filmele urmărite aveau şi ele scene ostentative cu ciocolată, iar pe facebook se prăvălise peste mine o uriaşă avalanşă de poze şi postări insidioase, ispititoare şi chiar invazive. Cu ciocolată, desigur. Păi, despre ce vorbim aici? Nu ştiu cum se făcea, dar unde mă duceam, unde căutam şi unde citeam numai pe ciocolată mi se opreau privirile. Dar n-am spus nimănui nimic, nimic, nimic, absolut nimic - parol!

Până în seara lui 13, când o voce feminină (vezi, doamne, era un aspect al meu exagerat de extrovertit, sic!) mi-a exprimat public, chiar la tv, cea mai năvalnică, dar şi mai ascunsă dorintă, declarând ferm "Mi-ar prinde bine acum o ciocolată!" Butonul emoţional al inconştientului personal a fost, astfel, apăsat, iar reacţia declanşată, căci m-am trezit şi eu repetând replica asta ca-n hipnoză, exact cu aceeaşi intonaţie şi cu aceeaşi poftă, ca-n reclamă.

Moşul parcă atât aştepta! Era pregătit cu darul, însă, totuşi, chiar nu se gândea că urma să-şi descarce sacul la noi chiar atât de devreme.

Dăduse târcoale de câteva zile prin zonă şi trăsese cu urechea prin jurul curţii noastre să prindă din zbor până şi cele mai ascunse dorinţe, cele nescrise şi nerostite, de era să-l prindă în flagrant toti câinii noştri de afară. Aceştia l-au simţit de nenumărate ori prin preajmă, au mirosit bunătăţurile din sac ( a se citi “portbagaj”) – deh, începuse Moşul să se aprovizioneze, ca orice Moş Crăciun modern şi emancipat, care se respectă! - şi au dat alarma de fiecare dată. Cu Toni în frunte, şef de regiment, cu Gina, aghiotant, şi cu Bobi, băgător de seamă foarte gălăgios şi înverşunat, au organizat o strategie de urmărire şi pază pe flancuri, cu program de strajă şi cu semnale specifice, codificate, de transmisiune promptă către dispecerul Centrului de control, adică Bubulina. Mesajul era apoi decodificat de ea şi retransmis către noi, dar în felul ei caracteristic, respectiv unul mult mai disperat şi mai isteric decât fusese formulat de Marele Şef Toni.

Aşa se face că, în după-amiaza zilei de 13, întregul regiment de infanterie canină era la post şi supraveghea cu vigilentă acută curtea şi drumul. Când eu am rostit mantra mai sus pomenită, "Mi-ar prinde bine acum o ciocolată!", care a sunat precum o incantaţie ocultă în timpul unei meditaţii transcedentale, toate Porţile Cerului s-au deschis, iar Moş Crăciun s-a înfiinţat pe loc la noi, cu ciocolata-n vârf de băţ, pe principiul “Cere şi ţi se va da!” (mai multe detalii aici http://oglinzilesufletului.blogspot.ro/2017/12/cere-si-ti-se-va-da.html) .

Câinii noştri au fost, desigur, pe fază, l-au simţit şi au pornit imediat alarma antiaeriană de război, declanşând o aşa hărmălaie şi un aşa balamuc, de nedescris!

Cum ciocolata a fost mâncată deja, am considerat că am bifat ce era mai important. Restul, cum ar fi, de exemplu, împodobitul bradului, nu ne mai părea o urgenţă şi nici o prioritate. Ba, mai mult decât atât, nici nu mai părea a fi necesar. Brăduţul nostru fiind acelaşi ca anul trecut, respectiv, cel plantat în curte - încă mic, dar se va face el mare! – iar podoabele fiind si ele aceleaşi de anul trecut, m-am gândit că poate fi suficient doar să ne uităm la pozele de anul trecut, cele în care am primit “Darul lui Dumnezeu”, ca să putem considera bifată pe listă şi această activitate.

Oricum, după împodobirea şi fotografierea de rigoare, ar urma imediat strângerea podoabelor, căci altfel.... Bobi ar fi primul care ar avea vreo cine-ştie-ce iniţiativă de aplicat, apoi l-ar copia, fără îndoială, şi Toni şi Gina. Iar Bubulina i-ar privi invidioasă pe geam.

Totuşi, un mic brăduţ împodobit tot avem. Mi-am zis că, oricum, Moşul va veni din nou la noi şi în Ajun de Crăciun, ca la toţi copiii acestei lumi, anunţându-ne şi nouă Naşterea Domnului si am vrut să ne găsească şi pe noi pregătiţi. Cu casa primenită, cu sufletele liniştite, cu bucurie în priviri şi, în plus, special pentru Moşul, cu o cafea, o cacao, portocale, beculete aprinse şi jucărele de sezon. Dar şi cu o nouă cyclamă înflorită, una din cele crescute din seminţele plantate în noiembrie 2015, imediat ce ne-am mutat aici. Au răsărit, au crescut, le-am schimbat ghivecele de câteva ori, iar acum, după doi ani, au ajuns la stadiul de înflorire. Minuni de flori! Aşa, să-i placă Moşului la noi şi să se simta mulţumit şi fericit.

Noi sperăm că, atunci când va reveni, vor primi câte ceva şi membrii garnizoanei noastre de afară, căci Bubulina deja şi-a primit darul. Un os mai special, un fel de “ciocolată” mistică, transcedentală, ocultă, o adevărată Nirvana canină. A fost atât de fericită!!!! L-a primit cu atâta frenezie şi bucurie, mai mare dragul de ea!!!!

Oricum, noi ne-am pregătit. Am comandat chiar şi o ninsoare mai spornică, nu doar nişte fulguieli trecătoare, aşa cum au fost cele câteva de până acum, care nu ne-au modificat decorul substanţial decât o singură dată, pentru două zile. Este bine totuşi că a fost aşa, căci vremea a fost blândă până acum şi ne-am mai putut juca frumos şi pe afară, până spre seară, spre lăsarea întunericului.

Bobi este de fiecare dată ultimul care intră în culcuş, abia după ce stingem noi luminile. Pentru că şi-a luat foarte în serios rolul de “ultimul gardian de strajă al zilei”, inventariază cu maxim profesionalism tot ce mişcă. Inclusiv toţi fulgii de nea care zboară în ultimele zile de colo-colo, mai ales pe înnoptat, când cred ei că nimeni nu-i va surprinde depunându-se pe jos, sub formă de pătură albă, pufoasă şi strălucitoare, de zăpadă. Lui Bobi, însă, nu-i scapă nimeni şi nimic! Şi latră la ei ca disperatul, de scoală în picioare tot satul!

Acum, pe final, noi doi ne retragem la gura sobei, la căldurică, ascultăm cum trosnesc lemnele cuprinse de foc, dar şi melodii vesele de Crăciun, bem licori calde şi aromate, ne uităm la filme cu Bubulina în braţe ori stăm la poveşti şi colindăm pe facebook urări frumoase tuturor celor dragi, care ne citesc.

Acompaniaţi de sclipirile magice ale beculeţelor roşii şi mov din ghirlande, vă dorim tuturor sărbători fericite, calde, liniştite şi cu pace în suflete.

Iar Naşterea Domnului să vă fie propria Renaştere întru Hristos cel Veşnic, Luminos şi Iubitor, Fiu al lui Dumnezeu.

Crăciun Fericit!